În poza de mai sus e compozitorul Roger din „101 dalmațieni”, probabil primul freelancer care lucra de acasă cu care am intrat vreodată în contact, în copilăria mea nouăzecistă. Mi-a luat ceva vreme până să ajung și eu în această postură.

Lăsând gluma deoparte, sunt freelancer din ianuarie 2017. Mini-antreprenor sau micro-antreprenor, cum se spune acum, dar un antreprenoriat venit după mai bine de 15 ani de lucrat în companii mari. În open-space, cu un furnicar de colegi în jur și cu o ierarhie în care la un moment dat erau mai mulți șefi decât oameni efectiv în redacție. 

Dacă mulți oameni fug de corporație, eu pot spune că anii de lucrat într-un holding cu peste o mie de oameni au reprezentat una dintre cele mai frumoase perioade din viața mea. Am învățat o mulțime de lucruri, am avut colegi extraordinari, am gestionat și am trăit de toate: de la publicații lansate cu holograma lui Donald Trump până la crize, insolvențe și vremuri în care primirea salariului era variabila-fantomă a fiecărui final de lună.

 

Totuși, ca scurtă paranteză, eu una nu cred în antreprenoriat fără o bază de pornire. Ca să te poți gestiona pe tine însuți, trebuie mai întâi să-ți însușești câteva abilități de bază și câteva principii de lucru, într-o structură mai mare decât tine. Oricât de multă școală ai avea, practica e cea mai bună și concretă școală, fără de care e greu să treci direct la „one man show”. Cel puțin așa văd eu lucrurile.

În ianuarie 2017 am devenit freelancer pentru că Fine Society crescuse dintr-o jucărie de weekend într-un proiect prea mare pentru a fi gestionat în paralel cu altceva și momentul era de tipul „Dacă nu acum, atunci când?”. Nu am avut vreun plan riguros, ci doar mult entuziasm, mergând pe o idee simplă: dacă am reușit să fiu creativă timp atâția ani într-un open-space cu o sută de oameni, pot să fiu creativă oriunde.

Chiar dacă inițial plănuiam să-mi închiriez un birou sau să folosesc spații de co-working, am realizat rapid că n-ar avea niciun sens. Nu neaparat financiar, cât logistic: dacă vreau să plec de acasă și să lucrez altundeva, am la dispoziție peste o sută de restaurante, cafenele și bistrouri. După ani de făcut naveta între casă și serviciu, nu-mi mai doream să am alt punct „B” în care să merg zilnic. De ce să n-am… sute de posibile puncte?

Privind retrospectiv, aceasta a fost o primă decizie inspirată: poate că un birou fizic ar fi servit orgoliului meu de a avea „un loc stabil departe de casă”, dar cu siguranță mi-ar fi îngreunat viața în loc s-o simplifice. Iar după plecarea de la revistă, eu voiam o viață mai simplă și mai liberă, nu complicații inutile.

În acești ani am primit multe întrebări despre felul în care te poți organiza ca freelancer și despre cât de greu este să fii propriul tău șef. Nu neaparat pentru că le faci tu pe toate, ci pentru că trebuie să stai chiar tu cu biciul pe tine și să respecți deadline-urile pe care ți le-ai trasat singur. Cele de mai jos sunt concluziile mele, subiective desigur, desprinse din experiența ultimilor trei ani.

Recunosc, aici mi-a fost relativ ușor, fiindcă activitatea mea ca jurnalist de redacție a fost mereu cvasi-autonomă. M-am ocupat timp de opt ani de două reviste în paralel, iar mai mult de jumătate din conținutul lor era făcut de mine. Coordonam câțiva colaboratori, gestionam relația cu celelalte departamente, dar în cea mai mare parte a timpului mă coordonam și pe mine. Așa că organizare era numele meu mic.

Aveam mereu planificate două numere de revistă în avans – măcar la nivel de concept – și calendarul meu era bine pus la punct pentru a acomoda concediul și perioadele de sărbători. Așa cum le spuneam părinților mei, care mereu mă îndemnau să muncesc mai puțin și să mă menajez un pic: „Dacă eu nu fac revista, nu iese revista pe piață”.

