Despre tot ce-i fin și fain

Cum m-a învățat țara asta să călătoresc (GIVEAWAY Pandora)

By 22 august, 2017Travels
read time 5 min
 
22 august, 2017

Cum m-a învățat țara asta să călătoresc (GIVEAWAY Pandora)

Viața mea e între două avioane, dar pasiunea pentru călătorit am deprins-o acasă, între Ardeal și Moldova. Am deprins-o din excursiile zilnice pe dealuri și din călătoriile cu trenul spre Vatra Dornei, din așteptatul în gări și cititul hărților. Turul meu prin țară de anul ăsta, cu bijuteriile Pandora după mine, mi-a amintit de lucrurile și locurile care m-au făcut ceea ce sunt.

by

Sunt o călătoare. Când mă întreabă cineva cu ce mă ocup, mi-e tot mai greu să spun „jurnalist” sau „blogger”, fiindcă tot ceea ce fac și sunt are cumva legătură cu ideea de a fi călător. Articolele mele cele mai bune au ieșit din călătorii sau în timpul călătoriilor. Prin călătorii am cunoscut oameni extraordinari care m-au inspirat și mi-au devenit prieteni sau personaje. Călătoritul îmi dă energia să scriu, să povestesc, să fac proiecte. În călătorii îmi vine inspirația pentru povești și materiale. Și nu vorbesc aici de călătorii grandioase, precum turul Americii sau două luni prin Europa. Nu, de cele mai multe ori călătoriile mele sunt scurte, dar dese. Eu așa funcționez.

Cei care mă cunosc știu foarte bine că mă entuziasmez la fel de tare pentru o călătorie la Bistrița sau într-un sat din Moldova ca pentru un weekend la Paris sau la Roma. Fără nicio ipocrizie, spune-mi acum să-mi fac bagajul pentru Iași și o să țopăi de bucurie ca un copil. Du-mă să mănânc o supă cu tăiței pe târnațul casei din Poiana Ilvei și nu-mi trebuie niciun restaurant cu stele Michelin.

 

Iubesc călătoriile prin țară pentru că eu acolo am învățat să călătoresc de fapt. Prima mea ieșire din țară a fost la 14 ani și, chiar dacă de atunci încoace am adunat multe țări văzute, călătoriile prin țara mea au o savoare aparte.

 

Da, știu că drumurile nu sunt cele mai bune, că uneori mă mai plâng de hotelurile și pensiunile care promit una și oferă alta, că mă doare să văd locuri iubite de mine lăsate în paragină și că mă revolt din cauza asta. Dar, chiar și așa, nu se poate să treacă anul fără să fac un tur prin țară, măcar de 10 zile. Cu mașina, pe un traseu stabilit de mine, cu opriri unde am chef și unde mi-e drag.

 

 

Anul ăsta, traseul a început în Deva, un loc pe care mă țineam de mult să-l văd, a continuat cu Arad (prin care doar am trecut), Oradea (o bijuterie de oraș), cu Bistrița și cu locurile dragi ale copilăriei mele: Poiana Ilvei, satul verilor mele din copilărie, Sângeorz-Băi (unde mergeam trecând dealul din Poiană și coborând apoi înspre Maieru, comuna lui Liviu Rebreanu) și Vatra Dornei, unde se întâmpla una dintre aventurile mele preferate: drumul cu trenul, luat cu noaptea-n cap din gara din Ilva Mică.

 

Gara din Ilva Mică. Cunoscută și drept „locul în care mi-au clănțănit prima dată dinții de frig în această viață”, acest fapt întâmplându-se pe când aveam 6 ani, în luna august, așteptând o conexiune la ora 6 dimineața, când pe Ilve se face un frig de nu mai știi cu ce să te acoperi mai repede.

Iubesc gările de tren mai mult decât iubesc aeroporturile, iar în copilărie visam să locuiesc măcar o săptămână într-o gară, ca să văd trenurile venind și plecând. Ion, unul dintre unchii mei din Poiană, era șeful gării din sat și locuia chiar deasupra, în clădirea gării. Mi se părea – și încă mi se mai pare – ceva absolut fantastic. Să vezi trenurile venind și plecând, toată ziua. Pfuaii.. Știți ce puteți să-mi faceți cadou de ziua mea, dacă rămâneți în pană de idei vreodată.

 

Anul ăsta am luat bijuteriile Pandora cu mine în turul prin țară, le-am purtat cu drag și am încercat să le fac parte din poveștile trăite de mine acolo. Și asta fiindcă am rezonat din prima clipă cu filozofia Pandora.

 

Când cei de la Pandora m-au contactat, în primăvară, să-mi povestească despre campania lor cu „DO PANDORA” (ajunsă aici la al treilea episod), mi-au spus din start că mă au în vedere pentru DO TRAVEL. DO PANDORA e despre a fi tu însăți, despre femei care aleg în viață ceea ce iubesc mai mult, indiferent ce zice lumea sau ce se poartă la momentul respectiv. E despre asumare și despre a te cunoaște pe tine însăți. Despre a face și a fi exact ce vrei tu, fără să ceri voie nimănui și fără să te gândești prea mult ce crede lumea.

