Despre tot ce-i fin și fain

Social media se preface că ne oferă iubire și liniște. Și noi o credem

By 5 martie, 2021Culture
read time 5 min
 
5 martie, 2021

Social media se preface că ne oferă iubire și liniște. Și noi o credem

Din cele două documentare despre social media urmărite în ultimele luni – „Fake Famous” și „The Social Dilemma” – există două idei care m-au afectat profund și pe care vreau să le împărtășesc cu voi.

by

Toți stăm pe social media.

 

E o realitate și e foarte posibil ca și pe acest articol să fi ajuns prin intermediul unui cont de social-media. Cineva care a dat like, share sau a distribuit în story această poveste.

 

Așadar, e o ipocrizie totală să ne apucăm să spunem acum cât de mult rău ne face și ce instrument malefic este.

 

Social media este ceea ce o lăsăm noi să fie sau, mai bine zis, ce avem noi nevoie să fie.

 

Datorită social media, ne putem reconecta cu oameni pe care nu i-am mai văzut de ani de zile, putem avea acces mai facil la persoane care altfel ne-ar fi intangibile și putem găsi informație valoroasă, inspirație și divertisment.

 

Acestea sunt scopurile funcționale, practice. Latura pozitivă a „forței”.

 

Latura întunecată are mai puțin de-a face cu ceea ce ne este folositor, util sau necesar și mai mult cu emoțiile noastre.

 

Am scris în noiembrie o recenzie despre „The Social Dilemma” și cele zece lucruri care mi-au dat fiori în documentar, iar acum câteva zile am vizionat ”Fake Famous”, documentarul despre partea neștiută a influencing-ului.

 

 

Din cele două am rămas cu două idei care explică exact această latură „întunecată” a ceea ce ne oferă social media.

 

Sunt, mai exact, două scene, câte una din fiecare documentar.

 

În „The Social Dilemma”, Tristan Harris, director de „Design Etic” la Google, explică faptul că social media face apel la aceeași zonă a creierului uman precum magia sau jocurile de noroc.

 

Acea zonă care vrea să fie uimită, scoasă din cotidian, din blazare, din încremenire.

 

Așa cum dependenții de jocuri de noroc se duc la ruletă pentru iluzia câștigului, telefonul ne oferă asta non-stop.

 

Indiferent care ți-e starea de spirit, știi că în momentul în care întinzi mâna spre telefon… vei primi ceva bun. Instantaneu. Nu știi ce, dar știi că vei primi ceva.

 

În primul rând, vei primi LINIȘTE

 

Liniște în sensul de evadare din orice fel de emoție negativă care te stăpânește și pe care nu vrei s-o gestionezi în acel moment.

 

”E ca o suzetă pentru adulți. Telefonul liniștește mecanic lucrurile la care nu vrem să ne gândim și pe care nu suntem capabili să ni le liniștim singuri”, explică Tristan Harris în „The Social Dilemma”.

 

Când ești trist, abătut, ai o zi proastă, ești agitat sau anxios… cum ar fi să stai singur, fără să butonezi nimic? Cum ar fi dacă nu ar exista telefonul și posibilitatea de a da scroll, scroll, scroll…

 

Cum ar fi să găsești alte moduri de a ventila acele emoții? Doar când citești asta, pare dificil, nu?

 

În al doilea rând, vei primi IUBIRE

 

Sau iluzia ei.

 

 

Actrița Justine Bateman, care a devenit celebră la 16 ani (actualmente având 55 de ani), este unul dintre personajele din „Fake Famous” și are o intervenție revelatoare despre relația dintre celebritate și iubire.

 

Bateman a scris și o carte – „Fame: The Hijacking of Reality” – pe care vreau s-o cumpăr neaparat, după ce am văzut acest documentar.

 

”Să fii celebru e ca și cum ai fi un bebeluș”, spune Bateman. „Toată lumea te laudă, toată lumea îți soarbe fiecare gest și cuvânt, orice faci e aplaudat. Deci cred că dorința de a fi celebru pe internet, de a avea followeri, e doar dorința de a fi iubit, de a obține acel sentiment de acceptare”.

