În toate momentele importante din viața mea care au implicat multe fotografii întru imortalizarea clipei, am avut aceeași preocupare obsedantă și reflexă: să fiu sigură că semăn cu mine.

De multe ori, un machiaj sau o coafură pot avea darul să te schimbe într-atât de tare încât să te privești în oglindă cu admirație înmuiată în tristețe: te simți atât de frumoasă, dar totuși știi că peste câteva ore, când vei șterge straturile de mascara și te vei spăla pe față, prea puțin din imaginea pe care o vezi acum în fața ochilor va dăinui.

Și, poate că am fugit eu mereu de vremelnicie, dar nu m-a încântat niciodată un look perfect pe care știam că nu-l pot susține decât cu mari eforturi. Unde mai e bucuria? O astfel de perfecțiune cu termen limitat e ca un compliment superb, pe care-l închei cu o umbră: „Ești minunată, dar…”. De aceea, nu mi-a trebuit niciodată „dar”-ul.

N-am putut niciodată să port lentile de contact de o altă culoare decât ochii mei, n-am visat să-mi augmentez nicio parte a corpului și nici n-am aspirat la sculptarea trupului altfel decât cu participarea sufletului deopotrivă: prin sport, prin nutriție, prin grijă. Și cam atât.

Mi-am șlefuit diamantul interior cu voință, efort și toate mijloacele neinvazive care-mi stăteau la îndemână. M-a temperat mereu o întrebare pe care mi-o adresam tacit, de câte ori simțeam că scap hățurile și că mă încântă prea tare o anumită coafură sau un anume machiaj care mă transformau într-un personaj diferit: „Aș putea să fac eu asta singură, acasă?”.

Dacă răspunsul era nu, adică transformarea respectivă era o întreagă bătaie de cap care implica o desfășurare de forțe impresionantă, preferam să păstrez acel moment ca pe o excepție. Să mă bucur de el dar să-l iau ca atare, ca pe un rol. E o cale scurtă între „Ce bine îmi stă” și „Doar așa îmi stă bine” și mi-a fost mereu teamă să devin dependentă de artificiile și „hocus-pocus”-urile pe care le putea face altcineva pentru mine. M-am temut să nu ajung să mă văd frumoasă doar cu un anume machiaj, doar cu o coafură elaborată sau cu un anumit look, compus cu atenție precum recuzita unui personaj de cinema. Mi s-a părut că m-aș fi îndepărtat prea tare de mine însămi.