Despre tot ce-i fin și fain

Georgiana

By 26 iunie, 2019Virtues
read time 10 min
 
26 iunie, 2019

Georgiana

În seara asta, vorbesc la evenimentul de lansare a unui nou proiect media: COVERSTORIES.RO. Voi spune o poveste în fața unor oameni, pentru că pe mine și pe creatoarea proiectului ne leagă o poveste specială. De fapt mai multe povești. Și trebuie, chiar trebuie s-o cunoașteți pe Georgiana.

by

Când rememorez povestea mea cu Georgiana, acesta e cuvântul care revine la nesfârșit: „poveste”. Georgiana este un povestitor înnăscut, dar întâlnirea noastră s-a întâmplat înainte ca ea să știe cu precizie că acesta îi e drumul. Pe atunci, poveștile erau doar un hobby, o vocație care aștepta să fie descoperită.

 

Cu 7 ani în urmă, când am lansat cartea „Poveștile unei inimi” (v-am spus că totul e despre povești…), Georgiana mi-a scris să-mi propună un interviu pentru blogul ei. Eu locuiam în București și lucram la Forbes, ea era originară din Piatra Neamț, dar era copywriter în Iași, iar în timpul liber iubea să spună povești pentru blogul care-i purta numele.

 

Prima poveste

Am făcut interviul pe email și a ieșit o poveste în două acte, denumită: „Întrebări alandala între un copywriter şi o scriitoare. Interviu boem. Actul I și Actul II”. În el erau răspunsurile mele, dar pe lângă ele Georgiana reușise din talent și intuiție ceea ce chiar și puțini jurnaliști „cu state vechi” reușesc: să contureze personajul. Să-i dea viață. Să-l înrămeze prin ochii ei, nu doar să mitralieze o serie de întrebări și răspunsuri. Nu mă cunoștea pe viu, dar mă simțise întocmai. 

 

Țin minte și acum că am citit interviul și am avut un singur gând: „Fata asta SCRIE. Chiar scrie”.

 

Ne-am împrietenit așa, la depărtare, pentru că mi-a devenit dragă. Eu am carapacea mea și nu mă leg ușor de oameni, mai ales de unii pe care nu-i știu pe viu, dar pe Georgiana am îndrăgit-o iremediabil doar din poze și din schimburi de fraze pe Facebook. Dacă m-ați fi întrebat atunci despre ea, aș fi zis că mi s-a părut unul dintre oamenii cu cel mai mult bun-simț dintre toți cei cu care am intrat în contact. Poate chiar… prea mult bun-simț.

 

Preț de doi ani, așa a mers prietenia noastră virtuală: ea la Iași, eu la București. Ne dădeam like-uri pe Facebook sau mesaje scurte. Ea râdea de postările pe care le făceam în glumă, cu covrigii de la ”Georgiana Covrigul Imens”, iar eu îi promiteam că, prima dată când vine în București, o duc la un covrig de la dugheana delicioasă care îi poartă numele (mereu mi s-au părut cei mai buni).

 

Pentru că îmi trimitea periodic articole de pe blog, la un moment dat i-am spus ceva ce ținem minte amândouă: „Dacă vreodată te muți la București, să mă cauți neaparat, am niște idei”. Știu că oamenii spun adesea lucruri care sună bine, de dragul momentului, dar când i-am spus Georgianei aceste cuvinte, am știut cumva că într-o zi ele se vor adeveri. 

 

A doua poveste

Ne-am întâlnit pe viu vreo trei ani mai târziu, în prima săptămână după ce Georgiana se mutase la București cu jobul. Covrigăria „Georgiana” era închisă în seara de iarnă în care ne-am văzut (ne-am gândit că merită să ne ținem de „promisiunea” inițială cu covrigul), dar știu că am turuit câteva ore bune la o cafenea de pe Bulevardul Elisabeta. 

 

Atunci am întrebat-o prima dată dacă n-ar vrea să scrie și pentru altceva, nu doar pentru blogul ei. Știam că e la început cu noul job, dar i-am strecurat un sâmbure de idee: dacă vreodată are vreo poveste bună pe care vrea s-o spună și crede că s-ar potrivi la Forbes Life, să-mi spună, fiindcă se va găsi un loc.

 

Georgiana e o povestitoare prin definiție, așa cum spuneam, așa poveștile s-au adunat repede. Pe unele le-a găsit ea, pe altele le-am găsit eu dar mi s-a părut că au „numele ei pe ele”, cum se spune, așa că i-am propus ei să le facă. 

 

Când primeam un text de la ea, spre editare, zâmbeam mereu, pentru că știam că o să mă transpună într-o stare aparte. Georgiana are acest dar: să pună suficient de mult din ea în articol încât să simți căldură, dar și să fie îndeajuns de obiectivă încât să lase personajul să se desfășoare.

 

Nu o să mint: cred că am îndrăgit-o atât de tare – și nu doar personal, ci și profesional – pentru că semănăm. Suntem migăloase, perfecționiste, conștiincioase. Când citeam mailurile care îi însoțeau articolele, mă gândeam că fix așa aș fi scris și eu cu 2-3 ani în urmă. Cine se aseamănă, se adună.

