Despre tot ce-i fin și fain

Cine ne dă înapoi toate zilele irosite?

read time 2 min
 
24 martie, 2017

Cine ne dă înapoi toate zilele irosite?

De câte ori cineva se duce dintre noi, ne aducem aminte – fulgerător și limpede – ce contează cu adevărat pe lume. Problema e că la fel de fulgerător ne și trece. Hai să învățăm să dăm mai mult de doi bani pe viață.

by

Săptămâna asta au dispărut doi oameni la care am ținut mult. Fără să fim foarte apropiați, trecerea lor m-a afectat profund, fiindcă amândoi au însemnat ceva pentru mine. Primul a fost un medic bătrân, din Târgu Mureș, care mi-a oferit vara trecută un răspuns și o speranță la o problemă de sănătate. Mi le-a oferit cu o blândețe și o generozitate copleșitoare. Ne-am văzut doar câteva ore, dar se va afla mereu în rugăciunile mele.

 

Al doilea om a fost jurnalista și scriitoarea Simona Catrina. Eu n-am avut niciodată idoli, piedestaluri spre care să privesc și să plec capul. Am admirat pe mulți, dar n-am idolatrizat pe nimeni. Ei bine, Simona era cu multe trepte mai sus, în sufletul meu, față de toți oamenii pe care i-am admirat eu vreodată. Când trustul Adevărul, la care am lucrat câțiva ani, a cumpărat revista Tango, la care lucra Simona, m-am hrănit săptămâni la rând doar cu bucuria de „a fi în același trust cu Simona Catrina”. Cel mai bun condei al presei românești. O femeie deșteaptă, puternică, dar din păcate nu mai puternică decât o boală necruțătoare, care a luat-o la doar 49 de ani.

 

Și mai am un secret, o bucurie tainică. Când aveam 12 ani și am început să colaborez cu primele reviste de filme și seriale de la noi, unul dintre oamenii la care ajungeau articolele mele era Simona. I-am reamintit asta, mulți ani mai târziu, și mi-a spus că mă ține minte și că se bucură că fetița care trimitea articole a continuat să facă presă. Cu mâna pe inimă, nici dacă aș fi primit un Pulitzer n-aș fi fost mai fericită decât în momentul în care Simona mi-a spus că ține minte. Când îmi aduc aminte acum, mi se pune un nod în gât.

 

M-am trezit ieri cu știrea morții Simonei și mi-a răsturnat ziua. M-am plimbat fără țel pe străzile din Freiburg, fără putința de a-mi scoate vestea din minte. M-am gândit la povestea ei pe alocuri tristă. Deși renumită pentru umorul alert și inimitabil, Simona scria, sub stratul de haz, despre deziluziile ei și despre lucrurile care nu ieșiseră aproape niciodată așa cum își dorea. Era un om optimist, care ascundea multă tristețe în condei, mai multă decât ar fi meritat o femeie atât de frumoasă și deșteaptă. M-am războit, în gând, cu Doamne-Doamne și am vrut un răspuns la „De ce?”-ul meu. De ce un om atât de talentat și luminos n-a avut o viață mai lină? Știu că nu-i în măsura noastră să judecăm, dar… de ce unui om bun să-i fie atât de greu, până la final?

 

Mi-au venit apoi în minte toate mărunțișurile de doi bani pentru care m-am consumat stupid în ultima vreme. Cu o zi înainte de moartea Simonei, am suferit foarte tare pe seama unor răutăți gratuite ajunse la urechile mele, purtând „semnătura” unor oameni cu care eu am lucrat cândva și la care am ținut din toată inima. M-au durut fiindcă mi s-au părut nedrepte și nemeritate. Pot înțelege o replică la ceva, un contra-argument la o dispută, un „Nu sunt de acord cu…”, dar nu răutatea pură. Nu răutatea comisă din grandomanie: doar pentru că poți s-o faci.

