Despre tot ce-i fin și fain

Thrillerul anului, ,,Maestra”, este o radiografie vie și necruțătoare a luxului

By 23 august, 2016Chronicles
read time 4 min
 
23 august, 2016

Thrillerul anului, ,,Maestra”, este o radiografie vie și necruțătoare a luxului

L-am cumpărat din curiozitate, încântată de faptul că este bestseller în 38 de țări și că a fost asemuit cu ,,Talentatul domn Ripley”. Dincolo de latura întunecată, cartea lui L.S.Hilton îmi va rămâne în minte mai puțin prin subiect și mai mult prin analiza meticuloasă și necruțătoare a bogăției și a jocurilor pe care le poți juca datorită ei.

by

Cu siguranță cartea de care vorbește toată lumea anul acesta, ,,Maestra” este scrisă de L.S.Hilton, un autor de gen feminin care mizează pe misterul inițialelor sale la fel ca J.K.Rowling sau E.L. James, în încercarea de a-și face romanul… unisex. Este o realitate: bărbații nu prea citesc romane scrise de femei, dar aceasta nu este o discuție despre feminism sau misoginism, deci nu intrăm în detalii. Mi-a atras doar atenția, fiindcă e deja o ,,rețetă” cunoscută. Și, tot ca rețetă, cartea este prima parte a unei viitoare trilogii.

st_20160424_nahilton24_2235541

 

 

,,Maestra” se vrea a fi o alternativă mai întunecată la ,,50 Shades of Grey”, o carte la care mărturisesc că nu am putut trece de primele 50 de pagini fiindcă mi s-a părut groaznic de puerilă și de prost scrisă. Spre deosebire de aceasta din urmă, însă, cartea lui Hilton sfârșește prin a fi o superbă analiză a celor bogați și decăzuți, cu reflectoarele îndreptate spre partea întunecată a unei lumi care pare că se scaldă într-o iritantă perfecțiune. Și, spre deosebire de ,,50 Shades of Grey”, în ciuda clișeelor inevitabile este mult mai alert și inteligent scrisă, încât a reușit să mă țină în șah până la ultima pagină.

 

Nu am de gând să divulg nimic decisiv din intrigă, deci puteți citi cu încredere până la final. Vă spun doar premisa: Judith Rashleigh lucrează la o galerie de artă din Londra și este o fată care și-a dorit mereu să-și depășească statutul social, motiv pentru care duce o viață dublă, ca animatoare într-un bar, pentru a-și completa veniturile și a avea acces la o altfel de lume.

,,(…)Mi-am cumpărat lucruri scumpe, pe care nu mi le-aș mai putea permite niciodată, un curcubeu de cașmir cât să mă țină toată viața, un pardesiu Vuitton, o geantă perfectă Prada, castanie, din piele de crocodil. Mi-am văzut reflexia în oglinzile buticului sau în luciul strălucitor al apei portului, bronzată, în cămașa mea simplă albă și cu pantalonii scurți, cu părul prins cu o eșarfă Dolce & Gabbana și ciufulit, balansând sacoșele cu funde pline de minunății, și m-am întrebat dacă ar trebui să fiu surprinsă de metamorfoza mea. Dar nu eram, de fapt. Mă uitam în apă și acolo m-am văzut, în sfârșit, pe mine însămi”.

 

Iudita decapitându-l pe Holofern

După ce este dată pe nedrept afară de la galerie, Judith pune la bătaie toate lucrurile pe care le-a învățat de-a lungul vremii despre lumea celor bogați și celebri, pentru a se răzbuna într-un mod cât se poate de întunecat: ,,Noțiunea aceea de durere a devenit, cu timpul, o sursă de sfidare, o sursă de – cu toate că mi-era jenă să mă și gândesc la cuvânt – putere. Puteam suporta lucruri pe care alții nu le puteau suporta și asta însemna că le și puteam face (…). Și apoi, doar pentru o clipă, m-am simțit în afara timpului. M-am revăzut, cu zece ani în urmă, pentru prima oară în Galeria Uffizi, stând în fața tabloului «Iudita decapitându-l pe Holofern» al Artemisiei Gentileschi. Îi făcusem atâtea promisiuni acelei fete din muzeu. Îi eram datoare”.

