Despre tot ce-i fin și fain

,,Nu da din mâini, folosește bine cuvintele”. Prima mea lecție de la Kevin Spacey

By 8 august, 2016Learning
read time 10 min
 
8 august, 2016

,,Nu da din mâini, folosește bine cuvintele”. Prima mea lecție de la Kevin Spacey

Cât de simplu, elocvent și memorabil m-a învățat incredibilul Kevin Spacey să nu mai vorbesc cu mâinile.

by

La finele lunii iulie, demaram un proiect de hobby neașteptat chiar și pentru mine: un curs online de actorie cu Kevin Spacey. A fost un impuls: am văzut link-ul de pe Masterclass și mi s-a părut fantastic să am acces preț de câteva ore la experiența și spiritul unui actor fabulos, așa că m-am înscris.

 

Practic, e vorba de un curs online, o serie de filmulețe realizate impecabil și ultra-profesionist, în care Kevin explică tainele actoriei, cu tot cu exemple, cu scene, cu înregistrări din lucrul cu studenții lui. Un real ,,Masterclass”, doar că ne desparte ecranul calculatorului.

 

Ca să lămurim situația: nu, n-am nicio treabă cu actoria și nici nu plănuiesc să mă apuc vreodată, deși după primele ore mă entuziasmasem atât de tare de ceea ce povestea Spacey încât simțeam că aș putea să-mi dau viața peste cap și să mă apuc de filme chiar de mâine.

Acesta e geniul lui Spacey, te face să te îndrăgostești de meseria lui și ți-o și explică atât de bine și de amănunțit încât la final ai impresia că îți înțelegi mai bine propria viață doar pentru că ai înțeles cum anume trebuia rostit un monolog din Shakespeare, pe care tu oricum n-o să-l reciți niciodată. Sună ciudat, nu?

Aveți răbdare, voi lămuri totul după ce termin cele 28 de sesiuni cu el. Voi sintetiza atunci cele 10, 15 sau 20 de lucruri memorabile pe care le-am învățat, fiindcă reprezintă o sursă incredibilă de informații de viață. Până atunci, însă, nu pot să nu împărtășesc cu voi cea mai importantă și interesantă revelație de până acum.

Cât de puțină atenție acordăm gesturilor și cât de multă energie ne dau – sau ne răpesc – ele de fapt.

italiangestures[3]

 

Gestica reprezintă unul dintre cele mai simple și neglijate aspecte ale comunicării noastre non-verbale. Nu ți s-a întâmplat să ,,vorbești cu mâinile”, când erai foarte ambalat cu un anumit lucru? Să parcurgi kilometri prin casă, vorbind la telefon? Să faci gesturi ample cu mâinile în timp ce vorbești la telefon, chiar dacă interlocutorul nu te vede, doar din reflex? Să verși un pahar de pe masă, pentru că exemplificai cu patimă o situație? Mie mi s-a cam întâmplat. Inclusiv ultima parte. Și era vin roșu.

 

Românii sunt un popor care, ca și italienii, folosește mult mâinile pentru a ilustra exemple. E suficient să mergem la o cafenea din centru, la o oră de vârf, să ne așezăm la o masă într-un colț și să privim oamenii din jur. Nici nu trebuie să auzi conversațiile lor ca să înțelegi ritmicitatea ,,baletului” din gesturile lor.

 

Nu e vorba aici de gesturile care apar întru exemplificarea unui lucru sau de mișcările noastre firești, ci de gesturile făcute dintr-un reflex inutil și adânc-îndrădăcinat, gesturi pe care le facem fiindcă suntem nervoși, anxioși, preocupați sau pur și simplu pentru că a devenit un soi de tic să dăm din mâini non-stop atunci când povestim.

Oricât de simpatice și grațioase ar fi componentele extra-verbale ale discursului nostru – gesturile – Kevin Spacey m-a ajutat să înțeleg cu adevărat, la modul profund și definitiv, cât de multă putere pierdem de fapt atunci când vorbim cu mâinile fără să avem o poveste de spus. Și, în contrapartidă, ce impact și ce forță ar putea avea cuvintele noastre dacă ne-am pune mâinile pe lângă corp și am folosi tonul vocii, ruperile de ritm și corzile vocale să facă toată treaba, iar gesturile doar să completeze discret totul.

Screen Shot 2016-08-01 at 14.25.18

 

Într-unul dintre cursuri, Kevin exersează monologuri cu o parte dintre studenții lui, într-o sală de clasă. O tânără de culoare iese în față și alege să spună un monolog zguduitor din ,,Hurt Village”: o femeie care îl roagă pe bărbatul care i-a făcut un copil și apoi a părăsit-o să ia copilul la el, pentru ca fetița să aibă șansa la o viață mai bună.

