Despre tot ce-i fin și fain

”The Social Dilemma” și cele 10 lucruri care mi-au dat fiori

By 4 noiembrie, 2020Culture, Learning
read time 10 min
 
4 noiembrie, 2020

”The Social Dilemma” și cele 10 lucruri care mi-au dat fiori

Lupta omului împotriva „mașinăriilor” nu este o distopie de film științifico-fantastic. Este o bătălie zilnică a voinței noastre împotriva unor algoritmi care știu mai multe despre noi decât știm noi înșine.

by

Trăim într-o lume în care un copac mort valorează mai mult, economic, decât unul viu. În care o balenă moartă e mai profitabilă decât una vie. (…)

 

Doar că acum noi suntem balena. Noi suntem copacul.

 

Interesul general NU este ca noi să ne trăim viața frumos și armonios, să ne urmăm pasiunile și să ne valorificăm timpul. Nu suntem profitabili așa. Profitabili suntem atunci când stăm cu ochii în telefon, dând scroll, privind reclame și dând clic pe ele”.

 

Acesta este doar un citat din documentarul „The Social Dilemma”, iar persoana care îl rostește este Justin Rosenstein. Printre altele, omul care a inventat butonul de LIKE pe Facebook.

 

”Când lucram la butonul de LIKE, toată motivația noastră era asta: cum putem să împărtășim entuziasm și iubire în lume? Ceea ce a ajuns pe fast-forward până în zilele noastre, când adolescenții devin deprimați că nu au suficiente like-uri, nu are nicio legătură cu intenția noastră inițială”.

 

 

Toată lumea îmi spunea că TREBUIE să văd The Social Dilemma, documentarul lansat la Sundance Festival anul acesta, în regia lui Jeff Orlowski, și difuzat de Netflix.

 

Totuși, perspectiva nu mă atrăgea deloc.

 

Am tot amânat vizionarea lui, fiindcă – în adâncul sufletului – mi se părea că știu deja prea bine ce ne fac rețelele sociale.

 

În mintea mea era un „Da, sigur… parcă nu știu că nu e bine să stăm cu ochii în ecrane, că toată lumea vrea să consumăm și că e o mare manipulare. Ce mare lucru nou aduc oamenii ăștia?”.

 

M-am apucat să-l văd într-o doară, iar după primele zece minute am realizat că uitasem să clipesc.

În capul meu, ipoteza se schimbase: „Cum de oamenii ăștia au avut CURAJUL să iasă să spună așa ceva? Chestia asta e pe bune?”.

 

Unul dintre ei precizează, în treacăt, că a avut mult de discutat cu avocații înainte să decidă să participe la filmarea documentarului, iar după ce îl urmărești nu e de mirare DE CE.

 

Protagoniștii sunt profesioniști de top care au participat direct la crearea produselor pe care noi le folosim zilnic – Google, Facebook, Twitter, Instagram, Pinterest – și care știu mecanismele de culise fiindcă… ei bine, ei le-au construit.

 

Documentarul TREBUIE văzut integral, dar între timp las aici câteva idei pe care le scriu nu doar pentru voi, ci și pentru mine, ca să-mi rămână aici pentru totdeauna și să le recitesc atunci când… uit și cad iar pradă smartphone-ului.

 

Începând cu aceasta, poate cea mai memorabilă datorită simplității și adevărului ei profund.

 

”Dacă cineva îți dă ceva pe gratis, produsul nu este ceea ce primești, produsul ești TU”.

 

Raționamentul e simplu: rețelele sociale sunt, teoretic, pe gratis.

 

În realitate, factura merge către companiile care își fac publicitate pe ele și al căror scop este să ajungă la tine.

 

Prin urmare, scopul rețelelor sociale este să te convingă să stai cât mai mult conectat, ca să dai cât mai multe clicuri și să vizionezi cât mai mult conținut publicitar.

 

Un conținut din ce în ce mai adaptat personalității tale fiindcă, pe măsură ce stai pe rețelele sociale, algoritmul îți învață comportamentul mai bine decât ți-l știi tu.

 

Nu doar că te învață, dar te și schimbă, imperceptibil dar profund, „înghiontindu-te” subtil, în fiecare zi, în direcțiile pe care și le doresc „plătitorii”.

