Anul 2021 a fost, pentru mine, bogat în cărți și experiențe.

Despre cele mai multe am scris pe Instagram și individual, pe site, în articole dedicate.

Pentru că finalul anului a fost unul încărcat de experiențe și călătorii, s-au strâns mai multe cărți despre care nu apucasem să vă povestesc și care merită un loc al lor.

În cele ce urmează, am pus laolaltă o listă de 11 cărți pe care le-am consumat gurmand la finalul lui 2021 și din care am rămas, în moduri diferite, cu experiențe, emoții și idei de dus în anul următor.

Vă invit să le explorăm împreună:

Jonathan Franzen – Crossroads

 

Această carte m-a subjugat.

Nu credeam vreodată că un roman de 700+ pagini despre familia unui pastor reformat din anii ‘70, dintr-un orășel numit New Prospect, ar putea să mă țină nedormită, dar Jonathan Franzen are meritul de a construi niște personaje atât de complexe, reale și de vii încât odată ce intri in viețile lor, desfășurarea evenimentelor te absoarbe complet.

Romanul – publicat în septembrie 2021 – e prima parte a unei viitoare trilogii și este o poveste pe 5 voci:

– Russ, un pastor reformat, un bărbat slab, cu frustrări și neîmpliniri și cu o relație complicată cu Dumnezeu
– Marion, soția lui depresivă, cu un trecut mult mai intunecat decât pare la prima vedere
– Becky, adolescenta perfectă: frumoasă, deșteapta, dar complet debusolată de opțiunile care se deschid in fața ei
– Perry: fiul ireal de inteligent, dar profund rătăcit în lumea drogurilor
– Clem: fiul cel mare, care se simte vinovat ca a fost exceptat de la plecarea pe front în Vietnam prin faptul că este student… și nici măcar unul strălucit.

Toate personajele au vieți complicate și relații la fel de complicate cu ideea de credință, iar Franzen reușește să te plimbe între trecut și prezent cu atâta naturalețe încât nu realizezi când adaugă strat peste strat peste strat peste strat peste strat…

În plus, scriitura lui este superbă, de multe ori mă întorc la unele propoziții doar ca să mă bucur de înșiruirea cuvintelor.

Abia aștept continuarea.

Cathy Rentzenbrink – Dear Reader

 

Ca o ciocolată caldă într-o zi de iarnă.

Așa a fost cartea lui Cathy Rentzenbrink.

Am cumparat-o în timpul excursiei la Londra, de la magazinul de cărți de la Harrods, doar ca să aflu că, în urmă cu zece ani, autoarea a lucrat în departamentul de carte de la Harrods și că un întreg capitol este dedicat acelei perioade. Nimic nu este întâmplător.

O carte de memorii despre cărți, așa aș descrie “Dear Reader”.

E povestea unei introvertite care explică felul în care cărțile i-au salvat viața, inclusiv în momente grele precum pierderea unui frate, a unui copil nenăscut sau un diagnostic dramatic în familie.

În ciuda momentelor de ocazională tristețe, este o carte care îți dă o stare de bine și de familiaritate duioasă. O recomand cititorilor pasionați, ca răsfăț într-o seară de iarnă.

Pe mine m-a făcut să mă simt mult mai puțin ciudată cu viteza mea la citit, fiindcă autoarea povestește cum – in anumite perioade ale vieții – parcurgea chiar și 2-3 cărți PE ZI.

Deci mulțumesc, Cathy, m-ai făcut să mă simt normală… într-un mod straniu, al nostru, al șoarecilor de bibliotecă, firește ?

Am lăsat câteva citate pe Instagram.

Gabriele Romagnoli – Viajar ligero – La vida con equipaje de mano

 

Am citit-o pe final de an, dar m-a mișcat atât de mult încât a ajuns în topul lecturilor pe 2021.

Nu se găsește decât în spaniolă sau italiană, dar o recomand din toată inima.

Autorul este un jurnalist italian care, într-un moment de căutare existențială, se duce în Coreea de Sud ca să-și facă… propria înmormântare.