 

Și mai e ceva, ceva ce eu nu i-am spus niciodată. Într-o seară târzie, în redacție, în timp ce editam un text al ei, am avut din nou un gând. „Într-o zi, când n-o să mai fiu aici, Georgiana o să preia revista”. Pe atunci nu aveam gânduri imediate de plecare, dar știam că se va întâmpla la un moment dat, doar nu aveam de gând să ies la pensie din același loc. Și, fără să-mi explic de ce, am avut acest gând. Și am zâmbit.

 

A treia poveste

În ultimul meu an la Forbes, managementul revistei căuta pe cineva care să se ocupe de partea de online. La acel moment, Georgiana era deja colaboratorul nostru de vreo 3 ani și evident că primul gând a mers spre ea. S-a întâlnit cu proprietarii revistei, s-au înțeles și Georgiana a devenit colega mea de birou. Oficial.

 

Și, pentru că poveștile nu sunt niciodată întâmplătoare și uneori au firele lor predestinate, la câteva luni după venirea Georgianei, eu mi-am dat mâna cu sus-numitul management și am plecat să mă ocup full-time de Fine Society. Venise vremea. 

 

Dacă în acea seară târzie, cu ani în urmă, fusese doar un gând răzleț, când am plecat am știut că intuiția mea a fost bună: după mine, Georgiana urma să „devină” Forbes Life și Up. Și am zâmbit din nou. Chiar dacă sună cinematografic, nu m-aș fi putut gândi la cineva mai potrivit.

A patra poveste

Din ianuarie 2017 și până în decembrie 2018, timp de doi ani, Georgiana A FOST Forbes Life și Up by Forbes. Am urmărit-o cu drag, din umbră, și m-am bucurat de fiecare reușită a ei. În tot acest răstimp, în care eu devenisem Fine Society și ea devenise Forbes Life, prietenia noastră s-a menținut la fel. 

 

Îmi vine să râd când spun asta, pentru că toți oamenii din jurul nostru – cei din industrie – se mirau când ne vedeau la evenimente, vorbind și râzând împreună. Separat, și ea, și eu auzeam același refren mirat, de regulă în șoaptă: „Adică voi două vorbiți?”, ”Tu și Diana chiar sunteți prietene? Serios?”, „Adică ții legătura cu Georgiana?”.

 

Cumva s-a consacrat la noi ideea stupidă că doi oameni care au ocupat același post în perioade temporale diferite trebuie să aibă sigur „ceva” unul cu altul: să se antipatizeze, să nu se înghită reciproc, să se înțepe pe la colțuri, să se dușmănească. Regret să îi dezamăgesc, dar printre poveștile care mă leagă de Georgiana nu se numără nicio „telenovelă” de acest tip. 

 

Ba chiar din contră: de câte ori cineva mă întreba ce „condei” bun îi recomand pe lifestyle, Georgiana era printre primii 3 oameni care-mi veneau în minte. Evident, reacția era identică: „Adică Georgiana care e acum în locul tău la Forbes? ACEA Georgiana?”. Da oameni buni, da, ACEA Georgiana. Că doar nu mi-a luat nimic, nu suntem în ”Game of Thrones”, să ne revenim puțin. 

 

Ba chiar, ca să le dăm cârcotașilor radarul peste cap de tot, când eu am făcut niște schimbări radicale în viața mea, anul trecut, Georgiana a fost unul dintre primii oameni care au aflat. Când nu știa nimeni, Georgiana știa. Asta așa, apropo de „Voi două chiar vorbiți?”. Ei bine… DA.

 

A cincea poveste

Anul trecut, Georgiana mi-a spus, la una dintre întâlnirile noastre de final de an, că e pregătită să facă pasul spre un nou început. Pasul spre un proiect doar al ei, un concept pe care-l gândea de multă vreme. Deja nu mai eram „copywriterul” și „scriitoarea”, eram două povestitoare care își găsiseră amândouă drumul potrivit. Și m-am bucurat din toată inima când mi-a povestit despre proiectul ei, „Cover Stories”. 

 

În seara asta, COVER STORIES se lansează printr-un eveniment restrâns. E un proiect în care o veți regăsi pe Georgiana întreagă. Totul e gândit, găsit și scris de ea. E un om care iubește cărțile, călătoriile, personajele spumoase… e un om FAIN. Din toate punctele de vedere. Și n-o spun doar pentru că e prietena mea, o spun pentru că am văzut-o în ultimii 7 ani în toate ipostazele: blogger, prietenă virtuală, colaborator, colegă de birou.

 

Am vrut să urc acest articol dis-de-dimineață, dar îl urc abia acum fiindcă ieri Georgiana mi-a spus că are MARI emoții pentru seara asta și n-am vrut să mai pun și eu presiune peste ele. Știu că s-ar fi emoționat și mai tare. 

 

Dar chiar am vrut să scriu această poveste și ea să rămână scrisă, aici, negru pe alb. Astăzi.

Vreau să o spun pentru că oamenii buni și talentați – care se întâmplă să mai aibă și un bun-simț neverosimil, modestie și grația de a merge frumos prin viață  – sunt puțini, foarte puțini. Și când îi găsești, din două una: ori ți-i faci prieteni, ori scrii despre ei ca să afle și restul lumii. Sau, dacă ești norocos, reușești să le faci pe amândouă.

Pe Georgiana Ciofoaia o găsiți de azi pe COVERSTORIES.RO

2 Comments

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.