Despre tot ce-i fin și fain

Club Med: singurul loc unde te antrenezi în vacanță cu Cirque du Soleil

By 27 iunie, 2017Travels
read time 10 min
 
27 iunie, 2017

Club Med: singurul loc unde te antrenezi în vacanță cu Cirque du Soleil

Câteva ore la piscină, o lecție de trapez, câteva acrobații, o drumeție în pădure și o petrecere cu muzică live. Plus golf, tir sau un atelier de parfumuri. Cam așa arată o zi obișnuită la Club Med Opio en Provence, locul în care all-inclusive înseamnă… experiențe la discreție.

by

E greu să vii cu o idee complet nou în turism sau orice alt domeniu în ziua de azi, când aproape totul pare să fi fost deja făcut, aplicat, încercat. Din când în când însă, cuiva îi vine o idee atât de bună încât tot restul industriei nu poate decât să stea și să se întrebe cum de a ratat ceva atât de evident, ca un secret ascuns în văzul tuturor.

 

Artiștii de la Cirque du Soleil fascinează lumea de 33 de ani încoace și, oricât de multe reprezentații ai fi văzut înainte, la final rămâi cu senzația că spectacolul s-a terminat parcă prea repede, că ai mai fi vrut un pic de adrenalină.

 

Cei mai mulți ar lua-o ca pe o simplă constatare, Henri Giscard d’Estaing, președintele Club Med, a dus constatarea la următorul nivel: cum ar fi dacă experiența chiar nu s-ar termina? Doar că, în loc să privească spectacolul, cei din sală ar fi parte din spectacol? Și ce ar fi dacă asta s-ar întâmpla în vacanță, acel moment în care sunt rupți de viața de zi cu zi și pot să fie oricine își doresc?

 

E genul de idee nebunească, ce devine brusc realizabilă când se întâlnesc doi oameni hotărâți: în cazul de față Henri Giscard d’Estaing și Daniel Lemarre, directorul Cirque du Soleil. „În ultimele zeci de ani am tot auzit de la spectatorii noștri că ar vrea ca spectacolul să nu se termine niciodată. Acum, alături de Club Med, spectatorii SUNT spectacolul”, a punctat cu un zâmbet Daniel Lamarre la ceremonia de inaugurare a resortului Club Med Opio en Provence, renovat și îmbogățit cu o experiență unică în lume: un spațiu amplu denumit „Creactive”, unde clienții Club Med pot lua lecții personale de la 15 artiști Cirque du Soleil.

 

 

 

 

Ideea a fost implementată prima oară în urmă cu doi ani în resortul Club Med din Punta Cana, Opio en Provence este al doilea, iar succesul de până acum promite s-o transforme rapid într-o dotare standard la nivel global în resorturile Club Med.

 

Săptămâna trecută, ne povestește unul dintre GC (Gentils Circaciens, cum sunt numiți artiștii Cirque du Soleil angajați la spațiul Creactive de la Club Med), au avut inclusiv un „cursant” de 85 de ani, venit să vadă cum e cu tumbele, cu trapezul sau cu acrobațiile făcute cu cercul.

 

Exact 30 exerciții diferite, pe grade de dificultate, pot fi învățate de orice client, de la 8 la 80 de ani, și țin de entuziasmul, zona de confort și elanul fiecărei persoane.

 

 

 

Unde se află Club Med Opio en Provence?

După cum îi spune numele, este în Opio, o comună provensală încântătoare aflată la circa 30 de kilometri de Nisa, pe un teren de 46 de hectare de pădure, poeni cu flori tipice zonei și trasee de plimbare și alergat.

 

Ce mi s-a părut mie special?

 

Am scris AICI despre faptul că brandul francez Club Med vrea să revoluționeze ideea de all-inclusive, mizând pe experiențe, nu pe ofertele clasice.

 

Să fiu sinceră, dacă aș vrea all-inclusive, aici aș veni, iar când voi avea un copil sigur va avea parte de niște vacanțe Club Med. Nicăieri în lume n-am văzut mai multe activități gândite din trei perspective: pentru copii, pentru părinți și pentru familii împreună.