Există acolo acest serviciu, foarte popular de altfel, pentru cei care au nevoie de un reset al vieții, iar Gabriele simte că are nevoie de un nou început. Dintr-o statistică, a aflat că fiecare om are în viață aproximativ 46 de ore de fericire. Și restul?

“Gabriele a avut o viață grea, s-a chinuit mult, acum e momentul să se odihnească”, spune domnul Song, care oficiază înmormântarea.

Ritualul în sine pare lugubru, dar pentru Gabriele este un prilej de a reconsidera lucrurile importante din viață, într-un mod total neclișeistic.

Cartea începe cu “înmormântarea” și se termină tot cu ea, dar mijlocul este o sumă de idei și povești despre pierdere, adaptare, viață și moarte. Ceea ce ți-ar trece prin minte, probabil, dacă ai putea participa la propria înmormântare.

Gabriele a fost acolo și concluziile lui sunt de o luciditate elocventă și memorabilă.

Deși premisa pare sinistră, e cea mai frumoasă și ne-clișeistică carte despre viață și moarte pe care am citit-o. Nu e motivațională, nu e plină de truisme, ci spune niște povești atât de pline de înțelesuri și aruncă la fileu câteva mingi pe care e imposibil să nu le recepționezi direct … în stomac.

Cartea explorează ideea de pierdere și adaptare, de la accidente care schimbă viața până la mutări în alt colț de lume sau la exemplul unui prieten bun al autorului, familist și cu un business de succes, care pierde totul și se redescoperă pe sine în timp ce vinde, obiect cu obiect, conținutul vieții sale.

Eu rareori mă întorc la cărți, consider că am luat tot ce am avut de luat din prima tură, dar pe aceasta cred că o voi reciti anual. Ca un remember sau un fel de “memento mori”, menit să iți amintească ce contează cu adevărat.

Anya Hindmarch – If In Doubt, Wash Your Hair

 

Anya Hindmarch este un nume celebru, dar în același timp un personaj de nișă: în 2007, a revoluționat lumea modei cu sacoșa “I’m Not a Plastic Bag”, pentru care s-au format cozi de 80.000 de persoane doar în prima zi.

Anyei i se datorează o bună parte din dialogul pe teme sustenabile de azi, dar în ciuda acestui fapt rămâne un om care zboară sub radar și un nume relevant pentru “cunoscătorii” modei britanice.

Nu in sens elitist, ci în ideea că e un nume pe care îl afli dacă realmente te interesează lumea modei și dedesubturile ei.

Cartea Anyei este un compendium de viață, cum îi spune si numele de “manual for life”.

E o carte ușoară, dar interesantă, genul de lectură pe care eu o arhivez mental la categoria “Dialoguri scrise cu oameni care îmi plac”. Pentru ca mi-a plăcut mereu de Anya, cartea ei a fost o modalitate de a “sta de vorbă” tacit și de a afla mai multe despre felul în care și-a construit viața și succesul.

Pe mine astfel de dialoguri mă inspiră enorm.

Am lăsat câteva citate pe Instagram.

Și da, oricât de complicată ar fi ea uneori, viața chiar devine instantaneu mai simplă când ai părul proaspăt spălat și aranjat ??‍♀️

Rachel DeLoache Williams – My Friend Anna

 

O prietenă de pe Instagram m-a întrebat la un moment dat cum de reușesc să citesc atâtea cărți triste.

Se referea la articolul proaspăt-publicat despre cartea  „Amândoi mor la sfârșit”.

Ei bine, cărțile triste îmi dau un fel de luciditate, adunând sub o formă coerentă multe bucăți disparate de gânduri din viața zilnică.

Totuși, chiar dacă iubesc acest gen de revelații, din când în când am chef de câte o lectură total frivolă, dar palpitantă.

„My Friend Anna” este un exemplu perfect de plăcere vinovată, ca un tort de ciocolată pe care-l înfuleci gurmand.

Și, în ciuda senzaționalului poveștii, e o carte din care rămâi cu multe concluzii interesante.

Anna face obiectul viitorului documentar Netflix, realizat de Shonda Rhymes și programat pentru februarie 2022.

Denumit ”Inventing Anna”, el este povestea adevărată a unei tinere pe nume Anna Sorokin care, sub numele Anna Delvey, a înșelat toată protipendada societății newyorkeze – și nu numai – între 2013 și 2017.

