Despre tot ce-i fin și fain

Parfumuri care nu se mai produc și pe care le iubim

By 28 noiembrie, 2020Lifestyle
read time 10 min
 
28 noiembrie, 2020

Parfumuri care nu se mai produc și pe care le iubim

Teleportarea instantanee într-un alt moment temporal este posibilă. Doar că nu se face cu mașinării complicate, ci printr-un simplu gest: deschiderea unei sticluțe de parfum.

by

Parfumurile sunt emoții îmbuteliate. 

 

Mai mult decât orice alt obiect, ne pot transporta într-o secundă în trecut, în toate momentele în care le-am purtat, cu tot cu imagini, culori, replici și scene dintr-o bucată. 

 

În același timp, prezența lor pe pielea noastră poate să ne dea mai multă încredere sau poftă de viață chiar și în cele mai întunecate zile. Doar prin câteva picături la încheietura mâinii.

 

Nu este așadar întâmplătoare afirmația lui Coco Chanel: „O femeie fără parfum este o femeie fără viitor”. Parfumul te ajută să visezi și, dacă îl potrivești cu starea ta de spirit, este ca o trambulină emoțională către locul în care îți dorești să ajungi.

 

Nu degeaba, tot ca înțelepciune colectivă, se spune că atunci când vrei să începi un capitol nou din viață e bine să începi o sticlă nouă de parfum, o nouă esență. Perioadă nouă, aromă nouă.

 

Nici măcar nu trebuie să-ți propui schimbarea, ea vine firesc și subtil: realizezi că nu te mai înțelegi cu parfumul pe care-l purtai, că simți nevoia de ceva nou și că, brusc, ai chef să miroși alte esențe.

 

De asta perioadele vieții sunt legate fiecare de câte un miros: energia noastră din fiecare moment „cere” un anumit parfum.

 

Eu una iubesc parfumurile, dar în același timp sunt o mare nostalgică și o colecționară de amintiri, așa că uniunea celor două elemente mă pune într-o postură complicată.

 

Mai precis, mă predispune unui proces neîncetat de căutare și scotocire pe tot felul de site-uri precum eBay, în căutarea parfumurilor mele favorite.

 

Asta pentru că, dacă ar fi să rezum regula nescrisă a relațiilor mele cu parfumurile, ea ar suna cam așa: ”Orice parfum care îi place mult de tot Dianei prezintă un risc cu cel puțin 80% mai mare decât alte esențe de a fi scos din producție”.

 

Serios vorbesc.

 

În afară de Coco Mademoiselle, parfumul pe care l-am iubit ani de zile și din care am mereu o sticlă în casă, ca să mă bucur de el din când în când, toate celelalte parfumuri istoric-favorite ale mele au fost scoase din producție.

 

TOATE.

 

Iar eu, ca o nostalgică veritabilă, am mutat cerul și pământul ca să le găsesc pe undeva pe eBay sau pe site-uri specializate, astfel încât să mă pot bucura de ele atunci când simt nevoia.

 

Nu sunt dispusă să dau sume imense pe ele, așa cum fac mulți colecționari pasionați, așa că munca e cu atât mai grea: trebuie să scotocesc după cea mai bună variantă, la un preț decent.

 

Asta în condițiile în care unele parfumuri „discontinuate” (adaptare forțată și uzuală după termenul „discontinued”) ajung să coste uneori chiar și o mie de euro.

 

În imaginea de mai jos, țin în mână un parfum care nu se mai produce de 20 de ani… și totuși, faptul că el se află acum în sufrageria mea din 2020 este unul dintre acele mici miracole cotidiene.

 

 

Parfumul din poză se numește Versace – „Yellow Jeans” și a fost primul parfum din viața mea.

 

Mi l-a făcut cadou prietena mamei, care locuia la Milano și era conectată cu lumea modei. Aducea blugii Rifle, dacă vi-i mai aduceți aminte.

 

Eu eram o fetiță de clasa a opta pentru care „machiaj” însemna strugurel de buze și care se îmbrăca în continuare ca un copil, nu ca o „domnișoară”. Și m-am trezit cu minunea asta de parfum, cadou.

 

M-am îndrăgostit de el, a fost primul meu semn de cochetărie, purtat cu drag și drămuit. Am avut vreo cinci sticle din el – devenise cadoul predilect de ziua mea – până când, conform legii nescrise despre care aminteam mai sus… Versace a renunțat la el.

 

Eram pe final de liceu când s-a întâmplat.

 

În serie au mai rămas Blue Jeans și Red Jeans. Pe cel albastru încă îl văd prin duty free și, chiar dacă știu că de două decenii nu se mai produce, îl caut instinctiv și pe cel galben.

