Despre tot ce-i fin și fain

Unde s-a pierdut bunul-gust al românilor?

By 27 septembrie, 2016Emotions
read time 2 min
 
27 septembrie, 2016

Unde s-a pierdut bunul-gust al românilor?

Mă voi încăpățâna mereu să cred că suntem un popor cu un bun-gust nativ, care s-a rătăcit însă sub o pâclă grea și deasă de griji, ornamente inutile, mărunțișuri fără sens și detalii istorice nefavorabile. De câte ori ajung într-un colț de țară în care s-a păstrat o oază din spiritul românesc din alte vremuri îmi aduc aminte și nu pot să nu mă întreb: când, unde și cum am dat simplitatea și am luat la schimb kitsch-ul?

by

Mi-au plăcut mereu cărțile despre Bucureștiul interbelic, despre tradiție, despre toate lucrurile frumoase care s-au risipit fără urmă undeva în trecerea timpului.

 

Am umblat prin țară în ultimele luni, iar din fiecare călătorie mai colecționez câte o bucățică de Românie de care uitasem. În weekendul petrecut la Iași, ca parte a călătoriei cu bicicleta prin ,,România Modernă”, am vizitat inclusiv ,,Muzeul Etnografic al Moldovei”, la primul etaj al proaspăt-renovatului Palat al Culturii, o adevărată bijuterie arhitecturală.

 

Am privit ii vechi de peste o sută de ani, brodate manual în culori și modele care ar putea face concurență oricărui designer din prezent. Toate (și le puteți vedea în imaginile de mai jos) fuseseră cusute manual, la începutul secolului XX, în Vaslui, Iași, Botoșani, Suceava și Neamț.

 

Am pășit în încăperi cu tavan înalt și dantelării Belle Epoque, am ascultat povești și am privit picturi ale maeștrilor interbelici. Și, odată cu fiecare bucățică de trecut redescoperită dintr-un unghi cu totul modern, nu am putut să nu mă întreb… unde s-a dus acel bun-gust? Acel simț estetic aproape avangardist, viu și modern, acel simț instinctiv al formelor armonioase și al frumuseții?

img_20160917_113143-01_resized_20160920_120710117

img_20160917_112840-01_resized_20160920_120705882

img_20160917_112727-01_resized_20160920_120811860

img_20160917_112745-01_resized_20160920_120813406

img_20160917_112646-01_resized_20160920_120817756

Știu, s-a întâmplat comunismul. Doar că și atunci, în comunism, din poveștile mamei și ale mătușii răzbate tot un aer de Vest. Circulau ,,pe sub mână” reviste Quelle și Neckermann. Paltoanele erau făcute la croitorese de pe timpuri și încă mai aveau un dram din boarea Parisului. Femeile visau la mătăsurile fine și croielile elegante din vitrinele occidentale, intuind că undeva există o lume la care ele nu au acces, dar unde se găsesc toate lucrurile după care le tânjește inima.

 

Am în dulap lucruri făcute de mama și de mătușa mea la croitori, cu 40-50 de ani în urmă, care pot ține piept multor creații de designer din zilele noastre. Femeile încercau să fie diferite, să-și găsească inspirație într-un vid de informații și de bun-gust. Absolut totul, chiar și un banal guler croșetat sau niște nasturi mai deosebiți cusuți în locul celor albi din plastic, putea schimba o ținută. Femeile făceau mult cu puțin, cu accente bine-gândite, cu amănunte. Stăpâneau estetica detaliului de bun-gust.

 

Tocmai de asta, nu reușesc să înțeleg de ce, în momentul deschiderii porților, după Revoluție, ne-am dus cu atâta voluptate și elan spre Balcani, spre bazarurile turcești, spre chinezisme, spre opulență și ornamentare goală de conținut. Spre kitsch, spre stridență. Și exact acolo am rămas, la lanțurile grele din aur, la imprimeurile fără noimă, la materialele care lucesc a plastic ieftin. Ne încăpățânăm în acea direcție și nu înțeleg cum și până când. Nu pricep nici de ce, atunci când am avut de ales, am ales asta.