 

Pentru că eu nu stau prea mult locului, mi-au propus acest experiment frumos: să fiu călătoarea Pandora, cea care ia cele mai noi bijuterii Pandora prin călătoriile ei și le face parte din poveștile ei. Și, în cel mai firesc și asumat mod, să povestesc despre ceea ce mă atinge în călătoriile mele, despre ceea ce contează pentru mine, oferind și un cadou Pandora celor care mă urmăresc.

 

 

Mi-a plăcut mult ideea lor și, cu toată sinceritatea, proiectul DO Pandora a fost unul dintre preferatele mele de anul acesta. De când am început blogul, mi-am propus cu literă de lege să nu accept decât puține proiecte și bune: puține ca să am timp să le acord atenția necesară, să nu grăbesc sau să forțez nimic; și bune, adică proiecte în care să simt că mă potrivesc fără niciun efort, pe care le-aș urmări și eu dacă le-aș vedea făcute de alții și care mă entuziasmează să le încep. Cam astea sunt reperele mele.

 

M-a întrebat odată cineva care sunt principalele lecții despre gestionarea relațiilor cu brandurile – sau ceva de genul ăsta, oricum suna foarte pompos și doct – și i-am spus că, din păcate, n-am nicio lecție sau rețetă de oferit. E simplu: trebuie să-mi placă brandul (să-l folosesc și eu, să-l port, să fie pe lista mea de favorite) și să cred în ideea și proiectul pe care mi-l prezintă. E o singură propoziție, așa că n-am de unde să scot 10 sau 20 de lecții, îmi pare rău.

 

Acesta este, cum spuneam, al treilea episod al poveștii Pandora, care se încheie tot cu un giveway, adică o pereche de cercei Pandora. La primul episod am avut giveaway un lănțișor cu talismane, la al doilea o brățară Pandora, iar acum cerceii. Ca să intrați în tragerea la sorți, care va avea loc vineri, trebuie doar să răspundeți la o întrebare. Sincer, firesc, nu există răspuns corect sau greșit:

„Dacă ați câștiga concursul, care ar fi locul în care v-ar plăcea să ajungeți anul acesta, purtând bijuteria Pandora?”

 

 

Am extras câștigătoarea cu RANDOM.ORG, ea este Adriana Ionica. Felicitari, te voi contacta pe email:

 

 

Fotografii: Diana Cosmin

Pentru mai multe articole, povești și inspirații, mă puteți urmări pe paginile de INSTAGRAM și FACEBOOK



115 Comments

  • Florina Vartan spune:

    Vabbinfaru-Maldive

  • Ioana Ionașcu spune:

    La Roma 🙂

  • Morosanu Alexandra spune:

    Mi-ar placea sa imi petrec ziua de nastere, impreuna cu sotul meu, la Londra sau in Amsterdam 🙂

  • Anne spune:

    Toscana e superba

  • Nicole spune:

    wASHINGTON

  • Bettty spune:

    Toscana

  • Maria spune:

    Paris

  • Roxana Andreea spune:

    Hawai

  • Lili spune:

    Predeal

  • Ioana spune:

    Brasov

  • Roxana spune:

    Italia

  • Dana Alexandra Pop spune:

    Dupa ce am umblat teleleu prin lume, de data asta imi doresc sa ajung acasa, la Bistrita, sa nasx un bebe strumf sanatos.

  • Cici spune:

    In Chile si Insula Pastelui…se va intampla in noiembrie si numar zilele pana la vacanta.
    Calatorii frumoase va doresc si sa va reintoarceti cu drag in Ilve (mama e din Mintiu :)).

  • Geanina B spune:

    As purta cerceii Pandora oriunde m-ar duce pasii…imi doresc foarte mult sa ajung in toamna asta in Italia, sper sa reusesc. ?

  • Alina spune:

    Anul acesta vreau sa ajung din nou in Paris si Londra. Doua orase in care am foarte multi prieteni si care imi ofera cate o lectie de fiecare data cand le vizitez.

  • Corina Banu spune:

    Mi-ar plăcea să ajung la Florența.❤

  • Ramona spune:

    Peste 2 săptămâni chiar voi merge la Vatra Dornei 🙂 și de abia aștept. Cu atât mai mult cu cât am citit și articolul tău.

  • Loredana spune:

    Mi-ar placea sa merg pe transfagarasan anul acesta purtand cerceii pandora 🙂

  • Denisa spune:

    Dat fiind ca anul acesta am reusit sa vad psntru prima data Cetatea Sighisoara si am ramas impresionata, mi-ar placea foarte mult sa mai ajung acolo inca o data, de data aceasta cu bijuteriile Pandora alaturi de mine.

  • Coral spune:

    Mi-ar placea sa port cerceii Pandora in urmatorea excursie programata care va fi la inceput de decembrie in Thailanda si Cambodgia 🙂

  • Alina spune:

    As merge la Raven’s Nest. O pensiune superba din inima Apusenilor! Merita sa o cauti si sa o vizitezi 🙂

    Iti urmaresc blogul de putin timp, dat abia astept sa mai apara o postare nou. Imi place foarte mult cum scrii si temele abordate! Felicitari si mult succes in continuare!

