Despre tot ce-i fin și fain

Dacă te-ai trezi mâine… peste 35 de ani?

By 2 martie, 2020Learning, Myself
read time 10 min
 
2 martie, 2020

Dacă te-ai trezi mâine… peste 35 de ani?

Săptămâna viitoare este ziua mea și vă propun un experiment pe care l-am făcut mai demult, tot la o aniversare, și care mi-a schimbat viața. Este cadoul meu pentru voi, de ziua mea.

by

Nu am avut niciodată o conexiune emoțională cu vârsta. Nu mi s-a părut niciodată vreo piatră de hotar, nu m-a ”traumatizat” nicio trecere între ani și nicio schimbare de prefix. N-am așteptat cu nerăbdare să fac 18 ani și nici nu m-am perpelit la 30. De 40 nu mi-e teamă câtuși de puțin.

 

Vârsta are însă un rol vital. O funcție pe care o îndeplinește la perfecție și poate acesta este și cel mai mare cadou pe care mi l-au oferit primii 35 de ani din viața mea. Vârsta așază lucrurile în perspectivă.

 

Nu că ai 30 sau 50 de ani contează, ci ancorarea ta în acest „timeline”, realizarea punctului în care te afli pe scara vieții, între 0 și…100 de ani sau cât avem fiecare scris în stele. 

 

Există mulți oameni care-și trăiesc anii pe pilot automat, mai mult visându-i sau amânându-i decât trăindu-i cu adevărat. Oameni care se trezesc la o vârstă neștiind cum au ajuns la ea.

 

Eu am fost unul dintre acei oameni.

 

Dacă mă întrebați ce am făcut între 20 și 30 de ani, o să vă iau de mână și o să vă duc la cele patru rafturi de bibliotecă în care stau revistele mele. Asta am făcut. Nimic altceva sau nu prea multe altceva-uri. Mi-am trăit deceniul cu prefix ”2” ca prin vis, de asta, când a început 2020, am glumit că în sfârșit am și eu ocazia să-mi trăiesc „anii ’20”.

 

Timpul trece rapid, dar contează CUM trece. Nu trebuie să devenim maniaci ai timpului, dar nici să-l irosim ca niște nababi nemuritori. 

 

Și o să-ți spun ceva care nu e nici revoluționar, nici inventat de mine, nici nu ascunde vreo magie care să-ți rezolve trecutul sau nemulțumirile din prezent.

 

Dar, dacă iei aceste cuvinte și le transformi în mantra ta de acum înainte, te asigur că îți vor schimba viața. Garantez și semnez.

 

Știi care sunt acele cuvinte?

„Contează ce faci cu viața ta de acum înainte.

Din punctul în care ești acum.

Atât”.

 

Sună simplu, banal? Da, este. Dar prea puțini conștientizăm profunzimea din spatele acestor cuvinte.

 

Am avut multe momente din viață în care am jucat, mental, fantezia cu „Dacă aș da timpul înapoi”. Oho, câte aș face, câte aș schimba, cum aș interpreta totul diferit. Dar cu mintea de acum. De câte ori nu m-am înflăcărat cu asta…

 

Am pierdut momente și ani biciuindu-mă pentru ce NU am făcut bine și gândindu-mă ce ar fi fost DACĂ. 

 

Ar fi ideal dacă ar exista o mașinărie care să ne teleporteze la vârsta sau la vârstele la care ne-am „defectat” viețile, ca la un joc la care repeți nivelul, după ce ai căzut în prăpastie.

În realitate, însă, avem o singură viață. Nu ne permitem să repetăm niciun nivel, dar putem deveni mai buni, nivel după nivel. 

 

Contează ce facem cu nivelul de acum, de aici. Și cu următoarele.

 

Dacă nu ne asumăm responsabilitatea pentru viețile noastre acum și aici, de acum înainte, nu vom face decât să irosim încă 10 sau 20 de ani perpetuând aceleași obiceiuri, aceleași nemulțumiri și alimentând aceleași regrete. 

 

Dacă eu aș fi stat să mă perpelesc la gândul că ”Vai, mi-am irosit 10 ani din viață fără să mă bucur, doar muncind pentru alții”, aș fi ajuns să irosesc încă zece ani făcând DOAR asta.

 

Și probabil aș fi muncit în continuare, ca o mașinărie, adunând încă un deceniu de regrete. Dar am înțeles, am învățat din greșeli (încă mai învăț) și merg mai departe.

 

Ieri, în timp ce vorbeam cu o prietenă, mi-am amintit de filmul acela american cu Jennifer Garner în rolul principal: „13 Going On 30” . Dacă nu l-ați văzut, îl recomand, e o comedie reușită și neașteptat de profundă despre o adolescentă de 13 ani, Jenna, care se trezește, după ziua ei de naștere, direct la 30 de ani.

 

După nenumărate peripeții în care încearcă să repare greșelile unui „trecut” pe care nici nu și-l amintește, se trezește înapoi la 13 ani, dar cu beneficiile acestei viziuni în viitor.

 

Noi nu putem juca jocul Jennei, bine ar fi dacă am putea, dar putem juca un astfel de joc. Unul mental și cel puțin la fel de „magic”!

 

De fapt eu l-am jucat acum doi ani, când aveam 34 de ani. L-am jucat, am intrat în el și rezultatul m-a îngrozit. M-a speriat atât de tare, m-a atins atât de intim și visceral încât în acel an am schimbat din temelii multe bucăți esențiale ale vieții mele. 

