Despre tot ce-i fin și fain

Răzvrătitul parfumeriei artizanale: Paolo Terenzi și privilegiul de a spune tot ce gândești

By 14 noiembrie, 2018Virtues
read time 15 min
 
14 noiembrie, 2018

Răzvrătitul parfumeriei artizanale: Paolo Terenzi și privilegiul de a spune tot ce gândești

Este unul dintre moștenitorii unui imperiu care a început cu lumânări parfumate și a ajuns la parfumuri artistice renumite în toată lumea. Cântăreț de jazz la origine, Paolo Terenzi crede în comuniunea dintre muzică și parfumuri în creațiile sale pentru brandul Tiziana Terenzi. Dar, mai mult ca orice, crede în luxul de a spune exact ce gândești, fără teamă de consecințe.

by

Paolo Terenzi, nasul brandului de parfumuri Tiziana Terenzi și continuatorul unei moșteniri întinse pe trei generații, este un personaj de film, în carne și oase. E genul acela de om pe care îl vezi pe blogurile de street style din afară și nu-ți vine să crezi că nu e îmbrăcat așa pentru vreo ocazie specială, ci pentru viața de zi cu zi. 

 

Are un stil extravagant și inimitabil, dar în care se simte atât de bine încât pare cel mai firesc lucru din lume. Fiecare detaliu are un sens și o poveste: șosetele în dungi colorate, vesta cu un ceas pe lanț, sacoul în carouri și pălăria asortată, plus mustața răsucită, devenită deja trademark. 

 

 

Oriunde ar călători, chiar dacă pleacă doar pentru o zi sau două, are câteva geamantane pline-ochi cu haine, fiindcă nu știe niciodată ce va avea chef să îmbrace la un anumit moment. Așa că trebuie să aibă cât mai multe variante posibile.

 

Se îmbracă în funcție de dispoziție, de momentul zilei, de vremea de afară și de feeling. Îmi spune că înainte de interviul nostru a insistat să facă un ocol pe la hotel ca să își schimbe cravata, chiar dacă traficul era îngrozitor și i-ar fi luat mult timp. ”Am simțit că nu se potrivea cu acest moment din zi și cu întâlnirea noastră. După o anumită vârstă, accesoriile sunt esențiale pentru a te exprima”.

 

Nu mă pot abține să nu-i admir cravata cu pricina, cu imprimeul buzelor Linei Cavalieri, un model clasic Fornasetti, iar replica lui ne face să bufnim în râs pe toți cei prezenți: „Ah da, mai am acasă o cravată Fornasetti unicat, făcută de prietenul meu Barnaba Fornasetti, dar e cu un penis imprimat pe ea și m-am gândit că n-ar fi totuși locul și momentul potrivit s-o port”.

 

Acesta este stilul lui Paolo Terenzi: direct, amuzant, fără menajamente. Când vorbim despre industria de parfumuri, îmi spune că francezii au găsit cel mai bun instrument de marketing prin care să controleze tot: piața de la Grasse, pe care o numește „un mare bullshit în stil franțuzesc”. Se oprește și izbucnește în râs: „Sper că nu ești franțuzoaică”. Apoi continuă: „Realitatea e că, atunci când italienii aveau Imperiul Roman, francezii erau niște barbari”. 

 

La fel de tranșant este și cu radiografia pieței de parfumerie, unde îmi explică cum firmele mari folosesc aceleași ingrediente de mijloc și de bază și doar îl încântă pe client cu niște note de început mai elaborate, dar care se duc în câteva minute. „De asta toate parfumurile noi tind să semene unele cu celelalte”.

Paolo Terenzi duce lipsa „corectitudinii politice” la rang de artă și o transformă într-un show, pe care-l livrează cu maximă seriozitate interlocutorilor lui. ll întreb dacă mereu a fost la fel sau dacă undeva pe parcurs s-a forjat această îndrăzneală. Mereu a fost așa, îmi răspunde zâmbind. ”Și oricum, acum sunt prea bătrân ca să-mi mai pese ce crede lumea. Am și privilegiul să nu-mi pese. Când vreau să spun ceva incorect politic, mă gândesc: ce se poate întâmpla dacă spun? Nimic. Așa că spun!”.

 

Pentru Paolo, ceea ce alții numesc „incorect politic” este pur și simplu adevărul personal rostit cu voce tare. Există acel dicton despre cum ceea ce simțim, ceea ce gândim și ceea ce rostim ar trebui să coincidă, dar până la el n-am cunoscut pe cineva la care cele trei straturi de conștință să se confunde atât de fidel. „Încerc să am grijă de mine pe cât posibil și, oricâte greșeli aș face, să nu am regrete”, îmi mărturisește el. „Dacă privesc înapoi la viața mea, am făcut o grămadă de greșeli, dar regrete… zero!”. 

