Despre tot ce-i fin și fain

O descoperire pentru ochii mei

By 20 octombrie, 2019Lifestyle
read time 5 min
 
20 octombrie, 2019

O descoperire pentru ochii mei

Fără să îmi propun să fiu chiar atât de minimalistă, vara asta am ajuns la o singură pereche de ochelari de soare. Una singură, dar nu una oarecare.

by

Chiar dacă de câțiva ani îmi propun activ să am cât mai puține obiecte, dar care să mă reprezinte cu adevărat, nici n-am visat vreodată să am o singură pereche de ochelari de soare. Nu pot fără ochelari de soare. Am ochii sensibili și îi port iarnă-vară, indiferent de sezon. De asta, pentru mine ei au intrat mereu la categoria „consumabilelor”. 

 

Îi port atât de des și îi utilizez atât de intens (și nici prea mare grijă de ei nu am, trebuie să mărturisesc…) încât tot timpul am nevoie de perechi noi. Nu lunar, dar măcar la 2-3 luni îmi mai cumpăr o pereche nouă. Sau cel puțin îmi cumpăram.

 

La începutul verii, mai exact în luna mai, am participat la un retreat la Bunești, organizat de Zepter România. Ca să explic de unde și până unde m-am dus acolo, eu și Zepter avem o istorie care datează de vreo patru ani. Când brandul și-a lansat platforma de lifestyle WAW-ROMANIA, în care era vorba despre viață sănătoasă, eu am colaborat din postura de ghostwriter. 

 

Mai precis, trebuia să citesc toate broșurile lor și să mă gândesc la un mod cât mai simplu de a explica anumite produse mai „complicate” pe înțelesul cititorilor, în articolele de pe platforma lor. Muncă de scriitură, dar „incognito”. Deși m-am dus la întâlnirea preliminară convinsă că voi spune NU, fiindcă nu mi se părea că am timp și nervi să fiu ghostwriter, mi-au plăcut atât de mult oamenii, mai ales actualul General Manager, Alina Dumitru, încât am făcut clic imediat.

 

Am colaborat cu platforma WAW până în 2018, când site-ul și-a atins scopul, respectiv să ofere o radiografie completă a brandului pentru publicul larg. De atunci am rămas doar prieteni, iar uneori – când mai organizează evenimente cu circuit închis – eu sunt invitată să explic unele chestiuni tehnice despre care am scris.

 

La cât le-am „bibilit” în acei ani, le visez și noaptea, deci e greu să găsești pe cineva care să le aibă mai clare în cap. De aici și prezența mea la respectivul retreat de la Bunești.

 

În plus, tot scriind despre unele produse, le-am înțeles și eu mai bine și am ajuns să mi le cumpăr.

 

Cumpărat, NU barter, nu altă „înțelegere”, fiindcă mie îmi plac lucrurile clare.

 

Pentru munca mea de ghostwriting am fost plătită, iar produsele mi le-am cumpărat ca orice alt client. Mi-au plăcut și le-am vrut și eu acasă, mai exact filtrul de apă și purificatorul de aer. Deja se fac trei ani de când le folosesc intens.

 

 

Asta așa, ca paranteză mai lungă, fiindcă voiam să fie clar care e relația mea cu Zepter. Acesta nu e un advertorial, nu le fac reclamă, nu am comision, afilieri, nu sunt reprezentant sau mai știu eu ce.

 

Dar ochelarii de soare pe care ei i-au lansat vara asta mie mi-au devenit indispensabili și, ori de câte ori cineva mă întreba „de unde sunt ochelarii ăștia cu lentilă galbenă” și spuneam „Zepter”, toată lumea era uimită.

 

”Adică sunt făcuți de cei cu oalele?”. Da, cei cu „oalele”, îmi venea să râd. Sincer, dacă n-aș fi avut povestea de mai sus nici eu nu i-aș fi asociat cu ochelarii de soare, de asta mi s-a părut interesant să povestesc despre asta.

