Despre tot ce-i fin și fain

Tot ce-mi doresc este să semăn cu mine însămi

By 10 februarie, 2016Rituals
 
10 februarie, 2016

Tot ce-mi doresc este să semăn cu mine însămi

De câte ori aud cum o femeie se dă de ceasul morții că nu va semăna niciodată cu celebritățile de pe coperțile revistelor, îi spun același lucru: „Stai liniștită, draga mea. În realitate nici ele nu seamănă cu ele însele”. Tocmai fiindcă trăim într-o lume obsedată de perfecțiune, mi-am dorit foarte mult o ședință foto fără machiaj, într-un loc foarte drag sufletului meu.

by

În toate momentele importante din viața mea care au implicat multe fotografii întru imortalizarea clipei, am avut aceeași preocupare obsedantă și reflexă: să fiu sigură că semăn cu mine.

 

De multe ori, un machiaj sau o coafură pot avea darul să te schimbe într-atât de tare încât să te privești în oglindă cu admirație înmuiată în tristețe: te simți atât de frumoasă, dar totuși știi că peste câteva ore, când vei șterge straturile de mascara și te vei spăla pe față, prea puțin din imaginea pe care o vezi acum în fața ochilor va dăinui.

 

Și, poate că am fugit eu mereu de vremelnicie, dar nu m-a încântat niciodată un look perfect pe care știam că nu-l pot susține decât cu mari eforturi. Unde mai e bucuria? O astfel de perfecțiune cu termen limitat e ca un compliment superb, pe care-l închei cu o umbră: „Ești minunată, dar…”. De aceea, nu mi-a trebuit niciodată „dar”-ul.

5D3_4691e

 

N-am putut niciodată să port lentile de contact de o altă culoare decât ochii mei, n-am visat să-mi augmentez nicio parte a corpului și nici n-am aspirat la sculptarea trupului altfel decât cu participarea sufletului deopotrivă: prin sport, prin nutriție, prin grijă. Și cam atât.

 

Mi-am șlefuit diamantul interior cu voință, efort și toate mijloacele neinvazive care-mi stăteau la îndemână. M-a temperat mereu o întrebare pe care mi-o adresam tacit, de câte ori simțeam că scap hățurile și că mă încântă prea tare o anumită coafură sau un anume machiaj care mă transformau într-un personaj diferit: „Aș putea să fac eu asta singură, acasă?”.

 

Dacă răspunsul era nu, adică transformarea respectivă era o întreagă bătaie de cap care implica o desfășurare de forțe impresionantă, preferam să păstrez acel moment ca pe o excepție. Să mă bucur de el dar să-l iau ca atare, ca pe un rol. E o cale scurtă între „Ce bine îmi stă” și „Doar așa îmi stă bine” și mi-a fost mereu teamă să devin dependentă de artificiile și „hocus-pocus”-urile pe care le putea face altcineva pentru mine. M-am temut să nu ajung să mă văd frumoasă doar cu un anume machiaj, doar cu o coafură elaborată sau cu un anumit look, compus cu atenție precum recuzita unui personaj de cinema. Mi s-a părut că m-aș fi îndepărtat prea tare de mine însămi.

Am avut mereu convingerea fermă că n-aș fi putut suporta privirile admirative și complimentele celor din jur pentru ceva ce eu aș fi știut că nu-mi aparține. „Vai, ce ochi albaștri superbi ai!”. „Mda… nu sunt ai mei”. Am preferat să etalez ce am, atât cât am. Dacă e suficient, bine. Dacă nu… c’est la vie.

5D3_4774e

 

Când am făcut shootingul cu Vali Bărbulescu, mi-am dorit și o componentă de seară, în apartamentul prezidențial de la Athenée Palace Hilton, cu Bucureștiul pe fundal – și nu orice părticică de București, ci preferata mea, Piața Revoluției, cu Palatul Regal și Ateneul Român – și în care să nu fiu deloc machiată.

 

Restul fotografiilor le-am făcut cu un machiaj minimal, în culori neutre și cu ochii ușor conturați, așa cum îmi place de obicei la ocazii speciale. Ochii sunt trăsătura mea facială preferată, așa că iubesc să-i accentuez la ocazii speciale. În rest, machiajul meu este doar un pic mai pronunțat decât în aceste fotografii. Am disprețuit mereu – recunosc – acel mit al femeii pe care n-o recunoști dimineața, fără machiaj, fiindcă e o altă persoană. Mi-am dorit să mă recunosc eu pe mine, în primul rând.

5D3_4836e

 

Cu patru ani în urmă, am făcut un curs de auto-machiaj, pentru a ști să-mi scot în evidență ce am eu mai frumos, iar de atunci aplic cu succes, în fiecare dimineață, trucurile învățate. Am înțeles care e forma ochilor mei și ce mă avantajează, care sunt culorile care mi se potrivesc și care e granița între elegant și strident, în ceea ce mă privește.

 

Trusa mea de machiaj ar putea stârni râsul unei pasionate de beauty, fiindcă nu e cu mult mai mare decât un penar de pe vremuri: un fond de ten Estée Lauder Ideal Matte, o paletă de culori calde, pământii, perfecte pentru ochi căprui, „Big Beautiful Eyes” de la Benefit, plus 1-2 mini-palete de la Bobbi Brown (ediții limitate de călătorie, cumpărate din cataloage duty-free sau din aeroporturi)un fard de obraz multifuncțional de la Bobbi Brown, un creion-kohl Bobbi Brown, o mascara Dior Iconic Overcurl, plus – recunosc – multe rujuri, toate în nuanțe de nude și soft-pink. Chanel, Bobbi Brown, Uslu Airlines, Marc Jacobs, de toate. Regula mea de aur: nu le aplic niciodată decât cu pensula specială de buze. That’s all, folks!

Când a fost ultima dată când te-ai privit în oglindă nemachiată, exact așa cum te dai jos din pat dimineața, și ți-ai zâmbit larg?

Nu-i așa că, doar citind aceste rânduri, îți vine să-ți zâmbești?

Foto: Vali Bărbulescu

Loc: Athenée Palace Suite

6 Comments

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.