Despre tot ce-i fin și fain

Un italiano vero: Pasquale Bruni și arta unui bijutier de a îmbătrâni frumos

By 6 decembrie, 2018Virtues
read time 5 min
 
6 decembrie, 2018

Un italiano vero: Pasquale Bruni și arta unui bijutier de a îmbătrâni frumos

Toată lumea asociază bărbații italieni cu acea virilitate extravagantă din reclamele la motociclete Vespa și la pantofi din piele. De fapt, un artizan al bijuteriei italiene mi-a dovedit că arta unui bărbat italian adevărat este cea de a înainta în vârstă frumos și demn, acceptând cu seninătate patina timpului.

by

Unele experiențe vin în cercuri. L-am cunoscut pe Pasquale Bruni în boutique-ul Galt din București, la zece ani după ce m-am îndrăgostit de bijuteriile lui în primul magazin Galt apărut la noi.

 

Erau simple și totuși aveau ceva inimitabil care te ducea cu gândul la complexitatea rezolvată din celebrul citat al lui Da Vinci. Aveau linii fluide și jucăușe și, ceea ce m-a atras din prima, erau vii. Păreau că se mișcă, umblă, au viață în ele. 

 

De altfel „viața” bijuteriilor Pasquale Bruni e o metaforă pe care Pasquale însuși o va relua la finele interviului nostru, printr-un gest mic și elocvent. Dar despre asta mai târziu.

 

 

Pasquale Bruni nu vorbește engleză, așa că ne înțelegem în italiană și aproape că mă bucur de faptul că sunt scăpată de tentația englezei.

 

Sufletul unui italian se dezvăluie numai în italiană, în acel mix de gestică flamboaiantă și cuvinte pronunțate apăsat, aproape pasional.

 

Ca toți italienii care lucrează în industria de lifestyle, signor Bruni are un stil vestimentar înnăscut și asumat, fiind acel gen de persoană care știe să poarte cu aceeași nonșalanță un tricou sau un smoking.

 

Are un râs de bunic hâtru și îmi deapănă amintirile lui cu bucuria celui care a trăit din plin, dar incă are poftă de viață și de a face lucruri. 

 

Chiar dacă de partea de creație se ocupă acum fiica lui, Eugenia, Pasquale e la curent cu tot ceea ce e nou, inclusiv cu trendurile de marketing. Râde când îl întreb cum s-a schimbat bijuteria contemporană ca să-i acomodeze pe acești millennials pe care-i visează toată lumea drept clienți. 

 

„Nu mai există delimitările de altădată între pietre prețioase și semiprețioase, adică s-a întâmplat ce mi-am dorit eu de la începutul carierei. Se fac bijuterii cu turmaline, ametiste, cu pietre care nu erau folosite de bijutierii de altădată, iar asta e minunat, fiindcă varietatea coloristică e mult mai mare. Iar descoperirea de noi materiale care nu sunt prețioase, dar pot fi legate de lucruri prețioase, toate astea înseamnă pentru mine spiritul bijuteriei contemporane”.

 

Pasquale a fost un vizionar. Prima lui mare victorie ca bijutier, cu 40 de ani în urmă, a fost eliberarea pietrelor din tiparele clasice și îmbrăcarea lor diferită, prin tăieturi și monturi atipice vremurilor. Odată ce i-a reușit asta, și-a dorit să îmbrace și alte pietre decât cele clasice. ”Nu voiam doar rubine, smaralde și diamante, ci tot ce ne oferă natura”. 

 

În 1976, când tânărul Pasquale a început să lucreze în Valenza Po, locul considerat inima bijuteriei de artă din întreaga lume, totul era clasic și predictibil, după niște reguli stabilite clar de cei de dinaintea lui. Pe când bijutierii la care își făcea ucenicia rămâneau la liniile cuminți cu care se obișnuiseră, Pasquale se inspira din natură și din toate formele vii. „Bijuteriile trebuie să aibă suflet, să pară că se mișcă, să inspire emoție”.

 

Nu se poate abține să nu-i „înțepe” puțin pe francezi: „Nu degeaba și bijuteriile brandurilor franceze mari sunt făcute în Valenza, noi italienii avem mai multă fantezie, iar francezii recunosc și ei asta. Știm să însuflețim bijuteriile”. Tot la Valenza există acum o fundație, din care face și el parte, care finanțează studiile tinerilor cu talent care vor să îmbrățișeze arta bijuteriei. Ei sunt susținuți în facultatea de arte, iar ca practică vin să lucreze în atelierele de bijuterii, pentru a învăța să dea viață pietrelor prețioase.

 

Când îl întreb cum și-a format stilul și atitudinea din prezent – dacă au fost înnăscute ori s-au format în timp – zâmbește ca un bunic pus pe șotii.

”Știi, draga mea, cred că în viață oamenii nu învață neaparat lucruri, ci devin cu timpul ceea ce sunt cu adevărat. Se apropie tot mai mult de ceea ce sunt ei de fapt. Asta înseamnă că devin tot mai buni sau, din contră, tot mai răi. În funcție de cum sunt ei de fapt”.

 

La finalul interviului nostru, scoate din buzunar o buburuză micuță din aur și email și mi-o înfige delicat în mâneca rochiei. ”Este ceva ce nu am vândut niciodată, doar îl dăruiesc oamenilor cu care mă întâlnesc”, îmi explică el. ”Buburuza este un simbol al norocului pe care eu îl iubesc și toată viața mea am căutat varianta de a face această buburuză să fie cât mai veridică, adică să pară cât mai vie”.

 

A știut că a reușit asta cu adevărat în momentul în care, având ultimul prototip al buburzei înfipt pe un sacou, un colaborator s-a apropiat delicat și a dat cu mâna, ca să alunge buburuza de pe haină. ”Atunci mi-am dat seama că în sfârșit m-am apropiat de natură exact așa cum îmi dorisem din totdeauna”, râde el. 

 

Pentru Pasquale Bruni, bijuteriile adevărate sunt vii într-un mod cât se poate de palpabil, adică au suflet, împrumutat de la omul care le-a creat. Chiar dacă iubește tehnologia și soluțiile noi pe care aceasta le-a adus în industria bijuteriilor, primul prototip încă este modelat de mână, de către artizanul din atelier, și abia apoi se trece la partea high-tech.

 

”Întâi îi dăm suflet, iar asta se întâmplă doar prin atingere concretă, abia apoi intervine tehnologia”. Face o pauză: „Tehnologia poate să ajute, dar nu poate compensa lipsa talentului și lipsa sufletului unei bijuterii. În spatele ei va fi mereu omul, cu inteligența și mai ales cu imaginația lui. Altfel totul iese prea artificial”.

În România, bijuteriile Pasquale Bruni se găsesc la Orologeria Galt.