”Tatăl”, cu Victor Rebengiuc: un spectacol care te schimbă pentru totdeauna
“Tatăl”, cu Victor Rebengiuc, este un spectacol cutremurător care ne arată lumea prin ochii unui tată bătrân, suferind de o afecțiune degenerativă a creierului care face ca amintirile și legăturile cu lumea să se destrame pe zi ce trece.
De obicei poveștile de acest tip sunt spuse din perspectiva familiei, dar în “Tatăl” ni se oferă perspectiva înfricoșătoare și confuză a bolnavului.
Cum ar fi ca toate reperele tale, inclusiv chipurile oamenilor dragi, vocile lor, realitățile existențelor lor, să se îngrămădească toate într-un haos care te înghite?
“Mă simt ca un pom desfrunzit… îmi pierd toate frunzele”, spune personajul principal – André – într-una dintre scene, sintetizând teribilul sentiment de confuzie și deznădejde.
„Tatăl” este spectacolul de retragere din activitate a maestrului Victor Rebengiuc, ceea ce adaugă o încărcătură emoțională și mai mare.
Rebengiuc își joacă rolul tulburător și magistral, ceea ce nu este nicidecum vreo surpriză pentru cei familiarizați cu incredibila lui carieră.
Totuși, combinația dintre context, poveste și prestația actoricească fac ca „Tatăl” să fie o piesă care te răscolește emoțional prin cotloane pe care nu bănuiai că le ai.
„O să înțelegi când vei ajunge de vârsta mea, ceea ce o să se întâmple mai repede decât crezi tu”.
Aceste cuvinte și multe altele rămân întipărite multă vreme după ce cortina a căzut și, cu toată seriozitatea, nu recomand nimănui să meargă să vadă piesa fără un pachet mare de șervețele.
Toată sala era în lacrimi la final: aplauze și lacrimi, poate cea mai frumoasă și tristă concluzie privind efectul cathartic al teatrului.
Pe marele ecran, “Tatăl” a fost interpretat magistral de Anthony Hopkins, dar pentru mine “André” va fi mereu maestrul Rebengiuc.
Treizeci de secunde de emoție de la spectacol:
View this post on Instagram