Am cunoscut-o pe Dana Sandu pe email, în primăvară, când mi-a scris întrebându-mă dacă nu vreau să facem pe site un proiect despre parfumuri, marea ei iubire. Mi-a lăsat un link către platforma ei despre parfumerie și mi-a urat o zi bună, cu toată nonșalanța din lume. Prima mea reacție a fost de dubiu, și asta fiindcă link-ul era către un site numit NasdeNas.com. Am râs, apoi am dat clic și, odată intrată în lumea Danei, m-am trezit că trece o oră tot sărind din articol în articol și din clic în clic.

Vedeți voi, dacă în general articolele despre parfumuri sunt despre o anumită esență și despre părerea persoanei despre ea, din experiență proprie, la Dana fiecare poveste despre parfum te trece prin mai multe universuri: de la istoria ingredientelor la chimia lor, la istoria unor parfumuri cu miros similar, la comparații cu alte parfumuri existente pe piață, la felul în care ai putea să percepi parfumul în funcție de PH și până la detalii mitologice despre ce însemna în antichitate o anumită floare cu denumire impronunțabilă, de care n-ai auzit probabil niciodată, dar care face parte din buchetul parfumului cu pricina.

 

Prima mea întrebare, când i-am scris înapoi, a fost… cum poate să aibă atâta răbdare? Dacă eu mă consider campioană la articole lungi și mi-am asumat asta, Dana scrie despre parfumuri ca și cum în fiecare postare ar trebui să se regăsească, exhaustiv, tot ceea ce ar vrea persoana să afle vreodată despre parfumul cu pricina.

Când închizi fereastra, ai fost deja trecut prin atâtea lumi și discipline diferite încât te simți ca un student la un curs avansat despre parfumerie. Asta nu poate veni decât dintr-o pasiune imensă, ceea ce m-a mirat și mai tare odată ce am aflat că Dana este, de fapt și de drept, specialist în Fast Data pentru o companie high-tech din Silicon Valley.

Ce te cucerește la Dana nu este doar acest mix între „Doamna High-Tech” și experta în parfumuri, ci franchețea ei. În acest moment, cred că se află undeva în Top 5 cei mai sinceri și dezinhibați interlocutori pe care i-am avut. Dacă mulți oameni caută „off the record”-ul și își aleg cuvintele, Dana m-a întrebat ea pe mine la un moment dat dacă nu cumva se exprimă prea liber. E savuroasă și complet ireverențioasă. O să vă placă la nebunie.

 

La întrebarea mea despre timpul pe care îl înghite site-ul și despre cum reușește să îmbine o carieră în tehnologie și o eniclopedie online, mi-a răspuns la fel de franc: „Iaca, nu prea dorm noaptea”.

Mai exact, ziua lucrează la proiectele ei profesionale, iar după ce adoarme fiica ei, noaptea, trece la al doilea job, cel ales voluntar. Site-ul.

Nu doar scrie, pozează și face material video 100% original de una singură, dar răspunde prompt și detaliat inclusiv zecilor de întrebări pe care le primește zilnic pe site. „Cred că la momentul de față am doar două solicitări neadresate și un singur comentariu la care n-am apucat să raspund. E muncă monstruoasă, dar ce să fac, dacă oamenii ăștia sunt tribul meu? Cum să-i las? Nu pentru asta m-am pornit?”

Născută la Tecuci, Dana a terminat mate-info și bio-chimie, a făcut balet, handbal și pian și visa cândva să facă Medicină. S-a liniștit rapid, dintr-un motiv pe care mi-l enunță clar și răspicat, fără să se ferească sau să-l facă să sune mai diplomatic: în perioada în care ar fi trebuit să dea admiterea era un mare scandal cu profesorii care cereau favoruri pentru admitere și pur și simplu nu și-a mai dorit acea cale. A ajuns, în schimb, la Universitatea din București, la Relații Publice și Publicitate.

