Să fii „influencer” înseamnă să crezi cu adevărat în niște lucruri pe lumea asta
Pentru mine, statutul de „influencer” e în primul rând o mare responsabilitate și simt nevoia să expun deschis cam ce aș vrea eu să influențez. Nu e un decalog al dreptății și nici vreun apropo subtil la adresa nimănui. E despre mine, despre oamenii care mă citesc și despre direcția în care se va duce în următoarea perioadă tot ceea ce fac.
Multă vreme m-am ținut departe de termenul de „influencer” așa cum te îndepărtezi de oala fierbinte de pe foc. Am preferat să stau pe margine, s-o las să dea în clocot și eu să-mi văd de activitatea mea dintotdeauna: scrisul. Nu simțeam nevoia să lipesc o etichetă nouă pe ceva ce făceam deja de 20 de ani, împliniți anul trecut. De asta, ori de câte ori cineva mă numește „influencer”, îl corectez delicat. ”Jurnalist”, mulțumesc frumos.
Toată treaba asta cu blogging-ul, vlogging-ul sau orice formă de comunicare cu oamenii implică o mare responsabilitate și o considerabilă doză de smerenie. Fără public, niciunul dintre noi n-ar mai fi jurnalist, blogger, vlogger sau instagrammer, am fi doar niște oameni care scriu în jurnalele lor sau care fac poze frumoase de pus în albumul de familie.
Când am început Fine Society, am făcut-o ca să povestesc lucruri care-mi aprindeau imaginația și pe care eu le consideram utile sau palpitante și pentru restul lumii. De la fiecare om despre care am scris, eu am învățat ceva și am dat acel „ceva” mai departe, având în gând aceeași idee: când închide fereastra de site, omul care a stat pe ea câteva minute să simtă că a primit ceva în schimbul timpului pe care mi l-a oferit. Că i-am atins viața cumva, indiferent că asta se numește inspirat, influențat sau doar pus pe gânduri.
De la începutul acestui an m-am aflat într-o perioadă a bilanțurilor și a schimbărilor radicale. Am reformulat principii, am tras linii și am închis capitole, am simplificat, am trasat ordini noi în casă, minte și viață. În aceste luni de reașezare personală și profesională, mi-a venit în gând de multe ori treaba asta cu influencerul, un termen cool-avangardist, dar complet artificial.
Ca în „Venom”, un film recent care mi-a plăcut la nebunie, când un om de știință spune „Da, aceștia sunt extratereștri, dar noi nu le spunem așa, ne place să le spunem simbioți”.
Și influencer-ul ăsta e tot un fel de simbiot: e jurnalist, fotograf, model, pictor, ilustrator sau ce o fi, dar nu-i mai spunem pe numele lui generic, ci îi spunem „influencer”. Sună mai bine, sună complex.
„Influencer” mi-a inspirat mereu ceva de „guru”, de atotștiutor, când de fapt tot ceea ce facem noi, oamenii care scriu, fotografiază sau filmează este să împărtășim o viziune. O viziune care poate mișca ceva în oameni sau poate trece razant pe lângă ochii și urechile lor, după caz. Influențatul e o speranță, nu o certitudine.
Totuși, în spatele straturilor superficiale, există ceva grozav în cuvântul „influencer”. Ceva care chiar poate schimba un pic lumea. Și am realizat în ultimele luni că eu chiar vreau să influențez, dar vreau să influențez acolo unde îmi pasă cu adevărat. Să fiu influencer așa cum vreau eu.
Cum văd eu influencing-ul?
Firește că toți cei care facem blogging/vlogging/jurnalism full-time trăim din asta, dar poți să ai un job și să fii onest față de tine și de oameni, în același timp. Cum? Acceptând proiectele în care crezi, prezentând produsele pe care le folosești realmente, vorbind despre lucrurile care îți plac cu adevărat. Nu poți să fii „de toate, pentru toți”.
Și, dincolo de proiectele și campaniile în care te implici, cred cu tărie că trebuie să mai faci niște lucruri și din pasiune pură.
