Despre tot ce-i fin și fain

Ce sper eu că o să facem după COVID-19

By 16 martie, 2020Myself
read time 5 min
 
16 martie, 2020

Ce sper eu că o să facem după COVID-19

Dacă suntem înțelepți, vom lua acest moment urât și greu din istoria omenirii și-l vom transforma într-un moment-cheie în istoria personală. Viața de dinainte versus viața de după coronavirus.

by

Săptămâna trecută am scris ceea ce simt eu că ne poate aduce bun această pauză nedorită. Găsiți articolul aici – „Coronavirusul va trece, dar noi nu vom mai fi aceiași”. 

 

În aceste câteva zile de dinainte de decretarea stării de urgență, cât am stat în casă și am ieșit doar pentru cumpărături urgente, am mai tras câteva concluzii punctuale gândindu-mă la viața „de dinainte” versus cea de „după”.

 

Ce mi-aș dori eu una să facem sau să nu mai facem după ce va trece această pandemie:

Să nu mai cumpărăm haine aiurea, după cele 2 săptămâni de făcut temeinic ordine în casă și remarcat câte tone de lucruri nepurtate avem;

 

Să avem grijă câtă mâncare cumpărăm: după ce toți ne-am burdușit frigiderele, ne vom da seama cât consumăm de fapt și cât avem nevoie realmente;

 

Să nu mai stăm cu ochii pe telefon sau tabletă când ne aflăm într-o cafenea sau restaurant. Să ne considerăm norocoși că putem fi acolo, nu închiși în casă, și să privim pe geam sau să ne bucurăm de loc și de gândurile noastre;

 

Când e frumos afară, ca astăzi, să profităm și să ne plimbăm pe jos, privind în jur, spre copacii înfloriți, nu în jos, spre telefon. Să ne simțim norocoși că putem umbla liber;

 

Să nu ne mai pupăm „țoc-țoc” de complezență, măcar o vreme (sunt eu mai introvertită poate, dar nu mi-a plăcut niciodată obiceiul);

 

Să spunem NU întâlnirilor inutile, de complezență, obligație sau ce vreți voi. În perioada asta, de câți oameni vă este realmente dor? Sau pe câți vă pare rău că nu îi puteți vedea? Hm… exact.

 

Să ne vizităm mai des părinții și, pentru cine e norocos să îi mai aibă, bunicii. Faptul că ne temem pentru ei acum e semn că ar trebui să ne bucurăm mai mult de existența lor în viețile noastre. Mai activ, nu doar când ne aducem aminte sau pe repede-nainte, între două întâlniri profesionale.

 

Să rămânem cu o disciplină zilnică, forjată în astea 2 săptămâni: opt ore de somn, mișcare, mese, citit, mici ritualuri, toate lucrurile pentru care nu avem timp de obicei fiindcă suntem ocupați. Dacă nu acum, când Universul practic ne forțează, atunci când?

 

Să nu mai numim lunea „ziua groazei” sau serviciul „scârbici”, ci să ne bucurăm că suntem sănătoși și că trăim într-o lume în care zilele de luni sunt normale și poți să pleci de acasă ca să mergi undeva. Și poate în intervalul ăsta de gândire ne dăm seama că, dacă e ceva care ne scârbește atât de tare, ar trebui să ne luăm catrafusele și să ne ducem altundeva în restul zilelor de luni care ne-au mai rămas de trăit;

 

Să nu ne mai băgăm în sufletul omului la casă la supermarket sau oriunde altundeva este o coadă. Românii au o problemă cu respectarea spațiului personal, poate acest virus ne mai „sperie” măcar;

 

Să ne gândim mai bine partea financiară: pe ce cheltuim, cât, cum, ca să nu ne trezim într-o perioadă de criză regretând cheltuieli nesăbuite sau bani irosiți, cum mulți o fac acum;

 

Să fim recunoscători că putem călători și să o facem cu respect pentru locurile în care mergem și pentru oamenii de acolo. Nu doar ca să bifăm a nșpea destinație de dat check-in pe Facebook.

 

Zic și eu.

Foto: Unsplash

2 Comments

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.