 

M-am schimbat și m-am reconstruit în ultimii doi ani și nu cred că aș fi avut tăria să o fac dacă nu jucam acel „joc”, dacă nu treceam prin acest minuscul experiment.

 

Experimentul a fost, de fapt, un „accident” de imaginație. Era luna martie, urma ziua mea de naștere, mă aflam într-o cafenea, după o zi de întâlniri, și, cu o cafea în față, mi-a venit o idee. Cum ar fi dacă, în loc de 34 de ani, m-aș trezi mâine la… 34+34 de ani?

 

Dacă m-aș trezi ca din vis, o bătrânică simpatică de 68 de ani, și aș realiza că aniversarea mea de 34 de ani de mâine e doar o amintire, nu prezentul? Dacă tot ceea ce aștept eu de la următorii 34 de ani ar fi, brusc, gata trăit, împachetat, consumat?

 

Ce m-ar speria? Bătrânețea?

 

Nu. Cel mai tare m-a speriat gândul că nu mai am timp să repar ce nu merge.

 

Că nu mai am încă 34 de ani la dispoziție, nu mai am încă pe-atât. Că gata, mi-am irosit șansele, timpul, posibilitatea de a avea o viață mai frumoasă, mai bună, mai fericită. Că, de fapt, m-am trezit din vis și am constatat că nu am făcut decât să perpetuez, încă 34 de ani, fix ceea ce am făcut în primii mei 34 de ani.

 

M-a îngrozit gândul și știți de ce?

 

Pentru că, la acel moment, nu făceam decât să amân totul pentru viitor. Fericirea, mulțumirea, deciziile, schimbările.

 

Știam că nu sunt bine cu nimic, nici cu sănătatea, nici cu organizarea, nici cu viața, nici cu relațiile din viață, nici cu relația cu mine, cu nimic. Dar mereu mă consolam cu ideea că, lasă… de săptămâna viitoare va fi mai bine. Sau de luna viitoare. Sau de la anul. Anul ăsta n-a fost bun, dar următorul… pfua… următorul va fi bombă!

 

La un moment dat, pentru că ritmul vieții curente e atât de nebunesc, ajungi să-ți spui asta an după an. Lună după lună. Nu pentru că ai fi vreun leneș încorsetat în frici, ci pentru că viața te predispune la asta. Muncești X ore pe zi, apoi te așteaptă lucruri de făcut acasă, cu copii, cu familie, cu obligații, cu administrative, cu tot.

 

Am scris la un moment dat un articol, „Cum să devii admin-ul vieții tale”, după ce am citit o carte în care sunt cartografiate toate elementele de care trebuie să avem grijă într-o viață. Și sunt multe. Foarte multe.

 

În această vrie, e greu să ne reproșeze cineva că nu reușim și că amânăm schimbări mult-dorite și râvnite pentru… altădată. Pentru mâine, poimâine, luna viitoare… Acum am vrea, am vrea de ieri dacă se poate, dar nu avem timp, energie, putere.

 

De asta acest mic joculeț, exercițiu, experiment sau cum vreți să-i spuneți este eficient. Pentru că ne aplică un șoc.

 

Când te gândești cum ar fi să te trezești peste X ani de acum încolo (doar adună vârsta pe care o ai pe acum, pentru că este un volum de timp cuantificabil, pe care tu l-ai trăit deja și știi cât de ușor zboară), te îngrozești.

 

Oamenii se tem visceral de trecerea ireversibilă a timpului, iar când te gândești cum ar fi dacă nu ai mai avea scuza lui „de mâine”, „de luni”, „de marți”… te îngrozești. Te trec fiorii.

 

Așadar, anul acesta nu am „rezoluții” de ziua mea.

 

Vreau doar să continui pe drumul pe care am pornit, pentru că este unul bun. Sunt acolo unde mi-am dorit mereu să fiu, în sfârșit. Pentru prima dată în viață nu mai visez la o viață paralelă sau la un „cum ar fi dacă”. Mereu aveam viața mea și viața netrăită din gândurile mele. Acum, ele s-au întâlnit.

 

Tocmai de asta, pentru că nu vorbesc din cărți, ci din exemplul personal, îmi permit să vă fac eu acest mic „cadou” de ziua mea.

 

Faceți acest exercițiu și, chiar dacă după el nu vă veți trezi nici la 20 și nici la 60 de ani, sunt aproape sigură că vă veți trezi un pic altfel. Și nu veți mai fi niciodată la fel în relația cu timpul și cu voi înșivă.

 

Nu va mai exista „de luni”, „de poimâine”, „după examene”, „după ce slăbesc 10 kg”… Va exista doar de acum, azi, aici. Și asta va face toată diferența din lume.

Ai timp.

Încă ai timp.

Foto: Unsplash, Columbia Pictures

Pentru mai multe articole, povești și inspirații, mă puteți urmări pe paginile de INSTAGRAM și FACEBOOK



2 Comments

  • Maria A spune:

    Ai asa un talent de a fluidiza sfaturi, ai asa o naturalete de a pune mult si frumos, intr-o rama a ” vesnic valabilitatii…”
    Lasi o marca de autentic prin tot ce scrii!
    Felicitari si ani frumosi sa ai, Diana!

  • Tatiana Plaiasu spune:

    Felicitări pentru articol, este atât de sincer și de folositor!
    A picat la fix în viata mea s ail citesc, sa realizez ca nu sunt singura cu aceste gânduri și sa ma mobilizeze, mulțumesc!