Despre tot ce-i fin și fain

Cum reproduci garderoba lui James Bond din ,,Spectre”?

By 21 ianuarie, 2016Lifestyle
read time 5 min
 
21 ianuarie, 2016

Cum reproduci garderoba lui James Bond din ,,Spectre”?

Puțini bărbați emană atât de multă prestanță și masculinitate precum Daniel Craig în rolul Agentului 007. Indiferent că poartă un costum negru impecabil, o helancă sport sau un costum de schi, de la „Casino Royale” încoace James Bond a devenit un etalon de stil al vremurilor noastre. Dacă te-a inspirat garderoba lui din „Spectre”, iată cum îți poți construi una la fel.

by

Recunosc: înainte să-l descopăr pe Daniel Craig în „Casino Royale”, credeam că Pierce Brosnan este Agentul 007 prin excelență. Aveam circumstanțe atenuante. Primul „Bond” din viața mea, vizionat cu popcorn și adrenalină la 13 ani, la defunctul „Patria”, fusese „Goldeneye” și, chiar dacă urmărisem apoi și versiunile mai vechi, cu Sean Connery sau Roger Moore, singurul „James” din sufletul meu de cinefil rămăsese Brosnan.

 

După ce mi-a frânt inima renunțând la rolul lui Bond,  am evitat la început să-l urmăresc pe succesorul lui, dintr-un soi de platonică fidelitate cinematografică, dar și din teama că, fără 007 pe care-l știam eu, filmele nu vor mai avea farmec pentru mine.

 

Și totuși, din momentul în care l-am văzut pe Daniel Craig făcându-și apariția în impecabilul tuxedo Brioni sur-mesure în „Casino Royale” (de la „Quantum of Solace” încoace Tom Ford a preluat ștafeta costumelor, cu brio), mi-a fost clar că englezul cu ochi albaștri pătrunzători a fost, poate mai mult decât orice alt actor dinaintea lui, născut să-l joace pe Bond. Originea britanică, morga tipică, accentul, farmecul dry ca un martini „shaken, not stirred”, toate la un loc m-au făcut să-i uit într-o clipă pe toți Bonzii de dinaintea lui. Brosnan who?

De altfel, scena dialogului din tren, în „Casino Royale”, între Bond și personajul Evei Green, Vesper Lynd, trasează definitiv coordonatele de stil și personalitate în care 007 al lui Craig se va înscrie și în filmele următoare. Trecutul de orfan al lui Bond, explorat ulterior în „Skyfall” și pomenit în treacăt în „Spectre”, este dezvăluit în „Casino Royale” în relație cu stilul său vestimentar sobru și cu atitudinea care trădează o siguranță de sine clădită mai anevoios decât ar părea la prima vedere.

„All right… by the cut of your suit, you went to Oxford or wherever. Naturally you think human beings dress like that. But you wear it with such disdain, my guess is you didn’t come from money, and your school friends never let you forget it”

(Vesper Lynd – „Casino Royale” – 2006)

Trebuie să recunosc, într-un clasament imaginar al celor mai savuroase și chiar sexy dialoguri între James Bond și nenumăratele Bond-girls care s-au perindat de-a lungul timpului, cel de mai jos – având ca obiect smoking-ul purtat de Bond la partida de pocher din „Casino Royale” – se află pentru mine pe locul întâi.

 

Nu doar pentru că pecetluiește începutul poveștii de dragoste cu Vesper, dar este și momentul care precede prima apariție a lui Craig într-un costum care îi vine ca turnat. Și, dacă cei mai mulți bărbați se simt încorsetați într-o ținută formală, pentru Mr.Bond smoking-ul pare o a doua piele și cea mai naturală și lipsit de efort ținută din lume.

James Bond: I have a dinner jacket.

Vesper Lynd: There are dinner jackets and dinner jackets; this is the latter. And I need you looking like a man who belongs at that table.

