Despre tot ce-i fin și fain

Putem să ne dăruim unii altora siguranță de sine?

By 10 august, 2016Emotions
read time 1 min
 
10 august, 2016

Putem să ne dăruim unii altora siguranță de sine?

Încrederea în sine este cea mai prețioasă posesiune a secolului în care trăim, fără de care toate celelalte se anulează. Ne este tot mai greu să o ,,producem” singuri, dar ce-ar fi dacă am putea s-o fabricăm unii pentru ceilalți? Poate lumea ar fi mai bună.

by

Audrey Hepburn și Audrey Tatou – întâmplător două ,,Audrey” – sunt, pentru mine, două dintre cele mai frumoase femei care au apărut vreodată pe Marele Ecran. Fine, cu o fragilitate care ascunde multă forță și cu un farmec care cucerește prin mijloace subtile și învăluitoare, fără să strige.

 

Sunt minunate amândouă și totuși, ceea ce le unește peste timp nu este doar prenumele, ci o inexplicabilă nesiguranță de sine, căreia reușim să-i dăm de capăt doar dacă luăm în considerare standardele și presiunea societății, de când e lumea și pământul.

image

 

Audrey Hepburn a recunoscut în repetate rânduri, în interviuri, că nu s-a considerat niciodată frumoasă sau talentată și că, odată cu fiecare rol primit, se temea că și restul lumii își va da seama de asta și că va rămâne fără job.

 

Deși generații de oameni care n-au cunoscut-o niciodată se uită în continuare cu admirație și fascinație la fotografiile și filmele ei, pe timpul vieții Hepburn s-a luptat neîncetat cu sentimentul de impostură și cu imaginea interioară de ,,rățușca cea urâtă”.

 

La câteva decenii după moartea ei, fiul lui Audrey, Luca Dotti, confirma indirect – într-un interviu acordat revistei Vanity Fair – exact această tristă nesiguranță: ,,Mama credea că frumusețea ei e doar un mix bun de defecte. Credea că are nasul mare, picioare mari, că e prea slabă, cu sâni prea mici. Obișnuia să se privească în oglindă și să spună «Nu înțeleg de ce oamenii m-ar putea considera frumoasă»”

 

movie-poster-for-the-film-priceless-with-audrey-tautou-movies-ed28963ecb121ad89ebc435a38ee684c-large-1277768Cât despre Audrey Tatou, minunata ,,Amelie” – în mai multe interviuri cu ea am regăsit un discurs recurent și extrem de asemănător cu al celeilalte Audrey. I se pare de necrezut că a primit atâtea roluri bune, îi este teamă că, într-o zi, regizorii își vor da seama că n-are nimic special și vor înceta să o mai caute (pare un deja-vu, după paragraful de mai sus?) și recunoaște deschis că suferă de o acută nesiguranță de sine.

 

,,De multe ori caut siguranța de sine în regizorul cu care lucrez, sperând ca el să-mi dea acea doză de încredere care îmi lipsește în tot restul timpului” este doar cel mai recent citat din Tatou, dintr-un interviu pentru The-Talks.

De câte ori văd cum o persoană absolut extraordinară nu-și acordă niciun pic de credit, mă cuprinde o tristețe adâncă. Și îmi dau seama cât de fericiți am fi dacă ne-am putea vedea, preț de o zi, prin ochii celor din jur. Uneori, dioptriile cu care ne privim în oglindă sunt atât de mari încât distorsionează cumplit ceea ce suntem cu adevărat.

Când eram în clasa a noua, o profesoară de informatică, doamna Șuteu, a făcut cu noi un experiment de viață foarte frumos (pe care l-am regăsit, ulterior, în ,,Chicken Soup for the Soul”, volumul unu, cartea lui Jack Canfield și Mark Victor Hansen). Ne-a rugat să luăm câte o foaie de hârtie, să facem o listă cu numele colegilor noștri de clasă, să scriem în dreptul fiecăruia ceva care ne place și pentru care îl apreciem și apoi să-i dăm ei foaia, nesemnată.

 

La următoarea oră, a venit cu un pumn de bilețele, câte unul pentru fiecare, conținând înșiruirea lucrurilor frumoase pe care le aveau de spus colegii noștri despre noi. Eu încă am bilețelul meu, într-un sertar acasă, deși au trecut 18 ani. Nici nu trebuie să mă uit pe el, fiindcă știu aproape pe de rost ce scrie acolo. N-am uitat nimic.

 

Multe dintre lucrurile scrise acolo erau părți ale mele pe care eu nu le vedeam sau nu le conștientizam la momentul respectiv, cu toate nesiguranțele adolescenței. Colegii mei, în schimb, le vedeau mai frumos și mai clar decât mine. Și, ironic, unele dintre cele mai mari temeri ale mele erau, în înșiruirea de pe acel bilețel, lucrurile pe care ei le apreciau cel mai tare. Ne vedeam unii pe ceilalți mult mai clar și mai frumos decât reușeam să ne vedem pe noi înșine.

