Despre tot ce-i fin și fain

„Finding Freedom”: cum mi s-a părut cartea despre Harry, Meghan și Familia Regală

By 25 august, 2020Culture, People
read time 8 min
 
25 august, 2020

„Finding Freedom”: cum mi s-a părut cartea despre Harry, Meghan și Familia Regală

O cronică sinceră despre cea mai așteptată carte a momentului, „Finding Freedom”, volumul care prezintă povestea de dragoste dintre Prințul Harry și Meghan Markle, cu tot cu elementele de culise ale rupturii de Casa Regală a Marii Britanii.

by

De la bun început, trebuie să mărturisesc că sunt un fel de fană a lui Meghan și a lui Harry.

 

Spun „un fel de”, pentru că afecțiunea mea pentru ei s-a nuanțat puțin în ultimii doi ani.

 

În momentul în care cei doi s-au logodit, mi-a plăcut atât de mult dinamica lor, stilul relaxat al lui Meghan, felul în care se priveau, într-un cuvânt TOTUL, încât cuplul Meghan-Harry rămâne, probabil, singurul meu „crush adolescentin” produs la o vârstă adultă.

 

Dincolo de faptul că erau drăguți, îndrăgostiți, potriviți, i-am admirat pentru felul în care au reușit să revoluționeze o instituție seculară, aducând un suflu nou și un soi de relaxare și modernism care îi lipsea.

 

Aveau chimie, charismă, șarm, puterea incredibilă de a-i emoționa pe oameni. Păreau că au totul.

 

Poate tocmai de asta, momentul în care afecțiunea mea pentru ei a început să se „răcească” puțin a fost cel în care și-au anunțat, abrupt, ieșirea din familia regală.

 

Mi s-a părut, la momentul respectiv, că gestul doar confirmă tot răul pe care se străduiseră din răsputeri să-l contracareze în ultimii ani.

 

Toate cronicile negative, toate „bârfele” despre cum Meghan caută doar celebritatea și toate opiniile celor care spuneau, răspicat, că ei își doresc mai mult să-și monetizeze statutul regal decât să schimbe lumea.

 

Adevărul, cu siguranță, este undeva la mijloc, neștiut de noi, cei de pe margine, de aceea nici nu mă voi lansa în vreo analiză a acțiunilor lor.

 

Nu sunt „analist de vieți”, ei și-au făcut alegerile și, chiar dacă încă îmi pare nespus de rău că au plecat din „Firmă” (cum e botezată Familia Regală de către presă), în continuare îi urmăresc și îmi place mult de ei.

 

Nu mai e chiar crush adolescentin, dar îmi sunt dragi într-un fel în care, de la Lady Di încoace, nu mi-a mai fost nimeni din familia regală britanică.

 

 

Prin urmare, nu aveam cum să nu cumpăr cartea „Finding Freedom”, prima cronică a iubirii și a plecării lor din Familia Regală, anunțată și așteptată de atâta timp.

 

De fapt am pre-comandat-o, iar când a venit ziua cea mare m-am apucat de ea cu mare speranță.

 

Doar că, din păcate, cartea în sine este o dezamăgire.

 

De fapt, indiferent dacă îi iubești din toată inima pe Harry și Meghan sau îți sunt cei mai antipatici oameni din lume, cartea tot o dezamăgire este.

 

De ce?

 

Am încercat să grupez, în cele ce urmează, argumentele care m-au făcut pe mine să o consider o dezamăgire, urmate de ceea ce mi-a plăcut totuși la cartea lui Omid Scobie și a lui Carolyn Durand.

 

CE NU MI-A PLĂCUT?

 

FAPTUL CĂ E SCRISĂ… NEFIRESC

 

În primul rând, pentru că este foarte, foarte, FOARTE prost-scrisă.

 

Deși autorii sunt amândoi jurnaliști cu un CV remarcabil și au capacitatea de a scrie BINE – anumite pasaje din carte indică spre faptul că potențialul există – per total cartea este o telenovelă, cu scriitura aferentă unei telenovele.

 

Vă dau doar câteva exemple:

 

”Harry este un om greu de impresionat, dar aproape că a înghețat în picioare când a intrat în încăpere și a văzut-o pe Meghan. Știa deja că e frumoasă, dar în persoană era chiar mai răvășitoare. ”Wow”, urma să-i mărturisească unui prieten. „Cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o în viața mea”.