În Silicon Valley a ajuns din dragoste. „Știi cum te apucă așa, o mâncărime, pe la 23-24 de ani?”, râde ea. „La mine s-a înfipt anume în tălpi, așa că am plecat în State cu Work & Travel”. A ajuns în Boston, unde, așa cum se întâmplă de obicei când viața ți-o ia pe dinainte, a cunoscut pe cineva. „Spune-i A.”, râde ea. ”Toți cei care mă cunosc așa îl știu”. Au început o relație la distanță, iar singurul mod în care Dana s-a simțit în siguranță pentru a se reîntoarce la iubirea ei de peste mări și țări a fost ca masterand. „Doar venind să studiez eram în elementul meu, autosuficientă și oarecum independentă”, explică ea.

 

Și-a depus dosarul pentru Emerson, singurul colegiu care mai accepta aplicații de masterat în acel moment și care este, pentru Marketing, Teatru și Comunicare, „așa cum e Harvard pentru business”.

A primit o bursă, împreună cu alți patru studenți străini și a plecat. „Am plecat întins, dar cu multe drame în familie, motiv pentru care am făcut foamea, elegant, vreo doi ani”, povestește ea. A terminat facultatea cu multă experiență la activ, cu un CV competitiv oriunde și… fără prietenul pentru care se mutase în celălalt colț al lumii.

Din Boston s-a mutat la New York și s-a angajat pe Wall-Street, într-o firmă de investiții în care era singura femeie, singura persoană sub 45 de ani, singura ne-americană și singura fără studii de finanțe.

A ajuns să lucreze pe un domeniu  delicat și complex – fuziuni inversate – făcând de la cercetare de piață, audit și briefinguri cu analiști până la PR, când era cazul. De acolo a ajuns la o firmă de high-tech care se ocupa cu concepte sexy precum dark pool și burse electronice, unde a făcut brand management și a condus studioul de creație. Apoi a venit, ca un pas firesc, Silicon Valley.

În prezent, când nu scrie despre vetiver și extract de zibetă și nu filmează vloguri în care vorbește ore-n șir despre parfumerie, Dana face formare de piață pentru start-up-uri high tech. Concret, le ajută să se poziționeze pe piață și să-și segmenteze publicul, cu tot cu strategia de mesaj și briefing-urile cu analiștii (pe care, că veni vorba, Dana îi descrie, succint, ca pe „niște indivizi scorțoși și deștepți, inabordabili, care se vând pe foarte mulți bani”).

 

Specialitatea Danei este stream processing (cunoscut și drept Fast Data), cu accent pe Internet-of-Things. Mai exact tot ecosistemul care include aplicații, dispozitive smart, platforme de procesare de date, instrumente de vizualizare și monitorizare, the cloud, plus un milion de lucruri „nebuloase, dar frumoase”, în primul rând pentru că are ocazia să afle despre ramuri noi de activitate încă dinainte ca ele să capete un nume oficial pe Wikipedia.

Și, dacă toate astea nu erau de ajuns, ca hobby Dana lucrează ca scenarist la un film documentar și are o fundație numită Droom Boon pe care ea singură a fondat-o și care face proiecte mai mici sau mari acolo unde este nevoie: a făcut un proiect punctual pentru copiii internați la Oncologie în Chișinău a renovat un orfelinat din Cambodgia și a racordat la curent și a utilat cu calculatoare și cărți o bibliotecă publică din El Salvador.

Tot Dana conduce un grup numit „Ask a woman” (care cuprinde 150 de femei care se ajută cu chestiuni profesionale în cazuri de „crisis management”), face bijuterii, recondiționează mobilă când are timp și-mi povestește că pe vremuri mai și cânta.

Recunosc, după partea cu cântatul aveam impresia că am de-a face cu omul-orchestră în persoană. Ceea ce Dana chiar este, într-un fel. Nu doarme prea mult noaptea, ce-i drept, dar face totul cu o poftă de viață încredibilă, așa că n-ai cum să n-o admiri și s-o invidiezi un pic, chit că To Do list-ul ei nu se termină niciodată. Și, mai ales, face totul cu o lejeritate incredibilă. Îmi trimite poza ei în „rochie de mireasă”, de fapt, o ie românească, combinată cu o fustă Vera Wang de la second-hand, pe care a dat 2 dolari 75. Râde mult și nu se ia în serios, dar trăiește intens fiecare lucrușor. Nu degeaba v-am spus că o să vă placă mult de Dana.