Este o carte despre mister, erotism, înșelăciune și crimă, un thriller în adevăratul sens al cuvântului (recunosc, abia aștept să văd ecranizarea care sigur urmează), dar ceea ce m-a făcut să n-o abandonez pe parcurs și să mă încăpățânez s-o descopăr până la capăt (n-am remușcări să abandonez cărți, când ele mă dezamăgesc) a fost sentimentul de eliberare și speranță pe care îl emană, chiar și în cele mai întunecate pasaje. Chiar dacă alunecă în cele mai negre cotloane, eroina romanului se îndreaptă instinctiv spre lumină și nu poți s-o detești nicio clipă, poți doar s-o înțelegi neașteptat de bine.

 

,,Dar, oare, așa era mereu? Era Londra un oraș cu spații mici închise unul în celălalt, precum păpușile rusești, pentru ca atunci când credeai că ai ajuns înăuntru să dai de o altă cutie frumos pictată, închisă bine pentru a te ține pe tine pe dinafară?” se întreabă ea la un moment dat și, dincolo de toate artificiile de suspans, la asta se rezumă căutarea ei. La încercarea de a se potrivi, de a se integra în peisaj, ca o piesă de puzzle pătrată într-un loc cu muchii rotunde. Indiferent dacă e vorba de un loc de muncă, de un anturaj sau pur și simplu de un sentiment de apartenență la o comunitate, toți ne-am simțit măcar o dată în viață străini și alienați într-un context în care tot ce ne-am fi dorit mai mult era să ne simțim acasă.

 

,,Îi priveam. Fetele nu erau neapărat frumoase, dar aveau acea strălucire a calului de rasă care provine din generații de oameni bogați, picioare lungi și glezne subțiri, păr strălucitor, dinți perfecți, fără machiaj. (…) Nu depuneau niciun efort, era evident. Spre deosebire de hainele exagerate pe care ni le luasem eu și Leanne pentru Riviera, ei aveau un aer de apartenență pe care nicio haină scumpă nu l-ar putea emana vreodată. Așa arată oamenii cu adevărat bogați, m-am gândit, ca și cum nu ar avea niciodată nevoie să facă eforturi”.

Judith este un personaj absolut tridimensional, pe care L.S. Hilton îl descrie într-o asemenea bogăție de amănunte, mobilându-i lumea cu atâtea referințe și nuanțe încât până la finalul cărții ajungi să te simți colocatar al universului ei.

 

,,M-am dus acasă și m-am străduit să citesc cu atenție două articole din Art Newspaper. Mai târziu m-am uitat la ceas, un Vacheron Aronde subțire, din aur roz, din 1954: era 21:45. M-am pieptănat și mi-am schimbat puloverul cu o bluză Isabel Marant cu volănașe, am înlocuit cizmele cu pantofi bordo Saint Laurent cu tocuri nu prea înalte. Am ieșit pe bulevard și am traversat spre stația de autobuz, trecând pe lângă el suficient de aproape încât să îmi simtă parfumul. Tubereuse de la Gantier, cu miros puternic”.

 

Asta mi-a plăcut poate cel mai mult la carte, sentimentul de vagă scufundare, deopotrivă reconfortant și înspăimântător pe alocuri. Detaliile sunt extraordinar de vii, referințele la artă și la mici magazine vintage sunt încântătoare și ai sentimentul plăcut că descoperi, alături de personaj, un univers cu totul nou, pe care îl construiți de fapt împreună. Ea cu ornamentele cuvântului, tu cu imaginația.

817501

L.S.Hilton (Foto FNAC)

,,Așadar, m-am dus la cumpărături. Mai întâi la Hotel Drouot pentru un birou din secolul al XVIII-lea, un bonheur du jour adevărat, cu un compartiment secret în spate și căptușeală din piele de culoarea căpșunilor, apoi La Maison du Kilim, în Marais, pentru un covor de Anatolia pătrat în nuanțe de bronz, smarald și turcoaz, la Artemide pentru veioze și la Thonet pentru canapea, la marché aux puces pentru o credenza din lemn de trandafir din secolul al XIX-lea și o masă de sufragerie Art Deco. Puteam vinde, cu timpul, iar casa mea avea să fie galeria mea. (…)