Pozând într-o misterioasă moștenitoare germană, Anna – o rusoaică fără un șfanț – a reușit să-și facă loc în high-life-ul american, manipulând cu măestrie de la celebrități până la oameni din staff-urile hotelurilor la care stătea cu lunile fără să plătească cazarea.

Cartea „My Friend Anna” este scrisă de un editor Vanity Fair, Rachel DeLoache-Williams, care, în calitate de prietenă a Annei, a fost lăsată cu inima frântă, cu psihicul praf și cu circa 70.000 de dolari pagubă. Cartea e fascinantă și bate orice telenovelă sau soap-opera.

Mi-a „înghițit” o zi de sâmbătă, tocmai pentru că machiavelismul Annei este hipnotic: o siguranță de sine pe muchia nebuniei, dar care are efectul unui magnet asupra oamenilor.

Pe de altă parte, nici Rachel nu mi se pare total nevinovată, fiindca a gravitat în jurul Annei exact pentru averea ei. A fost un pariu necâștigător, dar intenția rămâne.

Anna nu e frumoasă, nu e talentată, e chiar nepoliticoasă, ciudată și antipatică, dar deschide toate ușile.

E o lectură care te învață multe și care mi-a amintit de ce spunea Bertrand Russell: problema acestei lumi este că oamenii normali sunt atât de plin de îndoieli, iar proștii și nebunii au atât de multă siguranță de sine.

James Wyllie – Neveste de naziști

 

Îmi plac cărțile care tratează personaje mai puțin cunoscute din istorie, inclusiv pe cele întunecate.

Titlul acestei cărți s-a întâlnit cu un gând mai vechi al meu.

Văzusem demult „The Boy in Striped Pajamas” (2008), cu Vera Farmiga în rolul soției unui lider nazist, și mi-a rămas în cap o dualitate.

Elsa din film e prezentată ca un om bun, prins între minciunile soțului și o realitate din care vede doar bucăți disparate.

În realitate, nevestele naziștilor nu erau doar perfect conștiente, ci unele erau chiar mai fanatice decât soții lor, precum prima nevastă a lui Goering, Carin, care alege un soi de martiriu în numele regimului.

Deși grav bolnavă, alege să nu se trateze, pentru a nu-i abate soțului ei atenția de la „cauza supremă”.

Soția lui Goebbels, Magda, a fost toată viața îndrăgostită în secret de Hitler, și-a numit cei 6 copii cu nume cu litera H și după căderea regimului s-a sinucis împreună cu toți 6, lăsând un bilet: „Sunt fericită să mor alături de Fuhrer. Viața nu-și va mai avea rostul într-o lume care va veni după Hitler. Ce poate să-mi mai ofere viața? Deja a fost perfectă”.

Cartea lui James Wyllie e alertă, cu o bogăție de amănunte care prezintă portretul lucid al fiecăreia dintre aceste femei.

Dincolo de istorie, el restabilește traseul psihologic al fiecăreia, din copilărie până la căsătoria cu soții lor. Crescute într-un context istoric de incertitudine și dezinformare, „fiecare dintre ele a gravitat în jurul unui salvator autoproclamat, care le-a promis și luna de pe cer”.

Totuși, în fiecare dintre ele se afla un extremism latent care și-a găsit contextul propice în discursul agresiv al naziștilor.

Finalul cărții este poate cel mai trist, fiindcă arată felul în care, chiar și la 80-90 de ani (unele au trăit până la vârste înaintate), acestei femei nu s-au clintit din convingerile lor.

Ilse Hess a dat un interviu cu câțiva ani înainte de moartea ei (la 95 de ani) pe care Wyllie îl rezumă sec: „în timp ce-i urmărim modul în care evită cu dibăcie întrebările, cu o licărire în ochi și cu zâmbetul pe buze, e greu să scăpăm de sentimentul că, în ciuda a tot ce se întâmplase, Ilse încă credea că toate lucrurile meritaseră osteneala”.

Patricia Gucci – În numele lui Gucci

 

“In numele lui Gucci” e semnată de Patricia Gucci, fiica ilegitimă a lui Aldo Gucci.