Dana Sandu: Toți avem un simț dominant. La unii e urechea și le trebuie ori muzică, ori zgomote albe, ori liniște, pentru comfort. Alții vor lumină, alții au fobii tactile. Eu, de când mă știu, m-am luat după nas. Miros TOT ce-mi cade prin mână. Azi, de pildă, m-am înfipt în pantofii de bowling pe care-i închiriam; tanti de-acolo n-a crezut că e o idee bună, iar eu am fost, prompt, de acord cu ea. Dar ți-am spus asta așa, că să înțelegi în ce hal de nasoconștiință mă aflu.

În afară de practică ori experiență (dacă astea vin din înclinație ori nevoie, nu știu), mai e și abilitatea. Eu și POT să miros relativ multe materii, indiferent cât de slabe, ori amestecate. Adevărat că, dacă nu m-a învățat nimeni cum miroase ori cum se cheamă heliotropul, n-am să știu ce miros, dar am să simt că e ceva floral și migdalo-vanilat. Așa a fost de când mă știu și mi se trage, probabil, de la tata, care e un zmeu și miroase carnea de om prin pereți.

Mama, în contrast, “gândește” mirosurile, le “vede” în concepte pe care le povestește așa de convingător că nici nu știu cât de sensibil nas are și nici nu contează: realitatea ei e prea vie că s-o interoghez.

 

Putirința vine cu dezavantaje. Miros MULTE, opriți-vă o secundă și gândiți-va la asta (râde), dar și cu avantaje. De pildă, nu pot să spun că sunt prea multe mirosuri care să mă deranjeze. În plus, niciodată nu fac toxiinfecții alimentare, iar paleta cu care să experimentez e foarte, foarte largă: sute de flori, zeci de rășini, zeci de feluri de lemn, materiale animale, fructe, ierburi aromatice…

Pasiunea pentru miros, adică nevoia să-l conștientizez și să-l descompun în elemente măsurabile, a existat dintotdeauna, iar cea pentru parfum a apărut probabil prin perioada în care am înțeles că un miros poate fi o semnătură. De-acolo am început să mă agăț de constantele care fac ca unii oameni să aleagă anumite parfumuri și n-a fost greu să întru în materia factuală (știința din spatele fabricației): istoric, trenduri, grupuri de socializare specializate… toate se leagă între ele.

Am început cu cititul: mii de ore adunate peste ani, fără să-mi dau seama: baze de date, recenzii, declarații oficiale, reviste și publicații de profil, studii de chimie, articole, reglementări IFRA (organizația internațională care reglementează industria) și ce mi-a mai picat în mână.

La un moment dat am început să testez, cu mostre ori sticle întregi cumpărate în orb, online, pe baza notițelor mele compilate de prin recenzii, liste de note și tot așa.

Mai târziu am început să cumpăr și materii prime, ca să mă învăț cu ele. După cum ziceam mai sus, mai trebuie să știi și cum se cheamă ce miroși, altfel nu ții minte. Ultima etapă a fost intrarea pe forumuri, unde – chiar dacă nu recenzez decât foarte rar – mă cunosc cu mulți colecționari serioși, recenzori profesioniști și parfumeuri, pentru că sunt activă, comentez sincer și întotdeauna încerc să aduc plus-valoare (adică să contribui e cea mai mare nevoie, cu chestii relevante, noi, și de actualitate).

Ca să nu mai zic că mor de plăcere când descopăr parfumuri despre care nu mai știe nimeni pentru că sunt prea noi, prea obscure, ori demult-uitate. Asta chiar e nișa mea prin cercurile de colecționari în care mă învârt. „Du-te la Dana cu chestii off-grid”, așa se trimit unii pe alții când sunt în pană, pentru că eu – chiar dacă nu știu din prima ce mă întreabă ei – pot găsi mai repede, mai ușor, ori mai exhaustiv un răspuns la problema lor parfumistică.

Aventura mea cu parfumul, așadar, a fost una organică, a crescut în timp – și pe lung (ca volum de informație), și pe lat (ca înțelegere a proceselor, ideilor, metodelor), și în adâncime (contexte socio-culturale). Ca să nu mai zic că, pe măsură ce am început să fac mai mulți bani, asta a însemnat nu numai libertate și acces, dar și altele: mai multă educație (cursuri), posibilitatea să trăiesc organic și aproape 100% fair-trade și așa mai departe. Toate, toate se leagă între ele.