 

În fond, eu caut mereu subiecte inedite, iar un astfel de subiect se află pe nasul meu din luna mai încoace.

 

Care e treaba cu ochelarii Zepter?

 

Cum spunea, i-am testat în mai la retreat-ul Zepter de la Bunești, în sensul că, în timpul plimbării prin satele săsești, fiecare invitat și-a putut alege o pereche de ochelari pe care să o poarte câteva ore în locul ochelarilor cu care venise de acasă. Atunci i-am văzut prima dată.

 

Eu venisem cu o pereche de Bottega Veneta pe care o cumpărasem în decembrie din Hawaii și pe care o iubeam pasional. Am zis că o iubeam? O adoram, eram într-o simbioză perfectă cu ea.

 

Rareori avusesem atâta grijă de o pereche de ochelari cum avusesem de aceștia. Erau finuți, nu foarte închiși ca lentilă și îmi plăceau la nebunie.

 

 

Totuși, am intrat în joc, mi-am ales o pereche de ochelari Tesla Eyewear (așa se cheamă brandul de ochelari al celor de la Zepter) și, timp de vreo patru ore, mi-am înlocuit „favoriții” cu ei. În pozele de la Viscri apar cu ei la ochi, foarte fericită.

 

La final, când m-am întors și i-am luat înapoi pe ai mei, am avut un șoc. Nu știam cum să-i dau jos mai repede. Nu-mi dădusem seama ce luminozitate aveau cei Tesla și cât de mult îmi relaxaseră ochii până când nu i-am schimbat cu cei „obișnuiți”.

 

Chiar și așa, nu i-am cumpărat pe loc, am zis să mă mai gândesc puțin, așa că am plecat înapoi spre București (cu ochelarii mei) și am stat o săptămână pe gânduri.

 

Sunt eu regina neîncoronată a ochelarilor de soare, dar de când cu acea pereche providențială de la Bottega îmi propusesem activ să NU mai mai cumpăr nimic nou măcar vreun an. Cu atât mai puțin o pereche destul de scumpă. Așa că am cumpănit serios situația. 

 

După ce am bătut pe toată lumea din jur la cap cu acei ochelari care „nu vă puteți imagina ce luminozitate aveau”, în următorul weekend am intrat pe site-ul Zepter și i-am comandat. Am cedat. De atunci sunt singurii mei ochelari și i-am luat peste tot, i-am purtat peste tot, iar dacă plec de acasă fără ei… mă întorc să-i iau. Serios. 

 

Desigur, sunt niște ochelari de soare, nu fac miracole, nu vezi lumea mai frumoasă sau mai roz, dar protejează ochii într-un mod în care niciun fel de alți ochelari n-au reușit, în cazul meu.

 

Protejează de lumină, dar în același timp sunt foarte luminoși, nu „închid” luminozitatea mediului înconjurător, ba chiar din contră. Și sunt făcuți dintr-un material aparte, mai precis au un filtru cu molecula Fulerene C60, o descoperire laureată cu premiul Nobel.

 

Toate detaliile le-am explicat tot eu pe site-ul lor WAW-ROMANIA, deci puteți citi aici despre Fulerene, fiindcă e scris tot de mine, după ce am primit un vraf de specificații tehnice de la firma-mamă. De fapt, cred că a fost ultima poveste scrisă de mine pentru platforma WAW. Pe atunci, Fulerene era disponibil doar ca filtru suplimentar pentru aparatul Bioptron. Ochelarii au apărut abia anul acesta.

 

În esență, ideea e simplă: filtrul Fulerene C60 e gândit să blocheze radiațiile nocive, convertindu-le simultan în lungimi de undă compatibile cu structurile biologice și cu structura moleculară a ochiului.

 

 

Trecând peste tomurile complicate de fizică, ideea e că – pe lângă protecția de radiații – acest filtru ajută la o vedere mai clară, o relaxare a ochiului și a sistemului nervos.