  • Alexandra Lucaci spune:

    Buna 🙂
    Mi-ar placea sa port cerceii in Riga, Letonia. M-am lasat inspirata de poza de vis din restaurantul Fabrikas din Riga, poza pe care tu ai postat-o si am zis sa imi sarbatoresc ziua de nastere acolo. Asa ca pe 19 septembrie voi fi acolo 🙂 Iti multumesc pentru idee! Apropos, sper sa reusesc sa rezerv aceeasi masa! O zi frumoasa 🙂

  • Ariana spune:

    Mi-aș dorii să călătoresc prin toată România, să-i văd munții, peșterile, locurile mai puțin cunoscute, cascadele, orașele, dar și marea…

  • Daniela Dusa spune:

    As purta bijuteriile Pandora la Oradea :)M-a inspirat calatoria ta prim tara si imi doresc de mult sa ajung acolo

  • Oana F spune:

    Cu siguranță aș dori să ajung la Amsterdam. Mereu m-am fascinant acest loc și îl consider ca ieșit dintr-un basm. De la muzeul lui Van Gogh la casa Anei Frank cred că este plin de locuri inedite pe care să le vizitezi. ?

  • Oana C spune:

    I-as lua intr-o calatorie in Austria, pe care mi-e dor sa o revad. De data asta, altfel. In liniste, atent si fara graba…

  • Oana Pricop spune:

    M-as reintoarce in Barcelona, purtand cerceii de aventuriera. Indiferent de ce se intampla, Barcelona are un vibe atat de pozitiv si e atat de plin de viata incat ma face sa imi doresc sa revin iar si iar:)

  • Adriana spune:

    Acasa, intr-un mic orasel denumit Marsa, unde muntele ai tine umbra, iar dealurile verzi si inflorate il imbraca in culori.
    In locul asta mic si plin de viata as purta bijuteriile pandora…

  • Anna spune:

    Buna Diana,

    Mi-ar plăcea sa ii port intr-o călătorie in Londra.

  • Manuela Tudor spune:

    Giethoorn, Venetia nordica….a little piece of heaven 🙂

  • Alexandra spune:

    As vrea sa ajung anul acesta in Peru, alaturi de cerceii Pandora…sunt fascinata de aceasta tara!

  • Florentina spune:

    Multumesc pentru ceea ce scrii si ceea ce faci. Ma incinta toate articolele tale si calatoresc odata cu tine oriunde mergi. Recomandarile despre creme, parfumuri…le transmit fiicei mele si uneori chiar ii si cumpar cite ceva.
    Unde as merge? In tara nu pot veni prea curind dar imi propun sa ajung macar pina la Lake Tahoe mai in iarna ca tare mi-e dor de zapada.

  • Geo spune:

    Aș pleca anul acesta împreună cu Pandora la braț în județul Tulcea. Mai exact aș vizita cetatea Enisala . Este foarte aproape de satul bunicilor , dar mai tot timpul nu ajung să o revăd . Sper ca anul acesta să îndeplinesc și această dorință. Ultima dată când am fost la cetate, pe lângă priveliștea superbă oferită de lac și de dealuri ,m-am simțit împăcată , calmă,eram , eu , cetatea, lacul și satul bunicilor .

  • Adela D spune:

    As purta bijuteriile Pandora la Londra, un oras ce mi-a devenit drag si in care ma voi muta luna viitoare pentru a merge la facultate. Cercei port mereu, iar fiecare pereche imi aduce aminte de un moment sau de cineva special.

  • As purta cerceii in Grasse, Franta, unde visez sa ajung. Sunt iubitoare de parfumuri, de frumos si de povesti si cred ca acolo as regasi o parte din mine, iar cerceii mi-ar aminti mereu de acel moment pretios care deocamdata e doar un vis frumos 🙂

  • Simone S spune:

    Citind unele comentarii, zău că îmi vine să spun că pe această coroană cu nestemate de la Pandora, care apare în toate pozele de aici, aș purta-o în Ouagadougou (între noi fie vorba, nu știu exact unde e acest oraș, dar particip și la un concurs al cărui premiu e un city break acolo). Cu coroana asta cu siguranță voi atrage toate privirile pe pârtia de schi! 😉

  • Antonia spune:

    Mi-ar placea sa merg in Sitges, un oras superb si micut, de langa Barcelona. La 18 ani am plecat prima data din tara si din toate orasele vazute prin Spania, precum Madrid, Toledo, Barcelona, Sitges mi-a placut cel mai mult, are niste plaje superbe si o mica bisericuta, m-am simtit familiar acolo si magic in aceleasi timp, parca as fi fost un personaj dintr-o carte intr-un oras de basm:).

  • Ionela spune:

    Eu nu i-as lua nicaieri…. pentru ca as dori sa-i ofer fiicei mele. Asa ca ar insoti-o pe ea. La scoala, la plimbare… poate la o cafea cu prietenele ei bune. Ar insoti pretutindeni o adolescenta de 17 ani.

  • Roxana G spune:

    M-as indrepta inspre Colti, cu sau fara cercei. Acolo unde e ingropata buna mea.
    O sa-mi duc pruncii sa vada unde am trait cele mai fericite veri din copilaria mea.
    Pandora pentru mine e ca si cum mi-as purta viata putin cate putin, pe o mana. Momente. Clipe. Acum. Sarbatoreste viata.
    Mie asta mi-a placut la Pandora. Ca e cu cercei, ca e cu bratara, inel sau altceva, e despre prezenta ta in viata ta. Autentic.
    Sa fii tu, indiferent ca mergi cu Orient Expres sau cu o caruta in satul unde ai fost( daca ai fost) indeajuns de norocos sa ai bunici.
    Imi plac povestile tale, esti vie.