N-am simțit nici o nevoie – dimpotrivă, eram îngropată de proiecte – dar mi-am dat seama câtă foame e în România de informație punctuală, servită simplu, fără intenții de mărire și fără motivație de profit.

Românii, surprinzător, erau până de curând a două cel mai bine reprezentată nație, că trafic, pe fragrantica.com (cea mai mare bază de date de parfumuri, cu aproape 500,000 membri). Acum nu mai sunt, pentru că Fragrantica a hotărât să creeze un forum românesc, ca un site-satelit, cea mai bună dovadă că interesul e maxim.

 

Din câte văd în fiecare zi, românii știu foarte multă informație factuală și au deseori păreri extraordinar de pertinente; dar pentru că nu-și permit să cumpere în orb, ori vânzătorii online nu vor să trimită pachete în țară, rămân doar cu teoria, fără să aibă pe cineva cu care să schimbe impresii.

Puținii care au acces și la fonduri, și la parfum, țin cu dinții de informație (din egoism, ori din falsă modestie, ori – mai rar – din lipsă de timp ori din timiditate), iar cei care vorbesc activ despre parfumuri pare că o fac interesat (contra bani de reclamă), snobește, ori super-specializat (de exemplu scrii doar de parfumuri pentru femei, doar de parfumuri de la Avon, doar parfumuri de nișă din Dubai etc).

Restul pasionaților funcționează singuri, pe date culese pe forumuri și pe cumpărăturile ocazionale prinse pe ici, pe colo pe bani grei. Efortul lor e enorm, pentru că ei plătesc și de două-trei ori mai mult pe o sticlă, la un salariu de multe ori mai mic decât al colecționarilor de peste ocean.

La al o sutelea mesaj care mă întreba ori îmi cerea ceva legat de parfum, m-am scuturat, m-am costumat și-am filmat prima producție Nas de Nas, de Halloween-ul trecut, pe 31 octombrie 2017. Toată treaba, inclusiv găsitul numelui, pornitul canalului YouTube și filmatul cu camera de la laptop a fost spontană și-a durat aproape o sticlă de vin roșu. Restul a venit de la sine.

Avem acum canalul YouTube – unde postez haul-uri, unboxing-uri și prime impresii, Q/A, informații despre materii prime și topuri – pagina de Facebook cu peste 7,000 de abonați (unde există un calendar săptămânal de postări, de la articole de istorie la jocuri interactive cu #ParfumulZilei), și situl nasdenas.com unde postez articole în format lung și un blog săptămânal. Ar mai fi și Instagram, unde documentez sticle de parfum pe care nu apuc să le menționez altcumva și le suprind esența în versuri scurte, după inspirație.

În afară de producțiile care țin strict de parfum, am ajuns ușor-ușor să fac și comentariu social pe evenimentele săptămânii, asta se întâmplă în fiecare vineri seară. #VinereapeViu e o ședință săptămânală care începe la 8:30, pe pagina de Facebook, și a scandalizat enorm de multă lume pentru că discut, în limbaj foarte slobod, ce se întâmplă prin lume: PRIDE, avorturi, probleme etnice, religie, natură, sustenabilitate și orice altceva îmi pică sub nas în săptămâna respectivă.

Cei care sunt cu mine de la început și au priceput că fiecare media are rostul și stilul ei, apreciază limbajul tare și needulcorat; multă lume, însă, care aterizează pe Nas de Nas printr-o emisiune din asta fără să fi citit altceva, pleacă indignată, pentru că ideea lor de parfum e exclusivistă, clasistă și mai romanticizată decât ce fac eu la transmisiunea live. Dar asta e, nu poți să trăiești numai într-o bulă parfumată, iar eu cred ferm că fiecare cuvânt își are rostul lui.

Deci asta e Nas de Nas: o revistă de parfumerie și parfumuri de toate felurile, feminine-masculine-unisex, de designer și nișă, moderne și vintage, fără ifose și în limbaj ca de clacă. Formă nu e pe gustul tuturor, însă eu mă adresez celor cărora le pasă de fond. Și așa creștem doar cu cine trebuie.

