Am spus de mai multe ori că nu sunt o împătimită a machiajului, dar am mare grijă de corp și de ten. Dacă la make-up am „câte una” din fiecare categorie, în materie de creme îmi place să testez. Nu vă gândiți că am câteva zeci de cutiuțe, dar un raft de creme, măști, scrub-uri și loțiuni tot am. Mi-am propus să fac mai multe review-uri pe tema asta în următoarea perioadă, fiindcă am tot primit întrebări pe tema asta. 

Totuși, înainte de a discuta despre care brand mi se potrivește și care nu, ce produse mi-au plăcut și ce nu, mi se pare util să scriu despre ritualul meu zilnic de îngrijire, format în timp, după încercări, eșecuri și adaptări. Ca să fie clar cum abordez eu lucrurile. L-am gândit schematic, pe categorii de îngrijire, ca să fie ușor de citit și să răspundă întrebărilor de bază.

Cât timp investesc în rutina mea de beauty?

Puțin, cam 20 de minute zilnic, dar minute bine-folosite și gândite.

Sunt un om eficient, cu puțin timp la dispoziție și chiar și mai puțină răbdare când vine vorba de ritualuri complicate. La mine trebuie să fie simplu și de efect, n-am timp de ritualuri în 20 de pași. Nu zic că nu sunt bune pentru alții, dar nu sunt pentru mine.

Ce fel de piele am? Ca să fie clar pe ce cazuistică vorbim.

 

Sunt foarte mulțumită de pielea mea, dar ea este departe de a fi perfectă. La mine „perfect” (sau aproape) desemnează acea piele tip porțelan, care n-are nevoie de fond de ten, de fard, de nimic în afară de un strugurel transparent, în rest arată exact ca pe coperta Vogue. 

Da, există și un asemenea tip de piele, doar că – dacă aș fi avut-o – acest articol n-ar fi existat probabil. În cazul femeilor înzestrate cu piele de porțelan, mare lucru de făcut sau de experimentat nu prea există, în afară de o hidratare bună. Pentru restul – pentru femeile normale – sunt însă multe lucruri mici și trucuri utile.

Eu una am un ten cu pistrui, cu pori mai mari și cu o combinație interesantă de „gras și uscat”. Sunt zone care îmi lucesc după câteva ore, iar altele se usucă în același interval. Slavă Domnului, nu am avut niciodată probleme cu coșuri sau erupții cutanate, dar nu e nici vreun ten „facil”. Mereu se găsește să lucească sau să se usuce când ți-e lumea mai dragă. Asta pe față.

Pe corp, în schimb, pielea este albă, elastică, dar… uscată, spre foarte uscată. Am nevoie de hidratare constantă și am învățat să îmi respect „datul de la Dumnezeu” și să am mereu două straturi de cremă de la gât în jos.

Tonifierea și curățarea tenului înainte de creme

Avantajul tipului meu de ten este că îmbătrânește greu. Asta mi-au spus-o mai multe persoane, inclusiv dermatologi în care am încredere. Pielea uscată îmbătrânește cel mai ușor, iar cea care e mixtă și ușor grasă are – în sfârșit – și ea un avantaj. Doar că asta nu înseamnă că mă culc pe-o ureche.

Am scris AICI despre trucul meu cel mai eficient de îngrijire a pielii: rolele de cuarț roz. Nu contează marca, nu contează dacă în loc de cuarț e jad sau altă piatră, atât timp cât vorbim de materiale naturale. Masajul anti-gravitațional pe care îl fac în fiecare seară la aplicarea cremei mă relaxează și are și un efect de tonifiere asupra feței. Un ten frumos se întreține prin lucruri mici, făcute zilnic, nu prin proceduri complicate de două ori pe an. Și procedurile complexe au locul lor, dar fundamentul stă în ceea ce faci zi de zi.

Înainte de orice, contează curățenia feței. Fața e ca o pânză de tablou: degeaba ai cele mai bune pensule și cele mai pigmentate culori, dacă pânza e murdară, nepregătită pentru pictat. Asta înseamnă că demachierea este sfântă pentru mine: apă micelară, urmată de un gel care face spumă și pe care îl clătesc cu apă. Fiecare se demachiază cum vrea, dar pentru mine demachierea fără clătire cu apă nu e demachiere. Oricât de bune ar fi apele micelare, laptele demachiant sau orice mai folosim, pentru mine clătitul cu apă este esențial.