    • Antonia spune:

      Mi-ar placea sa merg in Sitges, un oras superb si micut, de langa Barcelona. La 18 ani am plecat prima data din tara si din toate orasele vazute prin Spania, precum Madrid, Toledo, Barcelona, Sitges mi-a placut cel mai mult, are niste plaje superbe si o mica bisericuta, m-am simtit familiar acolo si magic in aceleasi timp, parca as fi fost un personaj dintr-o carte intr-un oras de basm:).

  • Alina Horhogea spune:

    La Valencia, unde plecam intr-o mini vacanța in Septembrie.

  • Gabriela Daianu spune:

    Buna! Mi-ar placea ca cerceii Pandora sa-mi poarte noroc la Berlin, unde, in decembrie, voi participa la o conferinta de literatura ce are ca tema conceptul de ,,generatie”. Cred ca dintr-un ethos similar descinde si istoria Pandora, in care fiecare item ii raspunde celuilalt, creand o ,,generatie” de bijuterii recognoscibile, autentice si rafinate.

  • Gabriela Daianu spune:

    Buna! Mi-ar placea ca bratara Pandora sa-mi poarte noroc la Berlin, unde, in decembrie, voi participa la o conferinta de literatura ce are ca tema conceptul de ,,generatie”. Cred ca dintr-un ethos similar descinde si istoria Pandora, in care fiecare item ii raspunde celuilalt, creand o ,,generatie” de bijuterii recognoscibile, autentice si rafinate.

  • Mada spune:

    Am avut norocul sa calatoresc prin multe tari europene si cu toate ca am vizitat foarte multe locuri frumoase, mi-ar placea ca viitoarea destinatie, impreuna cu bijuteriile mele Pandora care ma insotesx mereu, sa fie insula Santorini.

  • Mona Cocoreanu spune:

    Bijuteriile Pandora le-as purta la Venetia, dar mai in toamna cand se lasa racoarea si vin ploile atunci mi se pare ca orasul prinde mult mai mult farmec si ..romance.
    Ps: cunosc gara din Ilva Mare si Ilva Mica e in drum spre Vatra Dornei, oraselul meu de suflet.. cate si mai cate calatorii de 12 h mers cu trenul din Timisoara la Vatra Dornei. Locurile sunt magice si ce aer curat!.. ca nicaieri.
    Te puuup

  • Daniela spune:

    În Moldova. Nu am fost niciodată acolo și chiar îmi pare o zonă plină de tradiție. Am văzut-o doar în poze dar cred cu tărie că dacă cineva din afara țării m-ar întreba unde să se ducă prima dată când ajunge în Romania, le-aș pune ”Moldova, clar!”.

  • Madalina spune:

    Mi-as dori sa ajung…in Italia! Ma fascineaza istoria!

  • Stefania Ilie spune:

    Mi-aș dori să văd Sighișoara. L-am văzut doar la alții, în poze.

  • Giulia V. spune:

    Mi-ar placea sa ajung in Islanda, sunt pur si simplu fascinata de ascasta tara…

  • roxana spune:

    Cerceii sunt bijuteria fara de care nu ies din casa – i-as purta la prima plimbare in parc cu fetita mea 🙂

  • Nicoleta Alexe spune:

    Buna Diana! Mi-ar placea sa ajung anul acesta intr-o excursie in Cappadocia, pentru un zbor cu balonul cu aer cald. E un loc de poveste, din spusele unui bune prietene care a fost deja acolo si mi-a facut pofta de… zbor! 🙂

  • Ana Maria Lepadatu spune:

    Ma văd plimbându ma pe străduțele înghesuite și senine ale Florenței, admirând frumusețile din împrejurul meu și mai ales…de la mâna!

  • Eu as merge in Malta. Visez sa ma plimb pe toate strazile din Malta si sa stau la plaja citind scrisorile lui Van Gogh.

  • Suta Lavinia spune:

    Imi doresc sa ajung in Hunedoara, la Castelul Huniazilor, mi se pare un loc magic, asa cum sunt si bijuteriile Pandora, e un loc plin de istorie, iar arhitectura sa ma impresioneaza. L-am admirat in fotografiile de nunta ale unei colege, si in clipuri pe YouTube, si il consider un loc desprins parca din povesti.

  • Anca spune:

    Acum ca am prins curaj ( nu stiu de ce la vremea publicarii articolului nu am scris nimic) ,as vrea sa-ti marturisesc faptul ca povestea din inima Baraganului m-a emotionat si pus pe ganduri si totodata m-a determinat sa privesc viata mai cu curaj si incredere :). …asa ca as calatori dupa cealalta jumatate a inimii mele,acum in Danemarca. ?

  • Valentina spune:

    Moldova, Moldova de peste Prut.

  • Ela spune:

    Anul acesta,in Ardeal,de unde e mama mea,cu ocazia Sarbatorilor de Iarna,cand ne-am propus sa ne intalnim cu totii,lucru pe care il facem foarte rar,din pacate.Vor fi Sarbatori speciale,dar si cu o umbra de tristete,pt ca va lipsi tata…Pentru totdeauna,de-acum incolo….De aceea,nu trebuie lasat pe maine,ce putem face azi..Maine ar putea fi prea tarziu….De aceea momentele cu familia sunt pretioase.