Surprinzător, îmi amintesc mai mult combinațiile bărbătești: un bunic, de pildă, se dădea pe păr cu ulei parfumat de nucă; celălalt folosea (rar) o colonie destul de puturoasă, dintr-o sticluță din aia cu mașină pe etichetă, dar care mirosea interesant pentru că la el se amesteca parfumul cu pielaria. Era tăbăcar.

Mai târziu, ajunsese să mă fascineze o trusă de farduri ungurească pe care mama o ținea, săraca, de răul meu, împachetată într-o eșarfă, într-un fund de dulap. Mirosea a talc și-a ceva vag-floral, plus a mănușa de piele-ntoarsă. Mă apucă des dorul de combinația asta nemaisimțită. O adulmecam la fiecare 2-3 zile.

Mai târziu, primul meu parfum oficial a fost Charlie Gold de la Revlon; cam la același moment (clasa a 7-a), am început să ne frecventăm cu o altă familie, din care madama (director de bancă, plimbată și avută) se dădea cu LouLou de la Cacharel. Cred că aia a devenit prima mea obsesie. Ar fi fost și greu să nu mă scurtcircuiteze, acum că mă gândesc la asta, pentru că doamna T. lăsa dâra zile în șir, pe toate obiectele atinse prin casă.

În facultate am găsit și prima semnătură, Hypnotic Poison de la Dior. Nu mi-am dat seamă cât de strâns s-a legat de mine parfumul ăla decât în momentul în care, peste mulți ani, am realizat că lumea încă se referă la el că fiind parfumul meu. Nu pentru că pe-atunci nu-l mai avea nimeni – nu-i cazul, era chiar popular – nici pentru că era singurul meu parfum (nu era), ci pentru că, fără vreo vorbă ori vreo asumare, mulți dintre cunoscuți au hotărât că mi se potrivește, ca o etichetă.

Categoria mea favorită sunt rășinoasele și mă atrage smirna ca pe-o molie lumânarea: nu pot, dacă văd smirnă cheltui fără răgaz, în orb, cum o fi, numai să dau măcar un nas la ce mai apare și n-am mai mirosit. În afară de smirnă, am multe cu tămâie, cu laudan, cu balsam de Peru și Tolu, cu elemi, cu copal… Rășinoasele mi se pliază fix pe suflet și am noroc că și dau bine, și mai și țin rezonabil de mult pe pielea mea de crocodil.

 

Unul dintre primele videouri la Nas de Nas, de când încă nu mă reînvățasem să vorbesc din nou în română (sunt plecată de 13 ani și aici nu am cu cine să vorbesc în română), a fost despre rășinoase și cred că va rămâne multă vreme și cel mai plin de informație factuală. Nu-i cel mai popular, și mai e și în SD, dar mie mi-e foarte drag pentru că, nah, rășini… (râde)

În afară de rășinoase și balsamice, că materie primă îmi place tare vetiverul, pe care îl și colecționez. Ca gen, mă fascinează chypre, care, însă, nu dă întotdeauna bine pe mine. În rest, am găsit unul sau mai multe cam în fiecare grup și subgrup, pentru că la mine criteriile sunt aceleași pentru toate: să aibă ingrediente de calitate, să fie foarte bine blenduite/compactate (adică să nu-ți sară o notă în nas mai mult decât celelalte) și să aibă o compoziție care mie să-mi spună ceva.

Un favorit anume n-am; adevărat că mă întind după unele mai des decât după altele, însă asta ține și de temperatura de-afară, de dieta mea, de momentul din zi, așa că n-am cum să aleg un favorit.

Plus că, din toată colecția mea destul de mare, de circa 300 de sticle și câteva alte sute de decanturi, toate sunt alese pentru că ori le folosesc pe mine, ori îndeplinesc foarte bine o funcție: să-mi calibreze ori antreneze nasul, pentru că sunt solinote fidele, pentru că îmi completează o serie comparativă și tot așa.

