Despre tot ce-i fin și fain

„Fiica ceasornicarului”: o carte care te va urmări multă vreme

By 7 martie, 2019Chronicles
read time 10 min
 
7 martie, 2019

„Fiica ceasornicarului”: o carte care te va urmări multă vreme

Asta ca să spun că te va… bântui. Când am fost invitată să vorbesc la evenimentul de lansare al celui mai recent roman semnat Kate Morton, încă nu citisem cartea. După ce am citit-o într-o singură zi, cu pofta gurmandă de a-i afla deznodământul, mi-am dorit nu doar să vorbesc despre ea, ci să dau mai departe, în scris, ștafeta acestei lecturi palpitante.

by

Sunt o cititoare de cursă lungă, dar înainte de orice sunt un om care scrie și, în consecință, am o deformație profesională imposibil de anihilat. Când țin în mână o carte scrisă frumos, mă bucur de ea așa cum se bucură un copil pofticios de o ciocolată: primul impuls e s-o devorez dintr-o suflare, dar încerc să mă controlez și s-o savurez tacticos.

 

 

În cazul ultimului roman semnat de celebra autoare australiană Kate Morton, am reușit puțin din amândouă: am savurat gurmand fiecare pasaj impecabil scris, dar în același timp nu m-am putut abține să nu termin cartea într-o zi. În cinci ore mai exact. N-am putut s-o las din mână, ceea ce mi s-a întâmplat cu foarte puține cărți în ultima vreme.

 

E o carte în care acțiunea este – ca în toate cărțile lui Morton – legată și de o anumită casă. De un loc și de felul în care oamenii se raportează la el. În cazul de față e vorba de Birchwood Manor, o casă englezească prin care generații întregi se succed, dar misterul unei veri din 1862 stăruie de-a lungul secolelor.

 

Unde a dispărut o anumită bijuterie de familie, un diamant fără preț? Cine a ucis-o pe domnișoara de familie bună care era logodită cu unul dintre marii pictori ai epocii? Și, mai ales, unde a dispărut fără urmă femeia misterioasă care era muza aceluiași pictor?

 

Aceasta este premisa cărții, care o să vă țină în suspans până la ultima filă, când veți închide cartea trăgând aer în piept și dorindu-vă să mai stăruiți puțin. Să mai aflați puțin. Și o să vă urmărească un pic, cel puțin câteva zile, așa cum m-a urmărit pe mine.

Ce e atât de special la ”Fiica ceasornicarului”?

Dacă nu ați mai citit cărți de Kate Morton, eu cred că aceasta o să vă captiveze. Dacă, la fel ca mine, ați mai citit măcar una sau două, vă spun din start că aceasta mi s-a părut cea mai bună. Cea mai bine-scrisă, cea mai elaborată și documentată. Dincolo de povestea așezată în straturi peste straturi, epoci, personaje și vieți, toate ținute într-un delicat și complicat echilibru de către autoare, e o carte din care afli o bogăție de amănunte despre epoca victoriană. 

 

 

Despre curente artistice și tendințe în pictură, despre atmosfera din Londra acelor vremuri, despre spiritul conacelor vechi englezești și, mai ales, despre cum marile evenimente istorice se reverberau la nivelul omului de rând.

 

E o carte nu doar scrisă fermecător, ci și impecabil documentată, de o minuțiozitate care pe mine – deopotrivă cititor și om de scris – m-a impresionat.

 

Am citit câteva cronici din presa internațională în care critici literari și jurnaliști găseau cusur cărții prin numărul mare de personaje, din epoci diferite. Într-adevăr, e o carte construită complex, într-o succesiune de vieți diferite și de momente temporale diferite, dar faptul că scriitura este atât de frumoasă te face să navighezi lin prin ea. Nu e facilă, dar în momentul în care te prinde și te trage înăuntru nu mai ai putință de scăpare. 

 

Nu toate lecturile populare trebuie să fie „ușurele”. Deși e o lucrare de beletristică comercială, este în același timp o carte care-ți pune capul la contribuție și tocmai de asta și apreciez cărțile lui Morton: ea și încă doi-trei scriitori contemporani sunt singurii care mă conving să mai consum timp citind ficțiunile lor.

 

Îmi oferă ceva construit complex, bine-documentat și scris de o manieră cuceritoare. Poate e o rețetă bine-gândită, dar e o rețetă care mie, în postura de cititor, îmi oferă o satisfacție pe care n-o găsesc în alte volume aparținând aceluiași gen literar.

 

E o carte cinematografică și, poate deloc întâmplător, mi-a amintit de un film din 2001, cu Nicole Kidman în rolul principal, numit „The Others”. E tot vorba despre o casă și despre felul în care oamenii care au trecut prin ea rămân într-un fel sau altul în ea, iar dacă veți iubi această carte vă recomand să vedeți filmul. Ambele sunt încărcate de mister, în feluri diferite, dar cu un sâmbure comun. 

