Despre tot ce-i fin și fain

Tratamentul japonez care m-a făcut să regândesc ideea de wellness

By 15 martie, 2019Frivolities
read time 10 min
 
15 martie, 2019

Tratamentul japonez care m-a făcut să regândesc ideea de wellness

Luna asta am făcut prima ședință de Iyashi Dome, un aparat gândit de oamenii de știință japonezi după Al Doilea Război Mondial, pentru a contracara efectele bombelor atomice asupra populației nipone. Deși nu obișnuiesc să scriu despre tratamente corporale, acesta merită să-i dedic un articol fiindcă e mai mult decât un tratament, e o știință în sine.

by

Am mai spus și în trecut că rutina mea de wellness e minimalistă: sport de câteva ori pe săptămână, masaj (la aceeași persoană de 7 ani încoace), plus mâncare puțină și cât mai sănătoasă (fără a transforma asta într-o obsesie). Toate, firește, peste ceea ce eu numesc „the basics”: hidratare, demachiere corectă, creme puține și bune, adecvate tenului. Lucruri pe care eu le consider fundamentale.

 

 

Nu am avut niciodată o pasiune pentru tratamente corporale și, chiar dacă am primit invitații pentru a testa cam tot ce a apărut nou pe piața de beauty din România, de cele mai multe ori m-am ținut departe.

 

Există jurnaliști specializați pe această zonă, iar eu n-am nici pasiune și nici interes pentru a exprimenta cine știe ce împachetări sau aparate speciale, oricât de avangardiste ar fi ele. Nu sunt pentru mine.

 

Se mai cuvine o mărturisire: nu suport să transpir. Da, știu că e un lucru normal al pielii, dar tot mă enervează nespus acest lucru, așa că în afară de transpirația naturală, când e cald afară, n-am crezut în transpirația „benefică” și nici în tehnicile de wellness bazate pe transpirat.

 

Nu mi-a plăcut niciodată ideea de saună și am fugit de ea cât am putut. Din acest motiv și nu numai, ar fi trebuit să fug de Iyashi Dome din prima clipă, dar mă bucur că nu am făcut-o.

 

Deși uneori este numit, impropriu, „saună japoneză”, Iyashi Dome e mult mai mult decât atât. Este un aparat japonez vechi de peste 70 de ani, conceput de către un grup de oameni de știință după cel de-al Doilea Război Mondial, pentru a reda poporului japonez o stare de echilibru a organismului, după bombele de la Hiroshima și Nagasaki. Mai exact, pentru a găsi o formă de regenerare a celulelor și de contrabalansare a efectelor secundare ale radiațiilor.

 

Japonezii sunt unii dintre cei mai inteligenți și riguroși oameni din lume în studiile lor, iar eu iubesc tot ce ține de cultura japoneză și de stilul lor de viață, așa că acest detaliu mi-a captat instantaneu atenția. Mai ales că invenția în sine se bazează pe o tehnică naturală, folosită în Japonia de mii de ani și numită sauna Ryoho.

 

Aceasta consta într-un obicei care pare copilăresc, dar care avea o bază științifică serioasă: pe timpul verii, japonezii se îngropau de la gât în jos în nisipul fierbinte din apropierea apelor, pentru a ajuta corpul să elimine toxinele. 

 

Pornind de la această tehnică străveche și de la efectul nisipului fierbinte asupra toxinelor din corp, oamenii de știință japonezi au explorat în paralel efectul razelor infraroșii, în special lungimea de undă între care se situează așa-numitele „radiații de creștere”, studiate și de cei de la NASA. Apoi au inventat un material complet nou, patentat, numit Carbon B, o materie organică vegetală care să permită o mai bună rezonanță a infraroșiilor, simulând într-un spațiu închis efectul  străvechilor „îngropării în nisip”.

 

 

Desigur că nu mă voi avânta într-un discurs despre fizică și lungimi de undă ale razelor infraroșii, dar acestea au fost primele amănunte bazate pe știință care m-au convins să dau o șansă acestui aparat, care are un principiu simplu: intri în el până la gât, cu capul afară, și timp de 30 de minute… transpiri ca și cum ai fi alergat 20 de kilometri fără oprire.

 

Nu este însă vorba de o transpirație clasică, venită din glandele sudoripare, ci de așa-numita „transpirație de faza a doua”, unde se elimină toxinele și metalele grele din corp. 

 

Transpirația de faza a doua este dată de glandele sebacee și apocrine și este generată de descompunerea grăsimilor subcutanate, a toxinelor și a metalelor grele stocate de organism. Nu e doar o promisiune, ci o realitate dovedită.

 

În 1998, Laboratorul Shimatzu a dovedit, pentru prima dată, prezența dioxinei – denumirea sub care este cunoscut un grup de substanțe toxice și cu potențial cancerigen – în transpirația unui individ care petrecuse 30 de minute înăuntru Iyashi Dome. În transpirația obișnuită, provenită din glandele sudoripare, asemenea substanțe nu ar trebui să existe.

 

Oricum, nu e nevoie de studii elaborate pentru a-ți da seama că transpirația din Iyashi Dome este una atipică, fiindcă există un reper simplu: nu miroase. De altfel nici nu ai voie să te speli cam 4-5 ore după Iyashi Dome, doar te ștergi temeinic și te îmbraci la loc.

 

Prima dată mi s-a părut ceva de neconceput, fiindcă transpirasem echivalentul a jumătate de kilogram de apă și corpul meu aproape că striga după un duș. Am mers însă pe mâna lui Carmen Goldberg, doamna care a adus cu 12 ani în urmă aparatul în România și… am strâns din dinți, m-am îmbrăcat și mi-am văzut de restul zilei.