Tot ce pot să spun e că mi se face poftă să simt un miros, la fel cum, câteodată, mi se face poftă să citesc un anume pasaj dintr-o anume carte. Uneori, la sfârșitul unei zile lungi, asta e terapia și bucuria mea: să le iau la nas, ori de-a grămada, după cum îmi pică la mână, ori o întreagă categorie de la A la Z (e ciudat pentru cei care n-au văzut asta vreodată, însă ai mei s-au obișnuit și mă lasă în amușinatul meu). Alteori, unele mirosuri mă inspiră, mă motivează, mă calmează, mă umplu… toate, până acum, și-au găsit locul în colecția mea pentru un motiv sau altul. N-am cum să le separ, e că un sistem de cartografiere a creierului meu olfactiv.

Mai tensionată. N-am să vorbesc de problemele sociale și politice, pentru că asta e o gaură fără fund – dar să știi că nu mă dau înapoi, putem discuta oricând, dacă e vreme – însă pot să-ți spun cum ne-a afectat victoria asta pe noi, colecționarii de parfumuri.

În primul rând, sunt mai puține lansări ale brandurilor internaționale: mai puține gale, mai puține show-uri, mai puține deschideri de magazine, linii și colecții secundare. Fie că e mai greu pentru mulți să primească vize ori permise de distribuție, nu știu care-i treaba, dar mai puțini vin încoace să-și lanseze ori să-și promoveze produsele. Din același registru, aud pe la parfumieri că e mai greu să-și importe unele ingrediente, dar nu mi-e clar dacă e treabă de administrație ori pentru că producătorii sunt precauți, ori au crescut prețurile.

 

În al doilea rând, s-au înmulțit controalele și s-au întărit reglementările din jurul serviciilor poștale. Daca înainte era ușor să declari parțial conținutul unui colet (“produse cosmetice și parfumate”, “cadouri”, etc.), acum unele oficii controlează cutiile și aruncă tot ce-i inflamabil, de la gumă la parfum. Asta face schimburile mai greoaie, iar pe cele internaționale foarte riscante. Ca să nu mai zic de vânzătorii E-bay străini care, peste noapte, nu mai livrează încoace decât pe bani foarte mulți, ori de cei americani care nu mai pot trimite nimic în afară.

A treia chestie pe care o prevăd (pentru că nu s-a întâmplat încă) e că vom regresa, cu mult, pe direcția eticii de fabricație. În momentul de față suntem foarte aproape de o eliminare totală a ingredientelor obținute ne-etic (pentru care animale sunt omorâte ori exploatate). Dar, pentru că Trump a dat, de curând, liber la vânătoarea de trofee mari – lei și elefanți – îmi imaginez că toată munca organizațiilor pentru drepturile animalelor va trebui mutată unde contează cel mai mult. Cui îi va păsa de o zibetă de cușcă, când în Africa dispar specii întregi la mâna vânătorilor bogați de ocazie? Trist.

În ultimul rând, dar cel mai important, forumurile suferă mult de o tensiune clară care face ca, de pildă, postările în alte limbi să nu mai fie privite cu indulgență, comentariile să fie foarte încărcate politic, și așa mai departe. E trist, neprevăzut și de neevitat ce se întâmplă. În plus, lumea e distrasa: cum să-ți ardă de schimburi și cadouri, când în media se întâmplă în fiecare zi câte-o nouă mizerie? Suntem mulți hedoniști printre colecționari, însă realitatea nu poate fi și nici nu trebuie să fie ignorată.

Ca în multe alte domenii, sunt și mai specializați, și mai relaxați. Relaxarea vine din rezonuri cât se poate de banale: parfumurile sunt mai ușor de găsit (de la testere la sticle de toate formulele și edițiile), informația e mai ușor de găsit (și pe site-uri oficiale, dar și pe forumuri unde lumea împărtășește toate impresiile, fără ifose ori rezerve), și banii de cheltuială sunt mai ușor de găsit și de cheltuit fară vinovăție.

 

Ca să nu mai zic de conștiința civică, element care în State face că mișculațiile ilegale ori ne-etice să nu se întâmple prea des – aici intră înșelăciunile, furtul, frauda poștală, dintr-astea – așa că schimburile și vânzările directe dintre pasionații de parfumerie sunt mai dese, mai ușoare, mai laxe.

Pentru că-s relaxați și au și de unde, sunt și mai darnici – fiecare schimb, fiecare achiziție și fiecare cadou vine, pe lângă obiectul principal, cu multe alte mini-surprize extra, de la bomboane la bilețele scrise de mână, testere, mici atenții—așa că fiecare cutie e o sărbătoare și fiecare schimb un prilej de-a ajunge să (și) cunoști pe cineva.

