Despre tot ce-i fin și fain

Muzeul Albinelor din Rhodos: lecții pentru oameni, culese din universul unui stup

By 12 iunie, 2019Chronicles
read time 5 min
 
12 iunie, 2019

Muzeul Albinelor din Rhodos: lecții pentru oameni, culese din universul unui stup

Cu câteva săptămâni în urmă, am terminat o carte tulburătoare, numită „Istoria Albinelor”. În prima zi a călătoriei în Rhodos, am vizitat un „Muzeu al albinelor”, care a fost exact experiența vizuală de care aveam nevoie pentru a-mi completa viziunea. Acest articol nu e despre știință, ci despre viață și despre tot ceea ce ar trebui să învățăm de la albine și să aplicăm la noi înșine.

by

Mi-e teamă de albine și mi-a fost dintotdeauna. Fratele bunicului meu avea stupi când eu eram foarte mică, iar când îl vedeam intrând printre albine cu costumul special, teama mea se asocia cu un soi de fascinație.

 

În puținele dăți în care am fost înțepată de albine, copil fiind, reacția a fost destul violentă, așa că teama și fascinația inițială s-au asociat și cu instinctul de conservare. Cu toate astea, fascinația rămâne, uneori, mai puternică decât toate celelalte.

 

Vizita la Bee Museum din Rhodos mi-a confirmat-o, pentru că nu m-aș mai fi dat dusă dintre exponate. Mai ales de lângă stupul acoperit de sticlă, în care puteai privi albinele în deplină siguranță, observând în cel mai mic amănunt perpetua lor mișcare.

 

 

La începutul anului, am primit cadou o carte numită „The History of Bees”, de Maja Lunde. Este acum tradusă și la noi, la Editura Humanitas, și v-o recomand. Este structurată în trei povești și trei epoci, toate având legătură cu lumea albinelor.

 

Anglia anului 1851, unde un biolog vrea să construiască un nou tip de stup; Statele Unite ale anului 2007, unde un proprietar de stupi încearcă să mențină metodele tradiționale de creștere a albinelor și… povestea care m-a marcat pe mine, China anului 2098, unde copacii sunt polenizați cu mâna, fiindcă albinele au dispărut de multă vreme.

 

Deloc întâmplător, la intrarea în „Bee Museum” din Rhodos, stă o inscripție cu un citat din Albert Einstein: ”Dacă albina ar dispărea într-o zi de pe suprafața pământului, omul n-ar mai avea decât maximum 4 ani de trăit”.

 

Realist așa este: o albină poate poleniza până la 5.000 de flori într-o singură zi, colectând nectar și polen, iar o treime din dieta noastră se bazează pe plante polenizate de albine. Odată cu dispariția albinelor, lumea ar avea cu 60% mai puține plante decât are acum, ceea ce face afirmația lui Einstein să nu fie doar o previziune bombastică, ci o certitudine matematică.

 

Dincolo de faptul că mierea, lăptișorul de matcă, polenul sau păstura sunt o sursă vitală de vitamine pentru corpul uman, tot noi, oamenii, avem de însușit o mulțime de lucruri de la aceste ființe mici și fascinante. Și nu e vorba doar de puterea lor neobosită de muncă, de spiritul de echipă și de comunitate ori alte analogii relativ facile (deși complet adevărate). După vizita la Muzeul Albinelor din Rhodos, dar și după citirea cărții Majei Lunde, următoarele lucruri mi s-au sedimentat în minte:

Arhitectura stupului stă la baza arhitecturii „minimaliste”

Fagurii în care albinele depozitează mierea și polenul reprezintă o realizare inginerească după toate standardele moderne. Celulele fagurilor sunt, practic, camere sub formă de hexagon, alese astfel pentru că bifează în cel mai simplu mod toate cerințele unei construcții durabile.

 

Rezistența este dată de faptul că o structură ciclică, unde formele se repetă simetric în raport cu un centru, reprezintă o construcție mult mai stabilă din punct de vedere matematic. În același timp, repetiția formelor permite acoperirea deplină a tuturor nivelurilor fagurelui, fără spații goale și puncte moarte, cu cel mai mare spațiu de depozitare.

