Despre tot ce-i fin și fain

O poveste franțuzească despre cum să crezi în visul tău

By 5 octombrie, 2017Virtues
read time 10 min
Foto: Diana Cosmin
 
5 octombrie, 2017

O poveste franțuzească despre cum să crezi în visul tău

Am fost printre primii jurnaliști care au pășit în Maison Yves Rocher din Franța, un loc high-tech care prezintă povestea celebrului brand francez printr-o scenografie spectaculoasă. Experiența din La Gacilly a fost o lecție de viață despre ce poți să faci cu un strop de ambiție, chiar dacă nu te-ai născut sub cea mai norocoasă stea.

by

Pentru a putea explica experiența mea de la Yves Rocher, trebuie să încep cu o precizare absolut necesară. Periodic, câte un brand mare, iconic, își deschide un muzeu sau o casă prin care să arate lumii întregi istoria și etapele parcurse până în zilele noastre. De cele mai multe ori e vorba de povești palpitante, cu adevărat demne de istorisit, dar experiența este una clasică: te plimbi printr-o sală, vezi câteva vitrine cu obiecte vechi (eu una sunt înnebunită după astfel de nostalgii, recunosc), vezi file de carte scrise de mâna fondatorului și alte lucruri care recompun istoria brandului cu pricina. Ieși cu un zâmbet pe buze, ca după o călătorie în trecut. Și atât.

 

La așa ceva mă așteptam și de la nou-deschisa „Maison Yves Rocher” din La Gacilly, orașul natal al lui Yves Rocher și locul din care a plecat brandul care-i poartă numele. Am venit entuziasmată însă, fiindcă așa cum am spus și AICI, e un brand care mi-e drag și de care mă leagă amintiri. Abia așteptam să-l descopăr la el acasă. Aici intervine însă factorul-surpriză, adică momentul în care brandul meu nostalgic m-a luat pe sus și m-a purtat într-o aventură hiper-tehnologizată din care încă nu mi-am revenit pe deplin. Chiar dacă e vorba de trecut, experiența a fost mai „2017” decât tot ce am văzut în ultima vreme.

Dar întâi să lămurim un lucru:

Ce e atât de special la Yves Rocher?

 

Dincolo de faptul că a creat ideea de cosmetică vegetală, povestea lui Yves Rocher e specială și relevantă pentru vremurile noastre fiindcă e povestea unui băiat care nu s-a născut sub cea mai norocoasă zodie. A venit pe lume în 1930, într-un orășel breton – La Gacilly – și a fost de la început un copil bolnăvicios și sensibil. Părinții lui, care țineau un magazin de pălării la parterul casei lor (foto stânga), nu l-au trimis la școală, ci l-au educat acasă (în ceea ce s-ar numi azi homeschooling).

 

Destul de singuratic, micul Yves își petrecea mult timp în magazinul de pălării, privindu-și părinții la treabă, și prefera plimbările prin natură alături de tatăl lui, care îi povestea despre plante și secretele lor.

 

Când Yves are 14 ani, tatăl lui moare subit, iar el trebuie să preia afacerea familiei: magazinul de pălării din La Gacilly. Singurul lui refugiu rămân ierbarele, în care adună plante strânse în plimbările lui prin natură.

 

La 26 ani, în plin exod al locuitorilor din zona rurală către urban, își dă seama că nu mai are cui să vândă pălării, așa că își ia o camionetă și începe să facă turul orașelor din zonă, vânzându-și produsele la târguri sau din ușă în ușă.

 

Într-unul dintre drumurile sale, cunoaște o doamnă în vârstă, specializată în remedii vegetale, care îi povestește despre pomezile vindecătoare care se pot face din plante. Pe când Franța tocmai trăia boom-ul industriei chimice, un băiat își amintește de ierbarele lui de când avea 17 ani și își dă seama că ar putea să prepare creme din plante. Înotat împotriva curentului? Exact.

 

Învață rețete, culege plante, experimentează în podul casei din La Gacilly (foto jos), unde își amenajează un mic laborator, și începe să-și vândă cremele prin corespondență. Dă anunțuri la ziar în care explică beneficiile pomezilor lui. Femeile comandă, apoi îi scriu înapoi, despre cât de mult bine le-au făcut cremele primite. Yves ia declarațiile lor entuziaste și le include în corespondența pe care o are cu alți clienți, un precursor al ideii de „testimonial”. 

 

Afacerea crește tot mai mult, iar Yves își dă seama că a creat ceva de care femeile aveau nevoie: natural, eficient și la un preț accesibil pentru orice femeie, nu doar pentru cele foarte bogate, cum se întâmpla până atunci în industria de beauty. Ca urmare, încep să apară dușmanii, și nu sunt deloc puțini.

 

 

Este amenințat cu interzicerea activității, revistele refuză să scrie despre un „brand pentru femei, cu nume de bărbat, care face creme din legume”, nu i se mai acceptă nici măcar anunțuri în ziare. Așa că Yves renunță la a-i mai convinge și scoate prima „Carte verde a frumuseții”: o broșură cu sfaturi despre îngrijirea tenului cu plante, în funcție de fiecare tip de piele și de problemele specifice ale acesteia. Are un succes atât de mare, încât din acel moment nimic nu-i mai poate sta în cale.