Pentru cei care au văzut filmul “House of Gucci”, Aldo este personajul interpretat de Al Pacino, a cărui viață a bătut cu mult filmul.

Aldo a avut două familii paralele, una cu soția lui englezoaică, Olwen, care i-a dăruit 3 fii, și una cu angajata sa cu 40 de ani mai tânără, Bruna, care i-a dat-o pe Patricia.

Cartea este viziunea Patriciei despre tatăl ei – pe care îl idolatrizează, în ciuda greșelilor lui – și despre relația sinuoasă cu mama ei, plus viața complicată pe care au dus-o ca familie.

Probabil dacă povestea lui Aldo și a Brunei avea loc în zilele noastre, ar fi fost considerată hărțuire și aproape corupere de minore, dar în retrospectiv Patricia romanțează iubirea părinților ei și nimeni nu poate s-o acuze pentru asta.

Un detaliu interesant este faptul că Aldo s-a căsătorit cu prima lui soție… forțat de principesa Elisabeta a României.

Olwen era camerista principesei, pe care aceasta o trimitea sa ii ridice obiectele comandate la magazinul Gucci din Florența. Așa l-a cunoscut Olwen pe seducătorul Aldo, a rămas însărcinată, iar principesa însăși a pus piciorul în prag și i-a cerut tânărului să-și asume responsabilitatea pentru onoarea știrbită a angajatei ei.

Per total, cartea e poveste de dragoste și de viață, puțin telenovelă pe alocuri, dar e o bucată de istorie care a avut loc cu adevărat.

Ca să fie drama până la capăt, după ce am terminat de citit cartea, am vrut să aflu mai multe despre Patricia Gucci și, căutând pe internet, am aflat că și ea se află prinsă într-un scandal în acest moment.

Fiica ei, Alexandra (care apare în carte), îl acuză pe tatăl vitreg (al doilea soț al Patriciei) că a abuzat-o în copilărie, declarând că mama ei (Patricia) și bunica (Bruna) au știut totul și au ascuns ani de zile situația de frica unui scandal public.

Categoric Gucci este o familie în care drama nu cunoaște sfârșit.

Am lăsat mai multe citate pe Instagram.

Hilma Wolitzer – Today a Woman Went Mad in the Supermarket

 

Am cumpărat această carte din aeroport, datorită titlului care m-a intrigat.

Recunosc, a contribuit și povestea scriitoarei, care scrie de când avea nouă ani și a fost, pe rând, poetă, artist vizual și actualmente autoare a 14 cărți.

Hilma Wolitzer scrie bine, alert, viu, condensat, fără redundanțe.

Volumul e o serie de povestiri scurte, aparent nelegate intre ele, dar unde unele personaje revin, ușor schimbate, dintr-o istorie în alta.

Pe mine m-au dus cu gândul la un fel de Seinfeld în proză, la feminin: lucruri mărunte care, dacă sapi, ascund un univers al lor.

De la femeia care are o cădere nervoasă în supermarket, care dă și titlul cărții, la o insomniacă neînțeleasă de restul lumii, la relații obsesive și frecușuri existențiale, Hilma le surprinde pe toate cu seriozitate – adică fără a le subestima sau lua în derâdere – dar și cu umor, ironie și un strop de poezie.

Toate sunt despre femei, aflate în diferite momente ale existenței.

Dacă vă e dor de niște povestiri scurte și bine-scrise – un gen tot mai rar în zilele noastre, spre regretul meu – aceasta e o carte de pus pe listă.

Și aici am lăsat mai multe citate pe Instagram.

Abigail Dean – Girl A și Paula Hawkins – A Slow Fire Burning

 

Le-am pus impreună fiindcă sunt același gen: cărți psihologice, de suspans, care ar vrea să livreze o întorsătură de situație la final – sau te-ai aștepta să o facă – dar… asta nu prea se întâmplă.

La romanele de acest tip e foarte mare tentația de a transforma suspansul pur într-o chestiune de psihanaliză.

Un fel de “Nu avem un final glorios, dar avem niște personaje interesante și analiză complexă de caracter”.