 

Am încercat cândva, la recomandarea unui dermatolog, o variantă de lapte demachiant (fără clătire) și apoi de apă micelară (fără clătire) și a fost singura perioadă din viața mea în care au început să-mi apară coșuri, fiindcă tenul nu era curățat suficient, oricâte dischete demachiante aș fi folosit. Așa că „water-free” nu este o variantă pentru mine.

Apoi, înainte de a vorbi de orice fel de geluri, creme, serumuri, contează cât de pregătită este fața să le primească. Dacă tenul este îmbâcsit, porii încărcați și cu multe celule moarte, nici cea mai grozavă dintre creme nu va reuși să facă nimic. Efect zero.

Tocmai pentru că tenul tinde să se îmbâcsească în mediul poluat în care trăim, eu folosesc de 2 ori pe săptămână un gomaj. Am mai multe variante, dar esențial este să curăț celulele moarte și să dau un „restart” tenului. Același efect îl au și măștile făcute pentru eliminarea impurităților (în general cele pe bază de argilă sunt favoritele mele). După un gomaj sau o mască de curățare, tenul se simte altfel, iar crema – oricare ar fi ea – este asimilată mult mai bine.

Sunt mereu în căutarea unor exfoliatoare/gomaj-uri/scrub-uri bune, prin „bune” însemnând să fie un echilibru între blândețea formulei și eficiența ei. Concret, să fie suficient de aspră încât să curețe, dar și suficient de delicată pentru a nu irita fața. E un echilibru greu de găsit, fiindcă multe produse de gomaj au particulele mult prea mici ca să exfolieze tenul în mod vizibil și simt mai degrabă că aplic o cremă cu ceva „firimituri” în ea. 

Da, știu că gomajul trebuie să fie blând, dar mi se pare că aici se aplică aceeași teorie ca la un masaj de succes, care trebuie să fie ferm exact cât trebuie. Nici să pleci vânătă, dar nici să fie o „mângâiere cu cremă”. Trebuie să SIMȚI un efect.

Am scris AICI despre faptul că mierea zaharisită este, pentru mine, cel mai bun gomaj din lume. Așa și este. Variantele de gomaj „la sticlă” sunt însă pentru momentele în care călătoresc sau pentru când, sincer vorbind, nu vreau să umplu baia de miere. It can get messy.

Crema de zi

E vorba de un primer pe care-l folosesc sub fondul de ten, o cremă foarte fină, aproape deloc grasă, care intră imediat în piele. Nu brandul contează, ci ideea de a găsi acel produs suficient de „light”, potrivit pentru a susține restul machiajului.

Se simte diferența netă între varianta cu primer și fără primer și o spun după ce mulți ani am evitat ideea de a aplica o cremă dedesubt. Tenul se simte cu totul altfel și, în cazul meu, crema uniformizează mult mai bine nuanța fondului de ten și pare totul mult mai natural. Mergeți și încercați din variantele care există, sunt destule și unul trebuie să vi se potrivească!

Masca

Îmi plac foarte mult măștile, am scris AICI despre unele dintre preferatele mele. Între timp am mai descoperit câteva, voi face și alt articol, dar eu de beauty scriu destul de rar și doar când ceva chiar mă impresionează!

Folosesc măști cam de 2-3 ori pe săptămână, fiindcă mă relaxează și simt efectul lor benefic – și mult mai concentrat decât al unei creme – asupra tenului meu. Dacă folosesc o mască cu argilă, care usucă tenul ceva mai tare, pun apoi o cremă hidratantă. Dacă pun o mască grasă, atunci las tenul să respire noaptea, nu mai aplic cremă. Da, pielea mai trebuie să și respire din când în când.

Și, foarte important:

Da, știu că o să sune absolut „anti… tot ce ați auzit până acum”, dar pentru pielea mea nu funcționează varianta cremelor „suprapuse”. Se poartă duetul serum + cremă, dar am încercat și mi se pare de fiecare dată că tenul meu e mult prea încărcat peste noapte cu o asemenea combinație. Prin urmare, eu mi-am format alt ritual.

