Am cunoscut-o pe Narcisa Pheres în 2011, pe Facebook. Așa cum se spune că suntem la câțiva oameni distanță de orice om de pe planetă, ea și cu mine ne-am împrietenit cumva, moment în care au început să-mi atragă atenția postările ei care… păreau din altă lume.

 

Deși posta cu multă relaxare și firesc, referințele Narcisei erau legate de apariții din Vogue și Vanity Fair, de târguri de diamante, întâlniri cu Li Yamamoto (fiica celebrului Yohji Yamamoto și prietena ei) sau link-uri la articole din presa internațională în care era caracterizată la superlativ.

 

Nici nu se putea altfel, având în vedere că Narcisa este dealer de artă și de pietre prețioase, designer de bijuterii fine, designer de ținute bespoke și, dincolo de toate astea, un personaj care – de aproape 20 de ani – a cucerit fără drept de apel un teritoriu greu accesibil europenilor: Asia.

 

Prima dată când ne-am și cunoscut, live, Narcisa – care locuiește în Hong-Kong – mi-a mărturisit că – dintre toate locurile în care o duce viața non-stop – o părticică din „acasă” va rămâne mereu Japonia, respectiv Tokyo, orașul în care a ajuns la mijlocul anilor ’90, ca proaspăt-absolventă de Filologie la Universitatea București. Acela a fost punctul de început al aventurii ei în lumea orientală.

 

Fostul ei soț este japonez – colegul ei de bancă din facultate – iar prin acest mariaj pe care-l rememorează mereu cu un zâmbet (acum este recăsătorită, fericită și mamă a două fetițe, n.red), Narcisa s-a trezit într-o lume complet nouă. O lume ermetică, în care locul femeii este bine-delimitat și unde lucrurile se întâmplă după reguli de acum mii de ani. Și unde femeile își câștigă șansele, nu le primesc de-a gata.

 

Mi-a povestit cum, în prima ei zi ca angajată la o firmă de trading de artă, pietre prețioase și vinuri din Tokyo, prima sarcină pe care a primit-o au fost… toaletele. Înainte de a face lucrurile complicate pentru care se pregătise în ani de studiu, trebuia să înțeleagă ce înseamnă munca fiecărui om din firmă, de la veriga cea mai de jos.

 

Puțini dintre cei care îi admiră azi bijuteriile, purtate de vedete planetare precum Rihanna, Madonna sau Beyoncé ar bănui măcar că doamna puternică și sigură pe ea a început, cu smerenie și asumare, de la zero. Cu toate diplomele și cunoștințele pe care le avea deja, și-a asumat faptul că trebuie să-și câștige locul într-o lume complet nouă și diferită.

De atunci încoace, Narcisa a absolvit și Institutul Gemologic American, Institutul de Modă din Milano, Central Saint-Martins din Londra și a făcut un masterat în afaceri și culturi internaționale. A început să creeze bijuterii cu diamante și pietre colorate, să creeze costume bespoke pentru oameni importanți din Asia (și nu numai) și să transforme brandul ei – PHERES – într-un nume cu rezonanță în Asia. 

 

La o primă căutare pe Google, cea mai mare parte a articolelor despre Narcisa sunt cronici elogioase din publicații internaționale. Madonna și Rihanna au purtat bijuteriile ei la MET Gala în 2018, iar printre clienți se numără Michelle Obama, Beyoncé, Lady Gaga, Rihanna, Kylie Jenner, Jennifer Lopez și Fergie.

 

 

În premieră la București, Narcisa a prezentat ieri prima ei colecție BRIDAL, care include tiare, coliere, brățări și inele foarte ingenios gândite și cu tăieturi speciale. Foarte multe sunt inspirate de străvechile bijuterii ale curților regale europene, dar declinate într-o notă contemporană.

 

De altfel, Pheres este și furnizorul oficial de bijuterii al Prințesei Olga Romanoff, descendent al Casei Romanov, pentru care crează tiare. Una dintre ele, o tiară cu 1800 de diamante, a fost expusă în cadrul expoziției de la București. 

Ascultând povestea Narcisei, înțelegi că tot ce a realizat până acum s-a bazat pe un element esențial în cultura orientală, poate mai mult decât oriunde altundeva: reputația. I se potrivește acea vorbă din cultura pop: „Be so good they can’t ignore you”. Oricâte bariere ar exista, teoretic, pentru femei, când ești un nume respectat pe domeniul tău, toată lumea va dori să lucreze cu tine.

 

În acest moment, Narcisa recunoaște, fără falsă modestie, că „nu cred că există vreun brand căruia să îi propun vreo colaborare și să zică NU”.  Supremul lux este însă altul: faptul că ea își poate permite să spună oricând NU, chiar și unor propuneri foarte atractive financiar, doar pentru că nu simte că i se potrivesc sau nu se regăsește în estetica și conceptul proiectului. „Acestea este cu adevărat cel mai mare privilegiu”, zâmbește ea.

 

Și apoi adaugă: „De multe ori sunt întrebată cât de greu este să reușești ca femeie într-o lume atât de complicată precum cea a pietrelor prețioase. Dar le spun oamenilor același lucru: a fi femeie NU este un handicap”.

 

Narcisa este o femeie puternică și asumată, care admiră alte femei puternice și cultivă acest „girl power” într-un mod foarte firesc, la fel ca toate lucrurile pe care le face. Fără exagerări, fără discursuri pompoase. E genul de om care tace și face, contribuind la schimbare prin exemplul personal și prin felul ei de a trăi și de a munci. Precizează explicit că nu se consideră o feministă în sensul care a fost dat termenului în ultimii ani.