 

Dacă tot am deschis cutia Pandorei, nu înțeleg de ce unele dintre cele mai frumoase clădiri din România au fost făcute cu secole în urmă, în timp ce prezentul ne oferă sticlă, beton și oțel fără pic de imaginație. Nu mă aștept ca arhitecții prezentului să creeze în dantelării Art Nouveau, dar mi-aș dori să creeze într-un stil. Punct. Unul care să meargă dincolo de funcționalitatea mercantilă de a înghesui cât mai multe camere într-o suprafață cât mai mică, pe baza unor materiale cât mai ieftine, cu mijloace tot mai banale, cu o estetică aproape inexistentă, standard. De prea puține ori văd diferențe radicale între blocurile comuniste din fațade prefabricate și complexurile rezidențiale-stas cu nume sofisticate și interioare triste.

Sunt multe cărți frumoase, de memorii, în care putem privi România așa cum era ea de fapt. ,,Amintirile” lui Zoe Cămărășescu. Luli August Sturdza și al său ,,Așa s-au întâmplat, așa le-am însemnat”. Toate cărțile minunate ale Marthei Bibescu. ,,Jurnalul unei fete greu de mulțumit”, al lui Jeni Acterian. Atâtea.

img_20160917_113101-01_resized_20160920_120709121

,,Careta, căptușită cu postav albastru, păstra ca într-o cutie prețioasă un miros de lac, parfum de lux, atmosferă făgăduitoare de fericiri! Vizitiul și feciorul purtau o livrea albastru-închis cu fireturi de argint, cu nasturi tot de argint, pe care se vedea, ca și pe harnașamentul cailor, coroana regală. Pe cap aveau joben cu o cocardă de argint tivită cu tricolorul românesc”

Zoe Cămărășescu – ,,Amintiri”

În perioada interbelică, românii iubeau franțuzismele, se inspirau de la Paris și nu, poate nu toate lucrurile din acea epocă erau creații originale. Cele mai multe erau inspirații și adaptări, însă și inspirația e de multe feluri. Reperele noastre de inspirație s-au mutat radical de la Champs-Élysées la Dragonul Roșu, de la catifea și perle la satin bordo lucios, cu paiețele. A existat, cândva, un miez de bun-gust care s-a dus. Nimic nu mai e nou în lume și nu mă aștept să creăm un curent artistic nou. Doar să luăm ceva mai bun și mai frumos din ceea ce deja există.

img_20160917_112708-01_resized_20160920_120816168

img_20160917_113208-01_resized_20160920_125220153

M-a impresionat în mod deosebit simplitatea coroanelor de cununie – înlocuite astăzi cu varianta metalică – realizate din crenguțe de busuioc, și a verighetelor simple, sculptate cu un motiv tradițional. Atât de mult bun-gust, atâta simplitate epurată de inutil.

Fotografiile de mai jos înfățișează exponate care fac parte tot din colecția Palatului Culturii din Iași: ținute cu care domnii și doamnele mergeau la teatru. Bărbații cu baston, binoclu, joben, papion și mănuși, cu ceasuri de buzunar, butoni din argint cu monogramă la vestă, tabachere din argint și manșete și gulere brodate cu fir de argint. Doamnele cu eventaie, mănuși cu un singur deget, necessaire-uri din argint și bolerouri fine pe umeri. Chiar și uniformele militare purtau o altă noblețe, acum de neregăsit.

img_20160917_115934-01_resized_20160920_125219137

img_20160917_115849-01_resized_20160920_125222004

,,Mama avea părul albit de când îmi aduc aminte de ea. Se spăla pe mâini cu săpun Guerlain, Geranium sau Fleurs des Alpes, care ne îmbăta cu mirosul lui delicat, punea o picătură de glicerină, frecând-o bine în mâini (…). Mama îmbrăca peste rochie o pelerină de catifea neagră, garnisită cu blană, cu pasmanterii de mătase și cu cilicuri, lua sacul de atlas negru brodat cu flori, căptușit cu mătas de culoarea florilor, în care punea – Doamne! ce nu punea! Întâi lornieta de baga, de care nu se putea despărți fiindcă era mioapă, apoi petițiile, cererile de audiență, corespondența, porte-cartes-ul, iar la întoarcere, sendvișuri, bomboane, fructe și prăjituri, pe care nu le mânca la ceai ca să ni le aducă nouă, căci acasă nu mâncam lucruri chiar atât de fine”.

