Dacă iubiți Grecia, trebuie să vedeți Symi. Chiar dacă Grecia nu este pasiunea vieții voastre (a mea nu este), tot trebuie să vizitați Symi măcar o dată. Veți avea sentimentul straniu și minunat că ați nimerit într-un joc de Lego pentru oameni mari.

Symi se află aproape de Rhodos, dar și de coasta Turciei (respectiv de Bodrum), iar cea mai bună cale de acces este cu feribotul din Rhodos, într-o călătorie care durează o oră și jumătate. Grecii au gândit bine programul, astfel încât turiștii să aibă o zi întreagă de cutreierat și de savurat insula.

Feribotul pleacă dimineața devreme din Rhodos și are două opriri. Prima este în zona căsuțelor colorate din golf, unde ai cam cinci ore la dispoziție, fiindcă la 15:30 te îmbarci din nou pe feribot, cu oprire spre capătul opus al insulei, unde se află Mănăstirea Panormitis, cu hramul Arhanghelului Mihail și unul dintre locurile de pelerinaj din Grecia. Urmează apoi reîntoarcerea în Rhodos, sosirea fiind în jurul orei 18:00.

Așadar, aveți destule de privit în Symi, dar nu e nici atât de densă în obiective turistice încât încât să alergați de colo până colo. E mai mult de plimbat și de bucurat ochii.

 

Pentru mine, Symi a fost mixul ideal de turism și relaxare: m-am plimbat, am explorat, dar am avut timp și de un prânz cu vedere la port și de câteva ore de leneveală.

 

Printre clădirile pastelate din orașul vechi există multe tarabe și magazine cu bureți naturali de mare pentru baie, grozavi pentru exfoliere, masaj și eliminarea celulelor moarte ale pielii.

Ceea ce pare însă doar un suvenir de călătorie este, de fapt, motorul principal care a susținut acest loc în ultimele două secole.

Căsuțele din imagine, în stil neoclasic, sunt vechile case ale comercianților care au prosperat în secolul XIX, perioada în care tot restul Europei s-a îndrăgostit de acest obiect simplu de îngrijire a corpului: buretele de mare.

Când auziți sintagma „Natural Greek sponge”, aflați că locul din care a început totul este aici, în Symi.

Ce are atât de special buretele? Fiind natural, este ideal pentru curățarea pielii, inclusiv la nou-născuți, iar în funcție de felul în care îl manevrezi poate fi la fel de eficient pentru spălarea blândă a pielii, pentru exfoliere sau – spun grecii – chiar și pentru spălarea altor suprafețe din casă sau mașină.

Buretele de mare face parte dintr-un grup de animale nevertebrate considerat cel mai vechi de pe planeta Pământ. Mai recent, dar tot din cele mai vechi timpuri știute de om, locuitorii din Symi se scufundau după acești bureți de mare până la adâncimi de 60 de metri, fără niciun fel de echipament. În pielea goală și cu o sfoară legată de mijloc.

Din secolul XIX încoace, pe măsură ce restul țării și al Europei a început să descopere beneficiile bureților de mare pentru curățarea pielii, zona a început să se dezvolte masiv pe seama acestei industrii înfloritoare.

Din păcate, generații întregi au murit înainte de vreme sau au rămas cu severe probleme neurologice, din cauza scufundărilor la mare adâncime, fără niciun fel de metode de precauție și fără echipament adecvat.

 

Deși ulterior tehnologia a evoluat, tot ea a adus și bureții sintetici, iar industria profitabilă a bureților naturali a intrat în declin.

În prezent, bureții de mare rămân un element diferențiator în turismul local, dar nu se mai poate vorbi de gloria vremurilor de odinioară. Un lucru este însă interesant: deși e un loc care s-a susținut timp de secole prin scufundări după bureți, în prezent turiștii nu pot explora prin scuba diving viața acvatică a zonei. Mai precis, scufundările în scop turistic sunt interzise, dintr-un motiv întemeiat.

Istoria consemnează că în zona Symi a existat în antichitate străvechiul templu al lui Poseidon și periodic se tot descoperă vestigii antice în adâncuri. Așadar, riscurile de a distruge situri arheologice prețioase este mult prea mare.

În afară de zona golfului și de mănăstirea Panormitis, din capătul opus, insula este destul de deșertică și pustie. Distanța dintre cele două „capete” este de circa 20 de minute, tot cu feribotul, după programul de care spuneam la început.

Chiar dacă nu ești credincios, energia de la Panormitis și liniștea acelui colț izolat de lume merită cu siguranță o plimbare… și un răgaz.

 

Istoria mănăstirii Panormitis începe în secolul XIV, când a fost edificată pe locul din prezent și, chiar dacă de-a lungul timpului ea a fost distrusă și reconstruită de mai multe ori, un lucru este cert: pe locul actual al mănăstirii a existat mereu, de șase secole încoace, câte un lăcaș de cult până la care credincioșii străbăteau distanțe lungi, în pelerinaje.

Încă de la început, Panormitis a purtat hramul Arhanghelului Mihail, considerat făcător de minuni, dar și sursă de legende locale. Se spune, de exemplu, că arhanghelul este „hoț”: dacă nu îi dai ofrandă pentru ceea ce i-ai cerut când te-ai rugat la icoană, va găsi calea să și-o ia singur.

Ghida noastră româncă de la Cocktail Holidays, Cosmina, care locuiește aici de peste 10 ani, ne povestea că a fost martoră la tot felul de lucruri inexplicabile. De fiecare dată, ca prin minune, cineva pierdea ceva aici, uita ceva, îi cădea ceva din geantă sau din buzunar. Sună ciudat când auzi așa ceva, dar de la un om  care a trăit și a văzut asta de nenumărate ori nu mai pare doar o coincidență.

Mai există o legendă interesantă: dacă te afli lângă o mare sau un ocean, indiferent cât de departe, și arunci în apă o sticlă cu un mesaj pentru Arhanghelul Mihail, ea va ajunge cumva la țărmul insulei Symi. Câteva astfel de sticle sunt și expuse în Muzeul Bizantin din incinta mănăstirii.

Tot aici, la icoana de doi metri (pe care n-am avut voie s-o fotografiem) a Arhanghelului, am întâlnit și un ritual necunoscut mie până acum, deși am fost în sute de biserici ortodoxe și catolice din toată lumea. Lângă icoană sunt așezate câteva măturici – mături normale, dar de dimensiune mai mică – pe care le apropii de icoană în timp ce te rogi, ca să îți „măture” necazurile din viață.

Dincolo de legende însă, Symi este un loc care merită văzut, mai ales că te duce cu gândul la orice în afară de Grecia. Când te apropii de mănăstire, pe mare, ai senzația că urmează să ancorezi într-un golfuleț mexican sau, din contră, că te afli în mijlocul Asiei.

Turnul de la intrare – construit în 1911 – este dovada clară că zona a fost un cocteil de influențe arhitecturale și culturale, dar asta nu face decât să contribuie la farmecul locului.

Pentru mai multe destinații, inspirații și povești zilnice, mă puteți urmări și pe contul meu de Instagram.