Cu toată aparența lui de prinț american și de erou tragic, John Kennedy nu m-a intrigat niciodată așa cum a făcut-o soția lui.

 

Am citit toate cărțile despre Carolyn – nu foarte multe, fiindcă ea a fost o enigmă – pentru că mi-a inspirat mereu genul de femeie care știe bine cine este. Și eu pe aceste femei bine înfipte în viețile lor le colecționez ca inspirație pentru propria-mi viață.

 

Am și scris despre cum m-a inspirat Carolyn, găsiți povestea la finalul acestui articol.

 

Așadar, cu toate controversele și criticile adunate în jurul lui, ador serialul despre John și Carolyn și savurez fiecare scenă care recreează New York-ul anilor 90: atmosfera din biroul lui Calvin Klein (unde totul trebuia să fie alb, inclusiv florile, exclusiv orhidee albe), recepțiile de o eleganță desăvârșită, farmecul unei lumi incă nedigitalizate și minimalismul pe care eu una l-am descoperit la mulți ani după, când am ajuns la vârsta lui Carolyn.

 

Există două scene reprezentative pentru strălucirea și stilul vestimentar anilor 90: când Calvin își lansează colecția de obiecte de mobilier (”Am visat să creez o măsuță de cafea de când am fost suficient de înalt să ajung cu fruntea la o măsuță cafea” este citatul care m-a amuzat și m-a făcut să-l îndrăgesc și mai mult pe Calvin) și respectiv când soția lui Calvin, Kelly Klein, își lansează cartea „Pools”, despre estetica celor mai frumoase piscine din lume.

 

Aceasta din urmă este considerată în continuare o cofee-table book clasică și în acest moment mă străduiesc să găsesc un exemplar second-hand pe Amazon, pentru că sunt curioasă în legătură cu fotografiile spectaculoase din interior.

 

Și, practic, o vreau pentru propria mea măsuță de cafea.

 

Cam aici se încheie, însă, dorința mea de a reproduce ceea ce am văzut în serial, deși – trebuie să recunosc – demersul este teribil de tentant.

De când s-a lansat serialul, social media a devenit un mare moodboard despre cum să te îmbraci precum Carolyn, unde găsești ochelarii de soare ai lui Carolyn, de unde își cumpăra bentițele Carolyn, un mimetism absolut normal și justificabil, mai ales că multe dintre branduri încă există și încă produc acele modele.

 

Când un personaj ne inspiră și ne fascinează, avem dorința instinctivă și de a-l lua ca model, sperând că vom împrumuta și noi, prin acea bentiță sau pereche de pantaloni, puțin din siguranța de sine, strălucirea sau personalitatea obiectului adorației noastre.

 

Și, chiar dacă e absolut normal, în cazul lui Carolyn cred că personalitatea și stilul ei vestimentar reprezintă un model perfect de urmat despre cu totul altceva: cum să-ți cultivi stilul personal și să te scufunzi în tine însăți. Deplin, complet, ireversibil.

De câte ori văd o imagine cu Carolyn sau îmi apare în feed una dintre puținele înregistrări video care s-au păstrat, ceea ce-mi sare în ochi instantaneu este individualitatea ei.

 

Deplinătatea cu care se locuiește pe ea însăși, afundarea completă în propria persoană.

 

Simt că îmi strigă, din ecran: „Fii exact așa cum ești! Fix cum vrei tu! Fii TU, TU, TU!”.

 

Exact aceasta a fost filosofia ei de viață și asta reprezintă și „moștenirea” ei stilistică: individualitatea.

 

Să fii atât de confortabilă cu fiecare aspect al imaginii tale încât să pară că hainele sunt parte integrantă din tine, nu ceva extra.

 

Pentru că, oricât ai vrea să mimezi naturalețea și siguranța de sine, când porți ceva care nu e în stilul tău și care nu te face să te simți „tu”, se vede de la o poștă.

 

Carolyn purta un parfum numit Egyptian Musk, un ulei oriental care găsea la tarabele stradale din New York-ul anilor ’90, cumpăra obiecte vestimentare fără niciun fel de logo pe ele (iar dacă exista cumva vreun logo, solicita să fie scos), purta coliere de doi dolari din Chinatown, practic își alegea hainele și accesoriile strict în funcție de gustul personal și de estetica proprie.