 

„Capacitatea și dorința lui Meghan de a-i ajuta pe alții și în același timp de a excela la învățătură i-a făcut pe mulți să o considere falsă. Colegii ei de școală considerau că nimeni nu poate fi atât de PERFECT cum este Meghan”

 

„Nu a existat niciun fel de presiune ca Meghan să lucreze în ultimele luni de sarcină, dar nu a putut sta deoparte. Ca să o ții pe loc pe SUPER MEG, așa cum a poreclit-o o prietenă, e nevoie de mult mai mult decât atât”.

 

Genul ACESTA de scriitură abundă pe parcursul cărții.

 

Chiar dacă sunt convinsă că între Harry și Meghan a existat un coup de foudre incandescent și că Meghan este realmente un om cu o disciplină a muncii remarcabilă, felul în care povestea este frazată face totul să semene cu un roman de Sandra Brown, dintre cele care circulau la începutul anilor 90, cu titluri de genul „Dragoste fierbinte” sau „Pasiune fără limite”.

 

FAPTUL CĂ SUBIECTUL ESTE TRATAT UNIDIMENSIONAL

 

Ca un cititor avid de memorii, biografii și autobiografii, mi-au trecut prin mână și multe cărți foarte proaste din acest registru.

 

Totuși, chiar și cele mai slabe ca scriitură încercau să păstreze un echilibru în prezentarea personajului. 

 

Era mereu un fel de penumbră, o pendulare firească între lucrurile bune și latura „întunecată” pe care fiecare om, chiar și cel mai bun și altruist, o posedă.

 

În cazul „Finding Freedom”, acest echilibru lipsește și nu am asemuit cartea cu o telenovelă în mod întâmplător.

 

Deși distractive, serialele tip telenovelă descriu lumea în alb și negru: cei răi sunt NUMAI răi, cei buni sunt NUMAI buni. 

 

Nu există nuanțe și, odată ce s-a decis că un anumit personaj e „băiatul bun”, el nu poate să pună un picior greșit stânga sau dreapta. E perfect, de la primul până la ultimul episod.

 

Exact, dar exact așa este această carte.

 

De la primele pagini, Meghan și Harry sunt prezentați în niște nuanțe atât de idealizate și fără cusur încât de la un punct ai impresia că toată cartea e o pledoarie pentru sanctificarea lor. 

 

Toate acțiunile lor, toate gândurile lor, totul are legătură cu binele umanității și cu dorința de a face din lume un loc mai primitor. De multe ori chiar cu aceste cuvinte. 

 

Ei nu se enervează, nu au simpatii sau antipatii, nu comit gafe, nu dau rateuri, nu, nu… Întotdeauna ei au cele mai nobile și altruiste intenții, iar cei din jur nu fac decât să le răstălmăcească.

 

Nu știu dacă intenția autorilor a fost să-i prezinte așa, dar asta reiese, pentru că în niciun paragraf din cele 600 de pagini ale cărții nu apare, măcar o singură dată, un „Harry a greșit când a zis cutare lucru” sau „Meghan a avut o atitudine nepotrivită în contextul cutare”.

 

De fiecare dată ei sunt impecabili și perfecți, iar restul lumii, de la curtieri până la Regină, tot restul lumii are o problemă cu ei.

 

Spre exemplu, cartea împinge inclusiv ideea potrivit căreia Meghan plănuia, încă dinainte să-l cunoască pe Harry, să renunțe la actorie pentru a se putea dedica unei vocații mai „încărcate de semnificație”, fiindcă toată viața își dorise doar să „facă bine”.

 

Pe de altă parte, fratele William și soția Kate sunt prezentați, aproape în toate paragrafele în care apar, într-o lumină strict negativă, cu atât mai evidentă dacă o punem în oglindă cu pasajele roz-bonbon despre ducii de Sussex.

 

Se scrie negru pe alb că William a fost snob în privința lui Meghan (pentru că i-a atras atenția fratelui său să nu se grăbească în relația cu „această fată”), că ducesa Kate nu a făcut eforturi să o ajute pe Meghan cu nimic (ideea asta se reia de cel puțin zece ori în carte, în feluri diferite), că la ultimul lor angajament public Meghan și Harry au fost evitați și sfidați de către William și Kate, ba chiar se ajunge la matematici concrete, de tipul „ducii de Cambridge i-au vizitat doar de patru ori în opt săptămâni, după nașterea lui Archie”.

