Despre tot ce-i fin și fain

CONCURS Spune „da” lumii și câștigă bilete Business Class intercontinentale cu Lufthansa

By 28 martie, 2018Travels
read time 5 min
 
28 martie, 2018

CONCURS Spune „da” lumii și câștigă bilete Business Class intercontinentale cu Lufthansa

Până pe 15 aprilie, cei de la Lufthansa organizează concursul #SayYesToTheWorld, în care primul loc câștigă bilete Business către o destinație intercontinentală. De asemenea, aveți un voucher de 20 de euro la orice zbor (pe care-l puteți descărca chiar acum) și multe promoții valabile până la final de aprilie.

by

Categoric, 2018 este anul concursurilor cu premii ispititoare pentru călători. Dacă în ianuarie v-am povestit despre concursul având ca premiu o călătorie la Frankfurt, acum urmează bilete de avion Business Class intercontinentale, spre una dintre destinațiile Lufthansa, la alegere, sub semnul #SayYesToTheWorld

 

Aceasta e doar cireașa de pe tort: la finalul articolului puteți descărca pe loc un voucher de 20 de euro valabil chiar de acum, iar până la final de aprilie tot Lufthansa are promoții bune la foarte multe destinații, pe care le detaliez tot în articol. Dar să le luăm pe rând.

 

Care e treaba cu #SayYesToTheWorld ?

Poate părea doar o frază care sună bine, dar eu am crezut în ea cu mult înainte să existe hashtag-uri și buzzwords. Țin minte cât de mult îmi plăcea termenul „Citizen of the world”, când l-am auzit prima dată, acum vreo 10 ani, și pentru mine asta înseamnă în continuare să „spui da” lumii: să devii un cetățean global. Să nu pleci la drum cu prejudecăți, cu „eu niciodată nu o să…”, cu fixuri, frici sau lucruri care să te țină pe loc. Să încerci să te simți peste tot ca un localnic al lumii, nu ca un spectator al ei.

 

 

Acum, în anul 2018, „a spune da lumii” e foarte convenabil și comod. Există sute de promoții, poți găsi bilete la prețuri extraordinare, există site-uri de booking și totul poate fi analizat, comparat și rezervat din câteva clicuri, fiind sigur că ai făcut cea mai bună afacere. Când am început să călătoresc singură, prin 2007, piața nu era deloc efervescentă, hotelurile nu aveau review-uri online, iar noțiunea de selfie nu exista.

 

Țin minte că, pentru a avea totuși amintiri de împărtășit din locurile pe care le vizitam, îmi întorceam camera foto spre mine și, într-un echilibru instabil, reușeam să prind ceva din capul meu și din obiectivul turistic aflat în spate. După care, ajunsă la hotel, descărcam poza pe laptop cu un cablu special și o trimiteam părinților mei pe email. Dar eram nespus de mândră și fericită și mă simțeam cu adevărat cetățean al lumii: pe atunci locuiam în Olanda și totul părea la distanță de un avion sau un tren. Totul părea, pentru prima dată, simplu. Și mult mai ieftin, având în vedere proximitatea.

 

Zece ani mai târziu, putem zbura în celălalt colț al lumii cu bilete luate la super-ofertă, ne putem rezerva cel mai bun preț la hoteluri și ne putem întoarce cu sute de poze făcute chiar de telefoanele noastre, cu selfie sticks și de tot felul de alte gadget-uri. Totul este de zece ori mai simplu decât aș fi visat pe vremea când începeam să descopăr lumea.

 

Suntem incredibili de norocoși că trăim aceste vremuri, iar când mă mai fură peisajul și uit, îmi aduc aminte cum era cu doar 10 ani în urmă. Nu 20 sau 30 de ani, când vorbim aproape de o altă eră, ci doar 10 ani. Lumea e acum a noastră, fără limite. Tocmai de asta, #SayYesToTheWorld nu e doar un hashtag, e un stil de viață accesibil fiecăruia dintre noi: depinde doar ce vrem să luăm fiecare din el.

 

Dacă spui „da” lumii, ce câștigi la concurs?

Dacă intri pe site-ul Lufthansa – mai exact AICI – și pui pe hartă locul în care ți-ai dori să ajungi, participi la concursul care se desfășoară până pe 15 aprilie. Primul loc câștigă cele două bilete Business intercontinentale, locul al doilea câștigă tot bilete intercontinentale, dar Economy, iar locurile 3 și 4 câștigă bilete Economy continentale spre o destinație Lufthansa. Și Lufthansa are multe destinații, mai exact aproape 200, deci ai de unde alege. Câștigătorul va fi anunțat până pe 15 mai 2018.

Câteva promoții valabile chiar acum

Tot sub semnul #SayYesToTheWorld, între 23.03.2018 – 30.04.2018, Lufthansa are prețuri foarte bune la bilete de avion spre Asia: Delhi și Mumbai de la 449 euro, Bangkok de la 479 euro, Hong ong de la 495 euro, Tokyo si Singapore de la 499 euro, Isaka și Nagoya de la 525. Prețurile sunt valabile pentru călătorii dus-întors, la clasa Economy. Perioada de calatorie este intre 9 aprilie.2018 si 16 decembrie 2018.

Și, tadadam… voucherul!

Dacă te-am făcut să visezi măcar un pic cu #SayYesToTheWorld, Lufthansa oferă și un voucher de 20 euro pentru orice zbor cu plecare din România, valabil pentru călătoriile efectuate în perioada 26 martie 2018 – 25 septembrie 2018. Poți să-l descarci direct de aici și să-l folosești cu plăcere: https://promotion.lufthansa.com/lh-ro2018/

Bucură-te: trăim într-o perioadă în care putem călători mai mult decât ar fi visat toți oamenii care au trăit înaintea noastră. Să spunem „da” lumii, să ne bucurăm de acest dar și să-l folosim cât putem mai bine. Să-l investim în fericire, cea mai bună investiție dintre toate.

Fotografii: Lufthansa

Pentru mai multe articole, povești și inspirații, mă puteți urmări pe paginile de INSTAGRAM și FACEBOOK



One Comment

  • Simona Luiza Gheorghiță spune:

    I would like to traveling to South America,to Mexic and Peru.
    I am a big fan of all the old civilizațions of this continent: The Incas,The Azteca,The Mayaș and of all the others alike.
    I think that my supreme happiness will be to vizit the archeologic site Machu Pichu!
    I hope I will be one of the winners of your wonderful contest!