Am citit „Spare” (tradusă la noi Rezervă) din curiozitate și simpatie în același timp.

 

Cu toate controversele din jurul lor, Harry și Meghan încă își adjudecă un procent din simpatia mea, pe care mi-l asum ca atare. Ca dovadă, am făcut precomanda cărții, în variantă digitală, încă de acum două luni.

 

Nu am citit „Spare” ca să văd cine are dreptate – oricum dreptatea e undeva într-o zonă gri, de mijloc – ci pentru a înțelege ce determină un prinț contemporan să-și lase “regatul” și să plece în lume.

 

Daca vreți să aflați care au fost cele mai șocante revelații din carte – cu pierderea virginității, cu drogurile, cu diferite lucruri senzaționaliste – le găsiți în zecile de articole apărute deja pe internet. Aici nu voi scrie despre ele.

 

Voi scrie, în schimb, despre ceea ce am înțeles eu din povestea acestui băiat de-o vârstă cu mine (suntem născuți în același an) care pare că nu și-a găsit niciodată liniștea.

 

Să lămurim întâi câteva aspecte importante.

 

De ce se numește ”Spare” (Rezervă)?

 

La nașterea lui Harry, Charles i-a spus Dianei: Minunat, mi-ai dăruit un moștenitor și o rezervă. Misiunea mea e încheiată!

 

După care, susține Harry, a plecat să se întâlnească cu iubita lui, Camilla.

 

Chiar dacă sună insensibil, afirmația are o bază reală: fiecare moștenitor dintr-o familie regală trebuie să aibă un frate mai mic, în caz că lui i se întâmplă ceva. O rezervă.

 

Harry a simțit acest statut ca o constantă a vieții lui, de aceea tratează situația cu cinism, pe alocuri:

 

„Am fost adus pe lume în caz că i se întâmpla ceva lui Willy. Trebuia să furnizez susținere pentru familie, divertisment, diversiune și, în caz de nevoie, o piesă de schimb. Poate un rinichi. O transfuzie de sânge. Aceste lucruri mi-au fost prezentate explicit de la începutul vieții mele și reiterate periodic”.

 

De ce a scris cartea?

 

Din primele pagini, devine clar că “Spare” este o confesiune a unui om care, în 38 de ani de viață, simte că nu a avut niciodată șansa de a spune partea lui de poveste. Adevărurile lui.

 

Preambulul cărții se termină cu următoarele cuvinte:

 

”Dacă ei nu știu de ce am plecat, poate că nu mă cunosc deloc. Și poate că nu m-au cunoscut niciodată. Și, ca să fiu sincer, poate nici eu nu m-am cunoscut.

Acest gând m-a înfrigurat și m-a făcut să mă simt cumplit de singur.

Dar în același timp m-a animat: Trebuie să le spun! Cum pot să le spun cine sunt? Nu pot, ar dura prea mult. În plus, sigur nu sunt în starea de spirit în care să mă asculte. Nu acum, cel puțin. Nu azi. Așadar, tată, Willy, lume… iată povestea mea!”.

 

De ce a dat interviul public cu Oprah?

 

”Câteva persoane dragi din viața mea m-au criticat pentru Oprah. Cum am putut să dezvălui asemenea lucruri? Despre familia mea? Le-am spus că nu văd diferența între faptul că eu am vorbit la emisiunea lui Oprah și ceea ce familia mea și oamenii din staff-ul familiei au făcut timp de decenii: strecurând informații mincinoase despre mine presei, plantând povești neadevărate…

Nu mai zic de nenumăratele cărți la care au colaborat, începând cu autobiografia tatei din 1994, scrisă cu Jonathan Dimbleby. Sau colaborările Camillei cu editorul Geordie Greig?

Singura diferență a fost că eu și Meghan am vorbit deschis. Am ales un intervievator respectat și nu ne-am ascuns în spatele unor sintagme precum „surse apropiate Palatului”. I-am lăsat pe oameni să audă ce avem de spus chiar din gura noastră”.

 

Cei care au urmărit ultimul sezon din THE CROWN (despre care am scris aici, direct de la premiera din Londra) își vor aminti scena în care Camilla se duce la consultantul de imagine care urmează să-i ajute pe ea și pe Charles să-și spele imaginea în fața publicului britanic.

