Despre tot ce-i fin și fain

Îmi place să ascult oameni interesanți. Tu cum te inspiri pentru viața ta?

By 22 martie, 2019Learning
read time 5 min
 
22 martie, 2019

Îmi place să ascult oameni interesanți. Tu cum te inspiri pentru viața ta?

La final de martie și la început de aprilie, doi oameni fascinanți și cu poveștile la ei vin să vorbească în Sun Plaza, în cadrul seminariilor Sun Talks: Tedy Necula și Adelina Toncean. Participarea este gratuită, iar întrebarea pe care ar trebui să ne-o adresăm fiecare este: cu ce alegem să ne hrănim inspirația de fiecare zi?

by

Dacă ar fi să adun toate evenimentele la care am fost vreodată și la care cineva a ținut o prezentare sau un speech pe o anumită temă, s-ar aduna aproape un an din viața mea. Dacă nu chiar un an, o jumătate de an cu siguranță! Prin prisma profesiei am oricum acces la evenimente palpitante, dar există și multe conferințe, seminarii și ateliere la care m-am înscris deliberat de-a lungul timpului, pentru care am plătit (uneori sume deloc mici) sau mi-am rezervat locul din timp. 

 

În continuare „pândesc” evenimentele cu oameni interesanți, fiindcă este forma mea de a mă hrăni intelectual și spiritual. E un schimb de energie care-mi face bine. Din fiecare dintre aceste schimburi am rămas cu ceva, de multe ori un „ceva” necuantificabil imediat, dar care mi-a servit la un moment dat în viață. 

 

Fie mi-a dat o idee, fie mi-a ajutat cândva într-o conversație sau într-o dezbatere, fie m-a făcut să înțeleg mai bine niște noțiuni de care am avut ulterior nevoie sau mi-a ridicat la fileu un argument de care aveam nevoie la un moment dat. Cert este că oamenii deștepți sau interesanți pe care i-am cunoscut m-au „crescut” în omul care sunt azi, fiindcă am încercat să iau câte ceva bun și valoros de la fiecare.

 

De asta îmi place atât de tare ideea celor de la Sun Plaza de a face seminariile cu oameni faini un lucru accesibil tuturor celor care vin în mall într-o zi obișnuită. De fapt îmi place ideea că la mall nu te duci doar la cumpărături sau la film, ci și pentru a auzi oameni interesanți povestind idei valoroase. Se întâmplă de 4 ori pe an, primăvara și toamna, și mi se pare o ocazie care nu trebuie ratată.

 

Primele două seminarii pe 2019 vor avea loc pe 30 martie și respectiv 6 aprilie, și îi au ca protagoniști pe regizorul Tedy Necula și respectiv pe Adelina Toncean, autoarea proiectului „Niciun copil singur în spitale”.

Tedy Necula : 30 martie, ora 11:00

„Încarcă-te cu poveștile care ne aduc împreună: mai deschiși, mai conectați, mai empatici”

 

Dacă nu ai văzut filmul „Coborâm la prima”, care a rulat în cinematografe anul trecut, sigur ai auzit măcar despre Tedy, autorul a zeci de spoturi și scurt-metraje pentru diferite ONG-uri, precum și a diferite filmulețe cu scop motivațional. 

 

Teoretic, Tedy este ceea ce s-ar numi speaker motivațional, doar că nu mi se pare că i se potrivește această titulatură „stas”, pe care oamenii o asociază în general cu cineva care vine pe o scenă și îți spune cum să-ți trăiești viața și ce faci greșit. Nimic mai departe de adevăr, deși Tedy ar avea poate căderea morală să o facă, mai mult decât majoritatea oamenilor.

 

Vedeți voi, Tedy este un luptător de când s-a născut, fiind diagnosticat – din cauza unei neglijențe medicale – cu o formă de paralizie care îi afectează mâinile și picioarele. Ulterior a rămas și orfan de mamă la 5 ani, dar toate aceste lucruri nu l-au înrăit, ci l-au făcut să lupte și să ofere și altora cu seninătate din lecțiile lui. Care nu sunt motivaționale în sensul clasic, ci sunt mai degrabă o formă de generozitate.