 

Practic, dacă la Meghan și Harry totul este descris în nuanțe de auto-sacrificiu, dedicare și iubire necondiționată față de toți cei din jur, William și Kate nu reușesc să facă nimic bine, în toată cartea.

 

Deși, repet, eu îi plac mult mai mult pe Meghan și Harry decât pe William și Kate, o asemenea prezentare nu face niciun bine cuplului ”H&M”.

 

Nu face decât să dea apă la moară criticilor care îi consideră pe cei doi un cuplu fals și fățarnic și să dea și mai multă muniție tabloidelor și bârfitorilor.

 

Prin urmare, deși elogioasă, după părerea mea cartea le face mai mult rău celor doi.

 

FAPTUL CĂ NU ADUCE NIMIC NOU

 

Cartea este un puzzle din toate știrile, Breaking News-urile și reportajele care s-au făcut în ultimii ani despre Harry și Meghan. 

 

Reia toate articolele, toate titlurile de primă pagină, toate momentele importante din relația lor, așa cum au fost reflectate de către presă, ceea ce – pentru cineva care a urmărit fenomenul – poate fi plictisitor la un moment dat. 

 

Ai senzația că recitești, într-o formă mai închegată și cu conexiuni făcute retrospectiv, cronica ultimilor trei ani de articole de presă despre Familia Regală.

 

Realist, nu aduce mari elemente de noutate, cu excepția unor detalii până acum necunoscute, precum numele pe care Harry și Meghan l-au dat labradorului lor adoptat (și care a fost sursă de glume în presa românească), clarificarea unor momente importante (de ce a luat Harry decizia să dea în judecată tabloidele britanice chiar la finalul unui turneu de succes în Africa de Sud), precum și multe, foarte multe amănunte  de „formă”.

 

Spre exemplu, dacă vreți să știți cum a arătat baby shower-ul organizat la New York pentru Meghan de către prietenele ei, cu tot cu nuanța florilor de pe masă, felul unu și felul doi, culoarea recipientelor aurii în care desertul a fost așezat pe cristale de zahăr sau borcanul de mini-gogoși multicolore fără gluten… cartea este o sursă inepuizabilă de asemenea amănunte.

 

La fel și dacă vreți să știți cum arată locul în care se țin bijuteriile reginei sau cum arată cortul din Botswana, cu terasă și prosoape din bumbac egiptean, în care și-au petrecut cei doi a treia întâlnire.

 

Genul acesta de amănunte există din plin în carte și, la drept vorbind, ele mai salvează un pic lectura de ansamblu, aducând măcar factorul divertisment, dacă nu altceva.

 

Ce mi-a plăcut?

 

FAPTUL CĂ VOLUMUL E CRONICA UNEI EPOCI

 

Peste 50 de ani, „Finding Freedom” va fi poate mai plăcut de parcurs de către cei care nu au prins începutul epocii „Harry & Meghan” decât de noi, cei care am fost martori la toate breaking-news-urile.

 

Cineva care va lua și va citi povestea cap-coadă, retrospectiv, va savura probabil asemenea amănunte așa cum noi nu putem s-o facem în acest moment.

 

Așadar, va rămâne în istorie drept o cronică, fie ea și excesiv de romanțată, a felului în care au decurs lucrurile în povestea celor doi duci de Sussex.

 

MICILE AMĂNUNTE DESPRE ”INTERIORUL” FAMILIEI REGALE

 

Pentru fanii unor seriale precum „The Crown”, probabil că elementul de noutate nu e foarte pregnant în acest sens, dar chiar și așa, cartea lămurește bine dinamica relațiilor de la curte.

 

Cum ar fi faptul că eminențele cenușii sunt curtierii, respectiv staff-ul familiei regale, cei fără de care nu se poate face nimic, care sunt omniprezenți la toate discuțiile și care ajung adesea să sifoneze informații și amănunte către presă.

 

Tocmai din acest motiv, familia regală este mai puțin familie în sensul clasic și mai mult instituție, având în vedere că membrii ei nu vorbesc lucrurile importante decât în prezența unor străini, ceea ce îngreunează procesul și uneori cauzează neînțelegeri.

 

Și, trebuie să recunosc, citatul meu favorit din carte este unul din Prințesa Margaret, care spunea despre actuala Regină că este „singurul om care-și poate pune o tiară pe cap cu o mână, în timp ce coboară scările”.