 

Acel consultant este omniprezent în cartea lui Harry, cu multe exemple în care retorica livrată presei a fost una construită special pentru a-l pune pe Charles într-o lumină favorabilă, cu orice preț. Chiar și cu prețul imaginii fiilor lui.

 

În cazul lui Harry, scenariul fiului drogat și rebel l-a ajutat pe Charles să-și spele imaginea de bărbat infidel: “În loc să apară ca soț necredincios, tata urma să fie prezentat lumii ca sărmanul tată singur, care se chinuie cu un copil dependent de droguri”.

 

Sunt multe exemple în carte, inclusiv despre William și Kate, care – susține Harry – nu au voie să eclipseze ieșirile publice ale cuplului Charles și Camilla.

 

De exemplu, în ziua în care Kate și William urmau să viziteze un club de tenis, iar Charles și Camilla aveau un alt angajament, lui Kate i s-a interzis să se lase fotografiată cu o rachetă de tenis în mână, știind că o asemenea imagine ar fi ajuns pe prima pagină a ziarelor, eclipsând știrea despre cuplul senior.

 

De ce vrea să facă bani de pe urma imaginii lui de prinț?

 

Aceasta a fost o controversă constantă: dacă Harry și Meghan și-au dorit o viață privată, ce treabă au să dea interviuri și să scoată cărți despre familia regală?

 

Harry explică aceste proiecte lucrative ca pe modul lui de a-și susține familia, în contextul în care Familia Regală a refuzat să-i mai susțină cheltuielile cu securitatea.

 

În momentul în care, de pe-o zi pe alta, i-au fost retrase gărzile de corp pe care le avusese toată viața, iar amenințările împotriva familiei lui deveneau tot mai urâte, Harry a ales aceste proiecte ca un mod de a susține costurile ridicate de securitate pe care le implică statutul lui de persoană publică.

 

Cartea este structurată în 3 părți

 

Prima începe cu trauma pierderii mamei lui, cataclismul care i-a schimbat viața pentru totdeauna, și explorează o copilărie chinuită emoțional.

 

A doua este despre cariera militară, văzută ca o salvare pentru un tânăr traumatizat, care nu se regăsea nicăieri.  (”Armata avea nevoie fix de băieți ca mine. Mama ta e moartă? Părinții divorțați? Ai traume psihologice nerezolvate? Vino la noi!”).

 

Sunt 180 de pagini în care Harry detaliază fiecare etapă de pregătire, fiecare raid aerian, fiecare operațiune pe care a făcut-o ca militar.

 

Poate deveni obositor la un moment dat, dar se vede că pentru el e un aspect esențial și definitoriu pentru poveste.

 

Al treilea capitol e despre Meghan și plecarea din familia regală și este partea cea mai complicată.

 

Există trei coordonate clare ale cărții, care guvernează nu doar povestea, ci și viața lui Harry: ura pentru paparazzi, relația dificilă cu fratele lui și antipatia pentru Camilla.

 

Ce am înțeles eu?

 

1.Harry s-a născut în familia nepotrivită personalității lui

 

Moștenind sensibilitatea și fragilitatea Dianei, Harry a fost un outsider într-o familie renumită pentru răceala ei.

 

Nu intrăm aici în discuții despre motivele acestei răceli, despre statutul de față regală sau despre bine și rău.

 

Este o realitate: în familia regală nu existau imbrățișări, afecțiune fizică sau declarații cu încărcătură emoțională.

 

De exemplu, când Charles i-a dat lui Harry vestea morții Dianei, felul în care a știut să-i fie aproape emoțional a fost punându-i, câteva secunde, mâna pe picior.

 

”Familia includea și distanță. Nu conta cât de mult iubeai pe cineva, nu puteai trece niciodată prăpastia dintre, să zicem, copil și monarh, sau moștenitor și rezervă. Atât fizic cât și emoțional. Nu era vorba doar despre Willy care mi-a ordonat să-l las în pace (n.n. La Eton, William i-a spus lui Harry să se prefacă că nu-l cunoaște), ci despre faptul că generația seniorilor avea zero toleranță pentru orice contact fizic. Fără îmbrățișări, fără sărutări, fără atingeri. Din când în când, poate doar o mică mângâiere pe obraz. La ocazii speciale”

 

Acesta este modul în care lucrurile funcționează, de generații, în Familia Regală.