Totul a culminat cu celebra rochie de mireasă din mătase albă, cu bretele, creată de Narciso Rodriguez – un tânăr designer pe atunci total necunoscut – care a scris istorie fiindcă era teribil de simplă și nu semăna deloc cu prototipul rochiei de mireasă „de prințesă”, întipărită în mentalul colectiv. Dar care, deși nu era ceea ce aștepta lumea, era 100% stilul lui Carolyn.

În același timp, însă, alegerile ei vestimentare erau foarte bine-gândite: purta haine croite perfect pe corpul ei (modificate la croitor, când era cazul) și alegea materialele cele mai bune, ceea ce face din start inutil orice demers de a-i copia obiectele pe baza unei simple poze.

 

De exemplu, celebrul palton maro, cambrat pe talie, cu care apare în multe imagini, era făcut din 100% cașmir.

 

Puloverele erau și ele cașmir sau merinos, iar rochiile erau din mătase, fiindcă în anii 90 obiectele vestimentare încă erau realizate predominant din materiale naturale.

Dincolo de culoare sau de croi, materialele făceau totul și erau parte din filosofia de stil: să porți ceva cât mai discret, perfect croit pe corpul tău și confecționat din materialele cele mai bune pe care ți le poți permite.

 

În loc să căutăm bentițe precum cele purtate de Carolyn sau ochelarii de soare care-i plăceau ei doar fiindcă vrem o părticică din strălucirea ei, cel mai bun mod de a ne inspira din Carolyn este să ne găsim stilul personal și apoi să-l declinăm în cât mai puține haine, de cea mai bună calitate.

 

Am putea începe gândindu-ne, simplu: ce haine ne fac să ne simțim frumoase?

 

În cazul meu, sacourile, cămășile, blugii și fustele în A sunt acele obiecte în care mă simt „eu”.

 

Degeaba o să-mi cumpăr o rochie cu bretele subțiri sau o maletă precum purta Carolyn, fiindcă ele nu se potrivesc defel cu spiritul meu și o să simt că interpretez un personaj.

 

Va părea că vreau „să semăn cu…”, nu să fiu eu.

 

Apoi, am putea continua alegând hainele după materiale, nu doar după model.

 

Eu una îmi cumpăr cam 90% din garderobă online, asta fiindcă îmi cunosc bine corpul și mărimile potrivite (un alt element esențial de auto-cunoaștere, dobândit în timp), dar și dintr-un motiv pragmatic: online, pot căuta exact după materialul dorit.

 

Căutările mele pe toate site-urile sunt de genul: „Silk dress”, „merino knitwear”, „cashmere sweater”, „cotton blouse”, „poplin shirt”.

 

Acestea sunt reperele, abia după aceea mă uit la culori, croiuri și alte detalii.

 

Și, contrar a ceea ce pare, dacă ai răbdare și știi să cauți poți găsi o calitate extraordinară la prețuri de fast-fashion.

 

De exemplu, o căciulă din 100% cașmir la 150 de lei, cumpărată iarna aceasta, sau o rochie din mătase 100% la 250 de lei, la reduceri.

 

Da, se poate, doar că nu mai e vorba de impuls, ci de puțină strategie, asezonată cu multă răbdare și grijă.

 

O curatoriere veritabilă de garderobă, nu un haul, că tot e la modă termenul.

 

Per total, Carolyn reprezintă o inspirație reală pentru mine și cred că poate fi un model real și util pentru multe femei, dar nu în sensul simplist, de Pinterest, în care salvăm câteva imagini și apoi căutăm să le recreem în variantă actuală.

 

Cel mai bun mod de a o lua ca model este să ne găsim propriul stil, iar dacă acest lucru ne înspăimântă sau ne face să ne gândim că habar nu avem ce ni se potrivește și de unde să începem, tocmai acesta e semnul că suntem pe drumul cel bun.

 

Faptul că ne punem întrebarea „Hei, cine sunt eu și ce mă face să mă simt frumoasă și să mă simt EU?” este cea mai bună inspirație de viață cu care putem rămâne de la Carolyn, o fată frumoasă pe care n-o vom cunoaște niciodată.

 

Iată și articolul mai vechi despre care vă spuneam:

 

https://finesociety.ro/increderea-in-sine-este-secretul-vietii-ce-am-invatat-de-la-caroline-bessette-kennedy/