 

Am zâmbit, fiindcă – lăsând ironia și amuzamentul – asta spune multe despre felul în care obiceiurile noastre definesc ceea ce suntem și despre cum normalitatea noastră poate fi total anormală pentru alții.

 

Totodată, eu una nu știam că Prințul Charles a fost un ecologist convins încă din anii 70 și că, în vacanțele cu William și Harry, îi ducea pe cei doi să strângă gunoaiele aruncate de alții, ca să învețe să respecte natura. Foarte frumos!

 

DISCURSUL LUI HARRY

 

Partea mea favorită din carte, de departe, este spre finalul celor 600 de pagini.

 

De fapt, chiar dacă la un moment dat evaluam dacă merită să termin această carte, mă bucur că am făcut-o, fiindcă partea a doua este mult mai bună decât prima. Mai interesantă, mai bine-scrisă, mai autentică.

 

După ce Harry și Meghan își anunță decizia de a părăsi familia regală, iar lui Harry i se iau titlurile și onorurile militare, el ține un discurs la o cină privată în onoarea uneia dintre asociațiile pe care le patrona, Sentebale.

 

Discursul lui se încheie cu o afirmație plină de semnificații și trimiteri spre trecut, care pe mine m-a emoționat în context:

 

„Voi continua să fiu același om care își iubește țara și care susține asociațiile, cauzele și comunitățile militare care înseamnă ceva pentru el. Voi toți, împreună, mi-ați oferit o educație despre viață”

 

În decembrie 1993, Lady Diana își anunța retragerea din viața publică, tot în cadrul unui discurs la o cină caritabilă.

 

Discursul se încheia așa:

„Mi-ați dat ocazia să fiu părtașă la visurile și gândurile voastre, la dezamăgirile și fericirile voastre. Mi-ați oferit de asemenea o educație, învățându-mă mai multe despre viață și despre trăit decât ar fi putut s-o facă orice carte sau profesor”.

 

Se pare că similitudinile dintre cele două discursuri nu sunt accidentale, iar Harry a consultat cuvintele mamei sale în procesul de realizare a propriei sale schițe de discurs.

 

Așa cum spun Omid Scobie și Carolyn Durand, în poate cea mai frumoasă concluzie a cărții: „La vârsta de 36 de ani, aproape aceeași vârstă pe care o avea mama sa când a murit, Harry a primit același tip de EDUCAȚIE”.

 

 

ȘI O PRECIZARE IMPORTANTĂ

 

Presa din marea Britanie poate fi cu adevărat mizeră și, să nu uităm, aceiași paparazzi britanici sunt cei care au hăituit-o pe Prințesa Diana până în ultima clipă a vieții, fiind considerați vinovați moral pentru moartea ei.

 

Prin urmare, departe de mine gândul că tot ceea ce s-a scris despre Meghan și Harry în tabloidele britanice este adevărat.

 

Sunt sigură că nici măcar 10% nu este adevărat.

 

În același timp, înțeleg perfect de ce Harry și-ar dori să-și protejeze soția în fața unui „asediu” mediatic precum cel pe care l-a suferit mama lui.

 

Cartea, din păcate, evită să facă însă lumină taman în subiectele delicate pe care le-a scormonit presa în ultimii ani, precum faptul că Meghan era considerată autoritară și că trata personalul în mod despotic, asta ca să dau un singur exemplu.

 

Nu este făcută nicio dezmințire argumentată în acest sens – și nici în multe alte subiecte – tema fiind atinsă doar tangențial, când se precizează că una dintre membrele personalului a plecat amiabil și că i s-a trimis inclusiv un buchet de flori în ultima zi la serviciu.

 

Ca o carte care vrea să ia apărarea unor oameni în care s-a „dat” masiv în ultimii ani și care sunt prezentați în repetate rânduri ca fiind „cu mâinile legate” fiindcă nu aveau dreptul să dea replici sau să se apere public, eu una aș fi vrut o dezamorsare a minciunilor scrise despre cei doi și folosirea surselor cu care se laudă autorii fix în această direcție.

 

Asta nu se întâmplă în carte, iar elogiul pe care autorii îl încearcă, în compensație, în cele câteva sute de pagini nu reușește decât să ridice și mai multe semne de întrebare.