 

M-a izbit acest comentariu, fiindcă mi-am amintit de propria mea relație cu ideea de „followeri”.

 

Nu am făcut niciodată un scop din asta și, ca dovadă, am aproximativ același număr de followeri de trei ani încoace, în creștere lentă și organică.

 

Așadar, nu am sărit niciodată de bucurie la 10 followeri în plus, DAR am suferit emoțional de câte ori cineva mi-a dat unfollow sau mi-a lăsat un comentariu negativ.

 

Sunt norocoasă și s-a întâmplat rar partea cu comentariile, dar chiar și așa, uneori eram și eu uimită de acest aspect emoțional.

 

De ce să te afecteze atât de tare un unfollow?

 

Pentru că nu e doar despre cifră, e despre ideea că cineva te-a respins, ți-a dat o palmă, ți-a zis „Nu ești suficient de frumos/deștept/interesant. Nu meriți follow-ul meu”.

 

Adică exact lucruri pe care cu toții le-am auzit spuse ca atare sau le-am internalizat din experiențe în viața reală, de-a lungul vremii. Punctele noastre sensibile. Fricile noastre.

 

Latura noastră întunecată, în care nu vrem să forăm prea mult și pe care taman rețelele sociale ne ajută s-o calmăm, acționând ca o „suzetă”, acea latură jubilează atunci când primește atenție, validare, iubire.

 

Am intrat la o vârstă adultă în acest carusel al social media, aveam 25 de ani când mi-am făcut Facebook și 27 când am accesat prima oară Instagram.

 

Așadar, impactul rețelelor sociale asupra psihicului meu este relativ mai mic: poate mă supăr uneori, mă mâhnesc, dar îmi trece, nu devine o sursă de angoasă sau depresie.

 

Făcând însă o medie aritmetică între aceste două documentare, am realizat cât de grea poate fi viața și relația cu sinele pentru un copil care crește cu această abordare „numerică” a iubirii și a acceptării.

 

Cum să înțeleagă un adolescent, la vârsta cea mai delicată emoțional, că faptul că el are doar 200 de followeri și alții au 20.000 nu spune nimic despre valoarea lui ca om, despre cât de atractiv, interesant sau deștept este?

 

Cum să se distanțeze de situație și să înțeleagă, în abstract, că sunt doar numere? Cum să NU vorbim despre depresii sau anxietăți?

 

Aș vrea să spun că am o soluție miraculoasă, dar nu o am. Nimeni n-o are.

 

Dacă am înțeles însă ceva din aceste două documentare pe care vi le recomand cu căldură – ”Fake Famous” pe HBO și „The Social Dilemma” pe NETFLIX – este că social media reflectă sau exacerbează ceea ce se află deja în noi.

 

Ideal ar fi să ne reparăm nesiguranțele și respectul de sine în afara conturilor de Instagram și Facebook și să ne raportăm la ele ca la un divertisment, un mod de comunicare sau de petrecere a timpului.

 

Nu ca la un oracol care ne dă ceea ce nu ne putem oferi singuri.

 

Să nu așteptăm ca o postare să însemne nimic altceva decât o idee, un pretext de schimb de opinii, o formă de comunicare.

 

Să ne căutăm fericirea și să ne validăm prin felul în care ne simțim, prin ceea ce facem, prin ceea ce suntem în fiecare zi. Nu prin cifre, inimioare și share-uri.

 

Da, știu că sună ușor de spus și greu de făcut, dar eu chiar voi încerca să fiu mult mai asumată și conștientă în relația cu social media.

 

Vreau să-mi rămână în cap aceste două idei și să mă raportez conștient la ele, ori de câte ori linia de demarcație între social media și viața offline devine neclară.

 

Și, mai ales, o să încerc să mă concentrez pe esențial: să fac lucrurile care îmi aduc bucurie, la care mă pricep și care contează pentru mine. Și să povestesc despre ele, pentru cine este interesat.

