De ce Australia? Recunosc, asta m-am întrebat când am văzut afișul imens al expoziției „House of Dior – Seventy Years of Haute Couture” tronând pe clădirea Galeriei Naționale Victoria (NGV), din Melbourne.

Un regal de 140 de piese din toate colecțiile Haute-Couture ale casei Dior, de la legendarul „New Look” (1947) și până la rochia cu planete imaginată de Maria Grazia Chiuri în 2017, prezentate undeva la… capătul lumii? Australia este o țară fantastică, firește, dar o expoziție la Melbourne și DOAR la Melbourne este – strict geografic – mult mai restrictivă decât una la Paris, Londra sau New York.

 

Am înțeles de ce Australia odată intrată în holul expozițional de la NGV, stând 40 de minute la o coadă formată din femei pe care mi-aș dori să le văd mai des și prin București: prin cafenele, muzee și galerii. Ele există, dar am impresia că uneori sunt prea copleșite de viețile lor pentru a-și mai face timp să trăiască mici bucurii personale și să se pună în valoare.

 

Am așteptat printre câteva sute de femei cochete, trecute în mare parte de 40 de ani, care râdeau mult, care intrau în vorbă una cu alta la coadă și povesteau despre rochiile lor preferate, despre amintiri cu moda sau despre câte un unchi sau o mătușă care era pălărier ori croitor pe vremuri.

Fără exagerare, statul la coadă a fost un show în sine, un preludiu al expoziției, și m-a încărcat cu o energie bună.

 

Dincolo de apetitul australiencelor pentru modă franțuzească, Australia are și o istorie oficială cu casa Dior: la o mai puțin de o săptămână după ce tânărul Christian Dior își prezentase prima colecție, „New Look”, în februarie 1947, ziarele australiene îi dedicau deja articole laudative, povestind lumii întregi despre imaginația unui nou „enfant terrible” al modei internaționale.

Până în martie, buyerii marilor magazine australiene de modă își adăugaseră deja numele casei Dior pe lista vizitelor obligatorii cu ocazia următoarei Săptămâni a Modei de la Paris. Până în toamnă, aveau deja pe stendere creații Dior.

În primăvara lui 1948, magazinul David Jones din Sydney a organizat o paradă de modă cu 50 de manechine purtând creații Christian Dior, aceasta rămânând în istorie drept prima prezentare a unei colecții complete Dior în afara Parisului.

Așadar da: de asta Australia și de asta Melbourne.

Primele piese care mi-au atras atenția la expoziție sunt „tematice” și au legătură cu pasiunea mea, călătoriile cu avionul. Rochiile de mai jos se numesc „Bon Voyage” (stânga), respectiv „Flight Dress”. Mi-au adus aminte de Grace Kelly în filmul lui Hitchcock – ”Fereastra din spate” (Rear Window), din 1954, când frumoasa actriță apare cu un astfel de costum de „zbor” la întoarcerea de la Paris, iar ulterior cu o rochie de seară cu talia accentuată și fustă voluminoasă, ambele amintind de spiritul Dior.

Celebra costumieră Edith Head (care, că veni vorba, avea o altă expoziție dedicată în aceeași perioadă în Australia, în orașul Bendigo) s-a inspirat atunci din New Look-ul lui Dior pentru a crea imaginea de femeie șic și cosmopolită a personajului principal.

Parteneriatul dintre Galeria Națională Victoria din Melbourne și Maison Dior n-a fost treabă ușoară: cele 140 de piese haute-couture trec prin toată istoria de 70 de ani a casei și sunt alese de așa natură încât să facă navigarea între epoci aproape imperceptibilă.

La un moment dat, mergând din sală în sală, evoluția în ton cu vremurile era atât de firească încât nici nu mai băgai de seamă numele designerului. Da, era vorba de o creație semnată Marc Bohan, Yves Saint Laurent, Gianfranco Ferré, John Galliano sau Raf Simons, dar înainte să o ancorezi temporal, impactul vizual primar era clar: e o piesă DIOR. Are spiritul, forța, esența Dior. Când am ieșit din clădirea NGV, aveam o imagine mult mai clară despre istoria Dior, ca și cum aș fi urmărit un fir cronologic care m-a dus din fereastră în fereastră și dintr-o poveste într-alta.

Știți deja că eu ador stilul Chanel și că mă regăsesc mai degrabă în el decât în oricare altul, dar ceea ce m-a frapat la expoziția Dior și mi-a adus brandul mai aproape de suflet decât era este felul în care oameni diferiți au știut să decline în mod radical diferit spiritul unui brand, fără a-l altera.

Femeia Dior a fost ultra-hiper feminină precum Grace Kelly și fustele ei prinse în talie în anii ’50, dar și androgină și nonconformistă asemeni Sarei Jessica Parker în rochia cu imprimeu de ziar din anii 2000 cu care a apărut în „Sex and the City”. Este chintesența cuvântului „lady”, dar poartă cu naturalețe o pălărie în formă de săgeată și o pereche de botine din plastic roz transparent. Și unele, și celelalte, sunt tot Dior, cu ADN recognoscibil și totuși radical diferit. Asta înseamnă artă.

Într-o zonă dedicată din galerie, sub denumirea Atelier, rulau pe fundal materiale video despre modul în care au fost realizate anumite rochii deosebite: broderii făcute manual mărgeluță cu mărgeluță, mâneci croite matematic, explicații despre texturi, unghiuri și căderi.

Privind rochia de mai jos, care făcuse obiectul unui astfel de film proiectat pe unul dintre ecranele supradimensionate, o tânără îi spunea alteia: „N-o să mai pot să văd niciodată rochia asta cu aceiași ochi. Tu ai văzut câtă muncă?”. Exact despre asta e vorba. Munca din spatele artei și a „haute”-ului. Nu e doar haute couture, e și haut travail.

Ecranul LED imens din capătul expoziției, pe care rulează în buclă ultimele prezentări ale casei, este o metaforă a prezentului: în fața lui stau aliniate câteva piese de rezistență create sub domnia Mariei Grazia Chiuri.