 

Per total, eu una rămân din carte cu citatul simpatic despre Regină, cu plăcerea de a fi parcurs încă o dată poveste de dragoste care mi-a plăcut – chiar și așa telenovelistică precum a fost redată – și cu speranța că, dincolo de titlul cărții, Harry și Meghan își vor găsi cu adevărat fericirea.

 

Eu una știu sigur că o să-i urmăresc.

Pentru mai multe cărți, idei, opinii și inspirații, mă puteți urmări și pe contul meu de Instagram.

Foto: Shutterstock

9 Comments

  • anatati spune:

    Mie personal tot ce am citit despre cartea asta – şi e plin Instagramul meu de pasaje din carte ptr că urmăresc mulți reporteri regali – m-a dus la o singură concluzie: absolut oribil de egoist şi rău-voitor să lansezi, în plină pandemie, cu atâția morți, şomeri, afaceri distruse etc, o carte în care să arunci cu venin. Incredibil câtă prostie. Să tot repeți că you only wanted to do good şi apoi să faci asta, după interviul din Africa de Sud, după modul în care şi-au gestionat pagina de Instagram, după plecarea intempestivă din Familia Regală să mai lansezi şi o carte! Aceşti doi oameni au grave probleme psihologice şi au nevoie de tratament. La fel ca Diana.

    • Diana Cosmin spune:

      Cartea era anunțată de ceva vreme și cred că nu au vrut să o mai amâne, dar da, timing-ul e ușor… nefericit.

      Cât despre ei, eu cred că vor cu adevărat să facă bine, intențiile lor sunt bune, dar sunt cumva rupți, desprinși de lumea reală. Prin însăși statutul lor, nu au contact efectiv cu problemele unor oameni obișnuiți, reali, cu joburi, ipoteci și alte griji. O actriță și un prinț vor fi mereu mai „artiști” și mai boemi decât restul oamenilor și asta uneori duce la gafe, probabil involuntare, precum scandalul cu private jet-urile și altele care au mai fost.

      Eu una aleg să cred că intențiile lor vin dintr-o zonă bună, dar execuția e uneori deficitară. Cât despre problemele psihologice… cred că e valabil pentru foarte mulți dintre noi, în ziua de azi. Toți avem bagaje pe care le ducem cu noi, iar uneori avem curaj să cerem ajutor, alteori nu.

  • Elena M spune:

    Hey, ce ma bucur ca ai făcut acest articol. Cred ca voi face skip cititului acestei cărți. Mi_ar fi plăcut sa citesc o carte care sa conțină ceea ce ai punctat tu în articol. Si mie îmi place de ei, deși nu pot spune ca am urmărit toate stirile legate de ceea ce s_a întâmplat de_a lungul timpului. Am urmărit cateva documentare pe YouTube despre ei. Cred ca pana la urma ceea ce decid ei sa facă cu viata lor le aparține, motivele de asemenea. Pana la urma sunt niște oameni ca noi ceilalți, cu vise, furtuni, momente de egoism sau altruism. Da, sunt oameni publici, dar hai sa le dam un pic de spațiu. Cred ca noi toți am vrea același lucru. Just saying…

    • Diana Cosmin spune:

      Sunt niște oameni ca noi ceilalți, dar în același timp își doresc să apară, să aibă o voce publică și să își câștige proprii bani din asta. Presa britanică de scandal este mizerabilă însă și am și spus în text că îi înțeleg într-o oarecare măsură. Dar nu la faza cu „sunt oameni ca noi”. Au un statut aparte, câștigă bani din acest statutu și, oricât ar vrea să spună că sunt oameni ca toți oamenii, nu sunt și nu vor fi niciodată. Dacă voiau să fie oameni ca toți oamenii, își luau două joburi normale, se retrăgeau într-un orășel și trăiau cele mai normale vieți din lume. Ei își doresc un drum separat de Casa Regală Britanică, dar nicidecum un drum de oameni normali.

  • Magdalena spune:

    Multumesc Diana pentru descrierea pe scurt a cărții. Și eu am urmărit povestea lor de dragoste și mi a plăcut așa cum ai zis și tu, dinamica, felul cum se priveau, prospețimea pe care au adus-o. O sa ii urmăresc in continuare, cred ca eu vor schimba câteva paradigme britanice ….Meg l a scos pe Harry din familia regală, ea a provocat un cutremur, casa regală cred ca ar fi avut o cu totul alta reactie dacă nu apărea între timp pandemia și scandalul cu printul Andrew…Este o femeie puternica, Harry avea nevoie de tipul acesta de femeie cred, la cât de rebel a foat el, nu se lasă așa ușor desprins de familie decât dacă și el își dorea pa fel de mult ca și ea…plus ca roata de întoarce ( remember deces lady Di???)