Cu șefii mei mă coordonam săptămânal sau uneori chiar lunar, iar ei îmi acordau mână liberă în mare parte, așa că responsabilitatea finală era a mea. Chiar dacă afirmația mea de mai sus – „Dacă nu fac revista, nu iese revista” – poate suna a lipsă de modestie, aceasta era realitatea: ori planificam meticulos subiectele, ori nu aveam revistă de trimis la tipar.

Având această presiune continuă de a livra subiecte noi, concepte proaspete și de a găsi mereu teme tot mai interesante pentru fiecare număr, am învățat să-mi forjez trucuri de organizare și de planificare mai bună, de la an la an. Toate mi-au servit de minune în viața de antreprenor, ca și cum în tot acest răstimp m-aș fi pregătit exact pentru asta.

 

Ca de exemplu:

Planifică, planifică, planifică

Spontaneitatea e una, strategia e alta. Spontaneitatea e acea idee genială care îți vine în mijlocul unei zile, observația deșteaptă pe care o faci în timp ce mergi spre casă și care se concretizează într-un proiect sau orice artificiu care ți se întâmplă într-o zi obișnuită. Nu poți să-ți bazezi însă munca strict pe inspirație și pe spontaneitate. 

Într-adevăr, nu mai ești în corporație, dar ca să reușești în freelancing trebuie să gândești ca o (foarte) micuță corporație. Dacă ai impresia că muncitul de acasă înseamnă că faci ce vrei, când vrei… gândește-te mai bine. 

În cazul meu, agenda este sfântă (și nu e „în cap”, ci pe hârtie sau în variantă digitală, negru pe alb), iar programul este stabilit cu cel puțin o săptămână înainte: interviuri, întâlniri, povești pe care vreau să le fac. Evident că intervin și inspirații de moment, cum este acest articol pe care-l scriu într-o cafenea, la 19:54, într-o seară de joi, dar interviurile cu personaje și temele ample se cer planificate și bătute în cuie cu ceva avans.

Am vorbit de-a lungul vremii cu mulți freelanceri care se plângeau că nu au spor când lucrează de acasă, pentru că nu se pot mobiliza și cumva așteaptă ca lucrurile să se lege de la sine: mai beau o cafea, mai fac puțină magie la computer, mai pierd vremea, mai răsfoiesc o carte… Acest scenariu este cât se poate de fezabil, cu condiția să ai o direcție.

Dacă te aștepți ca magia creativă să vină de la sine, nechemată, asta nu se prea întâmplă. Și nici nu se deschid cerurile ca o voce de tunet să-ți spună: „Acum trebuie să te așezi să lucrezi, acum e momentul”. TU trebuie să creezi magia și să-ți forjezi o disciplină proprie ca să faci lucrurile să se întâmple în fiecare zi, fără să te aglomerezi și fără să ai scăpări. Altfel e posibil să te trezești cu 5 deadline-uri pe muchie și cu 100 de mesaje necitite pe cap.

Cel mai greu lucru mi s-a părut „șefia”. Și nu în sensul de respectare a deadline-urilor sau de organizare a timpului, ci în sensul de fermitate. Dacă mă credeți, n-am avut niciodată un șef mai rău decât mine. Și am avut unii șefi foarte severi, ca să nu spun altfel.

Acesta e reversul medaliei: când începi să iei lucrurile în serios cu freelancing-ul , ai tendința să fii foarte dur cu tine. Eu cel puțin mă simțeam vinovată  dacă STAU, ca și cum ar trebui să-mi umplu timpul în fiecare secundă. Cum adică să stau? Să stau degeaba?

Avantajul de a fi freelancer este că poți să-ți gestionezi singur timpul, iar dacă o faci bine și ești eficient, asta înseamnă că ai mai mult timp să te bucuri de viață. De un răgaz, de un hobby, de o lună de vacanță cu motoarele la minimum, cum mi-am luat eu anul ăsta. Dar mi-a luat ceva să învăț asta.

NU trebuie să lucrezi non-stop, NU trebuie să devii obsedat de faptul că, dacă stai, nu vei mai avea proiecte și tot așa. E o spirală pe care aluneci ușor, dar e tot un soi de FOMO (fear-of-missing-out): ai impresia că, dacă stai degeaba, ceva extraordinar va trece pe lângă tine. Acordă-ți pauze și răgaz, nu te transforma în cel mai rău șef pe care l-ai avut vreodată.