James Bond: How did you…? It’s tailored…

Vesper Lynd: I sized you up the moment we met.

(„Casino Royale” – 2006)

Toate ținutele purtate de Daniel Craig în spectaculosul „Spectre”, cel mai recent film al seriei Bond, se înscriu într-o cromatică rafinat-englezească, tipică pentru cel mai celebru agent secret din lume: negru, maro în diferite nuanțe, plus tonuri de bleumarin în scenele de acțiune desfășurate în decorurile de iarnă din Sölden, Austria.

 

Ca un element inedit ținând de franciza Bond, în scena cinei romantice din tren, între 007 și Madeleine Swann (interpretată de Léa Seydoux), James Bond poartă o jachetă albă de smoking pentru a doua oară în istoria seriei. Prima oară s-a întâmplat în 1964, într-o scenă cu Sean Connery din „Goldfinger”.

Pentru că piesele vestimentare și accesoriile purtate de Daniel Craig în „Spectre” sunt disponibile în magazinele online ale brandurilor respective, majoritatea cu livrare în România, am analizat fotografie cu fotografie și scenă cu scenă, punând la punct un mic îndrumar pentru toți bărbații care își doresc să se simtă iarna aceasta în pielea lui James Bond. La propriu.

810

 

Helanca-trademark de pe afiș

55d33ee0e9fc1e00030008a6

 

În posterul oficial „Spectre”, James Bond poartă un pulover negru pe gât, din amestec de cașmir și mătase, creat de brandul englezesc tradițional N.Peal. Modelul este un clasic al mărcii, costă 199 de lire sterline, și poate fi cumpărat, pe mai multe culori, de aici.

 

N.Peal are o istorie bogată și este unul dintre cele mai populare branduri în rândul englezilor preocupați de propria imagine. Primul magazin N.Peal a fost deschis în 1936 de un om de afaceri cu fler și cu un interes deosebit pentru haine de calitate, din cașmir din cel mai fin. Pe numele său Nat Peal, acesta era unul dintre cei mai bine-îmbrăcați industriași ai momentului și a decis ca primul magazin al brandului său nou-înființat să troneze în celebra Burlington Arcade de pe Picadilly nr.51 din Londra, unde se află până în zilele noastre.

B24_07419_rv2

 

Jachetă Matchless London și ceas Omega

222

 
113159_9001_1

 

Impecabila jachetă Matchless London (1.199 de euro, aici) este confecționată din cea mai fină piele întoarsă, cu interior din in, și este limitată la 700 de exemplare.

 

Matchless datează din 1899 și este considerat cel mai vechi brand britanic destinat iubitorilor de motociclete. Aerul rebel „de motor” i se potrivește perfect lui Bond, iar jacheta este denumită, oficial, „Craig Blouson”.

 

De asemenea, unul dintre cele două modele Omega pe care le poartă Craig în film (și cu care apare în fotografia de mai sus) este Omega Seamaster Co-Axial 41mm, din oțel inoxidabil, cu o curea în dungi negre și gri.

Daniel Craig stars as James Bond in Metro-Goldwyn-Mayer Pictures/Columbia Pictures/EON Productions’ action adventure SPECTRE.

La întâlnire cu Mr.White

james

 

La întâlnirea cu Mr.White, în

55d33eaae9fc1e0003000805

 

cabana din Austria, Bond poartă o altă piesă de la N.Peal, disponibilă aici, pentru 269 de lire sterline.

 

Pe deasupra, poartă o jachetă Dior Homme, din păcate dintr-o colecție mai veche, devenită deja obiectul dorinței pentru toți vânătorii de obiecte în spirit Bond. La momentul apariției sale, jacheta a fost disponibilă în doar 20 de exemplare. La această ținută, Bond a purtat și o altă pereche de mănuși, de la Agnelle, disponibilă pentru 135 de euro, aici.