 

Lucruri pe care eu le observ „pe proprii ochii” de câteva luni încoace. Altfel n-aș fi scris.

 

Sincer, la cât de complicat e de explicat tehnologia din spate, m-am gândit mult cum – și dacă – să scriu ca să fie cât de cât pe înțeles. La mine procesul a fost invers: întâi am testat, am văzut efectele, apoi am înțeles cum funcționează. Când o iei invers, de la coadă la cap, e mult mai complicat, fiindcă știința din spate e destul de… ermetică.

 

Ochelarii Tesla pot să fie folosiți – și chiar e indicat să fie – și când lucrezi la calculator, tocmai pentru că transformă lumina albastră, albă și toate tipurile „neprietenoase” de lumină în structuri compatibile cu ochiul. Aici am restanțe, nu i-am folosit niciodată în interior, deși ar trebui.

 

Când stau acasă și scriu la calculator, folosesc ochelarii mei de vedere (eu port lentile de contact de obicei), așa că două perechi una peste alta nu funcționează. Dar ideal este să-i folosiți și atunci când lucrați pe calculator sau când butonați smartphone-ul.

 

Ochelarii nu sunt ieftini – eu i-am inclus la categoria investiții și până acum au meritat fiecare bănuț – dar până pe 3 noiembrie există o promoție cu 50% reducere pe site. Motiv pentru care am și scris despre ei, fiindcă mi s-a părut cel mai bun moment de a vorbi și a bate toba despre ei. Și, în caz că vă interesează, modelul pe care îl am eu în poză este Negru 001. Cel mai simplu.

 

În caz că nu știați deja, produsele Zepter nu mai sunt disponibile doar prin reprezentanți și consultanți. Brandul are deja de un an  shop online și aplicație.

 

Doar intrați, vă logați (se poate inclusiv cu Facebook, eu așa mă loghez) și comandați ca de pe orice alt site. NU am niciun link de afiliere, niciun cod de promoție, nu câștig nimic dacă voi îi cumpărați, dar am primit atâtea întrebări despre „lentilele mele galbene” în ultimele luni și eu mă simt atât de bine cu ei încât am considerat că această descoperire merită dată mai departe.

 

Eu scriu despre lucruri care-mi plac… pur și simplu și am spus de mai multe ori că asta mi se pare o normalitate. Dacă totul ar avea un scop pecuniar, cred că ar fi foarte trist și deprimant. 

 

De aici, voi decideți ce faceți cu informația, dar eu vă spun, ca om care a avut muuuuulte perechi de ochelari în această viață, că nu mă mai văd purtând altceva. Ceea ce-i o mare problemă, fiindcă nu mai pot să mă îndrăgostesc la prima vedere de o anumită formă sau cu un design fain, cum făceam înainte. Dar merită cu prisosință, cel puțin pentru mine.

 

Așadar, dacă mă vedeți cu lentilele mele galbene, de acum știți de unde sunt și ce e cu ele.

Lumea nu se vede roz, se vede galben prin ele, dar la câtă presiune e pe noi toți în vremurile astea, orice te poate ajuta să fii mai limpede la minte și mai relaxat reprezintă pentru mine o mare descoperire.

Pentru mai multe articole, povești și inspirații, mă puteți urmări pe paginile de INSTAGRAM și FACEBOOK



3 Comments

  • Maria spune:

    Buna, Diana, multumesc pt. info! Ai idee daca si unde se pot proba acesti ochelari? Eu cu siguranta nu-mi pot comanda online, f multe modele nu-mi vin bine… dar m-ar interesa exact din cauza fotofobiei pe care o am si eu.
    Mersi!

  • Monica Varga spune:

    Buna Diana ,si eu sunt o mare fana de ochelari de soare , de altfel am recomandare medicala atat pentru cei de vedere , cat si pentru cei de soare , nici eu nu ies din casa fara ambele perechi , aas ca sunt foarte curioasa de acestia !