  • Anca spune:

    Mi-as dori sa ii port atunci cand voi vizita Eilean Doanan , un castel din Scotia, U.K. care a aparut si i filmul „Made of Honor”,acolo unde personajul feminin se casatoreste cu un scotian care provinde dintr-o familie cu traditie si locatia este chiar acest castel. As fi si eu putin, printesa din poveste.

  • Bianca Pavel spune:

    Imi doresc de ceva vereme sa ma reintorc in jud. Alba, locul de unde sunt bunicii mei. Simt acel pamant ca un fel de acasa si mi doresc in mod particular sa ajung intr un loc special din zona. Ceva ma cheama acolo si mi doresc sa ajung cat mai curand.

  • Ama spune:

    As călători in orașul celei mai bune prietene, ca sa i-o pot face ei cadou, pentru ca cea din poza e brățara preieteniei și as vrea sa știe mereu cât de importantă este prietenia ei pentru mine. Sa călătoresc la ea și sa ne facem multe amintiri, iar, pentru a le spune povesti amuzante copiiilor și nepotilor nostrii.

  • Birzoianu Silvia spune:

    Trebuie sa recunosc ca in momentul in care am citit „gara din Ilva Mica” am sarit o bataie de inima…daca se poate spune asa 🙂 mintea mi s-a dus la acea gara mica si linistita, in care ajungeam la 5 sau 6 dimineata, dupa 11 ore de mers de la Bucuresti si, de unde, de cele ai multe ori, ma lua bunul meu prieten, Leon, cu o roaba, pentru bagaje. Ilva Mica este locul in care mi-am petrecut vreo 5-6 veri consecutive, desi nu am rude in zona si sunt nascuta crescuta in Bucuresti, veri care au ramas cele mai frumoase din viata mea. Si, ca sa raspund la intrebare, acolo as vrea din tot sufletul sa ajung.

  • I-as purta cu drag in vacanta din Sulina. Iubesc plaja de acolo ???

  • diana spune:

    Buna!As purta bijuteriile cu drag cand l-as intalni pe iubitul meu in septembrie.
    Este plecat si atunci ajungem sa n evedem.
    Multumesc pentru sansa.

  • Georgiana spune:

    I-as purta cu drag in vacanta din Grecia.

  • Monica Tone spune:

    Voi merge in octombtrie in Israel sa vad locurile sfinte si apoi in Iordania la Petra, minunea pe care imi doresc de-o viata sa o vad. Nu imi imaginez un loc mai frumos pentru a imi etala bijuteriile Pandora 🙂

  • bodogai ioana spune:

    In Vama Veche. E un loc aparte. Lumea e dezinhibata. E locul in care lumea te accepta asa cum esti. Daca esti genul de persoana care bea bere la pet e ok. Esti tot daca bei vin dintr-un pahar cu un pantec cat mai mare si cu o deschidere mica.

  • Lavinia spune:

    Imi doresc sa parcurg cat mai multe trasee în muntii Apuseni.Pana sa plec la facultate in Bucuresti impreuna cu familia mea si cativa prieteni apropiati am batut tara in lung si-n lat,prin pensiuni sau cu cortul.De la Sighetul Marmației(unde agati harta-n cui) pana la Sulina,de la Timisoara pana la Iasi.Insa un eveniment nefericit al Daciei cu care noi am strabatut mai toata tara ne-a facut sa abandonăm proiectul.Asa ca tata nu a mai vrut sa viziteze tara fara Dacia lui,un model de prin anii ’80,lăsată amintire de bunicul meu.Aceeasi masina care si-a acumulat primii sau kilometri tot prin turul tarii;pe Transfagarasan cu bunicul si bunica.
    Au trecut 10 ani de atunci;am ajuns sa locuiesc in Ardeal;la Cluj,aproape de Apuseni.Iar acum plănuiesc să reluăm proiectul alaturi de părinti sa vizitam ce ne-a mai ramas.
    Splendoare.Iti recomand din Suflet sa ajungi la Rametea,un mic sat unde si reclamele la magazin sunt in ungureste,dar nu despre asta este vorba,ci despre povestea oamenilor de acolo,amabilitatea lor ,disciplina de zi cu zi si felul in care au reusit sa readucă in atentia turistilor acel satuc.Si mai făin e ca,acum spre sfarsit de August ;langa Lacul Belis- la Smida un grup de ardeleni organizează un festival de Jazz .Well;nu e un Electric Castle sau Untold dar atmosfera de acolo are „ce trebuie”.
    Ai dreptate;uitam sa fim călători în propria noastra tara.Mereu cautam locuri si experiente noi prin excursii ‘in afara’,cunoastem oameni care stiu sa relateze atat de frumos povestea lor.Consider ca avem datoria sa călătorim mai mult si pe aici pe la noi;sa invatamant sa valorificam ce e frumos pentru ca si noi avem povesti si locuri fascinante si suntem datori sa le spunem mai departe .Aceasta experienta am invatat-o de la tatal meu Pana la 18 ani. 🙂

  • Madalina spune:

    Mi-ar placea foarte mult sa ajung in Malta, o tara cu o istorie bogata, arhitectura si peisaje mirifice, iar marea de un albastru extraordinar care completeaza perfect tabloul.

