Despre tot ce-i fin și fain

Cum se văd moda și designul interior prin ochii Denisei Luntraru

By 14 iunie, 2016People
read time 2 min
 
14 iunie, 2016

Cum se văd moda și designul interior prin ochii Denisei Luntraru

Ne-am cunoscut plimbându-ne timp de două zile pe străzile din Istanbul, un oraș pe care îl vizitam amândouă pentru prima dată, și povestind despre blogging, viață, diete, modă și cam tot ce există între ele. Pentru că rareori se întâmplă să stai cu cineva de dimineața până seara și să-ți mai rămână încă destule subiecte de dezbătut, m-am gândit să v-o prezint și vouă pe noua mea blog-crush, Denisa Luntraru.

by

De puține ori în viață am avut acea senzație amuzantă și stranie că o persoană pe care nici nu o cunoșteam până în urmă cu cinci minute seamănă atât de bine cu mine încât, într-o altă dimensiune, am fi putut fi surori. Cu Denisa am avut acest sentiment relativ rapid, mai exact de cum am aterizat, împreună cu un grup mai mare de presă, pe aeroportul din Istanbul.

 

d4

 

La primul nostru prânz, într-o locantă unde proprietarul se străduia să ne vorbească într-o română stâlcită (și căruia, că veni vorba, i-am frânt inima spunându-i că mândria lui, hummus-ul de casă, are un gust îngrozitor), am dat mâna și m-am prezentat, iar Denisa mi-a replicat rapid: „Ah da, eu pe tine te știu”. Mi-a luat încă cinci minute și o revelație subită ca să-mi dau seama că și eu o știu, doar că nici prin minte nu-mi trecuse să asociez numele cu chipul. Dacă mai era nevoie de vreo dovadă că trăim prea mult în online, aceea a fost: cu toții ne știm și ne citim între noi, dar am putea trece unii pe lângă ceilalți pe stradă și să nu băgăm de seamă.

 

Celelalte trei zile le-am petrecut cu Denisa și Lorelei (despre care ați citit aici), vizitând împreună târgul de textile pentru casă Evteks Istanbul și, mai ales, împrietenindu-ne la cataramă. Cei care mă cunosc bine știu că nu sunt omul împrietenirilor rapide, ba chiar din contră, îmi ia multă vreme să las pe cineva abia cunoscut să-mi pătrundă în spațiul personal. Și totuși, cu Denisa și Lorelei a fost „prietenie la prima vedere”, un fenomen care, cu toată sinceritatea, nu mi se mai întâmplase de prin excursiile cu autocarul la salina Slănic, prin clasa a patra, dar care a fost extraordinar de reconfortant.

 

M-am decis să vă fac cunoștință cu Denisa pentru că am aflat o mulțime de lucruri despre ea care m-au intrigat și mi-au trezit curiozitatea, pentru că sunt sigură că – dacă n-o cunoașteți deja – o să vă placă și vouă foarte mult, pentru că are un umor savuros și, nu în ultimul rând, pentru că face cele mai „cool” și flatante fotografii.

 

Altfel spus, dacă aveți un bad hair day, bad body day, bad ORICE day și vi se pare că nimic nu arată pozabil sau instagramabil, înseamnă că nu ați cunoscut-o pe Denisa și teoriile ei despre unghiul perfect de pozare. Până acum.

Ce mi-a placut de prima data la tine a fost faptul ca e se vede cu ochiul liber ca ai pornit acest blogging affair ,,for the right reasons”, din bucuria de a împărtăși lucruri. Cum s-au concretizat „Fashion In My Eyes”, respectiv „Daily Dream Decor”, de la idee până la site-urile efective?

Denisa: În 2008 nu prea aveai cum să pornești un blog for the “wrong reasons”. „Fashion În My Eyes” a fost a “spur of the moment”, am avut ideea, mi-am făcut un blogspot imediat și m-am apucat de treabă. Eram încă în liceu, mă pregăteam de BAC și ca orice “nerdy kid” al generației mele, Internetul îmi ocupa o mare parte a timpului liber. Ca să mai scap de stres postam pe blog, îmi plăcea să văd că oamenii reacționează la ceea ce publicam online și chiar mi-am făcut câțiva prieteni buni prin intermediul blogului.

 

Când mi-a venit idea pentru „Daily Dream Decor”, având deja niște experiență în spate cu bloggingul, l-am gândit puțin mai mult, am vrut să fie mai nișat, mai dreamy, mai altfel. A durat vreo lună de la idee până la site-ul propriu zis, probabil că eram și în sesiune și nu am putut să mă dedic 100%.

Cum îți vin ideile pentru subiecte de Daily Dream Decor și cât timp petreci căutând, cutreierând showroom-uri și făcând scouting de locuri/designeri/branduri dreamy?

