LEXICONUL AMAR, Teatrul Odeon

 

„Că de umbli, că de stai/Tu devii cine erai”

 

În regia lui Silviu Purcărete, Lexiconul Amar este adaptat de Sebastian Vlad Popa și Laur Cavachi, după basmul Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, de Petre Ispirescu.

 

Un spectacol metaforă, basm, satiră socială, poem… și, toate luate la un loc, o poveste profundă și relevantă pentru lumea de azi.

 

Scenografia concepută cu măiestrie de Dragoș Buhagiar a fost rama unei seri în care am râs, am oftat și de nenumărate ori am dat din cap în semn de “Oh da…”, fiindcă multe adevăruri despre viață, cu toate exagerările și corectitudinile ei politice, sunt ascunse într-o poveste populată de personaje fantastice.

 

De ce blestemul intelectualilor e să facă promisiuni pe care nu le pot onora?

 

De ce tații sunt mereu nefericiți?

 

De ce ești mai tânăr la senectute decât la tinerețe?

De ce bătrânețea are nevoie de joacă și de mângâiere?

 

Nu știu dacă va fi o reprezentație pe gustul tuturor, dar este un exercițiu fascinant să petreci două ore încercând să decojești înțelesuri peste înțelesuri, trecând de la basm la realitate și înapoi.

 

La final, e mult mai mult adevăr decât basm… și asta doare.

 

E incredibil câte noțiuni și adevăruri contemporane se potrivesc perfect în basmul lui Ispirescu, în unele scene am regăsit subtil chiar și exagerările și “trendurile” moderne legate de pozitivism și de căutarea idealului în social media.

 

Basmele chiar au ceva magic în ele: reușesc să transmită idei care nici măcar nu erau născute la momentul scrierii lor.

 

DE TRECI CODRII, Teatrul GODOT

 

“Viața era mai palpitantă când era război între oameni și zmei” 

 

În regia lui Eugen Gyemant, spectacolul este un performance/musical bazat pe o combinație de basme românești în care Făt-Frumos, Împăratul Verde, Mama Zmeilor și toate personajele din povești… nu sunt deloc ceea ce par a fi.

 

Maia Morgenstern (în alternanță pe rol cu fiica ei, Cabiria Morgenstern) este povestitoarea acestui spectacol în care Făt-Frumos caută celebritatea mondială, Calul nărăvaș suferă de anxietate, fiica de zmeu este o rebelă neînțeleasă, iar fiul Împăratului Verde este un tocilar introvertit.

 

M-am distrat, am fredonat și am râs pe textul lui Elise Wilk, ceea ce cred că a fost și scopul spectacolului: nu e o reprezentație care să se ia foarte mult în serios, dar în spatele celor două ore de divertisment pur stă o echipă extraordinar de talentată.

 

Singurul minus – din punctul meu de vedere – este atmosfera de cafe-teatru de la Godot, unde mulți spectatori iau prea în serios partea cu cafeneaua și simt nevoia să vorbească tare în timpul spectacolului și să se manifeste așa cum nu ar face-o într-o sală de teatru obișnuită.