Să ai plăcerea de a împărtăși, de a inspira, de a transmite oamenilor niște idei în care crezi, indiferent că e vorba de cum se poartă o fustă, de un loc care ți-a plăcut sau de filozofia vieții. Să povestești cu drag despre chestiuni pentru care n-ai tăiat factură nimănui.
Toți avem cauzele noastre cu care rezonăm. Eu nu sunt vreo mafaldă, nici vreun exemplu de trăit ca la carte, dar mă străduiesc. Am lucruri în care cred din toată inima, visceral.
Cred în a trăi mai simplu, în a cumpăra cu cap (nu compulsiv), în a nu risipi, a recicla (cât se poate), a respecta natura. Iubesc animalele, le-aș lua pe toate acasă dacă aș putea.
Toți avem CEVA care ne face inima să bată și cred că taman acolo stă puterea noastră de a influența.
În zilele noastre avem nenumărate pârghii de a transmite mesaje, dar aceste libertăți nesperate vin și cu obligația responsabilității.
Din când în când, ar trebui să ne uităm la noi înșine și să ne recalibrăm ca un GPS, ca să nu uităm unde-s nordul și sudul și ce vrem să transmitem lumii prin prezența noastră virtuală.
Putem influența oamenii fără să-i luăm de sus. Putem să-i luăm de mână și să le arătăm cum se vede lumea din unghiul nostru.
Doar că pentru asta trebuie să știm exact cine suntem și la ce vrem să ne uităm.
Așadar, dacă mă citești și îți place ceea ce fac, îți spun deschis cu ce aș vrea eu să te influențez prin munca mea:
N-o să mă vezi niciodată scriind de 1.000 de lucruri de care ai neaparată nevoie „aici și acum”, ci doar de lucrurile care contează pentru mine. Asta aș vrea să te inspir și pe tine să faci: să te gândești bine înainte de a alege ceva, orice, pentru viața ta.
Fie că e vorba de un bol de pus fructele, de o rochie fără de care simți că nu mai poți trăi sau de un borcan de Nutella în care refulezi după o zi cumplită.
Am scris mult despre simplificare în ultimii ani, fiindcă am simțit pe pielea mea cum este să îți umpli viața cu obiecte ca panaceu pentru dezamăgiri, nefericiri, tristeți sau alte tipuri de goluri sufletești.
Cred cu tărie că viețile noastre ar trebui să fie ca niște încăperi largi și aerisite, pe care să nu le mobilăm decât cu lucruri care ne reprezintă. Sau, așa cum spunea autoarea franceză Dominique Loreau, inspirația mea în materie de minimalism: când cumperi un lucru, de orice fel ar fi el, cumperi de fapt o parte din tine însuți. Gândește-te la asta.
Sau măcar să încerci. Asta însemnând, la propriu, să fii ca în acel citat din Ghandi pe care mulți îl avem pe Facebook și prea puțini îl aplicăm în viața concretă: să fii schimbarea pe care o dorești lumii.
Adică, hai să aruncăm cu toții gunoaiele la coș și nu lângă, să folosim o sacoșă textilă frumoasă în loc să cerem mereu „o punguță” de plastic, să nu cumpărăm mâncare în exces pe care apoi s-o aruncăm la gunoi, să-i zâmbim bătrânicii de la parter și să-i urăm o zi bună chiar dacă suntem grăbiți și nervoși, să nu aruncăm chiștoace de țigară pe stradă, să nu fim nesimțiți și să ne plângem apoi de nesimțirea altora.
Ce vreau eu să-ți spun este că aș vrea să te influențez să-ți asumi mai mult răspunderea pentru faptele tale și pentru felul în care arată lumea, fiindcă toți suntem părtași la ceea ce e în jurul nostru.
Stai liniștit, nici eu n-am fost cea mai responsabilă persoană mulți ani din viața mea, dar-am inspirat de la alții, iar acum aș vrea să te îndemn pe tine să faci asta.
Nu să te învăț, că nu sunt profesoară, dar aș vrea să-ți împărtășesc din revelațiile mele despre trăit mai deștept, la care am ajuns după multe decizii proaste sau foarte proaste.