 

Harry povestește cum Elisabeta a II-a obișnuia să plece în turnee internaționale de șase sau șapte luni, iar la întoarcere să-și întâmpine copiii cu o strângere de mână.

 

Aceasta a fost atmosfera în care a crescut Charles și în care au crescut toți membrii familiei regale, prin urmare aceasta era regula unanim-acceptată.

 

Diferența dintre Harry și ceilalți este că el pare să fi moștenit temperamentul sensibil și al afectuos al mamei lui, Diana, la rândul ei o persoană care nu s-a adaptat niciodată la rigorile Familiei Regale.

 

Rămas la doar 12 ani fără mamă și, implicit, fără singura lui sursă de afecțiune necenzurată, Harry a căutat toată viața o nouă sursă de iubire. Un nou om care să-i ofere ceea ce restul familiei nu putea.

 

Meghan – cu spiritul ei american, cu bucuria ei de a îmbrățișa pe toată lumea și cu exuberanța ei fără limite – au reprezentat pentru Harry cea mai fidelă oglindă a ceea ce avusese cândva cu Diana.

 

Deloc întâmplător, în carte Harry construiește activ paralela dintre cele două, comparându-le neîncetat și găsind asemănări și semne în orice.

 

Sursa unui conflict între Harry și William este, la un moment dat, convingerea lui Harry, rostită cu voce tare, cum că Diana i-a trimis-o, din Ceruri, pe Meghan.

 

2.Emoțional, Harry încă este un băiețel de 12 ani

 

Evoluția emoțională a lui Harry s-a oprit la 12 ani, la moartea mamei lui, când a fost silit să meargă în urma sicriului, fără să aibă voie să plângă ori să-și arate emoțiile.

 

Deși inițial s-a decis că doar William, care era deja mare, să însoțească cortegiul, Familia Regală a realizat că imaginea celor doi prinți impreună ar avea un impact mult mai mare asupra publicului, așa că a fost aleasă această variantă.

 

Acel moment l-a frânt emoțional pe Harry, iar urmele se văd și după aproape 30 de ani.

 

Aproape un deceniu, Harry a fost convins că mama lui și-a înscenat moartea și că va reapărea într-o bună zi.

 

„Dar dacă asta e ziua în care o să apară?”, se întreba el adesea, până când, după mulți ani, refăcând traseul ei cu mașina prin Pont d’Alma din Paris, a avut un declic.

 

Atunci a fost prima dată când a conștientizat că mama lui chiar a murit și nu se mai întoarce.

 

Având moartea mamei ca traumă primordială, ura lui Harry pentru paparazzi și pentru presă în general a devenit principala coordonată a vieții.

 

În capitolul despre perioada lui militară, el povestește că a avut un moment în care, într-o misiune ca pilot de elicopter Apache, s-a blocat fiindcă ținta mergea pe motocicletă, iar mintea lui a făcut asocierea cu paparazzi pe motoare care au urmărit-o pe mama lui până la moarte. Într-atât de puternică este aversiunea lui pentru presă.

 

În momentul în care Meghan a început să fie urmărită de presă și au apărut primele știri nefavorabile, în mintea lui Harry s-a creat o nouă paralelă: ceea ce i s-a întâmplat Dianei, singura femeie care-l iubise vreodată, i se poate întâmpla oricând și lui Meghan, singura femeie în care a regăsit afecțiunea de care avea atâta nevoie.

 

Nu trebuie să fii psiholog ca să tragi aceste concluzii, fiindcă semnele sunt peste tot în carte.

 

Foarte elocvente sunt momentele în care Harry asistă la nunta tatălui cu Camilla și apoi la nunta lui William cu Kate.

 

Rememorând cele două evenimente, el explică cum și-a luat, de fiecare dată, la revedere, în gând, simțind că și-a pierdut pentru totdeauna tatăl și fratele.

 

De la un bărbat matur, de peste 30 de ani, această atitudine pare una stranie, însă în postura băiatului de 12 ani este justificată: încă două persoane care-l abandonează.

 

3. Camilla este personajul negativ al vieții lui Harry

 

Aproape ca mama vitregă din basme, Camilla este personajul negativ în viața lui Harry.