 

În prezent, La Gacilly – rămas în continuare sediul central – și orașele din jur au câteva mii de oameni angajați la Yves Rocher, brandul se vinde în 90 de țări, iar femeile din toată lumea pot comanda fie online, fie prin poștă (brandul a dorit să-și păstreze această tradiție), fie prin magazinele fizice, fie prin reprezentanți direcți. Compania este actualmente condusă de către Bris Rocher, nepotul lui Yves.

 

În acest context, Bris și-a dorit să-și celebreze bunicul și povestea lui de viață și de reușită printr-o „casă memorială” inedită. Casa părintească era prea mică, dar a cumpărat o altă clădire, tot în La Gacilly, și a transformat-o într-o scenografie high-tech care recreează povestea brandului. De 5 ani se lucrează la concept, iar 2 ani a durat implementarea efectivă a ceea ce eu am văzut ieri.

 

După mine, a meritat fiecare zi investită.

Ce se întâmplă în Maison Yves Rocher?

Mai întâi intri în casa propriu-zisă, dispusă pe 4 etaje și 5 „universuri”, cu un magazin Yves Rocher mare de tot la parter. Prima sală, adică primul „univers” are două băncuțe albe, simple, un colț de perete și o hartă albă, pe care se disting doar contururi. Pare ceva super-simplu și mă aștept să aud o poveste narată într-o franceză impecabilă, cu ceva poze alb-negru proiectate pe ecran. Ceea ce începe este însă un spectacol video, în care fiecare episod din povestea lui Yves Rocher transformă contururile hărții în timp real. ”Cresc” orașe, lanuri de flori, ceruri înstelate, totul în ton cu muzica.

 

Ieșim deja uimite, cu un nod în gât (povestea lui Rocher e narată simplu, dar emoționant) dar adevărata tehnologie abia în următoarea sală ne așteaptă: de data asta ne întâmpină 3 băncuțe, lungi, din lemn, și niciun ecran. Doar niște frunze mari, albe, care compun un decor semi-futurist.

 

Se stinge lumina, încep să se audă zgomote ca dintr-o pădure, iar frunzele se rotesc, coboară din tavan, se alungesc și devin… 3 ecrane imense, în formă de lacrimă, pe care se proiectează imagini despre circuitul vieții plantelor în natură. Sub picioarele noastre, lemnul încăperii devine lan de gălbenele, de albăstrele, potecă de pădure, junglă năpădită de o ploaie torențială, zăpadă care scârțâie sub tălpi. Preț de 15 minute nimeni nu se uită la telefon, nu clipește, nu răsuflă. Ieșim ca dintr-o transă.

 

Următorul „univers” al scenografiei se petrece în laboratoarele Yves Rocher, unde ni se explică felul în care plantele pe care le-am văzut „crescând” în încăperea precedentă se transformă în ingrediente pentru creme. Stăm pe scaune înalte, cu niște mese albe care seamănă cu cele de bar. În momentul în care un personaj vorbește pe ecran despre un ingredient, mesele prind viață și devin ecrane unde ni se proiectează imagini, scheme, infografii. Dacă personajul de pe ecran așează un borcănel sub microscop, pe masa noastră se proiectează informațiile pe care le vede el. Ne simțim fizic parte din laboratorul în care se întâmplă totul.

Al patrulea univers este mansarda casei și recreează podul în care Yves Rocher își preparase primele pomezi. Prin recreat mă refer la: mașina de scris, ochelarii lui pe birou, haina pe colțul scaunului, aparatul de fotografiat vechi agățat de perete, plus o mie de alte detalii.

 

Fiind o mansardă, auzim zgomot de porumbei, de picături căzute pe acoperiș, începe să ni se pară o altă lume. În mijlocul sălii, o masă de lemn cu formule, desene și schițe de borcănele și creme. Se stinge lumina, iar masa prinde viață: vedem ”Cartea verde a frumuseții” a lui Rocher, primele lui schițe, campaniile pe care le-a făcut de-a lungul vremii, fotografiile nepoților lui. Răsfoim reviste vechi, de fapt ele se răsfoiesc singure în fața ochilor noștri.

 

Totul se încheie cu o ultimă cameră, unde ne plimbăm prin lanuri de maci, de gălbenele sau de mușețel, în timp ce câteva femei se plimbă și ele pe ecran prin aceleași lanuri, povestindu-ne despre fundația Yves Rocher, despre reciclare și despre cele 100 de milioane de copaci pe care brandul îi va planta de acum până în 2020 (până în prezent au plantat 65 de milioane).

 

Și, când se termină experiența, simt că aș vrea să mă mai întorc puțin cu tălpile în lanul de maci.

Citiți aici povestea orașului La Gacilly, în 30 de fotografii, și povestea hotelului eco creat de Yves Rocher, ”La grée des landes”.

Foto: Fotografierea „universurilor” din casă este interzisă, chiar și pentru jurnaliști, așa că fotografiile de interior au fost furnizate de către Yves Rocher. Mi-aș dori să facă la un moment dat și un video care să prezinte experiența în sine, fiindcă e ceva ce merită trăit, chiar și virtual.