Zoe Cămărășescu – ,,Amintiri”

img_20160917_115828-01_resized_20160920_125217997

img_20160917_115756-01_resized_20160920_125221130

De câte ori aveți ocazia, intrați într-un muzeu, priviți niște exponate interbelice sau chiar mai vechi de-atât și fiți curioși. Veți descoperi o altă față a poporului pe care ne-am obișnuit să-l criticăm zilnic fiindcă e gălăgios, necivilizat și înăsprit de vreme. Și poate din acel moment îl veți privi cu mai multă duioșie și speranță.

Foto: Diana-Florina Cosmin

3 Comments

  • Irina spune:

    Bunul-gust s-a dus acolo unde s-au dus și oamenii care-l aveau. În România s-a produs o triere socială care continuă și azi, prin emigrație și prin moarte naturală. Kitschul, țipătorul, gălăgia, proasta calitate sunt apanajul „culturii” țigănești, și ea devine din ce în ce mai răspîndită. Și nu, doamnă dragă de mai sus, bunul gust nu are nimic în comun cu starea materială, dovadă capodoperele pe care le reprezintă lucrările de artă populară, care vrăjiseră înalta societate antebelică pînă la cel mai de sus reprezentant al ei, regina. Numai că țăranii de atunci își iubeau cultura, se îmbrăcau, își construiau și decorau gospodăriile așa cum acum numai la Muzeu Satului mai vedem, în vreme ce cei de-acum umblă cu niște mizerii de la turci și chinezi sau tricouri electorale pe ei, mănîncă margarină și beau Coca=Cola și-și fac niște case la care nici nu te poți uita. Dacă mă întrebați pe mine, eu tot în prăpădul făcut de comunism văd cauza, care nu numai că a făcut să dispară/plece milioane de oameni,majoritatea cultivați, ci a și ucis în omul simplu acea esență culturală din care bunul gust ( și bunul simț) fac parte, zmulgîndu-i din satele lor și transformîndu-i în muncitori de pripas pe lîngă orașe, refugiați în cutii de beton uniformizate unde nimic nu aducea cu viața în gospodăriile cu care erau obisnuiți și în care li s-a prezentat, ca un miraj, un model fără rădăcini și substanță impus de la „partid”, televizor, de oriunde aiurea. E o pierdere de identitate, de sentiment al demnității, de rost și de repere culturale teribil. De aceea personal sunt f pesimistă în privința viitorului acestui neam. Scuzați lungimea răspunsului, dar ați atins un punct sensibil în mine.

  • andreea spune:

    am o singura observatie: tinutele frumoase, indiferent de epoca, sunt apanajul clasei instarite. pun pariu ca taranii si clasa de mijloc nu isi permiteau astfel de „luxuri”. ei eu sunt nostalgica ca simplitatea si eleganta s-a pierdut, insa imi aduc repede aminte cs ele nu au fost niciodata „bunuri de larg consum” pt ca oamenii vremii aveam mari neajunsuri si resurse f limitate!

    • Nu sunt de acord. Acele costume din fotografie sunt straie populare. In Ardeal, unde am copilarit eu (partial) oamenii mergeau duminica la slujba in niste ii senzationale, acum 20 de ani. Acum merg in plastice de la Dragonul Rosu. Nu doar jobenul si rochia cu spatele gol inseamna eleganta. Prin simt estetic eu ma refeream taman la acel port popular superb si distins.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.