 

Prințul nici măcar nu se străduiește să mascheze acest lucru, de aceea chiar și cele mai benigne paragrafe eșuează în înțepături directe.

 

„Chiar îmi doream ca ea să fie fericită”, spune el, după nunta tatălui lui. ”Poate dacă era fericită, Camilla ar fi fost mai puțin periculoasă”.

 

La un moment dat, el povestește că a încercat să citească Shakespeare, de dragul tatălui lui, iar situația generează o paralelă între situația familiei lui și intriga din Hamlet.

 

”Tata a fost mereu dezamăgit că mă aflu printre cei care nu-l înțeleg pe Shakespeare. Așa că am încercat să mă schimb. Am deschis Hamlet. Hm… un prinț singuratic, obsedat de un părinte decedat, privește neputincios cum celălalt părinte se îndrăgostește de uzurpatorul părintelui decedat. Am închis cartea. Nu, mulțumesc!”

 

Povestind despre nunta dintre Charles și Camilla – care a avut loc deși ambii frați l-au implorat pe Charles să NU se căsătorească – Harry se amuză amintindu-și că, de la luarea deciziei și până la festivitatea propriu-zisă, s-au întâmplat numai lucruri neprevăzute care au amânat ceremonia.

 

„În loc să-mi pară rău pentru ei doi, nu puteam să nu mă gândesc că o forță din Univers (poate mama?) prefera să blocheze această uniune în loc să-i dea binecuvântarea. Poate universul amână lucrurile cu care nu e de acord”.

 

De asemenea, Harry o acuză pe Camilla în repetate rânduri de relații ascunse cu presa de scandal și de plantarea unor povești neadevărate despre el sau William, în schimbul unei acoperiri mediatice elogioase pentru ea și Charles.

 

4. Harry are multă furie înmagazinată în sufletul lui

 

Explicând bucuria pe care i-o aduceau sporturile violente, precum rugby-ul, Harry explică faptul că ele îi ofereau „o bună scuză să se izbească tare de lucruri”.

 

„Rugby-ul îmi permitea să-mi exteriorizez furia, pe care unii o numeau aburul roșu”.

 

Această pâclă sau abur roșu este prezentă în multe momente din carte.

 

Când vede prima oară imaginile de la accidentul suferit de mama lui în 1997, și își dă seama că paparazzi au continuat s-o fotografieze pe Diana chiar și când ea era în agonie, Harry explică cum aburul roșu devine „un torent care-l consumă cu totul”.

 

Combinând fragilitatea emoțională cu furia, rezultă sentimentul care l-a urmărit pe Harry pe tot parcursul vieții lui: senzația că este defect.

 

Ajuns în armată, Harry conștientizează anormalitatea vieții lui de dinainte în momentul în care realizează că se simte mai liniștit și mai în largul lui într-un raid de noapte în centrul Afganistanului decât în familia în care a crescut.

 

„Pregătirea militară a fost grea, dar nu am avut niciun dubiu că eram acolo unde îmi era locul. Nimic nu mă poate rupe în bucăți aici, mă gândeam eu. Poate fiindcă eram deja făcut bucăți?

(…) Puteam înțelege de ce, pentru cineva atașat de propria identitate și viață, experiența armatei ar părea dură. Dar nu și pentru mine. Mă liniștea gândul că încet, dar sigur, sunt redus la esență, scăpat de impuritățile vieții, urmând să rămână doar ceea ce contează. (…)

Moartea, războiul, toate astea erau preferabile perspectivei de a rămâne în Marea Britanie, unde purtam oricum o altfel de bătălie.

(…) Duceți-mă pe un câmp de bătălie unde există niște reguli clare de luptă. Unde a mai rămas măcar o brumă de onoare”

 

5. Africa este oaza de liniște a lui Harry, dar și un paradis interzis

 

Cele mai luminoase părți din carte sunt cele în care Harry povestește despre Africa și despre perioadele petrecute acolo, făcând fapte caritabile, construind case, în general făcând multă muncă fizică.

 

O prietenă apropiată îi spune ceva care rămâne definiția lui: „Corpul tău s-a născut în Marea Britanie, dar sufletul tău s-a născut în Africa”.

 

De ce nu a ales, Harry, să se concentreze așadar pe Africa?