Eficiența – sau productivitatea, cum preferi să-i spui – e soră bună cu organizarea, iar în cazul meu s-a cristalizat după primul an de tatonări. La mine formula care funcționează cel mai bine este următoarea: trezit la 6:00, scris intens până în ora 12:00, iar apoi întâlniri, mers la sală, citit, documentare și alte activități.

Poate părea puțin timp dedicat efectiv scrisului, dar lucrez foarte repede și, dacă am ideea în minte, pot da gata un articol și în 30 de minute. Dar asta e după ani de muncă, deci nu trebuie să puneți presiune pe voi. Fiecare are propriul ritm și nu suntem în competiție cu nimeni altcineva în afară de noi înșine.

O idee bună ca să vă dați seama care este stilul de lucru care vi se potrivește este să cronometrați timpul pe care-l investiți în activitatea voastră principală: cât vă ia, în minute, o unitate din munca voastră zilnică. În cazul meu, o unitate este un articol. Pentru un bijutier poate fi un colier, pentru un designer grafic o ilustrație sau o siglă. Ați înțeles ideea.

Evaluați-vă ritmul de lucru fără presiune și în mod realist, ca să știți cum să vă stabiliți așteptările. Nu vă setați din prima niște ștachete de neatins, pentru că sunt calea sigură spre demoralizare și eșec. Dacă realizarea unui lucru tipic de pe ordinea de zi vă ia în medie o oră, iar voi vă propuneți să lucrați doar 4 ore pe zi și să bifați cel puțin 20 de lucruri zilnic… clar nu e o estimare realistă. Începeți lin, nu vă aruncați din prima la cea mai abruptă pantă de creștere.

Aceasta ar trebui să fie deviza freelancerului.

Sau, dacă nu te cunoști deja, începe de azi „împrietenirea” cu tine. Freelancing-ul te face să descoperi multe despre tine însuți, dacă-i oferi ocazia. Oricât de multe articole asemeni celui de față citești și oricâte sfaturi deștepte primești, cheia se află tot la tine. Dacă tu nu ești „morning person” și trezitul în zori te îngrozește, degeaba îți povestesc eu cât de minunat este să te scoli la 5 dimineața și să vezi răsăritul înainte să te apuci de treabă.

Cunosc oameni care se trezesc la ora 14:00 și au o viață minunată, plină de satisfacții, fiind deosebit de productivi și de creativi în acest ritm. Eu nu aș putea concepe un asemenea stil de viață, aș simți că-mi fuge timpul printre degete, dar asta arată doar cât de diferiți suntem.

E esențial să planifici, dar trebuie să găsești FELUL TĂU de a face lucrurile, astfel încât să poți duce ritmul pe termen lung.

Unul dintre scopurile primordiale ale eficienței în munca de freelancer este… mai mult timp ca să te bucuri de viață. Tocmai de asta, trebuie să faci loc în program pentru lucrurile care contează, în afara activității tale lucrative.

Dacă atunci când lucrai de la 9 la 5 nu aveai timp de hobby-uri, sport sau alte plăceri, acum nu mai ai nicio scuză. Nu te transforma într-un corporatist „sub acoperire”, folosind pretextele reciclate din vremea când nu puteai pleca de la job pentru nimic în lume. Dacă nu faci loc plăcerilor și hobby-urilor în program, de data asta vina va fi numai a ta.

E păcat să nu-ți croiești o viață în care să aibă loc tot ceea ce te face să crești ca persoană și tot ce îți bucură sufletul, nu doar activitatea din care îți câștigi existența. Oricât de mult ai iubi ceea ce faci, trebuie să lași loc și de alte lucruri.

Inscripționează-ți asta pe o cană, fiindcă vei fi tentat să uiți, mai ales în primul an ca freelancer.

Aici o să râdeți, e o parte pur subiectivă a articolului, dar… eu nu scriu în pijama. Nici în halat (okay, uneori în halat, dar rar). Chiar dacă poate dimineața mă dezmeticesc mai greu, mă adun, mă aranjez într-o rochie sau ceva drăguț și abia apoi mă apuc de treabă. E ca o chestiune de respect față de mine și de luat munca în serios. Când sunt îmbrăcată „de ieșit”, parcă scriu mai bine.

