Mulți ani, am crezut că oamenii care iubesc lucrurile materiale și se atașează de ele nu pot fi minimaliști sau frugali, dar în ultimii opt ani am înțeles că e fix de-a-ndoaselea.

 

Să fii minimalist nu înseamnă să nu te intereseze nimic material și să stai într-o încăpere albă, cu cinci obiecte și două rafturi.

 

Din contră, pot spune în cunoștință de cauză că a fi minimalist te predispune, adesea, la unele povești de amor pe care restul oamenilor nu le-ar putea înțelege.

 

Când ai un dulap cu 100 de bluze și 50 de rochii, toate par la fel, iar favoritele se aleg mai degrabă din comoditate sau reflex.

 

Când ai doar trei obiecte dintr-o categorie sau unul singur, dar pe care l-ai ales cu toată inima și care te definește, atunci vorbim deja de o relație.

 

Și, uneori, un singur obiect chiar este suficient, cu condiția să fie ACELA.

 

Pentru mine, un astfel de obiect este un trench roșu.

 

Un trench damă cumpărat în 2007, pe vremea când locuiam în țara care i-a adus faima, Marea Britanie.

 

Putem face un calcul: 2024 minus 2007? Are 17 ani bătuți pe muchie și rămâne unicul meu trench.

 

Am mai avut încă două trench-uri, în acest interval, dar care m-au părăsit, pe rând, când am început procesul de reorganizare și rearanjare a vieții și a garderobei.

 

Acesta a rămas.

 

Pentru că l-am tot purtat intens în acești ani, mi-a trecut prin minte la un moment dat exact acea frază pe care o citim în revistele de modă: dacă îți place ceva, cumpără-l în toate nuanțele.

 

Să ai și pe roz, și pe albastru, și pe verde, și pe negru… Să se asorteze și cu ținutele de primăvară, și cu ținutele de toamnă… știți voi discursul.

 

Într-o vreme, realizând că acesta e singurul meu trench, chiar mă apucasem să caut „trench damă roz”, „trench damă bleu”, atât pe platformele de haine noi, cât și pe pre-loved.

 

Până într-o zi când, în timp ce tastam iarăși cuvintele magice „trench damă” în bara de căutare, mi-am dat seama că nu fac decât să urmez un sfat… care nu mi se potrivește defel.

 

Care e problema dacă am UN SINGUR TRENCH? Și roșu, o culoare pe care am purtat-o în ultimii 17 ani cu absolut orice?

Cine spune câte obiecte vestimentare sunt suficiente?

Cine decide de la câte piese în sus suntem „la modă”?

Cine dă verdictul dacă garderoba noastră este completă?

Și, mai ales, cui îi pasă de această validare?

Dacă închid ochii și trebuie să enumăr hainele mele preferate din ultimii 20 de ani, înșiruirea ar merge rapid.

 

Acel trench roșu.

 

Acel sacou alb cu dungi roșii (sau invers, depinde cum privești 🙂 ) pe care-l port și vara, cu pantaloni scurți, dar și primăvara sau toamna peste rochii sau combinat cu fuste.

 

Acel cardigan albastru-cobalt.

 

Acel pulover negru pe un umăr.

 

Acea cămașă albă din poplin cu butonieră roșie pe mânecă.

 

Acei pantaloni negri, cu croi țigaretă, care îmi stau mai bine decât toți ceilalți pantaloni negri pe care i-am avut vreodată.

 

În mod ironic, de-a lungul vremii chiar am cumpărat „variațiuni” ale unora dintre articolele mele preferate.

 

Am un anumit sacou pe două culori, am o fustă identică în două nuanțe și un cardigan în trei nuanțe: gri, roșu și albastru.

 

Ei bine… dacă ar fi să număr de câte ori le-am purtat, tot „originalele” rămân la putere.

 

Tot fusta inițială, tot sacoul de la care a pornit pasiunea pentru acel model de sacou, tot cardiganul albastru de care m-am îndrăgostit instantaneu.

 

Le-am purtat și pe celelalte, dar – dacă ar fi să trag aer în piept și să recunosc – există un favorit clar. Primul.

 

Inclusiv la pantofii de seară, unde chiar am o feblețe declarată pentru un anumit model din satin pe care-l dețin în peste cinci variante, când trebuie să ies undeva tot spre una dintre variante întind mâna mai des.

 

Nu doar că mi-e dragă și că avem o istorie, dar face parte din semnătura mea.

 

Nu zic acum că ar trebui să avem un singur obiect din fiecare – o singură bluză, un singur palton, o singură pereche de tocuri cui – nici vorbă de așa ceva, asta ar fi doar o altă extremă fixată artificial și bazată pe o experiență  eminamente personală.

 

Doar că uneori… dacă faci pasiune pentru un lucru și simți că te reprezintă atât de tare încât l-ai purta non-stop, e în regulă să o faci.

 

Nu trebuie să ceri voie nimănui pentru asta.

 

Nu e musai să-l cumperi pe 10 culori, nu trebuie să găsești încă 5 variante ale lui, ci pur și simplu e suficient să-l integrezi pe cel pe care-l ai în cât mai multe ținute. Să-l porți cât mai des și fără să te intereseze cine se uită sau cine îți „numără” purtările.

 

Oricum nimeni nu observă detaliile ținutelor noastre așa cum avem noi impresia, iar cine chiar stă să-ți contabilizeze purtările și să te judece pentru asta nu este de luat drept referință.

 

Oamenii care au cu adevărat stil și simț estetic nu stau să-i arate cu degetul pe alții, sunt prea ocupați să-și curatorieze propriile garderobe și propriile vieți.

 

Mai ales dacă alegi un produs de calitate, adică un material cât mai bun (pe care-l simți la pipăit, din prima) și un finisaj cât mai frumos făcut (din care nu vor ieși ațe și fire după primele spălări), vei putea lega relații și istorii personale cu obiecte la care nici nu te-ai fi gândit.

 

Recunosc, una dintre plăcerile mele vinovate este să răspund la complimentele ocazionale legate de unele obiecte vestimentare… cu adevărul.

 

Dacă cineva îmi spune ce sacou superb am, îi mulțumesc și îi spun adevărul: e din 2005, are o istorie.

 

Dacă îmi complimentează cineva o anumită pereche de pantofi – am una care are magnet la complimente, o pereche roz cu fundiță – îi spun că sunt cumpărați din 2003, de la Paris.

 

Privirea uimită pe care o primesc este savuroasă și nu are legătură cu lauda sau cu orgoliul, ci este modul meu de a normaliza relația cu hainele.

 

O piesă de acum 10, 15, 20 de ani nu este o „vechitură”, ci un obiect cu poveste. Cu povestea ta.

 

Faptul că devine deja vintage… de la un punct încolo nici nu mai contează.

 

Contează istoria acelui obiect cu tine, bucuria cu care îl porți și faptul că, atunci când îl îmbraci, simți că te-ai întors acasă… la tine însuți.