Am pomenit acest lucru de mai multe ori, în diferite articole, dar mereu în treacăt. Abia săptămâna asta am realizat că n-am scris niciodată pe larg despre acea parte a corpului care primește din plin semnele trecerii anotimpurilor, pe care se vede prima dată înaintarea în vârstă și fără de care oricum n-am putea să facem mai nimic.

 

Mâinile.

 

V-ați întrebat vreodată de ce crema de mâini se află mereu lângă casă, în magazinele de cosmetice? Statistic, mereu o să găsești lângă casă un stender mic cu ceva tubulețe, mărime întreagă sau miniaturale, de cremă de mâini. Până acum câțiva ani, credeam că e DOAR un artificiu de marketing. La fel ca în magazinele de haine, când lângă casă stau agrafele și accesoriile mici, numai bine să-ți mai arunci câte una în coș înainte să plătești.

 

Și da, chiar este un artificiu de marketing. Să fim serioși, e muuuuult marketing la mijloc, în toate magazinele de cosmetice, de haine, de alimente. Viața asta a noastră este ca o autostradă pe care stânga-dreapta cineva vrea să ne vândă ceva, la fel cum și noi vrem să vindem lucruri altora. Asta este. 

 

Dar, dincolo de orice strategie de marketing, în ultimii ani proximitatea cremei de mâini lângă casă a căpătat, pentru mine cel puțin, o altă însemnătate. A devenit o reamintire constantă și binevenită a faptului că ar trebui să am mereu un tub de cremă de mâini la mine.

 

 

În geantă, în mașină, lângă pat. Peste tot. Nu poți niciodată sa ai PREA multe creme de mâini. 

 

Prea multe farduri, rujuri, pensule, sclipiciuri… asta da. Dar niciodată nu poți să spui „Wow, am mâinile prea hidratate și moi, ar trebui să mă opresc din acest exces de cremă!”.

 

De ce? Fiindcă mâinile sunt cea mai chinuită, folosită și lipsită de glorie parte a corpului nostru. Le folosim ca să ne cremuim obrajii, pleoapele, zona de sub ochi, toate „delicatețurile” de zone unde n-am concepe să facem nici în ruptul capului un rid. 

 

Pentru un tubuleț de cremă de ochi suntem dispuse să plătim cât pentru un ditamai borcanul de cremă pentru tot corpul.

 

Dar mâinile? Câte dintre voi, cele care citiți acest articol, considerați mâinile a fi o prioritate? Undeva în top 3, lângă ridurile de la ochi, cutele de pe gât, decolteu sau alte zone multiubite? Prea puține, vă spun eu. 

 

Acum trei ani, făcând un interviu cu o franțuzoaică de la Yves Rocher despre ritualul ei de frumusețe, am întrebat-o care este, în viața de zi cu zi, produsul pe care-l cumpără și îl consumă în cantitatea cea mai mare. Răspunsul ei m-a urmărit mult timp, fiindcă mi l-a dat fără să clipească. ”Crema de mâini”.

 

Și vorbim de o femeie care avea o piele perfectă și care nici măcar nu împlinise încă 30 de ani. Dar avea acest reflex.

 

La mirarea mea, mi-a oferit și o explicație.

 

Mama ei, franțuzoaică „pe stil vechi” ca toate mamele franțuzoaice o învățase că, indiferent cât de neted ți-ar fi gâtul, cât de hidratat obrazul și cât de rozalii pomeții, dacă mâinile tale sunt mai în vârstă decât tine… tot degeaba.

 

După acel interviu mi-am adus aminte, ca într-un film de groază care merge pe rewind la viteză maximă, de toate tuburile de cremă de mâini care au expirat nefolosite, fiindcă – dacă orice altă parte a corpului era inclusă în ritualul zilnic de la care nu făceam rabat – mâinile intrau la capitolul „obiectul muncii”.

 

Dacă mă dădeam cu cremă pe ele, trebuia… să stau. Să nu mai citesc, să nu mai butonez, să nu mai tastez, să nu mai scriu la laptop. Așa că rămâneau ultimele pe listă, când și dacă îmi mai aduceam aminte.

 

Acela a fost primul meu semnal de alarmă, iar de atunci crema de mâini a devenit, pentru mine, la fel ca ritualul băutului de apă. Poate nu ți-e sete, dar trebuie să bei înainte să ajungi să te deshidratezi. Așa că păstrezi un pahar cu apă pe masă, ca să fie acolo.

 

În ultimii ani am testat toate tipurile de cremă de mâini. Tocmai fiindcă în magazine zona cremelor de mâini se află lângă casa de marcat – firește că din alte motive decât ale mele, nu mă amăgesc că e grija comercianților față de bunăstarea mâinilor noastre – mereu vedeam câte un tip de cremă și îl adăugam în coș. 

 

Așa am terminat multe borcănele și flacoane, dintre care pe multe nu le-am mai recumpărat. Pe cele mai multe. Am preferat să iau mereu altceva, altele și altele, fiindcă niciuna nu fusese atât de wow încât să mă facă să-i devin fidelă. Nu văzusem vreo diferență de la cer la pământ.

 

Acum, în viața mea există două categorii de cremă de mâini.

 

Prima categorie e tipul de cremă pe care o dau pe mâini seara, înainte de culcare, și care poate fi oricât de grasă, onctuoasă, oricât de bogată ca textură. Până dimineață tot intră în mâini, așa că nu mă stresez că o să lipesc totul în calea mea. 

 

Aici am tot cumpărat și schimbat, dar cu o mică slăbiciune am rămas pentru crema Vichy cu miros de frezie, pentru o cremă cu extract de mimoză de la „&Other Stories” și pentru cremele de mâini de la Sabon. Dar, sincer, am folosit tone, de la toate mărcile, și chiar n-am vreo preferată. Dacă intră în mâini până dimineață și pielea e hidratată, aleluia.