 

Matematic, alte variante posibile ar fi putut fi triunghiul echilateral sau pătratul, dar hexagonul ar cea mai mare suprafață, deci se optimizează spațiul disponibil pentru stocarea mierii. În plus, pentru că materialul folosit – ceara – este prețios și produs cu dificultate, mtaematicienii au descoperit că până și aici albinele au fost „economicoase”: între cantitatea de ceară necesară pentru 9 triunghiuri echilaterale, 9 pătrate și 9 hexagoane, pentru acestea din urmă este necesară cantitatea cea mai mică de „material de construcție”.

 

Deloc întâmplător, fagurele de miere, cu ale sale hexagoane ofertante funcțional și atractive vizual, reprezintă o inspirație perpetuă pentru arhitecții și designerii de interior ai vremurilor noastre, în special odată cu răspândirea pe scară largă a curentului minimalist.

 


 

 

 

Albinele impresionează matematicienii, geometrii și inginerii de mii de ani, felul în care își creează fagurii dovedind că în creierul lor există un simț al geometriei și al fizicii chiar mai fin decât al oamenilor.

 

Dacă oamenii au nevoie de strategii și calcule complicate pentru a concepe o clădire stabilă cu un cost de producție redus, albinele au deja în „circuitele” lor interioare aceste principii și reușesc procesul din instinct.

 

Însuși Constantin Brâncuși spunea că „simplitatea este complexitatea rezolvată”, iar acest principiu se aplică la perfecție principiilor arhitecturale ale stupului. De altfel, și minunata Coloană a Infinitului și modulele sale octaedrice evocă într-un fel hexagoanele unui fagure.

 

 

Albinele știu ce înseamnă eficiența mai bine decât oricare dintre noi

Albinele muncesc „în echipă” de la începutul timpurilor, fiecare având un rol clar-determinat în cadrul stupului. Asta nu are însă nicio legătură cu empatia (ori lipsa ei) și nici cu dorința de afirmare. Este o certitudine bazată tot pe matematică: pentru a fi eficienți ca indivizi și ca societate, trebuie să ne cunoaștem fiecare rolul și să-l ducem la îndeplinire cât putem de bine.

 

Sună banal, a truism, dar pe asta se bazează supraviețuirea stupului și explicația pentru care niște ființe atât de mici au un impact atât de mare asupra ecosistemului și creează, neobosite, substanțe vitale pentru viețile noastre.

 

Cum ar fi dacă am aplica și noi asta, în existența de zi cu zi? De la felul în care gestionăm relațiile în cadrul unei gospodării până la birou, firmă, corporație sau societate în ansamblu. Să ne facem treaba cât putem de bine și de eficient, în contextul în care ne-a fost dat? În „fagurele” nostru. Dacă o albină izbutește atâtea, noi am fi uimiți de rezultate.

”Ai grijă de casa ta și de cei dinăuntru”

Nu toată lumea știe că propolisul miraculos pe care îl căutăm cu toții – și pe bună dreptate! – este atât „cimentul” albinelor, cât și produsul lor predilect de… curățenie. Fiind cleios, el este folosit deopotrivă pentru a fortifica intrarea în stup și pentru „repararea” unor faguri, dar mai ales pentru sterilizarea și dezinfectarea spațiului în care se află întreaga colonie.

 

Propolisul este produs de albine prin colectarea rășinilor copacilor, substanțe pe care aceștia le secretă la rândul lor în același scop: pentru a se proteja de ciuperci și alte boli, imunizându-se în fața dăunătorilor.

 

Așadar, nu degeaba propolisul este considerat o substanță cu rol de antibiotic natural și cu un extraordinar efect antimicrobian și antiinflamator: este materialul principal de curățare a „casei” albinelor, unele dintre cele mai curate ființe din lume, iar ingredientele lui sunt substanțe cu care copacii se apără de agresiuni externe.

 

Dincolo de faptul că ar trebui să folosim propolis în dieta zilnică (dacă nu avem alergii sau alte intoleranțe, firește), această aplicare permanentă spre propria curățenie și a locului în care te afli este unul dintre elementele pe care ar trebui să le „furăm” de la albine.

 

Nu doar curățenie în sens funcțional, ci grija spre esențializare, spre a păstra tot ceea ce avem și ceea ce ne înconjoară în cea mai bună stare, a nu aduna inutilități și ciurucuri, a nu permite să se strângă balast și a nu lăsa praful să se depună în jurul nostru și mai ales în noi.