 

Nu eram deloc plictisită. Pentru început, continuam să îmi iubesc apartamentul. Uneori petreceam vreo zece minute pur și simplu admirându-l, trecându-mi palmele peste contururile din lemn, urmărind razele soarelui pe jaluzelele mele elegante din pânză, de-a lungul modelului de pe covorul persan. Adoram cum miroase a ceară de albine și a lumânări Trudon și a tutun. Adoram să deschid o sticlă de vin și să-mi torn în paharul greu, Art Nouveau, de culoarea jadului, din setul găsit la prăvălia cu vechituri de lângă piața de flori. Adoram zgomotul înfundat făcut de ușă când se închidea și liniștea dinăuntru”

maestra-extract

 

Ce mi-a plăcut cel mai tare? Radiografia bogăției, văzută din exterior, de către un personaj principal care trece de la statutul de outsider la cel de insider, fără a ști nicio clipă dacă într-adevăr a trecut granița dintre cele două. În continuare, câteva pasaje scurte care mi-au rămas în minte, pentru a vă deschide apetitul pentru această carte:

,,Când am ajuns acolo, tot ce am putut să gândesc a fost că Dumnezeu nu rezistă niciodată tentației de a-și arăta disprețul pentru bani, M-am întrebat dacă o fi rămas marmură în Carrara după ce Alberto terminase de decorat. M-am plimbat puțin, privind, admirând. Tot ce nu era din marmură neagră, albă sau aurie era acoperit cu piele de rechin lăcuită; baia arăta ca portțigaretul lui Oscar Wilde”.

Angelo_Bronzino_001
Venera, Cupidonul, Timpul și Nebunia
,,Chiar dacă eram dezamăgită că lucram la Casă, încă îmi aduceam aminte de prima oară când privisem cu adevărat un tablou, iar acea amintire îmi încălzea sufletul. Alegoria lui Bronzino, numită Venera, Cupidonul, Timpul și Nebunia, de la Galeria Națională, în Piața Trafalgar. Și acum găsesc că acel tablou mă liniștește, nu doar datorită compoziției de o eleganță misterioasă – jucăuș și de un erotism inocent, aducând aminte de mortalitate și de moarte – ci și pentru că niciun savant nu a propus până acum o teorie general acceptată cu privire la semnificația sa. Frumusețea sa constă cumva în frustrarea pe care o provoacă”

,,Am încercat să mă învălui în dispreț ca într-o haină de blană, să le demonstrez că îmi erau inferioare și că nu îmi meritau atenția”.

,,M-am uitat la cărțile mele, la patul frumos aranjat, la șalul cu imprimeu balinez atârnat peste oribilul stor venețian, și nu am mai suportat să văd nimic din toate acestea. Toate ieftine și optimiste într-un mod atât de jalnic…”

,,Petrecerea era la subsol, dar, înainte să cobor, am explorat puțin casa, cum făceam de obicei, imaginându-mi cum aș trăi într-o astfel de casă, cum aș schimba camerele, cum să le zugrăvesc și să le mobilez. Nu era nimeni acolo să mă vadă cum am trecut cu mâna peste curba senzuală a balustradei din secolul al XVIII-lea, peste linia precisă a mahonului său lustruit. Învățasem din revistele bune de design interior că e o greșeală să ai casa prea pusă la punct, că, spre exemplu, canapeaua hidoasă din catifea verde din anii 1970, ce ocupa loc în salonul lui Lawrence, era o marcă a stilului său la fel ca vocea lui sau ca modul în care își purta cămășile uzate, dar eu mi-am imaginat cum ar fi arătat încăperea refăcută în Trianon gri, cu doar câteva piese perfecte, aerisită și minunată, și cu mine liniștită bucurându-mă de ele”.

,,Mi-am amintit că am citit memoriile unei dame de companie celebre, care spunea că dacă vrei să localizezi curva dintr-un hotel elegant, caută femeia îmbrăcată în costumul clasic. Această ținută nouă i-o datoram lui Steve, o investiție făcută din colecția de toamnă, din timpul ultimei mele vizite: Valentino, din cea mai subțire stofă bleumarin, o croială delicată, dar precisă, cu sandale Jimmy Choo simple și negre, cu toc înalt. Părul prins, fără bijuterii, manichiura și pedichiura făcute cu un bej perlat. Semănam atât de mult cu un bancher încât trebuia să fiu o curvă”.

