Când m-am pornit să scriu acest articol, dinainte să apuc măcar să ating tastele laptopului, firul roșu pe care îl aveam în minte pentru poveste – cu cronologie, idei, date concrete – a dispărut subit.

În locul lui, mi-a revenit în minte, fulgerător, o scenă aievea. Una aproape cinematografică.

Se făcea că eram cu șase ani înainte, într-o cafenea de pe o stradă cu nume de capitală, cu o prietenă care tocmai încheiase un capitol greu și începuse o viață nouă. Și care visa cu ochii deschiși să creeze o mică afacere de la zero.

Știți cum sunt acele povești care debutează cu „A început un business din nimic”, unde „nimic” este așa, o figură de stil?

 

Ei bine, în cazul poveștii pe care o revăd chiar acum cu ochii minții, „nimic” nu era o figură de stil.

Dimpotrivă, era cea mai riguroasă și obiectivă descriere a situației.

Vedeți voi, prietena cu pricina nu avea pic de experiență în domeniu, pe piața care o interesa mai existau zeci de branduri similare (ca să nu spun sute) și nu avea nici vreun buget consistent pentru a pune totul pe roate.

Cu toate astea, o văd și acum în fața mea, deasupra unor cești cu capuccino înspumat, arătându-mi pe telefon câteva variante de logo și spunându-mi cu toată siguranța din lume: „Vreau să fac ceva care să fie doar al meu”.

La șase ani și un pic de la momentul din cafenea, acel „ceva” se numește ”Miss Mary a little”, un brand de bijuterii handmade, simple și de efect, cu un șarm pe care e foarte greu să-l „manufacturezi” din sfoară și cristale. 

Fata care stătea în fața mea, deasupra ceștilor de cafea, era Oana, cea care realizează de mână fiecare accesoriu din colecțiile „Miss Mary a little” și una dintre prietenele mele vechi, alături de care am trecut prin multe.

Chiar dacă lucrurile simple sunt cel mai greu de obținut, din mâinile Oanei, mâinile cândva total neantrenate pentru handmade, ies lucruri de care femeile se îndrăgostesc.

 

Deși am vrut de multe ori să scriu despre ”Miss Mary a little” și am urmărit brandul în evoluția lui din ultimii cinci ani (de când există oficial), până acum lucrurile nu s-au legat. Pur și simplu.

Nu aveam timp să ne întâlnim, ne dădeam rendez-vous și apoi una dintre noi amâna, traversam perioade dificile care fie se suprapuneau, fie alternau. Ca-n viață.

Deși Oana este o prietenă veche, nu am fost niciodată genul acela de amice care să stea toată ziua în cafele și conversație spumoasă.

Din contră, ne vedeam nedorit de rar, dar ajungeam să ne împărtășim niște profunzimi atât de improbabile încât plecam mereu acasă bulversate de tot ceea ce ne povestisem una alteia.

Mulți dintre voi o știți pe Oana Frigescu ca om de știri, e un chip pe care-l asociați poate cu micul ecran, dar eu o știu doar ca pe o fată muncitoare, sensibilă și ambițioasă, al cărei vis fusese să lucreze în televiziune. Dintotdeauna.

 

Doar că, așa cum se întâmplă uneori cu visele împlinite pentru care plătim prețul în ani de muncă, sacrificii și strâns din dinți, la un moment dat ne dăm seama că ne-am rătăcit.

Realizăm nu mai este drumul nostru, ci doar iluzia unui drum la care visasem cândva.

Pentru mulți oameni, televiziunea ar fi supremul vis împlinit. Pentru Oana a fost visul pe care l-a trăit și la care a renunțat, cu totală asumare, ca să înceapă de la zero o nouă viață.

La acea cafea de demult, când mi-a povestit prima dată despre planurile ei cu „domnișoara Mary” (brand botezat astfel după fiica ei, Maria), recunosc că primul impuls a fost s-o pun în gardă cu toate dificultățile pieței.

În fond, îmi petrecusem ultimii zece ani documentând povești despre antreprenori și fiind martoră la multe reușite, dar și la visuri mărețe îngropate dinainte să apuce să-și ia zborul. Devenisem realistă și, pe alocuri, ușor cinică.

 

Mi se părea de datoria mea, ca prietenă, s-o temperez, dar în acel moment, pe deasupra ceștilor de capuccino, nu am putut să deschid gura și să spun vreun lucru negativ.

Entuziasmul Oanei era atât de mare, ochii îi sclipeau într-un fel aproape uitat în ultimii ani și părea, în sfârșit, liniștită.