 

Trăitul în bulă este o realitate, nu o metaforă.

 

Acum câteva săptămâni am scris acest articol – ”Toți oamenii din bula noastră” – în care explicam propriile mele dileme legate de felul în care eu și mama mea receptăm conținutul de pe rețelele sociale.

 

Practic, nu înțelegeam de ce mama mea dă comenzi de pe tot felul de site-uri de chinezării și vede toate fake-news-urile posibile, când mie asemenea lucruri nu îmi apar niciodată și nici nu știu de existența lor.

 

Filmul clarifică ipoteza mea întru-totul, folosind o comparație sinistră și reală: fiecare dintre noi trăiește propriul „Truman Show”.

 

Cu siguranță știți filmul „Truman Show” (1998), cu Jim Carrey în rolul lui Truman Burbank, un american care își trăiește viața de la naștere sub forma unui reality-show… fără ca el să știe asta.

 

Părinții lui, vecinii, iubita, șefii, toți sunt actori plătiți care urmează un scenariu, iar lumea întreagă îi urmărește viața ca pe un serial 24 de ore din 24.

 

„Avem 2,7 milioane de Truman Shows, fiecare dintre ele fiind rezultatul bulei pe care algoritmul a creat-o pentru noi, în urma calculelor automate făcute în urma interacțiunilor noastre anterioare”, spune Roger McNamee, investitor în Facebook la începuturile rețelei sociale.

 

„În timp, ajungi să crezi că toată lumea e de acord cu tine, fiindcă în feed-ul tău toată lumea are aceleași păreri cu tine. Odată ce te afli în acest stadiu, poți să fii foarte ușor manipulabil”.

 

În Truman Show – un film care mi s-a părut sinistru ca perspectivă, la vremea lui – creatorul „serialului” este întrebat într-o scenă cum își explică faptul că Truman nu și-a pus niciodată întrebări despre veridicitatea lumii sale.

 

Cum de nu a văzut semnele, sincopele, cum de nu s-a îndoit vreodată de nimic.

 

„Acceptăm realitatea lumii care ne este prezentată”, răspunde el. ”E foarte simplu”.

 

Odată intrat pe o direcție, algoritmul îți oferă lucruri care îți susțin interesele, inclusiv informație, reclame și grupuri similare căutărilor tale. De asta extremiștii găsesc alți extremiști, susținătorii unui partid văd în feed doar alți susținători ai convingerilor lor și tot așa.

 

Nu ajungem să vedem „cealaltă latură”, fiindcă algoritmul este gândit să ne țină cât mai mult în fața ecranului, iar asta se obține furnizându-ne conținut conform intereselor noastre, conținut care să ne confirme convingerile, pasiunile și istoria personală.

 

Algoritmul devine mai puternic decât noi

 

Nu în sensul SF sau în ceea ce vedem în filmele cu realități distopice, în care roboții ne conduc viața. Nu la modul acela flagrant, ci mult mai subtil.

 

În realitate, algoritmul chiar ne conduce viața și asta pentru că apelează la mecanismele noastre emoționale pentru a ne oferi rapid, instantaneu chiar, tot ceea ce viața reală nu ne poate oferi cu aceeași viteză: surpriză, așteptare, adrenalină, iluzia conexiunii, emoție.

 

Practic, cu cât noi petrecem mai mult timp pe rețelele sociale, cu atât algoritmul știe mai multe despre noi – mai multe decât știm chiar noi despre noi – și se pricepe să ne ofere conținut care să ne țină și mai mult în fața ecranului. E o buclă infinită.

 

”Există doar o mână de oameni la aceste companii care știu cu adevărat CUM funcționează algoritmii și nici chiar ei nu pot înțelege complet ce se va întâmpla cu o anumită bucată de conținut. Ca oameni, am pierdut controlul acestor sisteme. Ele controlează informația pe care o vedem, așa că ele ne controlează pe noi mai mult decât noi le controlăm pe ele”, spune Sandy Parakilas, fost director de operațiuni la Facebook și director de produs la Uber.

 

Tehnologia folosește principiile magiei

 

”Algoritmul e de vină”.

 

Asta știam deja cu toții, dar acest film îți explică în detalii înspăimântător de clare faptul că algoritmul este, în mod metaforic, o formă de magie. Da… de magie.