 

Felul în care lumea se raportează la acele lucruri nu se află sub controlul meu, nu ține de mine. Ține de receptor, de interesele și de pasiunile fiecăruia. Și așa trebuie să fie.

 

Tot Justine Bateman spune în „Fake Famous”, că „înainte, cineva era celebru sau iubit pentru anumite priceperi: actorie, sport, scris, cântat. Dar pe măsură ce mass-media s-a dezvoltat și a avut nevoie de de mai mult material pentru divertisment non-stop, s-au deschis mai multe căi pentru faimă. Așa au apărut reality-show-urile, unde ești celebru doar pentru că ești celebru. Iar acum avem faimă datorită numerelor din dreptul profilurilor noastre”.

 

Nu putem rostogoli înapoi roata social-media, dar putem învăța mecanisme prin care să ne raportăm la ea fără să devenim sclavii ei.

 

S-o folosim ca pe un instrument, să ne disociem de laturile ei negative și să facem un pas în spate de câte ori o emoție negativă ne face să ne înfigem imediat în telefon.

 

Să ne permitem să trăim emoțiile negative fără „suzeta” virtuală și să le permitem și altora să-și exprime simpatia sau antipatia față de noi în mod liber, fără s-o luăm personal. Ar fi ideal.

 

Nu știu dacă vom reuși, dar putem măcar să încercăm.

 

****

„Fake Famous” îl găsiți pe HBO și ”The Social Dilemma” pe Netflix.

Foto: Shutterstock, HBO, Netflix

2 Comments

  • Maria. A spune:

    Te-am descoperit prin intermediul optiunii altcuiva, care, intamplator sau nu, a selectat sa primeasca notificari, pe calculatorul de munca (pe care il impartim).
    Dupa multe negari ale notificarilor, am citit un articol.
    Si apoi inca unul si tot asa…
    Rezonez cu viziunea ta, aproape intrutotul. O sa ma explic, in randurile ce urmeaza.
    Te citesc cu placere, pentru ca, desi lungi, articolele tale sunt clare, concise, bine asezate si foarte bine documentate.
    Nu cred ca ai nevoie de elogii, asa ca opinia mea nu se doreste elogioasa, ca sa spun asa.
    Esti o persoana erudita, sofisticata, dar in acelasi timp, creionata in linii simple si curate.
    Asamblezi frumosul cu utilul, intr-o maniera eleganta.
    Esti o placere de urmarit!
    Revenind la articol, da… ai surprins bine ideea social-media.
    Si ai concluzionat bine.
    Exacerbeaza nevoile, golurile personale, incertitudinile, pentru ca mai apoi sa le umple, printr-un fals sentiment de regasire si apartenenta!
    Desi eu am ales in urma cu 5 ani, sa ma dez-mediez ( petreceam timp pretios, doar sa dau scroll, doar ca sa tresar la un like), ii recunosc valoarea. Pentru informatii, pentru noutati specifice.
    Dar cam atat.
    Restul se inscriu in iluzia unei apartenente si a unei false identitati/ identificari.
    Cum insa in toate, masura face diferenta si cum noi toti nu prea o avem, pentru ca….avem goluri si hibe, carate in rucsacul numit incarcatura emotionala, e mai bine sa stai deoparte.
    Mi-am inghetat contul de facebook, mi-am ascuns postari vechi, nu am instagram si prefer sa iti scriu aici.
    M-am imbracat in discretie si in cvasianonimat si mi-am recapatat ideile profunde despre mine.
    Daca m-as recreiona online, poate ca as avea un dram de influenta, pe domeniul meu de activitate. Poate as influenta in mod practic vieti. Dar nu vreau.
    Nu sustin ca am dreptate, dar eu m-am ales pe mine si nu social-media.
    A private life is a happy life!

    • Diana Cosmin spune:

      Ai scris foarte frumos, îți mulțumesc. Mă crezi că și eu am visat cândva la o „dez-mediere”, cam din aceleași motive cu ale tale? 🙂 E foarte greu de păstrat un echilibru în online, dar în momente în care primesc mesaje atât de frumoase și de pline de miez precum al tău, merită tot efortul. Te îmbrățișez!

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.