Hai să nu mai detestăm Valentine’s Day
E la modă să urăști Sfântul Valentin, pentru că e comercial, strident și colorat cu roșu din abundență. Dar, la un anumit moment din timp, toți l-am așteptat cu înfrigurare, fie că recunoaștem sau nu. Pentru că avem nevoie de ritualuri.
Nu mai știu când am serbat ultima dată Valentine’s Day și recunosc că-mi dau ochii peste cap când văd grămezile de inimioare și ursuleți „made in China” care zac pe tarabe. Anul acesta, parcă mai mult ca oricând, 14 februarie e doar o altă zi. Dar n-a fost întotdeauna așa.
Când aveam vreo 16 ani, începeam să simt fluturași în stomac doar la gândul că se apropie Valentine’s Day. N-aș fi recunoscut-o niciodată, dar abia așteptam 14 februarie, 1 martie, 8 martie. Nu pentru flori, cadouri sau bomboane, ci pentru că era acel moment din an în care puteai să primești prețiosul indiciu că „el”, acea persoană, te place.
Dacă în restul timpului te puteai gândi că bietul băiat e timid, speriat, ocupat sau orice altceva și nu poate să-ți mărturisească dragostea-i eternă, pe 14 februarie nu mai avea nicio scuză, iar tu niciun mod de a te minți singură. Era pretextul perfect să vină cu o floare sau o cutie de bomboane ca să înțelegi mesajul. Așa că da, așteptam Sfântul Valentin ca să-mi lămuresc întrebările fără răspuns.
Avem nevoie uneori de asemenea ritualuri pentru a ne face viața un pic mai simplă și mai previzibilă. În loc să minimalizăm o sărbătoare și s-o considerăm stupidă, am putea s-o folosim în favoarea noastră. Să spunem „te iubesc”-ul de care n-avem curaj în restul anului. Să ne amintim că n-am mai ieșit de mult la restaurant cu persoana iubită. Să cumpărăm florile de care nu prea avem niciodată timp. Da, sigur, știm cu toții că nu-i nevoie de o zi specială pentru asta, dar pun pariu că în multe din celelalte 364 de zile din an uităm cu desăvârșire.
Dacă iubești pe cineva și nu i-ai spus-o, dacă-ți dorești o zi cu un om drag, dacă n-ai mai cumpărat de mult o floare sau dacă simți fluturași în stomac când te gândești că ai putea avea o surpriză, dă-ți voie să te bucuri de această zi. Ia-o așa… kitsch, importată și colorată cum e. Uneori nici nu contează în ce hârtie lucitoare vine ambalată fericirea.
Foto: Mica Sirenă (Disney)
Da, orice societate e construita pe ritualuri, pentru mine e doar faptul ca aceasta sarbatoare a fost imprumutata, deci nu e inca a noastra, si cel mai deranjant e modul in care a fost transformat in ritual intr-un mod agresiv, de cei ce vor sa vanda si nu a devenit parte integranta intr-un mod natural si organic. Daca vrei a fost introdus top down, fara acordul nostru si desigur ca dupa un timp l-am acceptat si introdus in cultura noastra, desi inca il simt strain.
Poate peste cateva generatii va fi parte a culturii noastre, insa pana atunci, eu personal il resping din cauza modului in care a fost introdus, in mod agresiv, imprumtat ca si ceva care trebuie sa il fac sa intru in randul lumii.
1/8 martie e altceva, e al nostru, in special 1 martie, si e o traditie de sute de ani …. deci e ceva cu ce ma identific dat fiind ca sunt romanca.
Sper ca are sens ce zic, imi place mult sa te citesc si mai apropae tot timpul ma surprinzi cu realizarile tale … cum am citit azi, spre exemplu, articlul cu serialul Beverly Hills, eye opening.
Te pup
Mulțumesc mult pentru cuvintele frumoase. Știu că asta cu Valentine e cu două sensuri: love it or hate it. Doar că deja e atât de prinsă în mentalul colectiv încât mi se pare o irosire de energie să o combatem în loc să-i vedem latura bună sau măcar să intrăm în horă și să apreciem ideea de bază: sărbătorirea iubirii. Fără partea consumeristă, că în fond nu ne obligă nimeni să cumpărăm nimic. Valentine fi sărbătorită încă muuulți ani de acum încolo, iar să ne revoltăm anual e o pierdere de timp strict pentru noi 🙂 Așa cred eu, cel puțin.
Sunt de acord cu articolul tau, adaug ca 14 februarie e un pretext minunat pentru a ‘devora’ impreuna cu persoana iubita o cutie cu bomboane fine de ciocolata. 🙂
Mă alătur și eu amândurora 🙂