 

Și îmi mai spune ceva, complice: nu-i plac învingătorii, nici cei care îi domină pe alții. „Dacă am de ales, o să fiu de partea celui de pe locul doi, fiindcă nu cred în succesul obținut cu orice preț și trecând peste cei mai slabi decât tine”.

 

Paolo Terenzi este un exemplu bun de trăit viața așa cum ești, nu cum ai vrea să fii sau cum crede lumea. Încearcă să-i facă și pe cei din jur să se comporte la fel, iar când îmi dă cartea lui de vizită, care e portocalie, precizează că fiecare angajat din companie își poate alege singur culoarea. E prea plictisitor să fie toate la fel, iar oamenii ar trebui să fie lăsați să se exprime, chiar și cu lucrurile mici. 

 

Paolo crede în emoție. La el totul este despre emoție și totul are o semnificație, la fel precum acea carte de vizită. Parfumurile, poveștile, chiar și micile gesturi. Ciocnim două pahare de șampanie, iar la final își apropie paharul de masă și îl atinge ca și cum ar da noroc. ”Așa facem noi, italienii, ca să dăm noroc cu cei care nu sunt aici, dar sunt în inimile noastre. Așa se făcea pe vremuri, la acele mese lungi unde nu aveai cum să atingi paharele tuturor oamenilor, așa că atingeai masa cu paharul, ca și cum ai închina cu toți”.

 

Parfumurile „Tiziana Terenzi” și ceea ce este brandul în ziua de azi reprezintă al treilea capitol al unei povești începute demult, cu bunicul său, care meșterea artizanal lumânări cu esențe create în atelierul său. Afacerea a fost continuată de tatăl lui Paolo, iar el și sora lui, Tiziana, care a dat și numele brandului, au dus povestea mai departe, în sfera parfumurilor artizanale.

 

Fiecare parfum din liniile de esențe ale casei are povești și semnificații și mai ales multă emoție. De asta, Paolo îmi mărturisește că în „biblioteca” lui de parfumuri de acasă nu se află decât creațiile proprii. Nu fiindcă nu i-ar plăcea munca altor parfumieri, ci pentru că atunci când poartă ceva preferă să simte emoția pe care a avut-o când a creat respectivul parfum. 

 

”Eu nu creez niciodată parfumuri care să te facă să miroși bine și atât. Eu vreau emoția, de la asta pornesc. Mă interesează mereu evoluția sufletului și a stării de spirit pe care o are omul care poartă ceea fac eu. Parfumurile mele trebuie să aibă un spirit: chiar și după multe ore, când se duce mirosul, să se mai elibereze pe ultima sută de metri niște lucruri. Să te facă să te emoționezi”.

Lui Paolo nu îi place denumirea de „parfumerie de nișă”, ci preferă termenul de „parfumerie artistică”, fiindcă există o poveste în spatele fiecărui parfum și trebuie s-o asculți înainte să-l miroși. „Când eram muzician, fiindcă eu am fost mulți ani cântăreț de jazz, îmi plăcea să privesc concertele, nu doar să le ascult. Ascultatul e doar o parte, dar ai nevoie și de partea vizuală, trebuie să percepi totul tridimensional”. 

 

Mă gândesc la exemplul cu ciocnitul paharului de masă și îmi dau seama că Paolo e un om al simțurilor, pentru care vizualul se cere „ascultat”, muzica „privită” și parfumul „gustat”.

Am stat de vorbă cu Paolo Terenzi în incinta Obsentum, locul în care se vând creațiile „Tiziana Terenzi”, iar discuția noastră n-a fost nicidecum o înșiruire de povești despre ingrediente și nume de parfumuri, ci despre emoții, realități nerostite prea des ale vocației de parfumier și multe adevăruri savuroase și total incorecte politic.

 

Fine Society: O pianistă mi-a spus, cândva, că atunci când ascultă înregistrările ei de acum 10 ani știe exact la ce nivel se afla atunci și cum era starea ei de spirit. Când miroși un parfum, simți la fel, având în vedere că totul pornește de la o emoție?

Paolo Terenzi: Absolut. E o chestiune de maturitate. Eu unul, când miros un parfum, îmi amintesc cât de deștept sau de prost eram pe-atunci (râde). Firește că fiecare vârstă își are frumusețea ei, dar eu la aproape 50 de ani simt că încep să am o înțelepciune diferită de cea de la 40 de ani. Când miros ceva ce am creat mai demult, îmi dau seama de greșelile pe care le-am făcut, dar chiar și așa încă îmi plac acele esențe. 