Separat, simțul civic se manifestă la mai multe nivele: în afară de corectitudine, americanii tind să fie mai de cuvânt (pachetul vine când trebuie, împachetat temeinic), și mai conștiincioși. De exemplu, după ce au terminat un schimb, adaugă recenzia lor pe spațiul public, astfel că partenerului de schimb să poată să-i crească “cota”. Mai ușor îți vine să faci schimburi ori să cumperi de la o persoană privată despre care mulți au spus că e de încredere. Toate se leagă, și nimic nu rămâne nerasplătit ori nepenalizat, după caz.

Românii, prin contrast, nici nu laudă și nici nu se plâng prea mult, iar atunci când o fac sunt mai puțin punctuali, deci mai nerezonabili. E ca și cum nouă ne displac chestiile măsurabile, cele prea exacte și prea evidente.

La nivel personal, americanii sunt mai lipsiți de inhibiții, așa cum îi știm—însă asta le aduce lor trei avantaje mari. În primul rând,
sărăcia nu e la fel de rușinoasă ca în România, așa că americanii se cramponează mai rar în firme ori în nevoia obsesivă de-a cumpăra sticlă sigilată de parfum, de nouă (mulți cumpără doar decanturi, de pildă, ori parțiale, pentru că atât își permit).

Există și-aici snobism, însă snobii americani măcar folosesc lucruri care le plac, după cum și ne-snobii folosesc ce le place, cu mândrie, chiar dacă e cel mai ieftin parfum. Alte nații, prin contrast, se învață să le placă ceva doar pentru că e scump, și iaca așa strică orzu’ pe gâște, ca să nu mai zic că-și strică și lor toată bucuria.

Americanilor le pasă mai puțin de convenții, astfel că mulți bărbați se parfumează cu parfumuri “de damă” și viceversa, ceea ce în România încă reprezintă o limitare crasă (pe care eu, la Nas de Nas, încerc s-o mai maleez).

Specializarea vine, și ea, tot de la accesibilitate: e ușor să devii colecționar de ceva când îl găsești ușor, când ai și bani să-l cumperi, ai și comunitate care să ți-l semnaleze, descrie, verifice dacă e autentic și așa mai departe.

Cel mai tare mă bucură să văd, la nivel macro, cum comunitatea Nas de Nas începe să înțeleagă că parfumul e o expresie a sinelui care, la fel cu multe altele care țin de formă, e pur subiectivă, decie este de nejudecat; că gusturile și formarea cuiva nu se discută, deci ceea ce simți nu poate fi dezbătut; că, deși există explicații științifice în spatele performanțelor unui parfum ori a modului în care îl percepem, regulile prea stricte (de la dihotomia feminin/masculin la topurile de sezon) nu sunt decât marketing; că singura grijă trebuie să fie respectarea aproapelui. Mă umple de nesaț și de încantare și de fericire când îi văd că-și scutură preconcepțiile și că devin mai liberi.

Altă satisfacție mare o am când văd că lumea începe, timid, să între în dialog: vinerea, la #VinereapeViu, facem analiza săptămânii, discutăm noutăți, ne organizăm, dezbatem, ca la clacă. Joia împărțim #ParfumulZilei, unde iar interacționăm; pe YouTube e plin de întrebări care încep, ușor-ușor, să-și găsească răspuns nu doar la mine, ci în comunitate.

Cu alte cuvinte, cine vine la Nas de Nas e acolo să învețe, să gândească, să împartă, să fie om. Parfumul, deși este în continuare motivația care ne adună, e doar cărarea pe care am ajuns toți în aceeași poiană.

Și că tot vorbim de dialog, poate cel mai ne-palpabil efect pozitiv „Nas de Nas” e faptul că de la #VinereapeViu, așa cum e ea de scandaloasă, crudă sau vulgară, ajungem, cum-necum, să vorbim și de lucruri mai mari, iar tribul meu ascultă, se documentează, și vrea să fie mai deschis. Îi văd cum învață, cum încep să scape de complexe, cum vor să crească, și cum sunt dispuși să-i ajute și pe alții. Iar asta mie mi se pare fenomenal.