  • Ligia Bogdan spune:

    Mi-ar placea sa ajung la castelul reginei Maria de la Balcic- un loc de vis si plin de armonie la malul marii

  • Sorina Avram spune:

    Mi-ar placea sa ajung la Amsterdam sau la Lisabona, am auzit ca este frumos in ambele oraşe.

  • Elvira spune:

    Buna Diana,

    Mi-ar placea sa port cerceii in Paris, un oras de care ma leaga niste amintiri tare frumoase.

  • Anca spune:

    Locul în care mi-aș plimba pașii cu cercei Pandora ar fi Praga. Îmi doresc de câțiva ani să ajung pe acolo și anul acesta poate am noroc. Și cu văzutul orașului, dar și cu cerceii ☺️

  • Roxana spune:

    Cel mai mult mi-ar placea sa ajung in unul dintre cele mai frumoase, misterioase si rustice orase ale Romaniei si anume Sighisoara. Acest oras are un farmec aparte, un farmec pe care nu l-am uitat si care inca ma captiveaza si imi pune memoria si imaginatia la contributie, desi am vizitat acest oras medieval cu 5 ani in urma. As purta bijuteria Pandora plutind pe stradutele pietruite si descoperind un farmec aparte, demult apus si extrem de greu de gasit pe tot cuprinsul Europei.

  • Cristina spune:

    Ador să îmi încep ziua citindu-te. Astăzi, spre exemplu, am avut deschis articolul tău toată dimineața, strecurând ceva timp de repaus pâna la ora asta.
    Ce mă bucură foarte mult este faptul că ești printre puținii oameni care, nu doar că promovează turismul la nivel declarativ, ci și practic, ajungând de multe ori să prezinți floricica superbă din mijlocul gropii de gunoi (asta e un soi de incercare de figura artistică pentru a descrie optimismul tău 🙂 ).
    Și chiar mai mult m-a bucurat că am reușit să avem o mică parte a traseului de vacanță din această vară pe aceleași meleaguri. Și poate că nu sunt singura, de fapt cu siguranță nu sunt singura, dar până să ajung să iți citesc articolele din seria asta, multe au fost lucrurile care m-au întristat (la cetatea Devei nu am gasit panouri de informare, la cetatea Hunedoarei am stat 2 ore la coadă, pe drum am prins nenumărate ambuteiaje, drumul spre Viscri practic mi-a zdruncinat mașina…etc), ba chiar m-a înfuriat căci prin alte țări la care ne place să ne raportăm nu găsim așa ceva. Dar am regăsit în rândurile tale optimism mult și un generos filtru de selectare a lucrurilor frumoase, care mult ne mai lipsesc, lucru pentru care cu mult drag te felicit!
    Iar de-ar fi să plimb bijuteria Pandora pe undeva, aș du-ce-o, mândră, în vârf de Ceahlău și aș purta-o în soarele blând de toamnă și în foșnetul blând al muntelui.

    • Iti multumesc foarte mult pentru mesajul frumos. Si eu ma mai enervez la unele lucruri, destul de multe cateodata, dar totusi mai vad mici imbunatatiri pe ici, pe colo, si asta ma face sa am speranta. Sunt atatea locuri extraordinare de vazut in Romania, mi se face o ciuda teribila cand vad ca nu le pretuim la adevarata lor valoare…

  • Moise Laura spune:

    Bună, Diana! In primul rând felicitări pentru articol, te urmăresc cu mare curiozitate și entuziasm de câteva luni și îmi place foarte mult ceea ce scrii!
    Raspunzand la întrebarea ta, mi-aș dori nespus sa ajung in Cluj, în orașul în care colegele mele de facultate au fost și mi-au spus că eu un loc minunat, ideal pentru studenții care vor sa descopere oameni, locuri noi, cu mult șoferi față de cele din partea de est a țării noastre. Mi-aș dori că într-o vacanță să merg în locurile interesante din partea de vest a României, pentru că pe acolo nu am ajuns încă.
    Mult succes! Mulțumesc pentru că scrii atât de frumos pentru noi, cititorii tăi!

  • Laura spune:

    Locuiesc la Roma de ceva ani. Orasul este superb insa Romania noastra imi lipseste constant si imi planuiesc cu drag vacantele acasa. Imi doresc anul acesta sa ajung sa o vad pe bunica mea. Acolo am cele mai frumoase amintiri din copilarie.a

  • Elena spune:

    Mi-ar placea sa ajung in Italia, pe coasta amalfitana si as purta cerceii la o cina pe o terasa cu vedere spre mare si spre casele cocotate pe stanci. E un loc la care visez de multi ani.

  • Carmen spune:

    As vrea sa ajung la….mine. As vrea sa ma regasesc, sa ajung la o armonie intre mine si sufletul meu. Desigur, nicio excursie la Roma nu mi-ar displace. ?

