Am spus de multe ori că iubesc filmele horror și pe cele cu viruși mortali, zombies și decoruri post-apocaliptice. Îmi dau seama că e o convenție acolo și nu mă sperie, mă relaxează.

 

Un lucru au în comun toate aceste filme: în momentele de criză, panică, urgență, oamenii se schimbă. Sau, mai bine zis, își dezvăluie adevărata personalitate.

 

Serialul meu preferat de acest gen este „The Walking Dead”, unde acțiunea se petrece într-o lume în care oamenii devin zombies. Dacă primele două sezoane sunt despre amenințarea zombies pentru oamenii care au supraviețuit virusului respectiv, din sezonul al treilea devine lupta oamenilor împotriva altor oameni.

 

Oamenii o iau razna, se radicalizează, se revoltă, devin mai răi, mai egoiști, capătă mania grandorii. Dintr-un serial horror devine mai degrabă un serial psihologic.

 

De la începutul pandemiei și până acum, eu am văzut asta – la o scară infinit mai mică – pe rețelele sociale.

 

Lecția mea importantă în această perioadă au reprezentat-o oamenii. Am triat, am selectat, am văzut comportamente și personalități într-o lumină nouă. Văd lumea cu totul altfel, mai clar și fără „filtre”.

 

Am dat și unfriend, și unfollow, dar mai ales am lămurit multe dubii și intuiții de-ale mele.

 

Nu cred că toți trebuie să fim prieteni. E o falsitate crasă acolo. Niciodată nu se poate să-ți placă de toată lumea. De la cercul de amici din parc, de când aveam patru ani, și trecând prin grădinițe, școli, liceu, facultate, job, niciodată nu ne-a plăcut de toată lumea. Dar pe rețelele sociale e convenția asta, ca-n filmele SF: toți suntem prieteni, toți ne dăm inimioare, toți suntem conectați.

 

Nu trebuie să fie așa.

 

Cred că avem valori diferite și principii diferite și ne alegem prietenii în funcție de aceste principii. Există, vorba americanului „deal-breakers”. Lucruri peste care nu putem trece. Lucruri adânci.

 

Cândva, am avut un prieten cu care îmi făcea plăcere să discut despre o mulțime de lucruri. Prieten în viața reală, pe vremea când internetul era doar pentru căutat lucruri pe Google. Nu eram prieteni de suflet, dar era un om drag mie. La un moment dat, într-o discuție, mi-a dezvăluit cu mândrie că otrăvise pisicile vecinilor, cu o zi în urmă. Îl enerva faptul că le vedea tot timpul pe lângă bloc și le pusese niște otravă în mâncare.

 

N-am mai putut să vorbesc cu el după acel moment. Fără să-mi propun asta negru pe alb. „De mâine nu mai vorbesc cu Răzvan”. Nu. Pur și simplu nu îi mai suportam prezența. Până când relația s-a răcit de tot, de la sine. Visceral, nu simțeam că pot fi prietenă cu un om care omoară „de plăcere”. Nu puteam.

 

Cam așa e cu rețelele sociale. Alegem cât putem accepta și cu cine vrem să fim realmente prieteni.

Zilele astea am văzut și am citit lucruri urâte de la oameni de la care nu mă așteptam. Poate pentru ei sunt lucruri normale, dar ele contrastează cu valorile și principiile mele, așa că mai bine ne vedem fiecare de Friends List-ul lui.

 

Mi-am schimbat la 180 de grade părerea despre oameni pe care-i admiram pentru abilități profesionale, fiindcă latura lor personală mi s-a dezvăluit hâdă. E okay, nu rezonăm, nu moare nimeni din asta.

 

Am văzut că persoane care-mi inspirau oportunism s-au dovedit a fi așa cum intuiam: oportuniste și interesate doar de imagine. Nu e vina lor, e vina mea că nu am văzut până acum. Nu rezonăm, „moving on”.

 

Ca o ironie, oameni pe care nu-i simpatizam în mod deosebit mi-au intrat „pe radar” cu lucruri neașteptat de logice, de bine-țintite și argumentate. Și, chiar dacă în trecut nu-i agreasem, am început să-i urmăresc și mi-am schimbat părerea despre ei în bine.

 

Pandemia asta a scos și urâtul și frumosul din noi, ca să vedem cum ne potrivim de fapt unii cu alții. Fără să aibă cineva dreptate. Nu e vorba despre buni și răi, ci despre afinități și despre valori congruente.

 

Prin cele de mai sus nu vreau să spun că eu sunt modelul tuturor modelelor, adevărul absolut și că principiile mele sunt bătute în stâncă și tot ce se abate de la ele este rău. Nici vorbă. Doar că principiile și valorile mele sunt ALE MELE și nu sunt dispusă să fac rabat de la ele. Fac parte din credințele mele adânci și NU sunt negociabile.

 

Suntem suma lucrurilor de la care NU suntem dispuși să ne abatem pentru nimic în lume. Nu sunt aceleași pentru toată lumea, dar important e să ți le cunoști pe ale tale și să le susții. Fără să crezi în nimic sau să aperi nimic pe lumea asta ești ca o trestie în vânt.

 

Fiecare are credințele proprii și are datoria să fie egal cu ele. Eu mi le asum pe ale mele și trăiesc în concordanță cu ele. Este o alegere.

 

Dacă această pandemie va filtra ceva, atunci va filtra mult relațiile de complezență, zâmbetele false de conjunctură și pupăturile „în aer”. După ce ne-am văzut toți unii pe alții fix așa cum suntem, va trebui să decidem cu cine rezonăm, cu cine ne potrivim și cine vine în discordanță totală cu valorile noastre.

 

Repet, vorbesc despre valori și principii profunde de viață, nu mici superficialități la care ne batem cap în cap.

 

Dacă eu îți scriu pe wall că muzica ta preferată mă zgârie pe urechi și tu crezi că romancierul meu preferat e varză, astea nu intră la „valori fundamentale”. Însă dacă eu pun un articol despre coronavirus și tu îmi comentezi că „lasă că oricum mor numai bătrânii și că nu-i nicio pierdere”, atunci e clar că valorile noastre sunt radical diferite.

 

Dincolo de dezamăgiri și de descoperiri, această perioadă este, în plan virtual, un experiment personal. Vom afla lucruri pe care nu le știam – despre noi și despre ceilalți – și vom avea, la final, o imagine mai clară despre noi înșine. Cine suntem, în ce credem și cu cine defilăm lângă noi.

Și, în toată întunecimea prin care trecem, asta nu poate fi decât un lucru bun.

Mă puteți urmări – pentru mai multe opinii, inspirații și personaje – și pe contul de Instagram.