Denisa: Cutreier cotloanele internetului mai mult… Petrec foarte mult timp pe Tumblr & Pinterest, chiar prea mult cred, dar și citesc alte bloguri de design interior. O mare parte din subiecte pornesc de la poze care îmi atrag atenția dar și urmăresc trendurile, ca să știu ce se caută. Iar dupa 5 ani, cam știu ce vrea audiența mea să vadă.

Acum încerc să mă concentrez din ce în ce mai mult pe conținut original, home tours mai ales din România și promovarea câtor mai mulți designeri autohtoni.

Cum ar arăta spațiul ideal de locuit pentru tine, dacă ai pune cap la cap câte ceva din toate inspirațiile și amănuntele surprinse de-a lungul timpului în DailyDreamDecor?

Un mix între industrial și scandinav, cu accente de culoare și printuri preppy.

living-room-scandi

Foto: DailyDreamDecor.com

Pentru că tot am povestit despre poze la Istanbul și despre ,,unghiul perfect”, fotografiile tale un ,,extra something”. Ce aparat folosești și care ar fi cele ai importante 3 sfaturi legate de poze, din experiența ta de până acum?

Denisa: Sincer, în ultimul timp folosesc doar telefonul, un Iphone 6s. Am un DSLR mai performant, dar nu mai am răbdarea necesară să îl iau cu mine peste tot. Vreau să investesc și într-un mirrorless, este unul din planurile mele de viitor, dar parcă văd că tot telefonul va rămâne unealta cea mai folosită.

 

d3

 

Sigur, când vine vorba despre fotografii pentru blog, mai ales cele folosite pe Daily Dream Decor, folosesc aproape mereu aparatul, telefonul rămânând pentru Facebook, Instagram si Snapchat.

 

Totuși, aceleași sfaturi sau reguli încerc să respect indiferent de aparatul folosit. Nu fac niciodată fotografii contra luminii, este o greșeală foarte des întâlnită. Înainte de orice poză, șterg neaparat lentila de la telefon/aparat și încadrez pozele cât mai simetric, fără să las spații “moarte”.

Cum s-a schimbat modul tău de a vedea moda, de la începutul ,,Fashion in my eyes” până acum? Cum era Denisa de atunci și cea de acum, în materie de stil, gusturi și alegeri vestimentare?

d1

 

Denisa: Chiar dacă eram în liceu, mă îmbrăcăm foarte elegant, chiar sobru, voiam să par mai în vârstă, să fiu luată în serios, iar eu credeam că reușesc asta cu ajutorul hainelor. Denisa de atunci se lua prea mult în serios, acum este mult mai relaxată și mai liniștită. De exemplu, eu în liceu nu purtam adidași, îi uram de-a dreptul, iar acum am o colecție impresionantă pe care tot o măresc.

 

Ceea ce am învățat după experiența aceasta este să mă îmbrac în haine care mă reprezintă, în care mă simt cu adevărat bine, indiferent dacă este vorba despre o pereche de jeans boyfriend sau despre o rochie de bal.

Știu că îți plac designerii români: care sunt preferații tăi, respectiv piesa ta preferată din garderobă de la fiecare dintre ei?

Denisa: În materie de design vestimentar, îmi place foarte mult Ludmila Corlățeanu iar piesa mea preferata de la ea nu este o rochie spectaculoasă (deși le ador și pe acelea), ci un top alb, minimalist, absolut superb. Am senzația că mă scoate oricând din orice încurcătură fashion-related.

 

Dar cred că adevărata pasiune se răsfrânge asupra brandurilor de pantofi și genți: YVY Bags, Cmood, Pixie Shoes, Smilling Shoes & so on.

Care a fost cea mai frumoasă descoperire în materie de modă, odată cu ,,Fashion in my eyes”?

Denisa: Aici este cu adevărat greu să răspund, cred că în cazul modei fiecare sezon reprezintă o frumoasă descoperire în cazul meu. Dacă ar trebui totuși să aleg aș zice că este vorba despre o idee generală: faptul că există o mulțime de designeri care nu respectă tendințele și care creează haine atemporale, minunate și pline de personalitate ce transcend sezoanele și liniile dictate de marile case.

Dar cea mai frumoasă descoperire în materie de design pe care ai făcut-o de când te ocupi de ,,Daily Dream Decor”?

Denisa: Probabil că orice cititor fidel al DDD ar putea răspunde în locul meu și ar spune că este vorba despre designul scandinav. Și aici nu vorbesc despre stilul epurat din designul de obiect, ci despre mixul eclectic din casele suedezilor sau danezilor, unde piesele minimaliste care au consacrat stilul nordic se întrepătrund cu piese vintage, decorațiuni opulente pe pereți și multă căldură rezultată din culori și texturi naturale.