  • Sinziana Gherghel Szekely spune:

    Ar calatori si ei cu noi in Cuba in luna de miere 🙂

  • Stefania spune:

    Locuiesc deja in Belgia si calatoresc destul de des prin partile astea ale Europei. Daca as castiga, as merge la nunta surorii mele in noiembrie, care va fi pe malul unui lac, undeva in Romania. Ea e prima dintre cei trei frati care se casatoreste, asa ca evenimentul are o incarcatura speciala pentru toata familia. Deci as calatori cu ea, pe drumul de la ‘domnisoara’ la ‘doamna’. 🙂

  • Stoica Daniela spune:

    Mi-as purta inima, fara sa stau o clipa de gânduri, in Chisinău si împrejurimile lui! Asa, as putea sa vad unde si cum a copilărit iubitul meu, locurile de pe Nistru despre care imi povesteste atât de multe, lumea satului atât de a noastra, dincolo de granitele politice!

  • Adriana Marian spune:

    Buna, Diana. Capadoccia este destinația unde Imi doresc sa ajung anul acesta , in Octombrie , de ziua mea . Zile frumoase in continuare . Cu drag …

  • Cris spune:

    Pe canalele venetiene intr o plimbare cu gondola.

  • Oana spune:

    Mi-ar placea sa vizitez tarile Benelux. Posibil sa dau inca o raita prin Germania, de asemenea. 🙂

  • Smaranda Huluta spune:

    Bijuteriile Pandora spun povesti si intretin amitiri, asa incat imi doresc ca fiecare calatorie sa fie insotita de bijuteriile Pandora, prima dintre ele fiind in Lisabona in septembrie.

  • Andreea spune:

    Buna Diana, felicitari pentru articol, de fapt pentru tot ceea ce scrii.
    Eu as purta cerceii mai intai la Pitesti, un oras foarte frumos pe care imi place sa il vizitez de fiecare data cand am ocazia, iar ocazia de anul acesta fiind nunta unei bune prietene. Si dupa aceea intr-o excursie la Roma, de mult timp pe lista mea.

  • Rammone spune:

    Ce poveste frumoasă ai transpus în câteva cuvinte!

    Eu încă nu am văzut toate minunățiile pe care le are România, de aceea Sighetu Marmației este pe lista mea de ceva vreme. Acolo mi-ar plăcea să ajung.:D

  • Loredana spune:

    Pana la sfarsitul acestui an mi-as dori sa vizitez Roma..e de mult timp in plan si sper sa se concretizeze intr-un final 🙂 Sunt multe lucruri de vazut si vizitat, dar trebuie sa recunosc ca abia astept sa mananc pizza, inghetata si paste la mama lor acasa.

  • Lavinia spune:

    Toscana

  • Viorica Dorobantu spune:

    Mi-ar plăcea sa ajung la Paris ! Orașul pe care-l iubesc din cărți si din imagini ?❤️ La 30 de ani mi-am zis ca am sa văd Parisul ….a trecut ziua mea, am făcut alte călătorii minunate dar visul meu a rămas ✨ Anul acesta, la 39 de ani va fi ?✨

  • Elena luiza spune:

    Eu as vrea sa ajung acasa, locul natal, sa ma plimb cu prietenii in micul oras unde mi am petrecut adolescenta si pentru care am o mare nostalgie. E un oras mic, dar e al meu si e plin de amintiri.

  • Oanta Madalina Elena spune:

    Buna Diana. Am urmarit postarile tale din vacanta ca de altfel mare parte din povestile pe care le scrii despre branduri,calatorii si oameni. Daca as castiga as purta bijuteriile intr-o vacanta alaturi de sotul meu dar si in locul copilariei mele, unde au ramas doar franturi de obiecte care imi aduc aminte de oamenii care m-au crescut.

  • Amalia spune:

    Pentru ca sunt fascinata de spectacolul de culori si frumuaete pe care natura il ofera, pentru ca imi place tot ce este frumos, pur si bucura ochii, mi-as dori sa port bijuteriile Pandora pe cararile inverzite ale Parcului Deondrologic Macea din Arad.

    Cred ca unor astfel de binuterii le sade cel mai bine in armonie cu natura, cu verdele pomilor si pastelurile florilor, prin cantec de pasari si susur de izvor!

  • Melec C. spune:

    Mi-ar placea sa ajung la munte, sa fac un traseu pe Muntii Bucegi, pe care l-am facut, dar mai vreau o data sau sa vad Transfagarasanul, e pe lista mea…Si o calatorie din afara tarii, as zice Roma, mi-ar placea sa vad Colosseum. ?

  • Miruna Moldovan spune:

    Mi-ar placea sa ajung intr-o statiune de ski din Austria, pentru ca mi se par absolut minunate!

  • Cristina spune:

    Ufff… Japonia! E visul meu de ani de zile pe care sper sa-l indeplinesc anul viitor 🙂

  • Anita spune:

    As vrea sa ajung in Barcelona, se implinesc 10 ani de la prima iesire din tara , Barcelona fiind destinatia:). Cerceii i-as face cadou prietenei mele ce locuieste acolo,ea m-a chemat in vizita, am stat 2 luni si m-am indragostit de Barcelona ❤️❤️❤️❤️

  • alexandra ungureanu spune:

    Desi vara a cam trecut, mi-ar placea mult sa ajung cat mai curand in Santorini:).

  • Alina Chebes spune:

    Mi-ar placea sa merg la Sovata. Nu am ajuns acolo pana in acest moment, dar am auzit din povestirile prietenilor ca este un loc deosebit .