 

Întotdeauna există mecanisme de apărare, chiar dacă la oameni nu se numesc rășini sau propolis. Trebuie să le găsim.

 

Există școli din Statele Unite ale Americii care au început să studieze stupii de albine ca formă de terapie recreațională pentru elevii cu probleme emoționale sau lacune comportamentale. Există atâtea lecții despre limbaj, gândire, etică și simplitate într-un singur fagure încât decizia pare deosebit de logică.

 

Oricât de ciudat ar suna, albinele sunt inclusiv o specie cu principii morale. Dacă animalele – de oameni nici nu mai vorbim – încearcă să se păcălească reciproc de multe ori, pentru a-și securiza accesul exclusiv la hrană sau alte avantaje, la albine nu există noțiunea de „a păstra pentru sine”.

 

Ele comunică printr-un limbaj complex al mișcărilor, transmițându-și una alteia localizarea clară a surselor de hrană, în coordonate asemeni GPS-urilor noastre.

 

Observând preț de o oră activitatea dintr-un stup de albine ultra-aglomerat, nu doar că ne reconectăm cu natura, dar începem să înțelegem niște procese firești ale vieții. Am făcut acest exercițiu preț de doar cinci minute, în Bee Museum din Rhodos, iar rezultatul a fost un întreg articol. Și plănuiesc să-l mai repet, la nivel mental.

 

Legătura cu rădăcinile

În interiorul Muzeului Albinelor din Rhodos se află un loc special amenajat, un fel de stup închis în sticlă, care comunică direct cu exteriorul și unde poți observa activitatea albinelor cu ochiul liber.

 

Ele intră pe un culoar special și indiferent care ar fi rutele lor pe insulă, se întorc mereu în stupul din muzeu. De ce? Fiindcă aici s-au născut.

 

Tot datorită GPS-ului lor intern, albinele se orientează în spațiu astfel încât să găsească în orice moment, indiferent cât de complicat ar fi traseul, stupul în care s-au născut și căruia îi aparțin. Dacă o albină care nu face parte din stup încearcă să intre într-un alt stup, celelalte sesizează și o blochează.

 

Fiecare albină are un simț foarte clar al locului din care face parte și care – împreună cu rolul în cadrul stupului – reprezintă coordonatele clare ale existenței sale.

 

Sociobiologul Thomas Seeley făcea, într-o lucrare științifică, următoarea analogie: „Cele 1,5 kilograme de albine dintr-un stup, asemeni celor 1,5 kilograme de neuroni din creierul uman, își ating înțelepciunea colectivă printr-o metodă simplă: se organizează într-un asemenea fel încât, chiar dacă fiecare unitate separată are informații limitate și o inteligență limitată, grupul ca întreg funcționează precum o colectivitate de primă mână”.

 

Lumea albinelor poate reprezenta o inspirație și un punct de plecare pentru momentele în care vrem să ne (re)organizăm viața și mintea și asta pare foarte greu. De cele mai multe ori însă, soluția este rezolvarea complexității în cel mai simplu mod: găsirea acelor „tipare” care ne dau spațiu și stabilitate și ne ajută să ne eficientizăm viețile astfel încât să avem mai mult timp pentru ceea ce contează.

 

Sună mai ușor de zis decât de făcut, dar când ne simțim împovărați sau blocați am putea să ne gândim la fantasticul perpetuum-mobile dintr-un stup și poate dilemele din „stupul” propriu ne vor părea mai ușoare.

Zborul până în insula Rhodos durează o oră și jumătate cu un zbor charter, organizat săptămânal din iunie până în septembrie. Eu am călătorit în Rhodos cu un grup de presă organizat de către agenția Cocktail Holidays, iar pentru a vedea o ofertă concretă pentru această destinație, cu tot cu prețuri, toate detaliile sunt AICI.

Fotografii: Damien Tupinier, Joan Oger, Lukas Blazek, Wolfgang Hasselmann, Ilze Lucero, Boris Smokrovic, Patrick Pellegrini, Jonathan Farber, Andreas Schantl, Matthew Rader, Annie Spratt, Enrique Vidal Flores