Maestra-Facebook-update-size

 

,,Bogăția îți intră pe sub piele precum otrava. Îți modifică poziția corpului, gesturile, modul în care te porți. Din clipa în care am pășit la bordul Mandarinului, nu cred că am deschis măcar o ușă. Cu certitudine, nu am cărat vreo geantă grea și nu am ridicat o farfurie. (…) Ești înconjurată de bărbați tineri, în uniforme, cu umeri lați și unghii curate, care îți trag scaunul, îți aduc șervețele sau ochelarii de soare, îți aranjează perna pe șezlong, îți ridică de jos chiloții murdari și îți mulțumesc că le dai voie să o facă. Nu te privesc în ochi: nu ești de nasul lor. (…) Dar nu lăsa ambalajul să te distragă. Dacă nu faci repede rost de un inel pe deget, te-ai dus dracului. Adevărata diferență dintre bunăciunile de pe Riviera și fetele din Gstaad era că primele urcaseră cu o treaptă mai sus, ceea ce făcea prăpastia din fața lor mai îngrozitoare”.

,,Era mereu plin de studenți, învăluiți într-o ceață de Marlboro Lights pe terasa de fumători, nu genul hipster, ci boemi burghezi din arondismentele șase și șapte, averea lor reflectându-se subtil în tenul deschis, gulerele întoarse, părul lucios prins cu eșarfe vintage Hermes. Îmi făcea mereu plăcere cât de bine mă integram, deși nu le-am vorbit niciodată. De câteva ori, unul dintre tipi m-a salutat dând din cap, și am schimbat câteva saluturi cu unele dintre fete, dar asta era tot. Nu aș fi putut avea genul acesta de prieteni, nici dacă mi-aș fi dorit.

 

Când ești un nimeni de nicăieri este bine să-ți vezi lungul nasului. Copiii bogați pot avea o viață de boemi, dar bogăția are tentacule lungi – se țes într-o plasă de protecție care poate deveni și o capcană pentru cei nepregătiți. Copiii bogați au familii și relații, pun întrebări, pentru că lumea lor funcționează prin abilitatea de a localiza oameni. Nu mă puteam expune la așa ceva”

,,Maestra” a apărut la noi la Editura Litera. Eu am cumpărat-o direct din librărie, la Brașov, dar o puteți găsi online AICI. Un lucru e sigur: nu vă va lăsa indiferenți.

Foto: Shutterstock, Galeriile Uffizi, Fnac, National Portrait Gallery, Elle India

5 Comments

  • Corina Tamașc spune:

    Bună Diana, mi-a plăcut foarte mult cronica ta despre carte, și eu am citit-o anul trecut și pot să spun că este preferata mea, de două ori am citit-o, e atât de complexă, plus că am locuit în Londra 2 ani și mă vedeam în locurile descrise de ea la început! Notele de subsol mi-au plăcut, sunt multe informații plus că a descris și tabloul meu preferat de ‘“ Hans Holbein Cel Tânăr “ numit “Ambasadorii”
    Felicitări pentru tot ceea ce faci !

  • BloggerIssa spune:

    Am cumparat cartea dupa ce am citit articolul tau si ma bucur ca am facut-o. Mi-a placut foarte mult, abia astept sa apara continuarea. Deci multumim pentru recomandare 🙂

  • Silvia spune:

    Sper că „Maestra” e la fel de captivantă și delicioasă precum articolul tău 🙂 Am sperat că mai continuă după ultimul punct. Mi-ai făcut poftă de lectură și de o nouă comandă de carte. Mulțumesc 😉

  • Andreea spune:

    Pare mai savuroasa ca Luxomania, de Edwige Martin 🙂

    • Luxomania mi-a plăcut, dar mi s-a părut mai degrabă documentaristică. ,,Maestra” e un roman captivant, în care luxul este fundalul pe care se petrece acțiunea, iar asta face totul mai interesant. Plus că personajul principal e controversat și ușor dark, iar lumea luxului văzută prin ochii lui e mult mai savuroasă…

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.