  • Gabriela Dumitru spune:

    Mi-ar placea sa ajung in Barcelona, desi, cu 2 copii mici nu prea putem face planuri….inca visam?☺.

  • Mirela Chereches spune:

    Neata! Mi-ar placea sa ajung in Venetia. Planuiesc impreuna cu sotul meu un trip pe anul acesta in care sa vizitam un coltisor de Italie. Apropo de articolul tau, am rezonat si eu la partea cu Ilvele si Vatra Dornei, fac parte si din copilaria mea si tot mai des ma apuca dorul de ele. Plimbare placuta sa ai!

  • Maria spune:

    Mi-a luat mai putin de 10 secunde sa gasesc in mintea mea raspunsul la aceasta intrebare: Islanda ! Desi sunt studenta si disponibilul financiar nu este foarte mare sper sa reusesc sa economisesc suficient cat sa imi indeplinesc acest vis curand. Si mai sper ca aceasta bijuterie sa ma insoteasca in excursie ca la final sa poarte incarcatura emotionala a unei aventuri unice 🙂

  • Andreea Trifulescu spune:

    Mi ar placea la nebunie sa ajung intr o comuna din Suceava, acolo unde locuieste strabunica si unde va avea loc nunta verisorilor mei. Ar fi cea mai potrivita ocazie sa port minunatii cercei Pandora! 🙂

  • Paula spune:

    Hehe. .mi-ar placea sa ajung cu cerceii in Grecia, mai exact Creta. Acolo voi merge cu Veronica. Suntem prietene de cand ne știm, de cand suntem mai exact :), iar legatura noastra pare ca prinde alte valente cu fiecare an ce trece. De fiecare data cand ma gândesc la prietenia noastra ma cuprinde un sentiment de recunostinta si deplina bucurie..E extraordinar 🙂
    In septembrie vom fi acolo, e prima vacanta in doua si e prima data (pentru fiecare dintre noi) cand ajungem in Creta.
    Lansez lozul pentru mine 😀 Nu de alta, dar cerceii sunt accesoriile mele preferate.
    Succes tuturor!
    P. S. Te urmaresc cu drag si incantare, multumesc!

  • lorena chirila spune:

    Mi-ar placea sa ajung in Satschiz. Pur si simplu visez la vreo 3 zile in care sa nu ating telefonul deloc ci doar sa ma bucur de natura.

  • Stoica Oana spune:

    Pentru că te urmăresc de mult şi cu drag, pentru că sunt şi o fană Pandora, şi, nu în ultimul rând, pentru că prima poză din acest articol e cu tine în Arad, iar eu sunt din Arad, m-am hotărât să particip la concurs. Călătorim şi noi destul de mult în măsura în care ne permite timpul şi bugetul, fie că ne limităm la un city break cu un concert included, fie că alegem un oraş pe care-l batem la pas. Vara aceasta am vizitat Florenta, iar în w/e-ul ce vine mergem la Viena şi avem bilete la Robbie Williams. Nu pot alege o destinație anume, pentru că nu există una care să nu se potrivească cu bijuteriile Pandora. Eu le iau peste tot cu mine şi, dacă e posibil, încerc să mai iau şi câte o amintire de pe unde merg. Aşadar, orice loc aş vizita în perioada următoare, Pandora va fi sigur cu mine. 🙂

  • Mihaela G. spune:

    La Oxford, in octombrie, la festivitatea de deschidere a cursurilor universitare.
    Plutesc deja de bucurie, voi fi acolo : cea mai fericita mama, un om simplu, la prima calatorie in afara tarii – dar ce calatorie ! O calatorie pe care nu am indraznit vreodata sa o visez, dar iata ca se intampla.
    Tin bucuria asta asa, intr-un fel de secret , in mine, ca o bomboana de ciocolata care imi indulceste fiecare minut al asteptarii.
    Imi plac mult articolele tale, ma relaxeaza si ma simt mai bogata, mai vesela, de cate ori le citesc.

  • Madalina spune:

    Imi doresc sa ajung la Viena, orasul sufletului meu. Oricand am o problema, sau sunt foarte fericita, sau imi caut linistea, la Viena o gasesc de ani de zile.

  • Adriana Ionica spune:

    Mi-ar placea sa merg cu familia mea in Islanda. Sunt absolut fascinata de aceasta tara. Am vrut sa mergem acolo in luna de miere, dar nu ne-am permis financiar. Aveam de renovat un apartament, asa ca am renuntat la luna de miere. La multe articole inainte si blogging fericit ??

  • Sinziana spune:

    Anul acesta îmi doresc să ajung in Londra, îmi este tare dor de atmosfera orașului atât de familiară, de oamenii locului . Îmi lipsesc conversațiile oamenilor pe care le auzeam pe străzi când ma plimbam alături de colegii de liceu. ❤️ Aș da și o fugă in Cambridge ,stradutelele sunt pietruite , iar dacă stai in Trinity College o sa te simți ca intr-un basm.

  • R spune:

    Mi-ar placea sa ajung mai des acasa, in orasul natal 🙂 Timpul si programul incarcat nu mi-au permis prea des, astfel ca am ajuns sa visez la un orasel mic de provincie, in defavoarea unui city-break european.