 

Personajul se războiește cu bărbatul, îi reproșează tot ce a făcut, îi spune tot ce poartă pe suflet de ani buni, iar apoi totul se topește într-o rugăminte: ,,Ia-o, ca să nu ajungă să aibă soarta mea”. Textul e fantastic, iar tânăra studentă îl spune cu atât de multă pasiune încât încremenești în scaun, privind ecranul. Gândul meu a fost ,,Wow, fata asta o să ajungă departe”. 

 

După ce termină monologul, profesorul Spacey, care urmărise totul cu un carnețel în mână, luându-și notițe, se apropie de ea și îi spune doar atât: ,,Acum te voi pune la încercare”. Apoi ia un scaun, îl așază în mijlocul camerei și spune ,,Bun, acum spune tot ce ai spus adineauri, dar stând jos, cu mâinile lipite de scaun. Și vreau să-mi dai 90% din intensitate. Adineauri te-ai dus până la 40%, acum vreau să-mi dai tot”.

 

Tânăra actriță s-a așezat pe scaun și a repetat monologul, fără să ridice un deget măcar. La final, mi s-a pus un nod în gât și îmi venea să plâng. Nici măcar nu știam povestea, dincolo de acele două minute rostite de ea. Nu știam cine e personajul ei, ce viață a avut, ce i s-a întâmplat. Nu auzisem decât acel monolog. Și mi-a sfâșiat inima.

 

Spacey tăcea, iar colegii-actori din sala de Masterclass amuțiseră și ei. Fusese acel gen de moment care te zguduie. Și totul pentru că, în loc să se miște, să gesticuleze, să dea cu pumnii, să-l ia de guler pe interlocutorul ei sau să-și încleșteze mâinile pe piept, o actriță alesese să încremenească într-un scaun, lăsând, în schimb, cuvintele să-și dezvăluie adevărata lor forță. Prima interpretare fusese reușită. A doua era magistrală. Fiecare cuvânt era o emoție, o explozie, un univers de nuanțe.

,,Nu ilustra prin gesturi ceea ce vrei să-mi spui. Povestește-mi. Spune-mi efectiv”, a zâmbit Spacey. Toți au dat din cap, inclusiv eu, de cealaltă parte a ecranului, instinctiv.

 

Chiar dacă în viața reală nu avem de spus monologuri, comunicăm mai mult ca oricând și suntem mai vocali decât toți strămoșii noștri. Să încercăm să ne construim discursul și să-l gestionăm așa cum ne gestionăm ținuta: să avem grijă să nu fie prea ornamentat, să nu fie prea multe brizbrizuri inutile, să nu exagerăm acolo unde nu e cazul, să economisim mijloace și să transmitem mult cu puțin.

 

Un discurs bun e ca o ținută minimalistă: EFFORTLESS. Gesturile sunt acolo cu un sens, pentru a puncta anumite lucruri, nu pentru a compensa cuvintele pe care le rostim în grabă, pe negândite, pe nemestecate.

,,Ai încredere în cuvinte. Ele sunt de ajuns”, spune Spacey într-un alt episod al cursului. ,,Cuvintele te vor ghida și, dacă le acorzi suficientă atenție, tot ele îți vor spune când e cazul să accentuezi ceva prin gesturi. Ascultă-le”.

Eu una nu voi putea uita prea curând treaba asta și vă provoc și pe voi să vă gândiți la teoria lui Spacey data viitoare când vă treziți povestind ceva cu gesturi (prea) ample. Cum ar fi dacă ați ține mâinile lângă corp, investind în schimb acea energie în voce, în alegerea cuvintelor, într-o rupere de ritm, într-o secundă în plus de gândire? Ați putea avea surpriza vieții voastre.

Foto: Capturi de ecran din cursul Masterclass.

8 Comments

  • Alina spune:

    Grozav articol! Sper sa mai scrii si altele cu astfel de sfaturi.

  • Alina spune:

    Lucrez intr-un open space cu 150 de tineri sub 25 de ani… constat ca aceasta generatie este inexpresiva, fara gestica si mimica, fizic nu au nici o reactie, insa isi trimit mesaje cu emoticoane. Ce ma mira sau ma socheaza pe mine lor li se pare normal, egal, nu ridica sprancenele, nu manifesta un suras… trimit un emoticon sec.
    Ma intristeaza putin acesti copii care se imprietenesc pe facebook doar ca sa trimita like-uri colegilor de fumat desi acestia sunt langa ei.
    Mi se pare mie? spune-mi ca mi se pare.

