Multe filme istorice sunt inspirate din fapte reale, dar puține sunt bazate pe o acuratețe atât de mare a detaliilor încât să urmeze întâmplările reale precum o umbră.

 

”Ultimul Duel”, al lui Ridley Scott, este unul dintre aceste filme, în care termenul de ficțiune este mai degrabă o metaforă. 

 

 

Povestea se bazează pe cartea omonimă a lui Eric Jager, un autor care a transformat subiectul într-o pasiune personală, documentându-l până la epuizare.

 

 

Jager a găsit firul de pornire al „Ultimului Duel” într-un volum de istorie și a devenit fascinat până la obsesie.

 

Era vorba despre o mențiune telegrafică despre ultimul duel judiciar aprobat de Parlamentul din Paris, în secolul XIV. 

 

Un duel pasional între doi bărbați – Jean de Carrouges și Jacques Le Gris – în urma unei acuzații de viol lansată de Marguerite, soția celui dintâi, asupra celui de-al doilea.

 

Intrigat de nuanțele controversate ale poveștii, Jager și-a dedicat ani din viață studierii arhivelor franceze pentru a găsi fiecare rând și mențiune pe tema acestui duel.

 

Fiecare paragraf al cărții e bazat pe cronici, documente judiciare, manuscrise și alte acte care au supraviețuit timpului. 

 

Toate persoanele, datele, ce a spus unul sau altul, sume de bani, afirmații făcute la proces, „chiar și starea vremii în anumite momente ale poveștii” (după cum el însuși glumește în prefața cărții) sunt adevărate și susținute cu dovezi istorice. 

 

Jager este obsedat de acuratețe, iar asta face povestea cu atât mai vie. 

 

Totodată, ”Ultimul duel” închide un cerc și pentru Ridley Scott, care are o istorie proprie cu duelurile cinematografice.

 

În 1977, Scott a debutat glorios cu un film numit „Dueliștii” (The Duellists), cu care a obținut premiul pentru cel mai bun debut la Festivalul de la Cannes. Acesta se baza pe o povestire a lui Joseph Conrad, „The Duel”.

 

Conjunctura istorică

 

Nu vă dau spoilere, dar contextul în care se petrece acțiunea este relevantă și o să facă vizionarea mai palpitantă.

 

Acțiunea se petrece în secolul XIV, într-o perioadă în care care Franța era guvernată de Carol al VI-lea, fiul de 11 ani al defunctului Carol al V-lea. Subiecții lui erau, după cum îi descrie Jager, „trei clase sociale: luptătorii, preoții și muncitorii, adică cei care luptau, cei care se rugau și cei care munceau”.

 

Carrouges și LeGris făceau parte din prima categorie, amândoi aflându-se în serviciul contelui Pierre. Totodată, erau legați de o mare prietenie. 

 

Atât de mare încât LeGris fusese nașul primului copil al lui Carrouges, lucru care în Evul Mediu era o onoare chiar mai mare decât în zilele noastre. 

 

În mod tragic, soția și copilul lui Carrouges mor într-una dintre epidemiile din epocă, iar el se recăsătorește cu tânăra și înstărita Marguerite.

 

În ciuda frumuseții și a averii sale, Marguerite era controversată prin filiația ei: era fiica infamului Robert de Thibouville, un cavaler normand care-l trădase pe fostul rege de două ori. Chiar dacă trecuseră niște ani, Marguerite era considerată „fiica unui trădător”.

 

Relația dintre Carrouges  și Les Gris se deteriorează progresiv, pe măsură ce Les Gris intră în grațiile Contelui Pierre.

 

Fractura finală are loc în momentul în care contele îi dăruiește lui Les Gris, pentru serviciile prestate, o proprietate scumpă numită Aunou-Le-Faucon. 

 

Ironic, aceasta aparținuse tatălui lui Marguerite și fusese vândută contelui, iar pe fondul invidiei și al frustrării, Carrouges ia situația personal. Considerând că Aunou-Le-Faucon i-a scăpat printre degete și că i se datora lui, ca zestre a lui Marguerite, îl provoacă în justiție pe contele căruia își închinase serviciile. 

 

După judecăți epuizante și eșuate, Carrouges rămâne perdantul, iar relația cu contele Pierre și Les Gris se deteriorează ireversibil.

 

În acest context, Marguerite îl acuză pe Les Gris de viol, iar istoria complicată a celor două bărbați face ca toate instanțele să-și decline competența, la capătul unui proces judiciar lung, 

Duelul rămâne, astfel, ultima șansă de a rezolva conflictul.

 

Verdictul este lăsat în seama lui Dumnezeu, pentru că aceasta era rațiunea duelului judiciar, în acele vremuri: se considera că Dumnezeu îl va lăsa să câștige pe cel care are dreptate și, implicit, perdantul este vinovatul. 

 

Dacă Les Gris pierde, va muri ca violator condamnat. Dacă Carrouges pierde, el va muri, iar soția lui va fi arsă pe rug pentru mărturie mincinoasă. 

 

Filmul

 

În film, rolul lui Carrouges este jucat de Matt Damon, Les Gris este Adam Driver, iar Ben Affleck este contele Pierre.

 

Jodie Comer o interpretează pe Marguerite.

Însăși structura filmului este una atipică și potrivită unei povești atât de nuanțate: fiecare personaj are ocazia să-și spună povestea, pe rând, fiind vorba practic de trei viziuni diferite.

 

Duelul este doar încununarea unei tensiuni care se acumulează progresiv pe parcursul filmului și care te ține pironit în scaun.

 

Tot atipic, fiecare dintre cele trei capitole este scris de către altă persoană: Matt Damon, Ben Affleck și respectiv autoarea americană Nicole Holofcener.

 

Cartea lui Jager m-a prins atât de tare încât am dat-o gata într-o singură seară. E o radiografie a Franței medievale, dar și o dovadă a faptului că firea umană și nuanțele ei transcend barierele epocilor. 

 

Dincolo de amănuntele istorice, „Ultimul duel” este o poveste despre oameni și  despre universalitatea pasiunilor, a invidiilor și a năzuințelor lor. 

 

Chiar dacă regulile lumii de azi par atât de diferite de epoca în care un martor putea fi ars pe rug pentru mărturie mincinoasă, esența umană rămâne aceeași și tocmai asta face filmul o experiență atât de intensă.

 

”Ultimul duel” este disponibil exclusiv în cinematografe, din 15 octombrie 2021.