B24_06195_r

 

Latura sport a lui James Bond

4875958

 
4875957

 

Prestanța și aerul irezistibil al lui Daniel Craig într-un costum elegant ar putea fi depășite doar de atitudinea lui într-o ținută sport-preppy, în stil englezesc. Cu un pistol în mână, Bond prăbușește un avion într-o ținută care poate fi replicată relativ ușor.

 

Pantalonii bleumarin (care au fost de vânzare la 999 de lire sterline aici) și jacheta (1.450 de lire, aici)  sunt de la același Tom Ford care îi semnează și smoking-urile, mănușile Agnelle rămân din scenele precedente, iar N.Peal își face din nou apariția, în varianta din posterul filmului.

 

Și, chiar dacă nu apar în imaginea de mai sus, o pereche de ghete Danner Mountain Light II (disponibile aici) completează ținuta lui Bond din această scenă, între noi fie vorba preferata mea din tot filmul. Brandul american Danner este renumit pentru încălțămintea perfectă pentru hiking, cu aderență maximă pe suprafețe ude și uscate deopotrivă.

danner

 
B24_31694_r

 

Jachetă pentru momente extreme

L855R1L-Y668-405-A

 

Pe lângă ținuta sport-elegantă în care descinde în ascunzătoarea lui Mr.White și outfitul Tom Ford cu care își face apoi scenele de acțiune, Craig mai poartă în film și o jachetă din piele-întoarsă cu fermoar de la John Varvatos, încă disponibilă aici pentru 868 de euro.

 

Pe dedesubt rămâne aceeași helancă N.Peal în variantă neagră, pe care eroul o poartă și pe afișul „Spectre”, cu siguranță piesa de rezistență a garderobei lui Bond în acest film.

Daniel Craig stars as James Bond in Metro-Goldwyn-Mayer Pictures/Columbia Pictures/EON Productions’ action adventure SPECTRE.

 

Ținuta cu palton de la înmormântarea din Roma

8101

 

Paltonul purtat

dents

 

de Bond în prima scenă alături de Monica Belucci, de la înmormântarea din Roma, este un model Tom Ford la două rânduri de nasturi, purtat cu botine Crockett & Jones (pe lângă acest model, Bond a mai purtat și alte modele ale brandului în film, toate disponibile aici), mănuși din piele pentru șofat de la Dents (disponibile la 99 de euro, aici) și ochelari Tom Ford, modelul Snowdon FT0237, disponibil aici.

 
B24_33527_rv2

 

Genți și valize de călătorie

În scenele care se desfășoară în deșert, atât personajul lui Daniel Craig cât și cel al Leei Seydoux apar cu obiecte de marochinărie extrem de recognoscibile. Valiza maro din imagine este un Original Brown 26 de la celebra marcă de echipament de călătorie Globe-Trotter și este reinterpretarea unui model original din 1867. Poate fi cumpărată, pentru 790 de lire sterline, de aici.

 

bg032-chloe-marcie-small-saddle-bag-tan

 

 

 

Madeleine Swann, în schimb – prima Bond Girl care urmărește întocmai tiparul unei „parisienne” veritabile, ca imagine, stil vestimentar și prin brandurile folosite, alegerile tipice ale oricărei franțuzoaice – apare în numeroase scene ale filmului cu modelul „Marcie” de la brandul franțuzesc boem Chloé. Costă 485 de lire sterline și se găsește aici, în trei variante coloristice.

Chiar dacă unele dintre obiectele prezentate mai sus sunt low-stock sau sold-out pe link-urile respective, nu te demoraliza. Stilul James Bond este o chestiune de spirit și atitudine, ceea ce înseamnă că te poți inspira fără probleme din croiurile și modelele originale Bond, pentru a găsi ulterior o variantă similară, la un preț mai accesibil. Nu te crampona de branduri, inspiră-te din modul relaxat al lui Bond de a purta fiecare piesă vestimentară și din tipurile de combinații pe care le face. Aspiră către mai mult, dar nu te pierde în detalii. Sky is the limit.