 

”Orice tehnologie suficient de avansată nu e foarte diferită de magie”.

 

Deși sună ciudat, documentarul explică plastic cum algoritmul face apel la aceleași părți ale creierului uman ca magia sau ca jocurile de noroc. Acea zonă care vrea să fie uimită, scoasă din cotidian, din blazare, din încremenire.

 

Așa cum dependenții de jocuri de noroc se duc la „păcănele” pentru iluzia fericirii și a câștigului, telefonul ne oferă asta non-stop. Indiferent care îți e starea de spirit, știi că în momentul în care întinzi mâna spre telefon… vei primi ceva bun. Instantaneu. Nu știi ce, dar știi că vei primi ceva.

 

Tot tehnologia este și supapa noastră de liniște și de escapism.

 

”E ca o suzetă pentru adulți”, explică Tristan Harris în documentar. „Telefonul liniștește mecanic lucrurile la care nu vrem să ne gândim și pe care nu suntem capabili să ni le liniștim singuri”

 

Tot Tristan, unul dintre personajele documentarului și fost director de „Design Etic” la Google, explică cum la Universitatea Stanford primul lucru pe care îl învață viitorii profesioniști în tehnologie este psihologia persuasiunii.

 

Altfel spus, geniile din tehnologie trebuie să devină genii în transformarea comportamentului uman după bunul plac.

 

Singura cale de luptă este „voința”

 

Tim Kendall, fost CEO al Pinterest și fost director de monetizare la Facebook, este omul care i-a învățat pe cei de la Facebook să facă bani din rețelele sociale.

 

Practic, el a construit strategia prin care să fie integrate reclamele, în funcție de interesele și alegerile fiecărei persoane, totul ajungând în timp să fie o cursă pentru a ține omul cât mai „legat” de ecran, consumând cât mai mult conținut comercial.

 

Un alt lucru m-a speriat însă, mai exact povestea lui de la începuturile Pinterest.

 

”Lucram toată ziua la Pinterest, apoi veneam acasă și, în loc să mă joc cu copiii mei, nu puteam să mă abțin să nu stau pe rețelele sociale. Să stau pe Pinterest!”, povestește el.

 

Omul care construise strategiile Pinterest cădea la rândul lui pradă strategiilor Pinterest. Deloc ciudat, având în vedere discuția despre magie și despre creierul uman.

 

Dacă îi dai ceea ce are nevoie – plăcere și recompensă imediată – creierul trece peste rațiune.

 

Noi am putea fi ultimii

 

Nu, nu ne extermină roboții, doar că noi, cei care avem peste 30 de ani în acest moment, am putea fi ultima generație care mai știe cum era lumea… înainte.

 

Cum era lumea când nu existau rețele sociale, când nu existau telefoane smart, când algoritmul nu trebuia să decidă pentru noi, ci noi alegeam ce cărți citim, la ce filme mergem,

 

Și ce putem face?

 

Concret? Nimic.

 

Nu există vreo metodă miraculoasă de a ieși de pe radarul rețelelor sociale. Și nici nu cred în ceva radical, precum apăsarea butonului de „Delete” la tot.

 

Soluția este una zilnică și efortul nu se termină niciodată.

 

Trebuie să-ți impui voința mai presus de algoritm, cu orice mijloace posibile.

 

În 2018 am scris un articol numit „Ghidul meu de supraviețuire și seninătate în era rețelelor sociale” din experiența mea de „detoxifiere” de internet.

 

Recitindu-l, realizez că toate sfaturile pe care le-am scris acolo sunt lucruri pe care ar trebui să le am în vedere mai des.

 

Plus încă vreo câteva, cum ar fi să nu stau niciodată pe rețelele sociale mai mult de 10 minute continuu, fără pauze.

 

Să nu dau „scroll” în neștire, doar pentru că sunt plictisită, agasată sau lipsită de energie.

 

Să nu las „YouTube”-ul să mă bage automat în următorul material. Să ALEG eu.

 

Nu există soluții magice, ci doar VOINȚĂ zilnică. Voința de a-ți asuma că viața ta îți aparține și de a folosi rețelele sociale mai mult decât te folosesc ele pe tine.

 

Sau măcar de a încerca.

 

 

 

 

 

Foto: The Social Dilemma