    • Diana Cosmin spune:

      Eu cred că aveau nevoie unul de celălalt, altfel nu s-ar fi căsătorit. De aici încolo e drumul lor, mie îmi place de ei în continuare, însă cartea… not so much.

  • Cristiana spune:

    Cred ca e important de mentionat ca nu este o biografie autorizata si oficiala, practic H si M nu au fost implicati direct in vreun fel – cel putin oficial. Autorii sustin ca nu sunt apropiati ai lor, desi se pare ca Omid o cunoaste pe Meghan de multa vreme. Prin urmare, sursele au fost limitate. Din acest motiv nici nu am cumparat cartea (inca). Trebuie sa asteptam Netflix specialul pe care il vor pregati – e o gluma, dar, cine stie?

    Ma bucur ca ai revenit la sentimente mai bune, stiu ca erai necajita cand si-au anuntat exit-ul, mai ales referitor la Meghan, chiar ti-am scris un mesaj atunci sa iti spun ca nu au anuntat chiar de ziua lui Kate, ci cu o zi inainte 🙂 Dar sunt sigura ca ai multe mesaje si nu l-ai vazut. Era, oricum, irelevant.

    Eu nu pot sa zic ca ii plac in mod deosebit, mai ales dupa tot ce s-a intamplat, dar clar nu imi place felul in care e tratata situatia de media si public, ca si cum Meghan e o scorpie care l-a luat pe printisor de acasa si l-a fermecat 🙂 Nici nu stiu daca e mai jignitor pentru ea un astfel de rationament, sau pentru el.

    • Diana Cosmin spune:

      Nu l-a vrăjit pe prințișor cu siguranță :), ei s-au găsit, s-au potrivit și s-au luat. Încă îmi place de ei, cum spuneam, dar cartea – așa neautorizată cum este – bate șaua fix pe lucruri care par să vină mai degrabă de la H&M. E o carte care pare să aibă „a hidden agenda”, ceea ce nu știu dacă un autor independent ar fi făcut de unul singur, fără implicare directă din partea personajelor.

      Despre ziua lui Kate, cred că e vorba de acea postare de pe Facebook, mai demult. Posibil să fi ratat, mi se mai întâmplă, cu toată vigilența pe care încerc să o am 🙂 Oricum, dincolo de ziua sau pre-ziua ei, cei doi au avut mereu un timing ciudat în raport cu evenimentele celorlalți membri ai familiei: multe coincidențe și lansări „întâmplătoare” care au pus în umbră alte evenimente regale. Poate e doar întâmplare, dar pentru niște oameni organizați și perfecționiști cum sunt ei, mi-e greu să cred că au fost scăpări.

      Bref, îmi place de ei mult, dar nu îmi place această victimizare pe care o practică și faptul că vor să fie priviți ca fără pată, fără vină, așa cum și cartea aceasta încearcă să-i portretizeze. Toți avem bune și rele, important e să ni le asumăm 🙂

  • Irina Filipescu spune:

    Asa cum am mai spus ” H&M” sunt exact ca …”H&M” 🙂
    Vitrina frumoasa, modele frumoase, politica bio-sustenabila dar 90% din materiale sunt ” good quality plastic” produse cu mana de lucru ieftina in tarile lumii a 3-a.
    Asa si aici : imaginea e doar o iluzie a realitatii…realitarea e cunoscuta doar de ei.
    Pe de alta parte, cea mai mare forma de egoism e altruismul: sa tot trambitezi in stanga si in dreapta ca tu vrei sa faci doar pentru altii…..psihopatologic, narcisism se numeste 🙂
    Banuiesc ca autorii sunt jurnalisti americani, pentru ca scrisa de britanici, biografia cred ca ar suna cu totul altfel.
    Apreciez povestea de iubire. Dar nu stiu zau, daca nu a rezistat ” presiunilor” de la palat cat e de ” sustenabila” pe termen lung 🙂
    Si sunt femei pe care modestia nu le prinde. Personal cred ca Meghan e una din ele. Altfel nu ii iesea asa de bine rolul din ” Suits” .

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.