B24_09785

 

De unde vine „shaken, not stirred”?

În seria de cărți semnată de Ian Fleming, Agentul 007 bea de 19 ori vodka martini și de 16 ori gin martini. Dacă iniţial băutura lui Bond era clasicul ,,gin martini”, legenda consemnează că un producător de vodcă, exasperat de faptul că americanii consumau numai gin pentru cocktailuri, a plătit întreg bugetul celui de-al doilea film James Bond pentru ca Sean Connery să rostească celebra replică: ,,I want my vodka martini”.

 

Până în ziua de azi, varianta de martini cu vodcă rămâne ușor controversată și pe alocuri contestată de unii barmani profesioniști.

 

O altă replică emblematică a lui 007 este ,,shaken, not stirred”. Diferenţa dintre cele două variante de preparare a unui martini a fost analizată, din punct de vedere chimic, de către cercetătătorii universităţii canadiene Western Ontario. În formula ,,shaken”, un martini are mai mulţi antioxidanţi decât în varianta ,,stirred” și, datorită amestecului de manieră mai „violentă”, cuburile de gheață se sfărâmă și cantitatea de apă care rămâne este mai mare. La „stirring” în schimb, mișcarea este mai blândă și, în consecință, diluția cocktailului mai mică.

James Bond: Dry Martini. Three measures of Gordon’s; one of vodka; half a measure of Kina Lillet. Shake it over ice and add a thin slice of lemon peel.

I think I’ll call it a Vesper.

Vesper Lynd: Because of the bitter aftertaste?

James Bond: No, because once you’ve tasted it, that’s all you want to drink.

(„Casino Royale” – 2006)

12249859_1673453722941481_3661224612965703090_n

 

… și un ultim accesoriu

12243278_1673453726274814_1344260873334174054_n

 

În octombrie, la evenimentul de lansare a noilor colecții ale brandului francez S.T. Dupont (furnizorul oficial al Palatului Elysée pentru obiecte de lux și ediții personalizate), m-am îndrăgostit de un obiect creat special cu ocazia lansării „Spectre”.

 

Cei de la S.T.Dupont sunt renumiți mai ales pentru brichetele de colecție (în Franța, la 18 ani, orice tânăr de familie bună – fie el fumător sau nu – primește o brichetă Dupont cadou), iar pentru ,,Spectre” au creat un model oficial absolut spectaculos: o brichetă care imită locul lăsat de un glonț.

 

Pentru asta, directorul de creație al brandului, Stéphane Martin, a reconfigurat întreaga structură a clasicei brichete Dupont, pentru a poziționa rezervorul de gaz mai sus. De asemenea, a creat și un compartiment special pentru… mesaje secrete. Rezultatul este o brichetă grea, masivă, cu un design ultra-elegant și modern în același timp, cu un „touch” de Bond. James Bond.

 

Chiar dacă nu fumez, recunosc că am vrut să-mi cumpăr această piesă de colecție, nu doar pentru că este absolut superbă, ci pentru că mi-o și imaginez într-un gest de supremă și sublimă eleganță. Aș folosi cu grație bricheta lui 007, cu toată masivitatea ei sobră, într-unul dintre cele mai feminine și cochete momente din viața unei femei: clipa matinală în care, înainte de a aplica linia delicată a creionului dermatograf negru ca tăciunele, trec mina acestuia prin focul brichetei. Și, nu știu alții cum sunt, dar eu una cred că o fată Bond ar face asta cu toată nonșalanța din lume.

Capturi din film cu sprijinul Forum Film România (distribuitorul „Spectre” în România);

Foto brichetă: Dupont;

Foto produse: N Peal, Crockett & Jones, Dents, Tom Ford, Matchess London, Omega.

Pentru mai multe articole, povești și inspirații, mă puteți urmări pe paginile de INSTAGRAM și FACEBOOK



2 Comments