Faci foarte multe în același timp: cum se împarte o zi obișnuită între toate activitățile tale și, mai ales, cum îți menții disciplina necesară pentru a ține în aer toate lucrurile care depind de tine?

d2

 

Denisa: Nu cred că există zile obișnuite, dar încerc dimineața să merg la sală, zic încerc pentru că nu reușesc mereu (poate dacă scriu asta mai des o să mă simt mai motivată să nu mai chiulesc lipsesc). Știu că sună a clișeu, dar apoi îmi fac un to do list cu ce am de făcut în ziua respectivă, integrând eventualele evenimente sau întâlniri. Încerc pe cât posibil să bifez toate task-urile.

 

Mulți oameni au tendința să nu mă creadă când spun că mi-ar mai trebui una sau două ore în plus în unele zile, dar de multe ori este dificil să jonglezi cu toate activitățile necesare pentru bloguri, întâlniri cu clienții și activitățile pe care trebuie să le fac pentru aceștia, noul meu proiect, denisaluntraru.com și evenimentele la care încerc să particip. Lista de activități din fiecare dimineață și calendarul de pe iphone sunt cele două tool-uri esențiale pentru a gestiona toate activitățile și obișnuința este cea care mi-a întărit disciplina.

Ce ai vrea să se schimbe sau să evolueze într-o direcție diferită în blogosfera românească și de ce?

Denisa: World peace!  Sincer, aș vrea să nu mai existe atâta răutate gratuită doar de dragul unui status pe Facebook sau al unui spike în trafic. Apoi, mai multă transparență din partea bloggerilor.

Care este cel mai bun sfat legat de blogging pe care l-ai primit vreodată și de la cine?

Denisa: Nu a fost legat de blogging, dar eu îl aplic și în blogging. „Indiferent unde o să ajungi, ce o să faci, să fii mereu om și să ai coloană vertebrală”, primit de la doamna profesoară de Finanțe în anul al doilea de facultate. Nu am uitat niciodată aceste cuvinte și încerc să le urmez.

Ești foarte tânără și ai o mulțime de posibilități înaintea ta: în ce direcție ai vrea să te îndrepți cu blogging-ul în următorii ani? Cum te vezi crescând?

Denisa: I wanna take over the world… Glumesc. De fapt nu glumesc în totalitate: vreau să continui să cresc cele două bloguri, să măresc echipa editorială a DailyDreamDecor, să pun mai mult accent pe design românesc și original content. Pe lângă bloguri vreau să lucrez din ce în ce mai mult la dezvoltarea mea în postura de consultant de online marketing & blogging și mai am câteva planuri la care lucrez deja, dar nu sunt încă finalizate în totalitate.

Care au fost cele mai mari realizări de pană acum cu blogurile, succesele de care ești cel mai mandră?

d5

 

Denisa: Excursia la Londra pentru un proiect special cu Polyvore & Net-a-Porter, unde i-am cunoscut pe Nicholas Kirkwood, Erdem și o mare parte din echipa editorială Porter, care încă nu se lansase la momentul respectiv. A fost o experiență extraordinară și m-am întors foarte inspirată.

 

Apoi a fost colaborarea foarte dreamy cu Wallmart, când au lansat una dintre colecțiile lor de designer, daaar și momentul în care am fost sunată de cei de la Bloglovin’ pentru a-mi transmite că DailyDreamDecor este în Top 20 Home Decor blogs.

Ai avut momente în care te-ai simțit copleșită și ți-ai dorit să poți închide telefonul fără nicio remușcare sau să stai deoparte de calculator câteva zile?

Denisa: Chiar de nenumărate ori, dar apoi m-am gândit cum o să îmi afecteze asta munca depusă până la momentul respectiv și m-am motivat să trec peste. Iar în afară de bloguri, celelalte proiecte la care lucrez mă țin legată de tehnologie, deci nu aș putea să stau deoparte câteva zile.

Există momente, perioade, weekend-uri de log-off sau ești conectată 24/24, inclusiv în vacanțe?

Denisa: Ehhm, din păcate nu. Doar când se întâmplă să nu am acces la internet, dar în rest… nu. Recunosc, nu este neapărat ok, sunt dependentă, dar nici nu cred că vreau să schimb asta.

Dacă cineva care nu te cunoaște te-ar întreba care este jobul tău, cum ai descrie tot ceea ce faci, tot ceea ce ești și tot ceea ce este relevant la muncă ta într-o frază?

Denisa: Păi îți voi da un quote din secțiunea de About de pe denisaluntraru.com, cred că este destul de relevant: „Sunt printre puținii bloggeri din România care trăiește din ceea ce scrie încă de la început. Pe lângă asta, după această experiență acumulată în ultimii 8 ani, doresc să îi ajut și pe alții cu sfaturi legate de prezența și activitățile lor din online”.

Foto: Arhivă personală, Dailydreamdecor.com

Pentru mai multe articole, povești și inspirații, mă puteți urmări pe paginile de INSTAGRAM și FACEBOOK