 

Nu am nicio problemă cu recunoașterea greșelilor, uneori ele mă fac să râd eu de mine. Când ești tânăr, ai uneori niște ambiții pe care, după ce le atingi, îți dai seama cât de mici și lipsite de miză erau. E foarte interesant ce spunea acea pianistă și mă identific cu totul, fiindcă și eu sunt muzician la bază, am cântat jazz și folosesc muzica în creațiile mele. În capul meu, există similarități clare între parfum și muzică: notele, coardele, portativele, toate își au corespondentul lor în biblioteca parfumeriei.

 

Știi, acum doi ani am fost cu un prieten la o piață de vechituri. Am o mare curiozitate în legătură cu tot ce are legătură cu trecutul. Ei, și acolo, într-un anticariat, am descoperit o carte veche în care era vorba despre parfumuri și muzică. O carte din secolul al XIV-lea, din Evul Mediu, unde autorul luase liniile portativului și fiecare notă o asociase cu un anumit ingredient: lemn de santal, violetă… Am fost uimit că încă de acum 600 de ani oamenii știau asta, iar noi abia acum redescoperim niște conexiuni. Ceea ce nouă ni se pare acum inovație, pentru ei era lucru știut.

 

FS: Cum vedeți lucrurile în lumea parfumurilor din prezent: relația dintre parfumurile de nișă, parfumurile de masă și faptul că tot mai multe branduri de nișă încep să fie înghițite de marile companii?

PT: Nu-mi este teamă de schimbările din lumea parfumeriei, le găsesc chiar palpitante. Sunt mulți parfumieri care vor să rămână în sferele lor, dar eu nu sunt un purist, n-o să spun niciodată „Vai, eu vreau să creez un parfum din care să existe o singură sticlă în toată lumea, pentru că am luat două petale care nu se găsesc decât pe Lună și le-am distilat într-o esență unică…”. Râde cu poftă. Serios acum, eu respect profesii precum cea de doctor, de avocat, de oameni care salvează sau ajută alți oameni. Noi suntem doar parfumieri, niște oameni cu norocul unui job privilegiat, dar creăm parfumuri și atât. Nu-mi plac parfumierii care se poziționează undeva pe un piedestal, cu restul lumii la picioarele lor.

 

Piața se schimbă, iar ceea ce acum 5-6 ani oamenii numeau „nișă”, dar eu prefer s-o numesc „parfumerie artistică”, zona asta era un segment doar pentru cei care voiau să fie altfel. Era strict rezervată celor care căutau originalitatea. După ce a început să crească exponențial, au apărut două efecte. Unul pozitiv, prin dorința oamenilor de a încerca alt tip de ingredinte și de emoții. Al doilea negativ, fiindcă marile concerne au realizat că vor pierde cotă de piață… ce cuvânt oribil, „cotă de piață”, și – ca să-și schimbe imaginea prăfuită – au început să cumpere branduri mici. Doar că, în loc să le lase cum sunt ele, au început să aplice modelul lor de business pe parfumeria de nișă.

 

Atelier Cologne, Le Labo, Frederic Malle, By Killian, toate au fost cumpărate de marile concerne și, chiar dacă nu pare că s-a schimbat nimic pentru consumatorul final, în culise totul se schimbă. Scopul creației devine profitul, iar pentru asta se fac compromisuri. Omul care cumpără nu știe cine conduce brandul, habar nu are că el a fost vândut și că aparține altcuiva. Și mă întristează că, pe măsură ce aceste branduri se uniformizează, vom pierde clienți loiali, care ar fi dorit să-și exploreze simțurile în continuare. Ei își vor pierde încrederea în parfumeria artizanală, fiindcă nu vor mai vedea diferențe față de ea și cea de masă.

 

FS: Care crezi că e problema cu parfumurile de masă și cum ar trebui să analizeze un cumpărător înainte de a cumpăra?

PT: Eu am lucrat mulți ani cot la cot cu reprezentanții de vânzări din magazin, acolo înveți exact ce vrea consumatorul și cum să vorbești cu el. Dacă i-aș sfătui pe oameni, le-aș spune să nu se grăbească. Unii oameni miros parfumul pe blotter, apoi în câteva secunde se decid să-l cumpere, din impuls. Multe parfumuri sunt gândite să aibă notele de vârf foarte puternice, ca să-ți atragă atenția. După 5-6 minute, ele dispar și rămân cele de mijloc, precum și inima parfumului, care de multe ori sunt aproape identice de la un brand la altul.