Hmm… da, doar că acestea, deși scrise excelent amândouă, se pierd undeva pe parcurs.

“Girl A” de Abigail Dean e povestea unei fete dintr-o familie abuzivă care reușește să fugă din închisoarea de acasă și să își salveze și frații.

Rămâne marcată pe viață de copilăria brutală, dar până la final profilul ei psihologic și cel al părinților care au pornit tot tăvălugul rămâne totuși incert. De ce? Cum? Incotro?

Micul twist (deși e mult spus) din final este aproape identic cu cel din “Eleanor Oliphant se simte excelent” (de Gail Honeyman) și e prezentat într-un mod confuz și incert.

Practic tot deznodământul se livrează impachetat rapid, de simți nevoia să recitești ca să fii sigur că nu ai ratat ceva. Dar nu, nu ai ratat.

“A Slow Fire Burning” de Paula Hawkins e tot povestea unor oameni “defecți”, frânți de societate, ale căror povești se întretaie intr-o crimă.

Paula Hawkins a scris “Girl on the Train” (pe care am iubit-o) și “Into the Water” (nu atât de mult ca pe prima, dar mi-a plăcut), însă aici nu reușește să apropie personajele de cititor în niciun chip.

Până la final rămâi indiferent, chiar iritat de ele, iar rezolvarea situației se vede cumva venind din primele 50 de pagini.

Scriitura e bună, dar puțin irosită pe o poveste care lasă în urmă multe semne de întrebare și nimic memorabil.

Personajele sunt ușor neverosimile și ușor de uitat, deși ceea ce m-a atras la precedentele cărți ale lui Hawkins a fost tocmai complexitatea caracterelor.

Nu zic că nu merită citite, călătoria a fost interesantă, dar nu vă așteptați la un “vârf”, la o urcare sau cădere, așa cum promite de obicei acest gen literar.

E mai degrabă un drum drept, ceea ce poate fi interesant, dar nu neaparat palpitant.

Sally Rooney – Normal People

 

O carte despre o relație disfuncțională care supraviețuiește și se transformă în timp, rămânând însă la fel de disfuncțională și de încărcată de traume.

Cam acesta ar fi rezumatul lui “Normal People”.

Volumul lui Sally Rooney a devenit între timp o miniserie BBC, dar nu pot spune că am vreo curiozitate să o urmăresc.

Am “consumat” deja povestea odată cu cartea și nu îmi doresc să o revizitez.

Am cautat de curiozitate niste cronici ale serialului, iar varianta BBC e diferită de carte prin părțile esențiale, ceea ce o face mult mai agreabilă.

Cu toții ne dorim – cel puțin o dată în viață – să fim “oameni normali”, să ne potrivim în societate, să fim acceptați, populari, iubiți.

De la asta pornește povestea lui Connell și a lui Marianne, doi tineri care provin din medii diferite și care încep o relație, inițial secretă (din teamă de gura lumii), în care amândoi își aduc toate traumele, suferințele, frustrările dobândite sau moștenite.

Ar vrea să se potrivească în societate, dar nu se potrivesc decât unul cu altul, iar gândul îi sperie prea tare, așa ca aleg să se dezamăgeasca reciproc în repetate rânduri.

E o carte foarte bine scrisă, dar pe care mi-a venit de multe ori să o las deoparte, fiindcă nu mi se pare că se întrezărește vreo geană de lumină.

Personajele fac aceleași lucruri, din nou și din nou, mirându-se că nu se schimbă nimic.

Cu toții am făcut asta la un moment dat, dar să citesc 400 de pagini despre greșelile repetate sisific ale altora nu este chiar ideea mea de poveste palpitantă.

Nu mă așteptam la niciun happy-end, nici vorba, dar mă așteptam la o evoluție emoțională reală a personajelor. Eu una nu am simțit-o.

E genul de carte pe care o citești pentru modul în care e scrisă și cu speranța unui orizont, a unei revelații.

Eu nu am găsit orizontul, dar dacă vă întâlniți cu cartea in librărie, merită răsfoită. Poate veți găsi în ea magia care mie mi-a scăpat.

Mai multe citate am lăsat pe Instagram.