 

Mi-a plăcut ceva ce am citit într-un interviu al lui de anul trecut, când spunea că „Dezavantajul e că lumea mă ia de model, văzând antiteza între cum merg, cum vorbesc, cum mă mișc și ce le povestesc acolo. Ne-am obișnuit să căutăm modele în exterior și să căutăm pe baza antitezei ăsteia: ah dacă ăla e așa și poate, eu de ce să mă plâng? Simplu. Pentru că ai nevoie să te plângi sau să fii jos în momentul ăla”.

 

Pentru Tedy, viața nu e o linie perfectă, ci se aseamănă cu schema bătăilor inimii: sus-jos, sus-jos, sus-jos. Așa cum sunt de altfel construite și filmele. Poți vedea unul dintre filmele lui scurte, aici.

 

Adelina Toncean: 6 aprilie, ora 11:00

Alimentează-ți curajul cu bine imposibil: mai motivați, mai curajoși, mai puternici”

Adelina Toncean este numită și îngerul copiilor, fiindcă proiectul pe care l-a demarat – „Niciun copil singur în spitale” – este gândit pentru micuții care au venit pe lume cu diferite afecțiuni medicale și care, sub semnul unei nedreptăți și mai mari a sorții, au fost părăsiți sau „uitați” în spitale de către părinții lor.

 

În România, anual, sunt în medie 1.000 de copii părăsiți, dintre care 700 sunt „uitați” în maternități de către părinți. Proiectul de voluntariat al Adelinei – ”Niciun copil singur în spitale” – a pornit dintr-o experiență personală: „Am văzut doi copii – care au trăit în spital doi și, respectiv, trei ani – și am înțeles cât de mult contează ca cineva să le fie alături când au cea mai mare nevoie de căldura unui părinte”, explică ea. 

 

”Mereu le spun oamenilor să-și imagineze că s-ar îmbolnăvi într-o bună zi de o boală gravă, că nu ar mai putea să comunice cu cei din jur și că toată lumea i-ar părăsi brusc, pentru că boala lor e mult prea complicată și le-ar complica și mai mult viața. Dintr-odată, oamenii s-ar vedea părăsiți de familie și de prieteni, care ar alege să le fie mai ușor”.

 

Adelina și colegii ei voluntari de la ONG-ul ”Inima Copiilor” îi ajută pe copiii cu probleme medicale grave, în special din sfera afecțiunilor cardiace, de la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului „Marie Curie“, din Capitală. 

 

E genul acela de om care te electrizează prin simpla prezență și, mai ales, fără a-ți spune niciun fel de vorbe mari, te face să VREI să faci și tu bine. Un bine oricât de mic, dar îți dă sentimentul neprețuit că ajutorul tău poate schimba ceva și te face să pleci cu pofta de a face bine. Poftă de bine: un lucru atât de rar și de prețios încât nu-l putem trata cu lejeritate.

Cele două seminarii – care se vor desfășura la etajul 1 al centrului comercial, în zona centrală – sunt gratuite, în limita a 100 de locuri fiecare, dar înregistrarea se face obligatoriu ONLINE, pe pagina SUNTALKS, începând cu 22 martie pentru cel la care va fi speaker Tedy Necula și cu 26 martie pentru atelierul la care va vorbi Adelina Toncean.

Pentru cei care nu reușesc să ajungă, trebuie să știți că se va face și live streaming pe pagina de Facebook Sun Plaza, dar sfatul meu este să mergeți acolo, să simțiți atmosfera și să vedeți oamenii pe viu.

 

E o energie pe care Facebook-ul nu izbutește s-o transmită pe deplin, iar când vine vorba de interacțiune umană, offline-ul reușește magii pe care social media încă nu le stăpânește. Inspirația și motivația se transmit „live” în primul rând și asta v-o spune o „veterană” a evenimentelor trăite pe viu, nu prin ecranul calculatorului. Îndrăzniți!

Foto: Arhivele personale Tedy Necula și Adelina Toncean, Pixabay

Pentru mai multe articole, povești și inspirații, mă puteți urmări pe paginile de INSTAGRAM și FACEBOOK