Să trăiești responsabil și să te gândești și la ceea ce se află în jur e un act de egoism în primul rând, fiindcă e viitorul tău la mijloc. Schimbarea chiar se clădește pe multe mărunțișuri făcute constant. La fel și fericirea.
Până anul acesta, dacă auzeam de o cauză care mă sensibiliza, donam cu entuziasm niște bani într-un cont și cam acolo se încheia „datoria” mea morală. Doar că nu e vorba doar despre bani și despre lucruri cumpărabile. Am înțeles asta în multe momente, cel mai recent fiind cel în care am cunoscut-o pe Ana, la Hospice Casa Speranței.
Ana este fata în scaun rulant cu care am alergat sâmbăta trecută la cursa populară de la Bucharest Marathon. Și da, Hospice Casa Speranței are nevoie de oameni, mulți oameni, care să doneze pentru minunatele activități paliative pe care le face fundația. Doar că Ana și ceilalți copii care așteptau cu nerăbdare maratonul nu aveau nevoie doar de niște bani într-un cont, ci de cineva care să le împingă căruciorul, să râdă cu ei și să-i facă să se simtă fericiți într-o zi de sâmbătă.
Poate că ar fi fost mult mai comodă sufrageria mea într-o dimineață de sâmbătă, dar nu despre asta era vorba. Cu timpul, înțelegi că lucrurile care contează sunt cele care te scot din sufragerie. Dar aici nu știu cât e vorba de „influențat” și cât e de simțit. Când o să vină vremea să simți, o să simți, dar trebuie să-ți dai voie. Să lași o ușiță deschisă.
Scriu mult despre cărți, fiindcă mie cărțile mi-au salvat viața în multe feluri. M-au ridicat, m-au învățat, m-au deșteptat.
Tatăl meu mi-a spus, când eram mică, ceva ce am înțeles abia de curând: „Școala te învață în primul rând unde să cauți”. Așa este. Școala în sine nu te face intelectual, ci te învață despre toate lucrurile grozave care există în lume și care te-ar putea interesa. Îți deschide apetitul pentru ele, iar după aceea depinde de tine cât de departe vrei să mergi cu căutatul.
Pentru că iubesc să citesc, consider că e un fel de datorie de șoarece de bibliotecă să dau mai departe cărțile deștepte care-mi ies în cale. Nu sunt multe, la fel ca în restul capitolelor din viață trebuie să ai răbdare să „cerni”.
Și, de vreme ce răbdarea mi-a prisosit mereu, mi-e drag să povestesc mai departe despre acele cărți care ar putea schimba și pe alții. Informația trebuie să circule, cu un amendament esențial: informația de calitate este tot mai greu de găsit.
Sau măcar să încerci.
Aici, recunosc, e un subiect foarte sensibil pentru mine, fiindcă nu am suportat niciodată cruzimea. Este tema cea mai delicată și greu de susținut, fiindcă apelează la simțit, nu neaparat la rațiune. Blândețea e un fel de a fi pe care îl văd tot mai rar în jurul meu, în societatea românească, în schimb abundă răutatea, îndârjirea, ura și chiar plăcerea de a face rău celor mai slabi decât noi. Nefericirea, stresul și bombardamentul de stimuli din zilele noastre refulează de multe ori în cruzime.
Voi scrie mereu despre cauzele apropiate sufletului meu, cele legate de animale, dar și de tratarea etică a oamenilor mai puțin norocoși decât noi.
Despre faptul că un animal de companie nu e o jucărie pe care i-o cumperi copilului și o abandonezi când el se plictisește de ea sau când îți dai seama că e prea greu de întreținut; despre faptul că o poză cu 50 de like-uri pe Facebook nu merită chinurile unui elefant bătut și înfometat ca să te plimbe pe tine prin junglă; despre faptul că circul cu animale e ceva odios și, din nou, 40 de minute de aplauze nu justifică chinul zilnic al unor ființe nevinovate; despre faptul că putem trăi bine-mersi și fără să testăm cosmetice pe animale și că ar trebui măcar să ÎNCERCĂM să ne gândim cum a fost fabricat un produs pe care noi dăm bani.