 

Am avut această întrebare în cap primele 300 de pagini din carte, până când el relatează o discuție cu William, în care acesta din urmă îi taie elanul, explicându-i că Africa este parte din portofoliul lui, ca prinț moștenitor.

„Africa era apanajul LUI, mi-a spus el, iar ca prinț moștenitor, Willy avea voie să blocheze proiectele mele. Și nu doar că avea voie, dar plănuia să-și exercite dreptul de veto asupra lor. (…)

 

Unul dintre fiii lui Emilie și Hugh (prieteni de familie, n.n) a întrebat: „Dar de ce nu puteți lucra amândoi pe proiecte legate de Africa?”

Atunci, Willy a avut o izbucnire de mânie și a țipat la el pentru că a îndrăznit măcar să facă o asemenea sugestie: „Pentru că rinocerii, elefanții, toate astea sunt ale mele! ”

 

6. Relația dintre frați a fost mult mai tensionată decât își imagina publicul

 

Știm cu toții că imaginile pe care le vedem la televizor sau în presă, cu celebritățile și viețile lor idilice, sunt doar atât: imagini.

 

Prin urmare, nu e o mare surpriză să afli că situația din culise era mult mai puțin idilică.

 

Totuși, nu-mi imaginam că relația dintre frați a fost atât de diferită de prietenia și complicitatea pe care o afișau întotdeauna în public.

 

La fel ca relația cu ceilalți membri ai familiei, și relația lui Harry cu William a fost una eminamente ierarhică: unul era moștenitorul, iar celălalt rezerva, fiecare fiind conștient de rolul și poziția sa în raport cu celălalt.

 

A fost partea din carte care m-a întristat poate cel mai tare, fiindcă abundă în răutăți de ambele părți.

 

Harry îl înțeapă pe fratele lui pentru chelia lui „mai avansată decât a mea” și „alarmantă”, dar în același timp rememorează momente în care a fost făcut să se simtă inferior de către fratele lui mai mare: de la blocarea unor proiecte la care Harry ținea până la refuzul de a participa la dineul de nuntă sau „ordinele” pe care i le-a dat în postura de moștenitor.

 

Unele dintre momentele detaliate în carte sunt absolut puerile și denotă o lipsă totală de inteligență emoțională de ambele părți.

 

De exemplu, barba pe care Harry a purtat-o la nuntă a fost subiectul unui conflict deschis între frați.

 

Pentru că William nu a avut voie să poarte barbă la propria nuntă, a fost revoltat de faptul că Regina i-a permis lui Harry să și-o păstreze pe a lui. Așadar, i-a ordonat fratelui său să-și radă barba, explicându-i că „rezerva” nu are voie niciodată să se bucure de privilegii care lui, prințul moștenitor, i-au fost negate.

 

Totuși, cel mai trist lucru pe care l-am citit în carte, după părerea mea, este un moment în care cei doi frați, adulți fiind, discută despre viitorul lor.

 

Harry – care își dorea foarte mult o familie, o soție și copii – îi împărtășește acest gând lui William, iar acesta – însurat cu Kate și având deja doi copii – îi spune, detașat: „Ei, Harold, trebuie să te pregătești și pentru perspectiva în care asta n-o să se întâmple niciodată pentru tine”.

 

Mi s-a părut teribil de crud, în condițiile în care Harry își construise în minte scenariul conform căruia, odată însurat, va putea fi mai aproape de fratele lui și de Kate, fiind în sfârșit acceptat de ei.

 

Acel ”Fab Four” pe care l-a prezentat presa în primele săptămâni după nunta lui Meghan cu Harry – cei doi frați și soțiile lor, într-o relație armonioasă și apropiată – a fost, în secret, cel mai mare vis al vieții lui Harry.

 

Cât despre relația cu Charles, Harry o rezumă cam așa:

 

„Tata nu ne susținea financiar pe mine și pe Willy doar din generozitate. Acesta era jobul lui. Asta era înțelegerea. Noi acceptam să servim monarhia, să mergem oriunde suntem trimiși, să facem tot ce ni se spune, să ne cedăm autonomia, trăind pentru totdeauna în interiorul unei colivii de aur. La schimb, păzitorii coliviei erau de acord să ne îmbrace și să ne hrănească. Cumva tata, cu milioanele lui obținute din profitabilul ducat de Cornwall, începea să considere că îl costă prea mult captivitatea noastră?”