 

E o chestiune de cantitate și de strategie: marile companii pot face absolut tot ce vor și cu siguranță au oameni care sunt mult mai buni decât mine la creat parfumuri, însă cantitativ nu poți face tone de sticle cu ingrediente care sunt în mod clar limitate. Așa că ai nevoie de o notă de mijloc și o notă de bază cât mai simple și asemănătoare și ușor de obținut, iar ceea ce schimbă sunt notele de vârf. Acolo se face diferența, e ca un fel de algoritm în care schimbi ceva și păstrezi ceva. Un model de business foarte profitabil și care funcționează perfect.

 

Dacă vrei ceva care să ți se potrivească și care să-ți vorbească, dă-i timp parfumului. Miroase, pune pe piele, fii conectat cu propriile simțuri. Așteaptă o oră sau două, pleacă și plimbă-te, vezi-ți de activitatea ta normală, apoi – când nasul tău e sigur de alegere – întoarce-te și cumpără parfumul. Oricum, nu poți alege tu un parfum. Parfumul te va alege pe tine, dacă ai inima să-l înțelegi.

FS: Linia mea preferată de la brandul vostru este cea inspirată de otrăvuri (n.red. există linia V Canto, unde parfumurile se numesc Arsenico, Stricnina, Cianuro, Lucrezia Borgia și tot așa). Știu că are o poveste care se leagă de copilăria ta.

PT: Da, eu am copilărit în Cattolica, lângă Rimini, un tărâm superb la malul mării Adriatice, în zona în care unde se află și celebrul castel Gradara. Gradara este locul în care se desfășoară o parte din acțiunea din „Divina Comedie” a lui Dante. Acolo Francesca și Paolo – care au trăit cu adevărat – sunt surprinși de către soțul Francescăi și uciși. Este practic locul uneia dintre cele mai frumoase povești de dragoste din istoria literaturii. O poveste adevărată, nu inventată, ca Romeo și Julieta ai lui Shakespeare (râde). 

 

 

Eram fascinat de acest castel când eram mic, mai ales că până în 1984 era imposibil de vizitat fiindcă aparținea unei doamne care trăia încă acolo. După moartea ei, castelul a rămas guvernului italian, care l-a făcut vizitabil de către publicul larg.

 

Am început să studiez, să petrec timp în încăperile lui și colecția „V Canto” – Quinto Canto – a fost creată alături de sora mea tot având ca inspirație povestea lor.

 

„V Canto” este cântul al cincilea din „Divina Comedie”, momentul în care Dante coboară în infern și primul păcătos pe care-l întâlnește este Francesca. Fiecare parfum este o parafrază a unui vers din „V Canto” a lui Dante. Spre exemplu, unul dintre parfumuri se numește „Mea Culpa” fiindcă e vorba despre asumarea greșelilor. Francesca și Paolo știau că greșesc, că Paolo era cumnatul Francescăi, dar s-au iubit. Iubirea era mai presus de puterile lor, iar parfumul e despre această greșeală, dar și despre puterea de a recunoaște că nu ai fi putut face altceva. Ceea ce e greșit în fața oamenilor, poate fi corect în fața iubirii.

 

Tot în acest castel, Gradara, a trăit un alt personaj drag mie: Lucrezia Borgia, pe care eu o văd ca prima feministă din istorie. A încălcat reguli, a luptat împotriva dominației masculine și a fost exact cum trebuie să fie o femeie: frumoasă, deșteaptă și periculoasă. (Râde). În castel există inclusiv un laborator unde ea își pregătea otrăvurile, nu doar pentru a ucide, ci pentru a controla mințile oamenilor. Câteva picături de arsenic omoară, dar o zecime dintr-o picătură doar te amețește, iar persoana din fața ta îți poate controla mintea. 

 

Astfel, „V Canto” e inspirat de Dante, dar și de Lucrezia. Parfumurile sunt învelite în catifea albastră, la fel ca rochia Francescăi din muzeul care se află în interiorul castelului.

 

FS: Ai spus că există o demnitate în a-ți recunoaște greșelile, iar asta mă duce cu gândul la ceea ce spuneai la început: că în viață ai avut zero regrete și că ți-ai asumat tot, cu bune și cu rele. 

PT: Exact. La asta se reduce totul. Când spun că îmi pare rău, o spun din inimă, mai ales dacă am rănit pe cineva, dar niciodată n-am făcut ceva înadins pentru a răni. Doar m-am ascultat pe mine însumi. Scopul meu în viață este să mă bucur de tot, să trăiesc senin și să fiu fericit. 

 

Știi, înainte îmi plăceau mașinile, am două Porsche și îmi doream tot felul de lucruri, dar acum vreau doar confort. Folosesc șoferul cât de des pot, fiindcă nu mai simt nevoia să conduc ca să mă etalez. Vreau doar să ajung din punctul A în B cât mai confortabil cu putință. După un anumit punct, nu mai vrei să dovedești sau să arăți, vrei doar să te bucuri de viață.