 

Periodic, mă analizam discret, convinsă fiind că nu ai cum să transpiri 500 mililitri de apă și să miroși a trandafiri. Ei bine, am petrecut încă vreo 6 ore umblând prin oraș, după Iyashi Dome, iar seara când am ajuns acasă miroseam la fel ca de dimineață, după duș. Asta, recunosc, m-a convins.

 

 

Despre Carmen Goldberg, doamna minunată care distribuie acest aparat în România de 12 ani, aș putea să scriu un articol în sine, pentru că este un personaj fabulos.

 

M-a întâmpinat pe treptele institutului pe care-l conduce și care este oricum un fel de paranteză în afara timpului: intri și lași în urmă vacarmul de pe Calea Victoriei, pentru o oază de liniște incredibilă.

 

Carmen este un personaj, la propriu: a apărut îmbrăcată într-o ținută pe care lesne o puteai confunda cu un pictorial Vogue, dar pe care, în fața privirii mele admirative, a „descompus-o” pe părți: un halat vechi din tergal, suprapus unui costum de infirmieră din anii 30, găsit într-un magazin vintage din Paris.

 

Pe deget avea un inel supradimensionat, de fapt o podoabă de păr uzbecă, găsită tot într-o călătorie. Ceea ce pe orice altă persoană ar părea exagerat, teatral sau „costum de personaj”, pe Carmen arată de un firesc înnăscut, fiindcă știe să le poarte.

 

Ceea ce te uimește când o cunoști pe Carmen este însă altceva: tenul. Fără exagerare, are cel mai frumos ten pe care l-am văzut vreodată, acel gen de piele pentru care s-a inventat expresia „ten ca de piersică”. Nici măcar la tinere de 18-19 ani nu am observat chiar atât de multă prospețime și elasticitate a pielii.

 

Dincolo de genetică, Carmen își explică tenul aproape perfect prin faptul că folosește de o viață produsele pe care, tot de 12 ani, le și aduce în România: Yon-Ka, un brand profesional de îngrijire franțuzesc, care se vrea o alternativă și un complement la medicina estetică: oferă pe termen lung rezultate similare cu cele pe care le oferă intervențiile estetice, dar prin metode neinvazive.

 

Totul se bazează pe uleiuri esențiale, combinate cu acid hialuronic, Vitamina C, peptide și acizi de fructe (AHA), combinați în formule elaborate în laboratoarele din Franța. Nimic nu este testat pe animale, iar locul în care o găsiți pe Carmen – și unde puteți încerca diferitele tratamente de înfrumusețare Yon-Ka – se numește chiar Yon-Ka Institute.

 

Deși are mai bine de un deceniu pe piața românească și se află în centrul Bucureștiului, n-o să vedeți afișe, reclame sau marketing agresiv. De fapt niciun fel de marketing, fiindcă de ani de zile Carmen are o clientelă fidelă, care revine periodic pentru tratamente și pentru Iyashi Dome. Este, cumva, un „secret aflat în văzul tuturor”, fiindcă nu se bate toba despre el, dar el există și oferă rezultate de ani buni.

 

Aparatul se mai află și în alte locuri din București și din țară, distribuit fiind tot de Carmen, dar sfatul meu este ca prima oară măcar să mergeți să-l încercați la Yon-Ka. Îi aflați povestea chiar de la „sursă” și, bonus, puteți descoperi și minunatele produse Yon-Ka. Până acum eu am testat doar o apă micelară și un spray hidratant pentru față, dar m-am îndrăgostit mai ales de apa micelară.

 

Ce poate fi atât de diferit la o apă micelară, ați putea spune. Așa ziceam și eu, dar cea de la Yon-Ka curăță profund dintr-o singură trecere cu discheta demachiantă pe față și lasă o senzație de prospețime pe care n-o găseam la precedentele ape micelare. Și eu folosesc muuultă apă micelară! A fost un produs simplu, „basic”, dar care m-a convins de calitatea produselor Yon-Ka.

 

Oricum, mi-am propus ca anul acesta să mai trec pe la Yon-Ka și pentru tratamentele faciale, deși este un aspect în fața căruia sunt foarte reticentă, adică nu îmi las tenul pe mâna oricui. La Carmen voi merge pentru că, dincolo de faptul că e o enciclopedie în domeniu, este cel mai bun ambasador al propriilor produse: le folosește de ani de zile și asta se vede pe tenul ei. Iar mie îmi plac oamenii care fac ceea ce spun și aplică pe pielea lor (la propriu!), nu care doar fac reclamă goală de conținut.

O ședință de Iyashi Dome costă circa 200 de lei (mici variațiuni în funcție de fiecare salon) și puteți găsi AICI lista cu toate centrele din România în care se află dispozitivul Iyashi Dome.

2 Comments

  • Ioana Soare spune:

    Ce articol interesant, am învățat ceva și astăzi! Nici mie nu îmi place să transpir și toată lumea se uită ciudat la mine când zic asta :)) Ani la rând nu am înțeles de ce nu reușesc să mă țin de sport: am încercat sala de fitness, cycling, aerobic, dansuri, kangoo jumps, etc. Ca la un moment dat să-mi dau seama că de fapt urăsc transpirația și gâfâitul, motiv pentru care nu-mi aduce nicio plăcere practicarea sportului în sine. Singurele activități pe care le fac cu drag sunt înotul și yoga, așa că încerc să le introduc în rutina mea de cel puțin câteva ori pe săptămână.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.