De câte ori mă rog, am o rugăciune pe care eu am ,,inventat-o” instinctiv, într-un moment al vieții în care mă luptam cu propriile nesiguranțe. ,,Doamne, te rog ajută-mă să văd în mine ceea ce Tu vezi în mine”. Mă rog să reușesc să am, în fiecare zi, la fel de multă încredere în mine cum sunt sigură că are Dumnezeu în mine. În multe momente ale vieții, m-a pus în posturi pe care le-aș fi crezut insurmontabile, dar pe care le-am depășit cu brio.

 

Știind de ce sunt în stare, și eu aș vrea uneori să-mi acord mai mult credit, să am mai multă încredere, să mă arunc în gol cu siguranță deplină în aripile mele. Dar, ca toate lucrurile majore din viață, siguranța de sine e un proces continuu, nesfârșit. Nu îți iei diploma de ,,încredere în tine” și gata, ai absolvit cursul. Nu, fiecare zi e un nou examen, pentru totdeauna.

Toți ar trebui să ne privim din exterior, măcar o dată în viață. Poate printr-un experiment precum cel de mai sus, poate printr-o discuție sinceră cu un prieten de încredere sau în orice alt fel simțim că am putea căpăta o perspectivă sinceră și detașată. Am putea descoperi bucăți din noi de care nici nu știam că există.

13 Comments

  • Raluca spune:

    Am avut o revelatie anul asta cand am aflat de „sindromul impostorului” si am citit despre el, descoperind de ce m-am purtat intr-un anume fel in anumite momente si de ce ma sabotez singura de multe ori. Foarte frumos scrii, Diana! Cred ca e pentru prima data cand comentez, dar iti stiu blogul de mult si uneori(de exemplu acum) recitesc texte care imi sunt dragi.

  • Alice spune:

    Multumesc pt acest articol care puncteaza la fix si cu cele mai potrivite cuvinte o multime de lucruri pe care nu le puteam exprima.
    Mereu m-am considerat o sleampata fara stil si ma simteam mereu umbrita de restul fetelor sau verisoarelor mele stilate. Ieri o colega de serviciu cu care nu am nici o treaba imi spune din senin cat de mult ii place cum ma imbrac si cat de ‘french’ e stilul meu si ce coafura grozava am.
    Pt cateva ore bune am fost paralizata de rusine ca am fost convinsa ca isi bate joc de mine. Nu aveam dreptate. E bine sa te vezi , chiar si rar, asa cum te vad cei din jur.
    Sa citesc acest articol mi-a atins ceva in suflet.

  • Andreea Beatrice spune:

    Cred ca te-ai obisnuit sa ti se spuna cat de frumos scrii si cat de complet incalzesti suflete dar stiu ca le meriti cu prisosinta.Se simte ca ai citit mult,ca te-ai informat si cel mai important ca imbraci totul cu inima ta mare si bunul tau simt .Intr-adevar,rugaciunea m-a inseninat si am realizat ca uneori nu trebuie sa insiruim mii de cereri catre Dumnezeu,el ne stie si ne simte.Eu obisnuiesc sa mai spun: Doamne,ajuta-ma sa evit ce nu e trimis de la tine!

    Te imbratisez cu drag!

  • Marta spune:

    Oh, cat de frumos ai scris! As vrea si eu sa ma vad prin ochii Lui de parinte! Felicitari, Diana, pentru inocenta cu care iti expui trairile…ma regasesc mult in ceea ce scrii 🙂

  • Mâzgălica spune:

    Pot folosi și eu rugăciunea ta 🙂 ?

  • Ana-Maria P. spune:

    Ce frumos exprimat si cat de adevarat! Blogul tau e oaza mea de relaxare dar si un imbold continuu care pune niste rotite in miscare. Ahh..daca ar citi mai multa lume ceva cu adevarat hranitor penru minte si suflet poate ar disparea „vedetele” si penibilul din tara.

  • Barbur Diana spune:

    Imi esti draga de mor…tot ce scrii tu…este super!!!

  • Iti multumesc tare pentru text si pentru rugaciune!

  • Carmen spune:

    Am primit si azi o prajiturica pentru suflet. Imi plac foarte mult articolele tale, atat temele abordate cat si maniera in care iti construiesti textele. Standardul tau interior se vede in ceea ce scrii si este evident ca ti-ai propus sa aduci un beneficiu real celorlati scriind, nu doar sa castigi like-uri . Te admiri pentru ca pasesti pe drumul simplitatii si al elegantei nu pe drumul popularitatii cu orice pret. Felicitari!

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.