Când spui că ești „mai neamț din fire”, conotațiile sunt aproape mereu legate de precizie, exactitate și un soi de rigiditate. Organizarea și strictețea sunt lucrurile cu care asociem cel mai lesne poporul german, aproape niciodată cu relaxarea sau lejeritatea. Și totuși, dacă urci pe înserat, după ora 19:00, treptele templului Walhalla din Regensburg, aflat pe un deal de pe malul Dunării, vei descoperi că germanii aplică în mod aproape înnăscut conceptul de „slow living”.

În cele două ore petrecute privind Dunărea de la înălțime, în jurul nostru s-au perindat personaje fabuloase prin seninătate. O doamnă cu un coș din nuiele plin cu nuci, mergând în tălpile goale pe treptele de marmură ale templului. Un cuplu tânăr jucând cărți pe o pătură adusă de acasă și savurând o bere rece. Două femei savurând un vin bun, din pahare de sticlă aduse de acasă. Un domn în vârstă cu un aparat de fotografiat la gât, așteptând „ora de aur” cu soția alături. Doi bicicliști care s-au oprit din drumul lor ca să admire priveliștea. O familie de români stabiliți în Regensburg, mâncând o pungă de pufuleți. Un grup de tineri veniți cu multe cutii de pizza. Câțiva prieteni cu o narghilea în brațe și cu multe pături într-o sacoșă. Plus multe alte personaje, fiecare cu treapta lui, cu povestea lui, cu bubble-ul lui.

Dincolo de panorama idilică asupra Dunării, la Walhalla poți să te inspiri un pic din relaxarea germanilor de tip nou și să înțelegi de ce calitatea vieții nu înseamnă neapărat bani, mașini sau case. Înseamnă, în schimb, acea relaxare de a te urca în mașină la 7 seara, cu un coș cu nuci în brațe, și a conduce până la Walhalla pentru o seară perfectă de mâncat nuci și privit asfințitul. În liniște, cu oamenii dragi sau singur, bucurându-te de moment. Fără stridențe, fără ca stânga și dreapta să se holbeze una la alta.

Recunosc, după ce am văzut Walhalla percepția mea despre nemți s-a schimbat foarte mult, și asta nu datorită personalităților impresionante din istoria lor care au busturi în interiorul clădirii. Pe cei dinăuntru îi știam deja, dar pe cei care-și petreceau seara acolo i-am cunoscut stând lângă ei, privindu-i cu atenție, observându-le gesturile. M-au inspirat cu seninătatea lor și cu lipsa oricărei prețiozități. Deși ne-am obișnuit să-i considerăm „reci”, mie mi-au inspirat multă căldură și liniște.

În mitologia nordică, Valhalla este o încăpere imensă din Agard, tărâmul guvernat de zeul Odin, unde ajung cei mai viteji dintre cei care mor răpuși pe câmpul de bătălie. Dacă vă duceți cu gândul la Thor și la blockbusterele lansate în ultimii ani, aveți dreptatate: exact de acolo și-au luat filmele de la Hollywood inspirația.

Conform legendei, marii eroi germanici și-au găsit cu toții odihna veșnică în Valhalla, de unde și inițiativa principelui Ludovic I al Bavariei de a construi, între 1830 și 1842, această clădire în stil neoclasic care să găzduiască figurile remarcabile ale culturii de limbă germană.

În Walhalla se află 130 de busturi și 65 de plăci memoriale destinate marilor personalități din așa-numita „Germanie mare”, de la Maria Tereza și Goethe la Einstein și Nicolaus Copernic, iar procesul se află în desfășurare continuă. Periodic, noi personalități sunt adăugate, dar pentru a-ți merita locul în Walhalla (varianta în ortografie germană a cuvântului) trebuie să fii cu adevărat special.

Valhalla legendară are o însemnătate deosebită pentru poporul german, fiind inclusiv fundalul celebrei opere  „Inelul Nibelungilor”. Tetralogia lui Wagner se încheie cu Götterdämmerung: „Amurgul zeilor”, când Valhalla este consumată de flăcări.