 

A doua categorie de cremă de mâini, și cea mai importantă pentru mine, e cea pe care o folosesc ziua și pe care o am mereu la mine. Oricât de mică mi-ar fi geanta, o am. Dacă nu încape în geantă, o pun în mașină, dar undeva tot o pun. 

 

Aici standardele sunt mult mai ridicate, fiindcă trebuie să intre în mâini, să nu fie lipicioasă și excesiv de grasă. Iarna, dacă port mănuși – și când e frig port – nu trebuie să rămână la suprafață și să transforme totul într-o lipicioșenie. Cine vrea așa ceva?

 

La acest capitol, singura care a bifat la mine toate criteriile a fost „La Crème Main” de la Chanel. Sincer, nu o spun pentru că sunt preferații mei, dar numai ei puteau să născocească un produs care să ducă ideea de „simpla cremă de mâini” la nivelul următor. Despre prima variantă am pomenit AICI când s-a lansat, în 2017, iar de atunci am terminat vreo 4-5 flacoane în forma lor inimitabilă.  iar vara aceasta a apărut o variantă care îmi place parcă și mai mult și am folosit-o exclusiv în ultimele luni.

 

La Crème Main LE LIFT

Făcând parte din gama Le Lift, noua cremă e gândită special pentru ceea ce spuneam mai sus: eliminarea semnelor de îmbătrânire (inclusiv reducerea petelor pigmentare și uniformizarea culorii tenului), netezire și hidratare care se păstrează până la opt ore. 

 

Treaba cu hidratarea până la opt ore mie, sincer vă spun, mi s-a părut de reclamă. Știți reclamele acelea cu „îți face și îți drege până la X ore”, dar când pui produsul pe piele în 30 de minute nu-l mai vezi?

 

Ei bine, la mine am simțit efectul. Din momentul în care am aplicat crema și până când n-am mai simțit nimic altceva pe piele în afară de o senzație de hidratare delicioasă a trecut… sub un minut. Și ăsta nu-i reclamă, nu e testimonial.

 

Să fim serioși, Chanel chiar NU face așa ceva, fiindcă nu are nevoie. Dar nu pot scrie un articol despre grija pentru mâini fără să pomenesc de această cremă. 

 

Deși declicul a fost acea discuție cu franțuzoaica, La Crème Main mi-a făcut mai simplă misiunea de a mă cremui mai des. Dacă ar fi trebuit să șterg mereu exces de cremă, să-mi șterg laptopul după ce scriam un articol post-cremuire sau să stau mereu cu grijă să nu mă ating de ceva, atunci ar fi rămas la statutul de „ritual de seară” și atât.

 

Ritual de zi a devenit strict DATORITĂ acestei creme.

Când călătoresc, e primul lucru de pus în geanta de mână și am înțeles și eu în sfârșit ce spuneau toate fotomodelele și actrițele celebre, despre cum se cremuiesc ele pe mâini în avion.

 

Gândul meu era: „După ce că abia am loc să arunc un ac și stau cu toate în brațe, să mă mai dau și cu cremă pe mâini? Și ce să fac apoi, să stau cu ele în sus, nemișcată?”. Acum am înțeles.

 

Da, e o investiție mai mare pentru o cremă de mâini, dar aici e tot raționamentul nostru păgubos, cum spuneam mai sus: dăm sume mari pentru un tubuleț minuscul pentru zona ochilor, dar pentru mâini considerăm că ajunge un flaconel de zece lei. 

 

Nu-i vorbă, există creme bune pentru orice buget, doar că ne-am obișnuit noi să considerăm că anumite zone ale corpului „nu merită” mai mult de-atât.

 

Eu una prefer să cheltuiesc mai puțin pentru farduri, fărdulețe și iluminatoare – și chiar am foarte puține – în schimb să-mi iau cea mai bună cremă pe care mi-o pot permite din fiecare categorie care mă interesează.

 

Cu ce vreau eu să rămâneți din acest articol?

 

Uitați-vă la mâinile voastre mai des și prețuiți-le. Îngrijiți-le cum se cuvine. Seara, când le folosiți ca să închideți lumina sau să vă aranjați perna, formați-vă reflexul de a întreba: „M-am dat azi cu cremă pe mâini? Sau nu? Ar fi cazul?”.

 

Apoi, data viitoare când mergeți la cumpărături, priviți cu atenție toate cremele posibile, testați-le, mirosiți-le, vedeți cum vă plac.

 

Și mai ales, vă rog eu, mergeți și testați crema de mâini Chanel din ”Chanel Espace Beauté” din Băneasa Shopping City. E din altă ligă și merită testată, încercată, povestită de fetele de acolo.

 

Nu contează ce buget disponibil ai (am auzit de multe ori „Nu-mi permit să mă uit la produsul X sau Y”), contează să descoperi ceva nou și să ai o experiență. Oricine își poate permite să privească, să învețe și să înțeleagă diferențele dintre produsele foarte bune și cele „așa și așa”. E o chestiune de educație cosmetică până la urmă.

 

Când am testat prima dată un produs Chanel (fără să-l cumpăr), aveam 22 de ani și voiam să aflu mai multe, într-un magazin care mi se părea un templu intangibil. Mă bucur și acum că am îndăznit să intru. Dacă nu aș fi făcut-o, poate nu aș fi ajuns niciodată acum și aici.

 

Cred că la mâini se aplică cel mai bine celebrul citat al lui Coco Chanel: „La 20 de ani ai pielea pe care ți-a dat-o natura, la 30 de ani ai pielea pe care ți-a dat-o viața pe care ai trăit-o, dar la 40 de ani ai pielea pe care o meriți”.