Pentru că serumul este, de cele mai multe ori, o esență mult mai concentrată decât crema, creată special pentru a atrage rapid un efect în piele (iluminare, producție de colagen, întinerire etc), prefer să îl las să acționeze în voie. Serumul separat, crema separat. 

Până acum a funcționat foarte bine. Pielea e elastică și hrănită, dimineața nu mă trezesc cu o „mască” pe față (cum se întâmpla când puneam 2 straturi) și mi se pare că le dau voie produselor să-și facă efectul mai bine. 

Pentru un ten mai uscat e posibil să meargă perfect varianta clasică, de cremă și serum, așa că sfatul meu e să folosiți produsele „cum scrie la carte” și doar dacă vedeți că tenului nu-i priește să începeți să adaptați. Dar nu continuați niciodată să aplicați  „după prospect” ceva care în mod evident NU vă face bine. Nu există două tipuri de ten identice, iar dacă un produs nu e bun pentru voi, e vina produsului nepotrivit, nu a pielii voastre.

Crema de ochi

Am mare grijă la crema de ochi, care pentru mine reprezintă punctul sensibil. Pun o cantitate infimă și apoi uniformizez cu rola de cuarț (cam un minut încontinuu, mișcări în O, în jurul ochiului), dar când spun „infimă”, chiar așa este. Un puncticel de cremă cât vârful degetului mic. De câte ori de câte ori „scap” o picătură în plus, mă ustură groaznic ochii. 

Chiar dacă folosesc exclusiv creme speciale pentru zona ochilor, chiar dacă sunt hipoalergenice, chiar dacă am grijă să nu atingă nici un micron interiorul ochiului… tot mă deranjează și lăcrimez. Așadar, la ochi rola este de cel mai mare ajutor, nu neaparat crema. Țin rolele la frigider, iar dimineața le aplic în jurul ochiului, pentru tonifierea zonei. Fără cremă, fără nimic, delicat, pe uscat.

Corpul

Ca element general, periajul uscat este un ritual peste care nu „sar” niciodată. Am scris despre el aici, găsiți explicația detaliată, inclusiv cu o schemă desenată.

De asemenea, în fiecare seară aplic o cremă pe tot corpul, de la gât până la tălpi, o masez bine (cam 5 minute durează tot procesul, nu vă gândiți că stau câte o oră) și apoi îmi pun pe mine un halat moale. Acel halat e special pentru procedura asta: îl spăl săptămânal și e foarte plăcut să stau în el după ce aplic crema.

Înainte evitam să mă dau cu cremă seara, fiindcă oricât de bine ar fi intrat ea în piele, nu e ca și cum te dai cu cremă acum și te bagi imediat în pat, în așternuturile curate. Și să stau în picioare o oră, până intră… no thanks. Așa, cu varianta halatului, excesul de cremă e tamponat de halat, eu pot să-mi fac treburile, să stau pe canapea, să îmi fac activitățile normale, iar până mă culc pielea e deja hidratată. Recomand această variantă.

Foarte importantă este pielea gâtului și a pieptului. Aici folosesc o cremă cât mai grasă și masez poate cel mai mult. Pe conturul sânilor, în sus înspre gât, la umeri, pe brațe. E foarte relaxant și e o zonă care are nevoie de multă îngrijire, pentru că aici se vede prima dată trecerea anilor. Și, oricât de tinere am fi, timpul nu iartă pe nimeni până la urmă.

Tălpile

Laba piciorului este poate cea mai neglijată parte a corpului, iar o femeie cu călcâiele crăpate – și la vedere! – este o imagine groaznică. Chiar de curând, la un spa cu pretenții din afară, am fost întâmpinată de o domnișoară înaltă, superbă, elegantă, cu sandale deschise la spate… și cu cele mai crăpate călcâie pe care le-am văzut vreodată. Tot restul imaginii „glamourous” s-a dus instantaneu pe apa sâmbetei.

Varianta pe care am găsit-o eu pentru tălpi este următoarea: aplic un strat gros de cremă, cea mai grasă posibil. Nu trebuie să aibă cine știe ce extracte miraculoase, doar să fie cu ingrediente naturale și să fie FOARTE GRASĂ. Cea mai ieftină cremă bună pe care o puteți găsi. Apoi, cu stratul gros dat pe tălpi și masat înăuntru, îmi trag pe mine o pereche de șosete groase. Genul de șosete pe care nu le mai folosesc, iar în loc să le arunc le reciclez în scop de îngrijire.