 

Ceea ce m-a șocat în prezentarea lui Charles din carte este prăpastia dintre Charles-tatăl, care era incapabil nu doar să-și manifeste afecțiunea, ci și să discute cu copiii lui, preferând să le lase scrisori pe pernă (chiar și pentru a-i felicita pentru o realizare sau o notă) și Charles al Camillei.

 

Chiar și când Harry se afla în Afganistan, în misiune militară, Charles îi pusese în vedere fiului său să nu-l sune, ci mai bine să-i scrie câte o scrisoare, fiindcă îi face mai mare plăcere să primească scrisori.

 

În același timp, este de notorietate scandalul din anii 80, când conversațiile telefonice ale lui Charles cu Camilla au fost interceptate, iar presa a aflat că Charles și-ar fi dorit să „devină un tampon, ca să-și petreacă viața în chiloții Camillei”.

 

Un bărbat care poartă asemenea conversații nu este capabil să-și exprime afecțiunea față de copiii lui altfel decât printr-o scrisoare?

 

Concluzia pe care am putut s-o trag eu, ca un cititor detașat, este că, așa hulită cum este, Camilla a fost, pentru Charles, singura persoană cu care acesta a putut fi el însuși și care i-a arătat afecțiunea pe care la rândul lui nu o primise în familie.

 

Un singur lucru nu l-am înțeles din carte și rămâne cel mai mare semn de întrebare

 

Harry susține că a fost la mai mulți psihologi, îndemnat chiar de fratele lui și de Charles.

 

Avea un psiholog pe “apelare rapidă” și îl suna în momentele grele, fiind un personaj care apare recurent în carte.

 

În același timp, în declarațiile recente Meghan și Harry susțin că Meghan nu a fost lăsată să meargă la psiholog fiindcă ar fi stricat imaginea familiei.

 

Aici e o ruptură de logică pe care Harry nu o lămurește, așa cum trece destul de superficial și peste acuzațiile de bullying aduse lui Meghan.

 

De fapt, capitolul dedicat relației lor este unul eminamente idilic, un tărâm al iubirii absolute, prin urmare Meghan fiind mai presus de orice dubiu sau controversă.

 

Naivitatea cu care el privește situația este evidentă în multiplele paragrafe în care ține să precizeze că Meghan nu avea habar de Familia Regală și nici măcar nu avusese curiozitatea de a căuta pe Google ceva legat de ei.

 

Practic Meghan nici nu știa că ei există pe lume, cu atât mai puțin să fi căutat detalii, nici măcar în momentul în care relația a devenit atât de avansată încât ea a fost prezentată oficial Reginei.

 

Harry susține că nici măcar în acel moment Meghan habar nu avea pe ce lume se află și nu bănuia nimic despre familia în care urmează să intre.

 

Cu tot respectul și cu toată simpatia pe care o simt față de ei, așa ceva, în secolul nostru și venind de la o femeie extraordinar de deșteaptă și de abilă, este un scenariu rupt de realitate și de logică.

 

Merită cumpărată cartea?

 

Eu zic că da, însă doar dacă ai urmărit povestea și te interesează mai mult decât partea de cancan.

 

Știrile senzaționale derivate din carte le găsești deja pe Google, la o simplă căutare. Dacă asta cauți, cartea nu e pentru tine.

 

Povestea este impecabil scrisă de J.R.Moehringer, același scriitor care ne-a dat fabulosul volum ”OPEN” al lui Andre Agassi (despre care am scris aici), și curge rapid, cu întorsături frumoase de frază. Se citește ușor și lin.

 

Partea despre armată va deveni la un moment dat repetitivă, cel puțin pentru mine așa a fost, și recunosc că – la finalul celor 180 de pagini, cât are acel capitol – deja îmi cam pierdusem răbdarea.

 

Totuși, am înțeles multe lucruri despre Harry din acele povești, iar pentru mine adevărul rămâne undeva la mijloc.

 

Povestea lui Harry este, în esență, povestea unui spirit sensibil care, în loc să se schimbe pe sine și să se adapteze la situația dată, vrea să schimbe o ierarhie de sute de ani și să reconstruiască un sistem care funcționează după reguli precise.

 

Indiferent de cine are sau nu dreptate, acest deziderat este eminamente utopic.