Despre faptul că e minunat să avem 200 de tricouri noi pe sezon, dar că pentru acele tricouri cineva muncește fără pauză de toaletă undeva în Bangladesh, și că poate am reuși să trăim și doar cu 30 de tricouri, ba am putea să fim și mai fericiți.
În esență, voi promova mereu principiul după care m-am ghidat de când eram mică și pe care l-am învățat de la bunica. „Ce ție nu-ți place altuia nu-i face”. Simplu.
Cu echivalentul străin, „Live and let live”. Și, de fiecare dată când voi considera că e nevoie, o să scriu despre lucrurile nedrepte pe care le văd în jur, chiar dacă unora nu o să le convină.
Am pus „influențez” cu ghilimele, tocmai pentru că e o convenție. Eu nu pot să intru în mintea ta și să rearanjez ideile după bunul meu plac, nici nu-mi doresc asta. Vreau doar să te pun pe gânduri. Asta înseamnă pentru mine a influența și asta vei primi de la mine și în continuare: povești reale despre oameni interesanți, scrise cu suflet, plus toate lucrurile și cauzele care înseamnă ceva pentru mine și în numele cărora voi încerca să vorbesc. Cred că a NU tăcea e uneori o datorie. Poate n-o să schimbe lumea, dar dacă schimbă măcar un pic un om, doi, zece sau o sută, pentru mine înseamnă cea mai mare victorie dintre toate.
Diana, ești printre puținii oameni din media/online pe care îi ador, pe care îi plac atât de mult și îi stimez, nu pentru că aș fi eu vreo fițoasă sau vreo sclifosită, ci pentru faptul că oamenii au devenit atât de…parșivi și disperați după mediatizare…
Imi place definiția ta pentru un influencer.
Dragă Cătălina, îți mulțumesc din toată inima. Cred că treaba asta cu mediatizarea m-a „sărit” cumva fiindcă nu mi-am dorit niciodată să fiu cunoscută „fizic”. Îmi doresc doar ca articolele mele să fie cât mai citite și cât mai utile. În rest… dacă aș putea să nu apar „cu fața” nicăieri, ar fi ideal.
Bravo de o mie de ori bravo! Acum am gasit întâmplător articolul tau si este perfect . Ar trebui citit de toti cei care cred ca a fi infliencer înseamnă a face multi bani indiferent cu ce ! Felicitări.
Felicitări Diana pentru transparența și modul în care ai spus lucrurilor pe nume. Eu recunosc că am învățat foarte multe lucruri citind articolele : am descoperit-o pe D Loreau, Marie Kondo… ”să fii mai blând cu ceea ce te înconjoară., schimbarea chiar se clădește pe multe mărunțișuri făcute constant”. Mă ghidez în viață după acest principiu„Ce ție nu-ți place altuia nu-i face” .
Să ai inspirație Diana și articole frumoase în continuare.
În final îți propun pentru lectură 2 cărți ale lui Anthony William”Alimente care îți pot schimba viața în bine” și ”Vindecarea glandei tiroide”.
Minunat articolul, m-am regăsit în fiecare frază de-a ta, mai ales că am început și eu de o perioadă să scriu și cred cu tărie că jurnaliști, bloggeri, chiar și vlogerri au această putere de a schimba lumea!
Buna Diana, pare conceput ca un manifest personal, imi place mult articolul si cam tot ce scrii. Articolele tale sunt inspirationale si sper sa ajunga la cat mai multa lume. Succes in continuare
Te citesc mereu cu placere si interes, Diana.?
Foarte frumos articol si venit la momentul de maxim al superficialitatii in era social media – partea preocupata cu mesajele facile de promovare, mesaje fara nicio substanta. Mi se pare de bun augur si de-a dreptul obligatoriu sa alegi sa te pozitionezi pe partea „etica” a influencingului, desi profesia de jurnalist este infinit mai responsabilizatoare. Pot iesi lucruri minunate din mobilizarea comunitatii si acesta este unul din aspectele pt care influencingul merita efortul…