Locul unde vârsta se vede prima

De asemenea, nu pot să accentuez cât de importantă e pielea mâinilor. Alături de gât și decolteu, mâinile îmbătrânesc primele. Întreabă orice doamnă cochetă, care a îmbătrânit frumos, și o să-ți spună că a folosit toată viața BORCANE de cremă de mâini. BORCANE. 

Așadar, mi-am format acest ritual: am în mașină o „butelcă” de cremă de mâini cu pompiță, iar la urcare și la coborâre mă dau cu cremă. Pentru restul zilelor – eu circul mult pe jos sau cu metroul – am în geantă un flacon mic de cremă. Pe lângă faptul că e foarte plăcut să simți pielea moale și mirosind plăcut, efectul este… de la cer la pământ. Veți observa după primele 2-3 zile.

Ah, iar dacă aveți (cum aveam și eu) scuza lui  „Dar o să am mâinile lipicioase”, eu fac așa: seara mă dau cu cremă pe mâini temeinic, până la cot, iar în timpul zilei aplic doar pe dosul palmei, nu pe interiorul ei, fiindcă la interior chiar poate fi enervant și lipicios. Oricum dosul palmei este cel cu pielea fină și ușor afectată de factorii de mediu, iar eu aplic o cantitate foarte mică, iar apoi masez între ele pe metoda „dos de palmă” cu „dos de palmă”.

Mențiune importantă

Eu una nu stau foarte mult la soare vara (ba chiar deloc) și folosesc doar costume de baie tip rashguard, precum cele ale surferilor. Prefer pielea albă, fără pete de la soare, fără pistrui și alunițe suplimentare. E pur și simplu alegerea mea. 

Nu mă înțelegeți greșit: am pistrui pe față din naștere, de la mama-natură, dar nu vreau să-mi pătez singură pielea. Una e să fii așa natural și să fie parte din farmecul tău și alta e să iei pielea pe care ți-a dat-o natura și s-o „agresezi” tu. Fiindcă în momentul în care pielea anterior fără pete începe să se păteze de la soare (și să rămână așa), clar e vorba de o agresiune.

Eu port spf vara, fără discuție, pe picioare și pe toate zonele expuse la soare, iar în restul anului îmi protejez pielea cu primer sau fond de ten care are și spf. Nu sunt exagerată, dar sunt precaută.

Tot ritualul descris în acest articol îmi ia cam 15-20 minute într-o zi, adunat intervalul de dimineață cu cel de seară. Sunt rapidă, deja am dexteritate, așa că uneori durează mult mai puțin. Efectele sunt însă vizibile.

La fel și contrariul: acum un an, am avut o perioadă super-aglomerată, în care mi-am drămuit timpul prost și nici nu aveam o stare de spirit care să-mi dea chef de ritualuri zilnice. Așa că am „sărit” peste rutina de îngrijire. În afară de demachiat tenul cu rigurozitate, n-am făcut nimic, nada.

După 2-3 luni, cât a durat perioada, pielea mea era vizibil mai uscată și mai ternă. Nu fuseseră luni de vară, ci de primăvară, deci nici măcar nu puteam avea scuza soarelui. Dar asta e realitatea: în lumea poluată în care trăim, cu alimentația care așa cum e (oricât de sănătos am mânca, alimentele nu mai au nutrienții de odinioară), nu putem să ne așteptăm ca pielea să se păstreze ca la 20 de ani fără niciun ajutor extern.

Repet, ajutorul la care mă refer e unul minim, nu cum am mai auzit prin reviste sau în interviuri cu vedete: „o oră dimineața, o oră seara, tratamente de x ori pe săptămână”. Firește că asta ar fi o variantă senzațională, dar realist vorbind… câte avem timp de așa ceva? Pentru femeile care au o viață aglomerată, dar vor să aibă grijă de ele înselele până la adânci bătrâneți în mod constant – adică nu doar în perioadele mai libere, când se pot răsfăța la salon – micile ritualuri zilnice sunt salvarea.