Evident că mai sunt și zile în care nu am chef de nimic și sunt prea obosită să fac altceva decât să stau în capul patului, dar sunt excepții. Într-o zi normală, pot fi gata de ieșire din casă în orice moment, pentru că nu vreau să cad nicio clipă în capcana lui „De ce să mă mai aranjez, dacă tot nu mă vede nimeni?”. Mă văd eu, chiar și în zilele în care nu am întâlniri sau interviuri cu nimeni.

Am zile în care nu am chef să stau în casă, când mă simt ca un leu în cușcă și atunci îmi iau laptopul sub braț și mă duc la una dintre cafenelele mele preferate. Toți avem astfel de zile și schimbatul decorului face minuni la inspirație, nu mai spun că poate naște idei și abordări noi. O bună parte dintre subiectele spontane de pe site s-au născut în timp ce beam o cafea sau priveam oamenii pe geamul unei cafenele.

De vreme ce ești freelancer, sunt șanse mari ca profesia ta să fie tot una din sfera creativă, așa că nu subestima puterea unui loc nou de a apăsa butoanele potrivite în mintea ta. Ba chiar ți-aș sugera să institui o zi pe săptămână în care să lucrezi într-un loc care îți place sau într-un loc nou.

Există, inevitabil, zile în care nu ai tragere de inimă. Sau energie. Sau inspirație. Sau toate la un loc. Dă-ți voie să le ai. Sunt normale, nu ești un robot.

Dacă înainte, în corporație sau ca angajat la firma altcuiva, știai că ai cele opt ore obligatorii în care trebuie să performezi orice ar fi, ca freelancer poți fii mai blând cu tine. Acceptă că ești om și că ai zile mai proaste sau mai neinspirate. Poți să-ți dai voie să le ai, fără să te biciuiești și să-ți faci procese de conștiință, cu o condiție esențială: să nu devină perioade în sine.

Aici e o graniță foarte subțire și depinde în mod esențial de voința fiecăruia. Mie îmi place s-o compar cu mersul la sală, mi se pare cea mai elocventă paralelă. Sunt oameni care pot merge la sală trei luni în fiecare zi, după care să-și ia o săptămână de pauză și să revină cu bateriile încărcate. Și există oameni care merg la sală trei luni zilnic, fac pauză o zi și apoi acea zi se transformă în două, trei, o săptămână sau o lună, pe principiul „Dacă tot am sărit azi, hai să mai sar și mâine…”.

Depinde ce tipologie ești, iar asta ne întoarce tot la chestiunea de mai sus: cunoaște-te pe tine. Vezi care sunt butoanele tale, ca să știi pe ce să (nu) apeși când e cazul. Iar când ai călcat strâmb, dovedește clemență față de propria persoană. Iartă-te, dar nu uita contextul care te-a adus acolo.

Dacă aș avea de ales între a pregăti două acte de câte o pagină fiecare pentru contabil și a scrie două articole de zece pagini fiecare, credeți-mă că aș alege articolele oricând, la orice oră.

Nu-mi place defel partea administrativă, dar m-am învățat cu ea de voie, de nevoie. Am un contabil care se ocupă de acte, îl am pe  omul meu de bază pe partea de mentenanță a site-ului – Petruș – dar în rest sunt eu, pe cont propriu. One woman show.

Am învățat să fac facturi, să plătesc impozite ca persoană juridică, să fac declarații, să gestionez conturi de firmă și să decontez plăți. Multe persoane sunt crispate de relația cu statul, de asta foarte mulți oameni care se gândesc să treacă la freelancing mă întreabă inevitabil: „Și cu actele cum faci? Cât timp îți ia?”. Câteva ore pe lună, dar nu e ceva de speriat.

Nu e plăcut, e poate cea mai enervantă parte a freelancing-ului, dar veți supraviețui. Tot cu organizare: cu date clare în care trebuie să trimiteți actele, cu semne de exclamare trecute în agendă, cu reminders pe telefon dacă e cazul. Eu sunt destul de disciplinată de fel, dar dacă vă știți altfel, puneți post-it-uri la vedere, fiindcă aici chiar nu e de joacă.