Așa că am ales să nu joc rolul jurnalistei, nici al prietenei lucide și pragmatice, ci să mă comport ca un suporter tacit. Să cred și eu în „domnișoara Mary”, așa cum o făcea ea.

În ultimii șase ani, eu și Oana ne-am văzut rar, dar de câte ori îmi ieșea în cale „Miss Mary a little” pe la târguri, pe Instagram sau în postările altor persoane îmi venea să zâmbesc larg.

Cam ca atunci când te reîntâlnești cu un copil pe care-l știi de la naștere și te minunezi cât a crescut și cum a trecut timpul.

În imaginile pe care le vedeam pe Instagram, Oana apărea și ea zâmbitoare și împlinită, dar în spatele bucuriei stăteau ore de muncă manuală și un business construit pe niște riscuri imense.

De exemplu, pentru primul ei târg – care însemna și primul contact cu viitorul public „Miss Mary a little” – Oana s-a împrumutat o sumă care pe-atunci îi părea enormă.

Singura variantă de a o returna era ca la târg să vândă de acea sumă considerabilă… ba chiar și ceva în plus.

 

Evenimentul era întins pe o perioadă mai lungă de timp, dar până în ultimele zile, Oana aproape că nu a vândut nimic. Zero. Oamenii veneau, priveau și plecau.

În loc să intre în panică, așa cum ar fi făcut și cel mai calm dintre antreprenori, și-a păstrat moralul sus și a luat lucrurile așa cum veneau.

Și, ca în scena finală dintr-un sitcom american, pe ultima sută de metri, când aproape că nu mai exista speranță, a vândut cât să acopere toată suma investită.

De la zero încasări a ajuns să plece acasă fără niciun produs.

După ce mi-a povestit istoria târgului cu pricina, de câte ori mă gândesc la riscuri, îmi vine în minte Oana și mi-o imaginez la standul ei cu accesorii handmade, privind cum oamenii cumpără de la toți ceilalți expozanți, doar de la ea nu. Și totuși…

 

Dacă citiți textul care însoțește fiecare cartolină ”Miss Mary a little”, trebuie să știți că nu e făcut doar să fie drăguț. Nici să sune bine și rotund.

Este o poveste de viață acolo, e povestea Oanei și a tuturor femeilor care la un moment dat au fost nevoite să se reinventeze, să ia viața de la capăt, să dea „delete” la tot și să pornească contorul de la zero.

„Atunci când mi-am imaginat acest brand”, îmi spune Oana, „mi-am dorit sa fie o inspirație pentru femei, pornind de la propria-mi poveste de viață. Un brand pentru femei cu istorii diferite, cu cicatrici și victorii diferite, care au căzut la un moment dat, dar au gasit puterea să se ridice. Femei care au încredere in ele, se susțin, se ajută și aspiră la mai bine”.

FINE SOCIETY: Care a fost momentul în care ai simțit că TREBUIE să faci acest brand?

 

Pentru asta, a fost nevoie ca – după mai mult de zece ani în televiziune – să pornesc pe un drum noi și să mă reinventez.

FINE SOCIETY: Ai lucrat o viață de om în televiziune, fiindca ai inceput devreme. Când te gândești la Oana din TV versus Oana creatoarea de accesorii, ce s-a schimbat la tine?

FINE SOCIETY: Care sunt cele mai importante lucruri pe care le-ai învățat despre tine, de când ai brandul?

 

OANA FRIGESCU: Că nu trebuie să pun business-ul mai presus de mine și de sănătatea mea și că doar în acest mod pot să clădesc la el în continuare.

FINE SOCIETY: De unde vine numele, dincolo de faptul că e inspirat de Maria?

FINE SOCIETY: Știu că tu faci totul de la zero, manual. Mulți spun că manualitatea este ca o meditație activă. Ce gânduri îți trec prin minte când faci accesoriile?

 

Încerc să-mi creionez mental drumul până acolo, însă îl găsesc tare greu de deslușit, așa că mă concentrez pe următorul pas sigur.

FINE SOCIETY:  Din toată experiența ta de viață, crezi în „instituția” norocului? Ce rol a avut CREZUTUL în toată experiența ta cu ”Miss Mary a Little”?

FINE SOCIETY: Ce sfat i-ai da cuiva care se află în punctul în care te aflai tu la început, cu o idee ambițioasă pe care vrea s-o înceapă de la zero? Cu atât mai mult în vremurile ciudate pe care le trăim?

 

Precum am scris în mesajul care însoțește fiecare bijuterie: “Today is the beginning of the rest of your life…”. Acest mesaj poate tine loc și de sfat, până la urmă.

Creațiile MISS MARY A LITTLE le găsiți pe site-ul dedicat.