Despre tot ce-i fin și fain

Drepturile se câștigă greu și se pierd ușor

By 28 iunie, 2022Myself
read time 3 min
 
28 iunie, 2022

Drepturile se câștigă greu și se pierd ușor

Vouă nu vă e teamă de ce se întâmplă în lume?

by

Mie da.

 

Vineri, Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii a abrogat dreptul constituțional la avort al femeilor.

 

Ce înseamnă asta? Că fiecare stat federal din cadrul SUA își poate face singur regulile, interzicând procedura, așa cum aproape jumătate dintre state sunt așteptate deja să o facă.

 

În Missouri, de exemplu, clinicile care făceau procedura au fost silite să se oprească din după-amiaza în care Curtea Supremă a anunțat decizia.

 

Când am citit știrea, am avut senzația că urmăresc, din afara corpului meu, un film despre o viitoare realitate distopică, ceva care ar face ”Povestea slujitoarei” să pară un film artistic ușurel. 

 

Tocmai de asta noi, fetele din #Acinceaputere, am considerat că e absolut necesar să scriem despre asta. Nu deținem adevărul absolut, nimeni nu-l deține, dar avem o voce și nu putem tăcea. Nu acum.

 

Indiferent care e poziția ta, a celui care citește asta, în raport cu avortul, ceea ce se întâmplă acum nu e doar despre avort. Este începutul a ceva ce pe mine mă înspăimântă.

 

Este începutul unui proces lent și sigur de destrămare a unor drepturi dobândite în decenii. 

 

Azi e avortul, mâine poate fi va accesul la contracepție, libertatea opiniei, drepturile anumitor minorități, dreptul la vot al femeilor ori al persoanelor de culoare sau libertatea de a face diferite alegeri pentru viața ta.

 

Va alege pentru tine statul, fiindcă el știe mereu mai bine decât tine ce îți trebuie.

 

Înainte de toate, vreau să fac o precizare. 

 

Acest articol este scris de un om care a fost mereu religios, încă din copilărie.

 

Am avut această simțire, care nu se poate explica în cuvinte, și pe care o consider parte integrantă din ceea ce sunt eu. 

 

Foarte devreme în viață, fără să-mi vorbească cineva despre asta, am știut că nu aș putea niciodată să fac un avort. Eu, personal.

 

N-am spus-o nimănui, nu am rostit-o niciodată cu voce tare, dar a fost una dintre primele certitudini ale vieții mele.

 

În același timp, m-a îngrozit până în rărunchi perspectiva unei lumi precum cea pe care o știam doar din cărți și din poveștile din comunism: o lume în care avortul era interzis, în care statul voia cât mai mulți copii, transformând femeile în mașinării de reprodus și-atât.

 

Nu am scris despre asta niciodată, dar am trăit și cu povara unei realități pe care au experimentat-o, din păcate, 10.000 de familii în epoca decretului 770 de pe vremea lui Ceaușescu: o persoană apropiată a murit, cu mult înainte să mă nasc eu, din cauza unui avort ilegal.

 

De teama consecințelor, a fost dusă la spital mult prea târziu de către soțul ei, care a ascuns toată situația, și s-a stins. 

 

Avea doar 26 de ani și țin minte că, prima oară când am auzit această poveste, ceva s-a cutremurat în mine pentru totdeauna.

 

Același cutremur l-am simțit și vinerea trecută, când am citit știrea despre cum Statele Unite ale Americii, „cea mai importantă democrație din lume”, se pregătește să rostogolească un bulgăre care poate strivi lumea așa cum o știm. 

 

Deja Polonia, foarte aproape de noi, interzisese avortul (cu excepția unor cazuri excepționale), iar pentru România poate fi doar o chestiune de timp.

 

Interzicerea avortului nu înseamnă că nu vor mai fi avorturi.  Înseamnă doar că avortul încetează să mai fie o procedură medicală sigură și reintră, în multe state, în zona gri a fricii, a ascunzișului și a pericolului. Înseamnă că viețile unor femei vor atârna de un fir de ață.