 

Nu am uitat niciodată mirosul lui, de piersică, violetă și ceai, cu vanilie, mosc și lemn de santal. E un parfum floral deosebit, delicat și „viu”. Ca dovadă, deși nu l-am mai mirosit din 1998, îl simțeam încă în nări.

 

Când am desfăcut săptămâna trecută cutia comandată de pe eBay și am scos sticla (care, apropo, a fost desenată de Versace însuși), am simțit un tremur de emoție pe care doar reîntâlnirea cu trecutul ți-l poate da.

 

Am tras cu nesaț primul puf de parfum, ca pe o infuzie de amintire. Miroase a copilăria mea și a toate lucrurile care mi-au plăcut cândva. Și încă îl iubesc.

 

I-am trimis mamei poză pe Whatsapp și mi-a spus să vin neaparat dată cu el la următoarea vizită. Și a completat și cu ceva foarte adevărat: ”Uite, Diana, cât de puțin avem nevoie ca să fim fericiți”.

 

Da, chiar așa este… avem nevoie de foarte puțin. Uneori, ca să simțim o emoție și o fericire de nedescris e suficientă o sticlă de parfum găsită pe eBay, negociată și livrată prin Poșta Română. O livrare de nostalgie.

 

 

Un alt parfum iubit de mine a fost Balmain – ”Ambre Gris”.

 

Cu el am o poveste aparte.

 

Eram la Londra, în 2008, în magazinul Selfridges, a cărui ieșire spre Bond Street se află chiar în fața „raionului” de parfumuri.

 

Sau se afla, pentru că între timp a suferit destule schimbări de aranjament interior.

 

Știți cum asistenții de vânzări din magazine îți întind câte un cartonaș cu „noua esență”, ca s-o încerci? În 99% dintre cazuri, le iau, le miros și uit de ele. Nu mă mișcă cu nimic.

 

Ei bine, tocmai mă grăbeam să ies din magazin și un vânzător mi-a întins un cartonaș din „noul parfum de la Balmain”. Am zărit sticla, care mi s-a părut superbă: pătrată, simplă, de culoare gri-albăstrui, cu un dop ușor Art-Deco, auriu rotund.

 

Am luat cartonașul rapid, am ieșit spre metrou și, coborând treptele, l-am mirosit.

 

Nu exagerez cu nimic când spun că în acel moment am cumpănit serios dacă să îmi amân întâlnirea spre care mă duceam și să mă întorc pe loc să-l cumpăr.

 

A fost iubire la prima mirosire, chiar dacă nu sună foarte glamour. A fost poezie.

 

A doua zi, m-am întors special și l-am cumpărat, iar din acel moment relația noastră nu a avut nicio secundă de cumpănă. Nu m-am dezîndrăgostit niciodată, chiar dacă el a fost scos din fabricație câțiva ani mai târziu.

 

Nici acum nu înțeleg de ce, era cel mai frumos parfum de la Balmain, creat de Guillaume Flavigny.

 

Este un oriental lemnos blând, cu note de Ambergris (am căutat acest ingredient în zeci de parfumuri ulterior, sperând să găsesc vreo similitudine cu acesta, dar… nu), tuberoză, tămâie, tonka, imortele și piper roz.

 

Am dat gata cam cinci sticle din el înainte să-l scoată din producție, iar de curând am reușit să „pescuiesc” încă o sticlă intactă de pe eBay.

 

Parfumurile din viața mea sunt pe perioade.

 

Unele cumpărate tot „spontan” și care s-au dovedit a fi iubiri sunt Moschino – „Couture!” și Dolce&Gabbana – „Sicily”.

 

Le-am cumpărat în facultate, într-o călătorie în Italia, și de câte ori le miroseam îmi aduceam aminte de aglomerația din Milano, de motocicletele Vespa care treceau razant pe străduțe, de magazinele la care mă uitam uimită și încântată, la italiencele elegante și senzuale.

 

Fiecare picătură era o amintire completă, cu tot cu decor și coloană sonoră.

 

Ambele au fost scoase din producție, iar între timp Dolce&Gabbana a scos o variantă nouă de Sicily.

 

Cea veche rămâne însă favorita mea și încă sunt în proces de „săpat” după cele două sticle.

 

 

La fel, nu râdeți, am o nostalgie puternică față de mirosul pudrei Caron (care s-a păstrat aproape la fel până în zilele noastre, dar nu chiar identic) și după cutiile albe cu punctulețe gri în care era ambalată.

