Despre tot ce-i fin și fain

Scurtă cronică de carte. Laura Ionescu – Nu te găsesc pe nicăieri

By 24 noiembrie, 2021Culture
read time 4 min
 
24 noiembrie, 2021

Scurtă cronică de carte. Laura Ionescu – Nu te găsesc pe nicăieri

Poate cea mai frumoasă carte a unui autor român contemporan pe care am citit-o în ultimii ani.

by

Mi-am dorit să citesc „Nu te găsesc pe nicăieri” după ce am citit un interviu cu Laura Ionescu în revista Glamour.

 

De fapt, am simțit un asemenea elan încât m-aș fi dus pe loc până la librărie, dacă nu era unsprezece noaptea.

 

Când am găsit cartea, am citit-o furibund, fără s-o las din mână.

 

Dacă mă prinde o poveste, n-o las până n-o termin, dar aici am avut inclusiv un moment ușor suprarealist. Vrând să mă ridic să-mi iau un pahar cu apă din bucătărie, m-am trezit mergând cu ea într-o mână, încă citind în timp ce-mi turnam cu cealaltă mână apă în pahar.

 

Cam așa e proza Laurei Ionescu: te prinde, te încorporează în lumea ei și devine imposibil să închizi ușa și să zici că mai revii mâine.

 

Vrei să-i deschizi toate ușile, toate ferestrele, să afli tot. Chiar dacă totul ăsta e greu de dus și te cam obsedează după aceea.

 

”Nu te găsesc pe nicăieri” e o carte scrisă dintr-o imensă iubire și o imensă tristețe, dedicată mamei Laurei și centrată în jurul unei familii din România anilor 90.

 

Deși are un substrat dureros, prin scriitura ei și modul în care dă viață situațiilor și oamenilor, Laura îți dă voie să și zâmbești uneori, în timp ce rememorezi o epocă trăită similar, și să te minunezi cum de unele idei și expresii trec din generație în generație și se distilează în discursul tuturor mamelor.

 

Laura scrie simplu și puternic. Are un condei care nu te lasă să-ți tragi sufletul nicio clipă, nu are timpi morți, am avut senzația că nici măcar o singură virgulă nu e în plus.

 

E o poveste scrisă în forță, din care tot ce a fost redundant s-a tăiat fără milă și a rămas doar esența. Emoțiile pure, amintirile care dor ca niște vânătăi, nostalgiile care ustură pe suflet.

 

Este o carte a pierderii și o dedicație peste timp pentru o mamă care ar fi meritat să fie veșnică, la fel ca toate mamele.

 

Dar este și o reflecție nuanțată asupra tranziției românești, una trăită diferit de fiecare, dar cu aceleași puncte de inflexiune.

 

Câteva persoane mi-au scris că nu au curaj s-o citească. Eu vă spun să aveți: chiar dacă va fi cu durere, cu lacrimi, cu gânduri obsedante, cartea asta merită.

 

Sper că este doar PRIMA carte a Laurei Ionescu, fiindcă eu promit să le cumpăr pe toate care vor urma.


 

 

*********

 

 

*********

 

 

*********

 

*********

 

 

*********

 

 

*********

 

Pentru mai multe cărți, povești și inspirații, mă puteți urmări și pe contul meu de Instagram.