 

Azi, gândindu-mă la Simona și la doctorul Jeszenszky, mi-e rușine de ziua pierdută cu lamentări stupide. Viața e teribil de scurtă, imprevizibilă și dură. Sunt atât de puțini oameni care ne ating cu adevărat sufletul, atât de multe motive de tristețe și de puține motive de bucurie în lumea nebună în care trăim încât nu merită să dăm nimănui cheia către interiorul nostru. Hateri vor fi mereu, dar locul lor e la ușă. Să-și arunce acolo veninul, în poartă, fiindcă în încăperile sufletului nostru n-au ce căuta.

 

În unul dintre ultimele interviuri ale Simonei, dat celor de la site-ul LAREVISTA.RO, se simt multe dintre tristețile și neîmplinirile ei. Recitindu-l ieri, m-a atins răspunsul la una dintre întrebări:

LAREVISTA.RO: Privind la viaţa ta din afară, acum, ce sfat ţi-ai da?

Simona Catrina: Aș fi vrut să nu-mi mai pese atât de mult ce cred unii despre mine și despre viața mea, mă refer la cazurile când opiniile lor îmi strică cheful. Cine îmi dă stările bune înapoi?

Mi-au dat lacrimile recitind interviul și trecând din nou peste acel răspuns. Nimeni nu ne dă înapoi bucățile de suflet irosite cu oameni urâți și găunoși, nimeni.

 

Doi oameni extraordinar de buni s-au dus spre o lume mai bună ca a noastră și care-i merită mai mult. Plecările ne fac să ne gândim mereu la moarte și la trecerea timpului, dar de data asta eu aleg să mă gândesc la viață și la cum vreau să mi-o trăiesc. Și mai ales cum NU vreau s-o fac.

 

Cei mai vizibili și zgomotoși oameni din jurul nostru nu sunt precum Simona și domnul doctor. Din contră, sunt oamenii care urăsc cu patimă, care zornăie din frustrările lor și cărora le place să dea în alții și să facă rău. Numai că, indiferent cât de multă zarvă ar face, nu vor lăsa nimic în urmă în afară de ură, iar ura se face praf și pulbere și o zboară vântul.

 

Ce rămâne sunt lucrurile – mici sau mari, cum or fi ele – pe care le construiești asumat și sincer, punându-ți tot sufletul în ele. Uneori iese, alteori nu, dar tu sufletul l-ai pus. L-ai investit fără rambursări și jumătăți de măsură. „Sufletul cheltuit nu se mai primește înapoi”. Din reacțiile oamenilor la trecerea Simonei, reacții venite inclusiv din partea celor care nici n-au cunoscut-o pe viu vreodată, dar au iubit-o, mi-am amintit că răutatea trece, dragostea rămâne. Și eu refuz să mai irosesc vreo secundă din viață pe ceva din care se va alege oricum praful și pulberea.

One Comment

  • Laura spune:

    Draga mea Diana,
    Exista oameni deosebiti capabili de minuni si dupa moarte. Condeiul Simonei e bagheta ei magica cu care va transforma vieti in ciuda faptului ca sufletul ei s-a desprins de un trup chinuit de boala.
    Eu am descoperit talentul ei literar datorita tie si articolelor pe care le-ai publicat ieri pe facebook. Am citit cu drag si zimbete ceea ce a scris, am savurat sarcasmul ei, modul de spune ce gindeste, pe sleau.
    Si tu draga mea ai talent si puterea de a transforma o zi gri intr-una cu soare. Nu-ti ramine decit sa folosesti lumina pe care o porti inauntru si asupra ta. In momente asemanatoare celor prin care ai trecut datorita gurilor rele, urmeaza sfatul unei cintarete celebre si…shake it off.
    Sunt convinsa ca toti avem puteri magice, forta de a ne transforma viata in bine si de a aduce lumina in viata altora.
    Am descoperit aceasta saptamina o poveste demna de Hollywood, avind ca erou un conational cu o viata ca-n filme. Se numeste Tibi Useriu si cred ca povestea lui te va fascina si te va ajuta sa treci mai usor peste tristetea cauzata de moartea Simonei.
    La urma urmelor o vei purta mereu in suflet si-ti vei aminti mereu de ea si de fina ei ironie.
    Zimbeste Diana: Simona s-a transformat intr-un fluture frumos ce zboara liber.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.