 

Și după deodorantul Impulse – Incognito, care încă se găsește în magazine și pe care, după ce termin acest articol, mă voi duce să-l cumpăr ca să-l am în colecție. Pur și simplu mi s-a făcut incredibil de dor de el.

 

Asta e cu adevărat bucuria parfumurilor: jocul, convenția, experimentul.

 

Și tot de asta mă lasă rece „snobii” într-ale parfumeriei, care susțin că ei nu se dau cu parfumuri decât de la ”niche” în sus.

 

Da, parfumurile de nișă sunt fantastice, dar dacă iubești cu adevărat aromele și această joacă frumoasă a mirosurilor și a amintirilor, îți dai seama că orice esență poate fi o revelație.

 

Iubitorii de parfumuri sunt unii dintre cei mai deschiși și lipsiți de formalism oameni din lume, capabili să se entuziasmeze la fel de tare pentru un „Baccarat Rouge” sau un Clive Christian ca pentru un parfum „Priscilla Presley” din 1995 sau pentru un „Juicy Couture”.

 

Intru destul de des pe mai multe forumuri de iubitori de parfumuri și mă uimesc de fiecare dată micile acolade și discuții despre câte o esență Oriflame de acum 20 de ani sau de o mostră de Avon din 2000. Asta în condițiile în care aceiași oameni au colecții de mii de euro de parfumuri de nișă.

 

Doar că nu sunt colecții făcute după preț, ci după compatibilitate și emoție. Asta e diferența.

 

 

Că veni vorba, parfumul lui Sarah Jessica Parker – „Lovely”, este unul dintre cele mai lovely pe care le-am mirosit vreodată, deși este un „parfum de vedetă”, acea categorie la care mulți strâmbă din nas.

 

Și, bineînțeles, și el pare pe cale să fie scos din producție, fiindcă inclusiv pe forumuri lumea se plânge că se găsește tot mai greu.

 

Iubitorii de parfumuri sunt oameni care miros și testează de toate, inclusiv parfumuri de la Zara, esențe făcute de vedete sau parfumuri la 80 de lei. Fără prejudecăți și snobisme.

 

Nu sunt mai „inițiați” decât alții, ci doar mai curioși și un pic mai înțelepți.

Au înțeles că orice îți poate trezi o emoție și dacă nu miroși… nu ai cum să știi.

Voi după ce parfumuri sunteți nostalgici?

********

Pentru mai multe idei, inspirații și nostalgii, mă puteți urmări și pe contul de Instagram.

Foto: Unsplash, Fine Society

6 Comments

  • Cristiana spune:

    Escale a Portofino de la Dior si Roma de la Laura Biagiotti. Superbe erau. Sper sa imi mai gaseasca sora mea prin Germania pe cel italienesc

  • Anonim spune:

    Interesant articol. Si da , cred ca toate iubitoarele dr parfumuri au cel putin unul care nu se mai gaseste pe piata.Eu „sufar” dupa Kenzo-Ca sent beau si L’instant de la Guerlain.

  • Ina spune:

    Gloria Cacharel, o nebunie de parfum, regăsesc ceva din el in Mon Guerlain și in Lost Cherry… dar niciunul nu se apropie. E tinerețea mea in Gloria, primele parfumuri scumpe… și Alchimie de Rochas…

    • Alina Dumitrache spune:

      Incercati sa dati nas lui Amo a lui Ferragamo, are ceva din Gloria, daca nu ma inseala memoria olfactiva…

    • Mirela spune:

      Alchimie este preferatul meu din toate timpurile. Se gaseste foarte greu, si la niste preturi absurde, pretuiesc cele cateva sticle pe care le am si sper sa ma tina toata viata 🙂 si Couture! E senzational, si Sicily, dar atentie, Sicily e cateodata falsificat, mi am luat o teapa monumentala de curand si nu mai cumpar online de la vanzatori pe care nu-i cunosc. Salutari de la un colectionar de amintiri,, specialitatea mea fiind tot vintage. Memoria olfactiva e extrem de importanta pentru mine. Am gasit cateva parfumuri care imi amintesc de adolescenta: poison esprit de parfum, dolce vita, volare de la oriflame, mult iubitul pret a porter pe care il am si acum. Alti unicorni descoperiti tarziu, fara asociere de amintiri, pentru ca nu se gaseau la noi ar fi: Balenciaga Le Dix, mcQueen Kingdom, care e chiar ciudat, mai mult o experienta, nu chiar de purtat in public, si ultrararissimul Schiaparelli Shocking.

  • Raluca spune:

    Indian Summer de la Priscilla Presley – îl folosea nașa mea când eram copil și mi se părea perfect!!<3

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.