    • E o altă generație, probabil așa vorbeau despre noi și părinții noștri și la fel vorbeau despre ei și părinții lor. Lucrurile se schimbă. Nu, nu mi se pare că tinerii sunt roboți. Au și alte mijloace de a comunica, poate că asta ne face pe noi să ne simțim mai puțin confortabil, dar nu înseamnă că acele mijloace sunt greșite. Ceea ce nu înțelegem sau lucrurile cu care nu rezonăm nu sunt chestiuni greșite, sunt doar incompatibile cu noi. Eu așa văd lucrurile.

  • D. Pivu spune:

    „Gestica reprezintă unul dintre cele mai simple și neglijate aspecte ale comunicării noastre non-verbale.” – În ce sens consideri că gesturile sunt neglijate? Spui asta doar pentru că așa afirmă Kevin Spacey într-un context anume? Dacă ar fi neglijate ar însemna că trebuie studiate mai îndeaproape, ceea ce e în opoziție cu tot argumentul tău de mai jos. Probabil n-ai făcut cea mai potrivită introducere, pentru că gesturile nu sunt nici neglijate și nici DE neglijat, acestea reprezentând o componentă foarte importantă din comunicare, un limbaj natural, inconștient, gesturile transmițând sentimentele și intențiile reale ale unei persoane (dacă ești atât de interesată, ca și documentare ușoară ar fi serialul Lie To Me – care explică și analizează limbajul corpului și microexpresiile).

    „Oricât de simpatice și grațioase ar fi componentele extra-verbale ale discursului nostru – gesturile – Kevin Spacey m-a ajutat să înțeleg cu adevărat, la modul profund și definitiv, cât de multă putere pierdem de fapt atunci când vorbim cu mâinile” – În limba română nu există așa numitele componente „extra-verbale”. Toate fac parte din limbajul non-verbal care se referă la limbajul trupului (expresiile faciale, mișcările și postura corpului, gesturile, contactul vizual, atingerile, distanța, tonul vocii). Atenție, aici nu merge traducerea mot-a-mot a expresiei din engleză.

    Eu mă gândesc așa: din studii s-a relevat că în comunicarea interumana 65% reprezintă comunicarea non-verbală, iar dacă ne-am controla cu toții gesturile nu ar fi totul prea superficial? Doar imaginează-ți o astfel de conversație pe care o observi de la distanță. Doi „roboți” care doar dau din gură, cu mâinile pe lângă corp. Unde mai e naturalețea? De ce trebuie sau de ce am vrea să ne controlăm în felul acesta? „Nici nu trebuie să auzi conversațiile lor ca să înțelegi ritmicitatea ,,baletului” din gesturile lor.” Și care e problema cu asta? Mi se pare foarte uman.

    ,,Nu da din mâini, folosește bine cuvintele” – probabil astfel de sfat ar fi bun de luat în considerare doar când mergi la un interviu.

    Ideea e că nu exclud posibilitatea ca materialul despre care vorbești să mă pună și pe mine pe gânduri dacă îl văd și dacă aud toate argumentele pe care le aduce Spacey în susținerea teoriei. Dar articolul tău nu m-a convins absolut deloc, ori pentru că n-ai abordat tu subiectul din unghiul potrivit și n-ai plecat de la premisele corecte, ori pentru că n-ai relatat bine. Nu știu care să fie cauza, dar oricare-ar fi bucură-te că cineva chiar ți-a citit articolul suficient de atent încât să-l înțeleagă și să-l și critice în atâtea cuvinte. Este și asta o realizare ca blogger.

    • Eu una am expus o idee dintr-un curs, care mie mi-a trezit un lanț de alte idei. Nici nu trebuie să fii de acord, e viziunea mea asupra unui lucru interesant învățat de la un actor mare. Apreciez faptul că ai citit cu atenție. Nu înțeleg, în schimb, viziunea tip ,,alb și negru”, ca și cum – dacă am folosi mai înțelept cuvintele – am ucide poezia gesturilor. E vorba de un echilibru. Nu a spus nimeni – nici eu și nici Spacey – să nu mai gesticulăm, era vorba de gesturile inutile, parazitare, pe care le folosim din reflex și nu pentru a puncta ceva cu adevărat. Eu sunt complet mulțumită de cum am redactat și de ceea ce am transmis, dar nu aspir să mă placă toată lumea și nici să rezoneze toată lumea. Apreciez comentariul, îți respect părerea și răbdarea.

  • Mihaela Chirtes spune:

    Felicitari pentru diversitatea subiectelor prezentate in articolele tale si pentru profesionalismul prezentarii lor! Citesc mereu cu increderea ca am ceva practic de invatat si de fiecare data asa e!

    • Iti multumesc, Mihaela! Stiu cat de pretios e timpul fiecaruia si dorinta mea cu acest site este ca oamenii care ma citesc sa simta ca primesc ceva valoros in schimbul minutelor petrecute aici 🙂 Ma bucur mult ca simti asta.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.