Și, ca să rămânem tot în sfera cinematografică, mi-a amintit și de un film mai recent, din 2016, numit „I Am The Pretty Little Thing That Lives In the House”, care se deschide cu personajul principal rostind aceste cuvinte:

 

„M-am auzit de mai multe ori spunând că o casă în care a murit cineva nu mai poate fi niciodată cumpărată sau vândută celor vii. Poate doar să fie împrumutată de la fantomele care au rămas în urmă”. 

După ce citiți „Fiica ceasornicarului”, o să înțelegeți citatul de mai sus. Și până atunci, vă las cu câteva dintre pasajele mele preferate, ca să vă deschid apetitul:

„O, cât de bine îmi amintesc dragostea!

(…) Totul era numai lumină, dar nu a durat mult.

Știți asta cu toții, căci dacă acea căldură ar fi durat, n-ar mai fi fost nimic de povestit. Pe nimeni nu interesează verile liniștite și fericite care se sfârșesc așa cum încep. Asta am învățat-o de la Edward”

„Orice ceas e unic, îmi spunea tata adesea, și la fel ca orice om, chipul – fie că e frumos sau nu – e doar o mască a mecanismului complicat pe care îl ascunde”
„Îți povestesc toate astea nu pentru că vreau să mă pierd eu în amintiri sau să depăn povești prietenelor mele mai tinere în după-amiezi însorite de vineri, vreau doar să înțelegi. Vreau să pricepi ce binecuvântare este dragostea. Ce înseamnă să-ți împarți viața cu cineva, să o împarți cu adevărat, în așa fel încât nimic să nu mai aibă importanță dincolo de căldura ei. Pentru că lumea e foarte zgomotoasă, Elodie și, deși viața e plină de bucurie și miracol, există și răutate, și durere, și nedreptate”
„Înainte de război, în nopțile când tata nu lucra, ședeau amândoi la masa rotundă de lemn din bucătărie, el cu un pahar de bere în față, iar ea cu un whisky, stăteau de vorbă și râdeau, în timp ce ea lucra la vreun articol. Și asta nu-mi amintesc cu imagini, ca într-un film. S-au întâmplat atâtea de atunci, dar, ori de câte ori simt miros de pipă, sunt npădit de senzația că sunt mic și fericit și că adorm, în timp ce mama și tata sunt împreună acasă”
„Sper că se va întoarce. Îmi doresc asta cu o intensitate pe care nu am mai simțit-o de ani de zile. 

Încep să înțeleg în fine cum s-a simțit Joe cel Palid atunci, în ziua aceea când mi-a făgăduit că o să-mi arate ceva minunat doar dacă aveam să-i promit că mă întorc. Devii foarte dornic să ai oaspeți atunci când ți-ai pierdut puterea de a mai face tu însuți vizite”.

„Pe piatra de mormânt, sub nume, scria cu litere mai mici: Aici zace cel ce a căutat adevărul și lumina și a văzut frumosul pretutindeni. 1840-1881. Așa cum făcea întotdeauna, Leonard s-a pomenit privind la liniuța dintre ani. Semnul acela năpădit de mușchi cuprindea întreaga viață a unui om: copilăria, iubirile, pierderile și temerile sale, reduse la o singură linie scrijelită pe o lespede de piatră, într-un cimitir liniștit de la capătul unei poteci dintr-un sat”
„Acum înțeleg exact ce voia să spună. Adevărata frică nu se uită niciodată: senzația nu se diminuează, nici atunci când ce a provocat-o a fost demult dat uitării. Devine un alt mod de a privi lumea, asemenea deschiderii unei uși ce nu mai poate fi închisă la loc”
„Stau la pândă la fereastra de pe casa scării, uitându-mă peste castan, departe, către vechea mea prietenă Tamisa. (…) Eu privesc râul pentru propria-mi plăcere. Tamisa mi-a traversat întreaga viață, așa cum sângele îți curge prin vine. Nu pot ajunge acum înspre nord, decât până la zidul hambarului, la vest doar până la pârâul Hafosted, la est până la livadă și, înspre sud, doar până la arțarul japonez. De-a lungul anilor, am încercat să merg mai departe, dar fără niciun rezultat, din păcate. Dacă mă aventurez, simt că mă trage înapoi o ancoră. Nu mă pricep la fizică, dar așa simt eu”

„Fiica Ceasornicarului” a apărut la Editura Humanitas, în colecția „Raftul Denisei”, tradusă impecabil de doamna Sînziana Dragoș. O puteți cumpăra direct de AICI.