Mărturisesc: până anul trecut habar nu aveam de „Star Wars”, în afară de tema inconfundabilă, începutul cu „In a galaxy far, far away…” și ultra-folositul „Luke, I am your father”. După ce am fost convinsă să vizionez primul film, din trilogia cu Natalie Portman și Ewan McGregor, totul a mers de la sine și am înțeles pe pielea mea de ce „Războiul Stelelor” poate da dependență.

 

Dincolo de efectele speciale impresionante pentru anii ’70, cand s-au turnat primele filme, și de povestea captivantă bazată pe antagonismul dintre Bine și Rău, ceea ce m-a atras la „Star Wars” este și faptul că este un film cu un substrat extrem de actual.

Mai mult ca oricând, trăim vremuri în care întrebările existențiale sunt la ordinea zilei, la fel ca și căutările de sine. Ne chestionăm în permanență emoțiile și motivele lor profunde, iar „forța” despre care vorbesc preț de șase filme (plus încă unul) Obi-Wan, Yoda și Luke Skywalker este același concept pentru care oamenii zilelor noastre se duc la conferințe motivaționale, citesc cărți ale liderilor din diferite domenii, fac coaching sau studiază tehnici de meditație.

„Forța” este, de fapt, puterea minții și a gândurilor, incredibila tărie interioară pe care o avem cu toții înăuntrul nostru și care rămâne prea des nefolosită, pe măsură ce ne lăsăm ademeniți de „the dark side”, de deznădejde, ură și de tot spectrul de emoții negative.

Urmărind din nou toate cele șase filme, cu ocazia maratonului difuzat recent la AXN, am avut ocazia să pun cap la cap câteva principii Star Wars pe care, în altă formă, le regăsim în toate informațiile tip #newage care circulă zilnic în jurul nostru.

Nu-i așa că auzi tot mai mult de vreo doi ani încoace cum toți suntem conectați unii cu ceilalți și cu lumea înconjurătoare?

Intuiția este un al șaselea simț pe care îl avem cu toții și care ne ghidează asemeni unei busole interne.

Făcând abstracție de lightsaber și de navele spațiale pe care le mânuiește cu dexteritate, un ,,Cavaler Jedi” nu este, în zilele noastre, decât un om foarte conștient de sine și de faptul că gândurile sale îi determină rezultatele și, implicit, soarta. Prin urmare, „simte” instinctiv când se află pe calea cea bună sau, dimpotrivă, când începe să pășească pe un drum greșit și întunecat.

Deși uneori par ,,eliberatoare”, emoțiile negative precum mânia sau ura nu fac decât să ne blocheze pe o spirală negativă si nefastă.

Într-un secol în care putem face și desface (aproape) totul cu ajutorul unor tehnologii uimitoare, uităm că puterea cea mai de preț continuă să fie cea a minții umane, ghidată corespunzător. Și mai ales, că depinde doar de noi ca forța să fie – sau nu – de partea noastră.