 

Nu doar că avortul este interzis ca procedură medicală voluntară, dar unele state vor să interzică inclusiv avortul din motive medicale care pun în pericol viața mamei, avortul în urma violului sau a incestului. Este aceasta o lume normală? 

 

Ar trebui o femeie violată să fie obligată să nască, fiindcă așa vrea statul? O lume plină de copii nedoriți, abandonați, traumatizați, este oare mai bună decât o lume în care femeile pot să ia decizii pentru propriul corp? 

 

Vorbim despre suprapopularea planetei, despre cum resursele se termină, despre cum suntem prea mulți deja pe planetă – ceea ce e o certitudine matematică – dar în același timp femeia se întoarce, încetul cu încetul, la statutul de mașină reproductivă care trebuie să facă câți copii vrea statul, nu câți își dorește ea sau cât poate să crească.

 

Mai mare și sinistră ironie decât asta nu există.

 

Totodată, trăim o revoluție tehnologică fără precedent, suntem mai deștepți și mai evoluați intelectual decât toate generațiile care au trăit vreodată, dar lumea în care trăim se întoarce tot mai mult înspre haos.

 

Generațiile trecute aveau măcar scuza neștiinței și a unei societăți în care informația nu putea circula decât pe șoptite, în care categorii întregi de populație rămâneau în întunericul dezinformării.

 

Noi, astăzi, nu avem nicio scuză.

 

Iar dacă în continuare credeți că această decizie nu are nicio legătură cu voi și nu o să vă afecteze în niciun fel; dacă aveți încă impresia că e vorba despre religie și nu despre controlul femeilor și despre dictatura statului, vă las aici poemul sfâșietor al lui Martin Niemöller, din 1946.

 

Niemöller a fost inițial un simpatizant nazist și susținător al regimului lui Hitler, dar a realizat ulterior adevăratele intenții ale sistemului și a trecut de partea rezistenței, fiind închis în lagărele de concentrare de la Sachsenhausen și Dachau.

 

****

 

Mai întâi au venit…

 

Mai întâi au venit după comuniști

Și nu le-am luat apărarea

Pentru că nu eram comunist

**

Apoi au venit după socialiști,

Și nu le-am luat apărarea

Pentru că nu eram socialist

***

Apoi au venit după sindicaliști,

Și nu le-am luat apărarea

Pentru că nu eram sindicalist

***

Apoi au venit după evrei

Și nu le-am luat apărarea

Pentru că nu eram evreu

***

Apoi au venit după mine

Și nu mai rămăsese nimeni 

Care să-mi ia apărarea…

*******

Acest articol a fost scris sub umbrela #Acinceaputere

Mai precis, Cristina Stanciulescu, Ana Bîtu, Noemi MeilmanMara Coman și cu mine ne-am unit vocile sub conceptul #AcinceaPutere.

 

Este un hashtag, un proiect și o “umbrelă” sub care noi cinci vom scrie periodic pe teme din actualitate, pe subiecte care înseamnă ceva pentru noi și care ne fac să NU vrem să tăcem și să ignorăm. Este un proiect de idei, de concept, de convingere.

 

Fiecare dintre noi scrie la propria platformă și suntem complet independente editorial una de cealaltă, însă vocile noastre se vor auzi – sau citi, mai exact – atunci când ceva din agenda socială zilnică ne aprinde imaginația. 

 

Uneori e mai comod să taci în fața subiectelor delicate, e mai simplu și cu mai puține bătăi de cap. Îți asumi însă și faptul că nimic nu se va clinti din loc.

Foto: Unsplash

Pentru mai multe articole, povești și inspirații, mă puteți urmări pe paginile de INSTAGRAM și FACEBOOK



2 Comments

  • theana spune:

    Și de vaccinul obligatoriu (când ești dat afară de la muncă sau îți refuzat dreptul la tratament fiindcă nu accepți o seringă invazivă, da, vorbim despre o încălcare a drepturilor umane) ați fost la fel de înspăimântată? Sper din suflet, căci acela a fost, de fapt, primul pas spre distopie.

  • Monica Varga spune:

    Un articol remarcabil de altfel , dar rămân uimita de ce decenzii iau marile puteri și încotro se îndreaptă aceasta Nebunie