 

„Nu-mi place cum e interpretat uneori feminismul, te duce cu gândul la cineva care vine, bate cu pumnul în masă și îți spune că i se cuvine, că trebuie să-i dai oportunități și să-i oferi lucruri, să-i faci favoruri tocmai fiindcă e femeie”, explică ea. „Eu vreau egalitate, nimic mai mult. Nimic extraordinar, doar să avem aceleași oportunități, dar nimic în plus. A fi femeie nu este un handicap în numele căruia să ceri tratament privilegiat”.

Narcisa are rădăcini românești și grecești, însă anii petrecuți în Asia au făcut-o să împrumute din rigoarea și calmul asiaticilor. Vorbește cu atâta relaxare despre orice, de la „naveta” ei săptămânală Hong-Kong – Tokyo și până la diamante de milioane de euro, încât nu poți decât s-o urmărești hipnotizat. Venind de la oricine altcineva, ar părea laudă de sine, dar Narcisa e atât de firească încât nimic din discursul ei nu pare exagerat. E pur și simplu… viața ei. Obiectul muncii. Cu asta se ocupă 90% din timp: cu diamante, pietre prețioase și lucruri pe care restul oamenilor nu le vede decât de partea cealaltă a unei vitrine strălucitoare.

 

Tocmai pentru că e atât de calmă și de asumată, japonezii nu doar o apreciază, dar au și asimilat-o drept una de-a lor, ceea ce se întâmplă rarisim într-o cultură atât de rezervată. Narcisa îi înțelege și îi „simte”, iar ei au încredere în ea. Cea mai bună dovadă este faptul că, tot de 20 de ani încoace, cumpără artă pentru colecționari japonezi, iar în 2011 a intermediat vânzarea celei mai mari colecții de artă impresionistă din afara Franței.

 

La momentul respectiv, toată lumea artei s-a întrebat, pe bună dreptate: „De ce ea?”. De ce un dealer de artă care nu aparține vreunei case prestigioase precum Sotheby’s sau Christie’s, care se întâmplă să fie și femeie și care nu este nici măcar japoneză.

 

Răspunsul e simplu: japonezii apreciază tradiția și cutumele. ”Marii colecționari sunt oameni tradiționaliști”, mi-a explicat Narcisa, „iar la ei totul se întâmplă după o combinație de reguli clare, cutume și încredere. Dacă nu te plac ca om și nu te acceptă, nu-ți vor vinde nimic, indiferent de preț”.

 

Vesticii vin și pun problema în stilul lor: tabloul ăsta valorează atât, îți dau atât, pe piață îl găsești la atât. O abordare care în cultura noastră ar fi considerată eficientă, dar care în Japonia nu e doar contraproductivă, ci de-a dreptul ofensatoare.

 

Japonezii vor să joci „jocul lor”: să stai la discuții, să observi detaliile, să respecți tabieturile lor și să dovedești că înțelegi. „În funcție de scaunul la care mă așază gazda la o întâlnire, ce îmi comandă de băut și cum mi se adresează, știu deja dacă voi încheia afacerea sau nu”, zâmbește ea. „E un joc psihologic și e fascinant”.

 

Contrar a ceea ce se crede, japonezii nu sunt un popor rece, sunt doar foarte sensibili și cu o încredere în sine destul de redusă, după cum explică Narcisa. „Le e teamă de respingere și de ideea de a greși“.

 

Moda este o formă de expresie foarte importantă pentru ei, de aici și dorința Narcisei de a le oferi colecțiile ei de modă: ținute masculine personalizate, făcute la comandă, folosind cele mai bune materiale și migala artizanilor cu ani de experiență.

 

Dacă femeile au destule variante din care să aleagă, la bărbați există mereu nevoie de alternative noi, de costume extrem de bine croite și diferite ca stil, iar japonezii sunt extrem de preocupați de imagine. Totuși, ca să reușești cu un brand de modă în Japonia, înainte de orice alt loc din lume, este remarcabil.

 

Așa cum mi-a spus Narcisa la prima noastră întâlnire, cu ani în urmă: „Ca să reușești oriunde în Asia, trebuie să fii în Japonia mai întâi. Dacă nu ești acolo, n-ai nicio șansă”. Oamenii cei mai bogați din China au ca suprem lux cumpărăturile făcute în cartierul Ginza din Tokyo, polul absolut de coolness și avangardă.

 

Scopul Narcisei este ca Pheres să devină, în următoarele decenii, un fel de Hermès al Asiei. Păstrând proporțiile, să fie un brand bazat pe meșteșug rafinat și hiper-specializat, pe migală, pe maximă personalizare și pe rafinament.

 

De altfel, fiecare obiect din brandul PHERES, de la o pereche de butoni și până la bijuteriile cu diamante, se realizează manual, în ore de muncă. Realizarea unei singure cravate durează trei ore, dar așa se face diferența între meșteșug și obiect de serie, iar Narcisa aici își dorește să se afle, în zona migăloasă și palpitantă a luxului personalizat la extrem.

 

Dacă la precedentele noastre întâlniri o vedeam de fiecare dată fericită, inspirată și cu multe planuri, acum mi s-a părut – dincolo de toate astea – și mai liniștită ca oricând. Ca și cum în sfârșit ar fi ajuns acolo unde își dorea, chiar dacă mai are un milion de planuri pentru viitor.

 

„Inima mea a fost mereu în zona bijuteriilor, asta iubesc cel mai tare să fac și în acest moment simt că am ajuns la nivelul la care pot să creez numai ce vreau eu și exact cum vreau eu”, recunoaște ea. „Chiar și când sunt invitată să colaborez cu câte un brand mare, adesea mult mai vechi și cunoscut decât PHERES, mi se dă mână liberă să fac ceea ce simt eu, iar această libertate este cea mai mare reușită dintre toate”.