 

PLUS, având în vedere activitățile de tot felul și sălile de conferințe, există și a patra dimensiune: team-building-urile și evenimentele corporatiste. Nu știu voi, dar mie mi-ar fi plăcut să am un team-building Cirque du Soleil când eram corporatistă de frunte.

 

 

Astfel, un părinte obosit care vine cu copilul în concediu, spre exemplu, își poate împărți ziua în trei bucăți: poate sta câteva ore în zonele „zen” (rezervate doar adulților, pentru liniște, relaxare și încărcarea bateriilor), poate avea activități amuzante cot la cot cu copiii (drumeții, acrobații, cursuri de tir, tenis, golf, petanque, trasee în cadrul unui parc de aventură) și se poate bucura și de rezultatul orelor petrecute de cei mici la diferite activități destinate doar copiilor.

 

Există inclusiv un teatru unde copiii pun în scenă mici piese și spectacole, pe care le prezintă apoi adulților. Seara, același teatru se transformă în scenă pentru petreceri tematice, spectacole, concursuri de karaoke sau evenimente speciale.

Cât despre activități pentru toată familia, indiferent că ea conține sau nu copii, iată ce se află pe „meniul” de experiențe de la Opio en Provence:

 

Cursuri de parfumerie la Fragonard

Orașul Grasse, „Cetatea parfumurilor”, se afă la câteva zeci de kilometri distanță, dar stând la Club Med Opio en Provence, Fragonard vine direct la tine. Acum doi ani am avut experiența parfumului personalizat la Fragonard în Grasse, iar acum am făcut a doua oară workshop-ul, de data asta la Club Med.

 

Un „nas” de la Fragonard, Corinne Marie, a stat cu noi două ore, ne-a povestit despre parfumuri și ne-a ghidat în realizarea unui parfum din 9 ingrediente. Pentru că experiența a fost prea amplă ca s-o cuprind aici, puteți citi separat aventura creării parfumului personal, „Gourmandise”.

 

Spa-ul „Carita”

Am făcut un masaj de relaxare la Carita și viața a fost mult mai frumoasă după aceea, atât pot să spun. Oricum, dacă nici francezii nu se pricep la spa-uri și tratamente care să le facă viața mai senină, nu știu cine se pricepe. Produsele Carita se găsesc în celebrele farmacii franțuzești și sunt în categoria micilor găselnițe pe care franțuzoaicele le știu și le folosesc de ani buni în budoir-ul de acasă.

 

 

 

La Plage

Chiar dacă resortul se află în mijlocul vegetației provensale și la distanță de mare, Club Med a amenajat o plajă privată, în Nisa, pentru toți cei care își doresc să simtă și nisipul sub picioare. Poți să petreci o zi sau două din șederea ta acolo, ca să simți că ai văzut tot ce era mai bun din mare și munte.

 

Plimbări în Provence cu un „Nosmoke Flower Power”

 

E vorba de o mașină electrică decapotabilă și complet ecologică (de unde și numele), cu autonomie de 70 de kilometri, pe care o poți închiria pentru plimbări în satele și orașele din jur. Fiind la a treia vizită în Provence, cele mai importante de vizitat mi se par:

 
GOURDON – 10 kilometri distanță (10 minute cu mașina)

Ales ani la rând cel mai frumos sat francez, se află pe o stâncă, la 760 de metri înălțime deasupra Văii Lupului. A fost supranumit pe bună dreptate „Cuibul vulturului”, fiindcă pe vremuri doar vulturii se avântau la înălțimea lui. În prezent mai are 400 de locuitori și este o cetate medievală perfect conservată, dar începuturile merg mult mai adânc în istorie: prima mențiune a unei localități pe nume „Gordone” vine din anul 1035. Gourdon este tot ce are mai bun Franța, strâns în 20 de kilometri pătrați, fiindcă atât e suprafața: mâncare bună, tot felul de lucrușoare handmade cărora nu le poți rezista, un castel care se vizitează și o priveliște superbă deasupra Văii Lupului.

 

 

 
MOUGINS – 11 kilometri

Este considerat orașul britanic din Provence, fiindcă foarte mulți englezi s-au stabilit aici de-a lungul vremii. Pentru mine, Mougins este locul în care am descoperit unul dintre cele mai interesante muzee văzute până acum, în care m-aș întoarce oricând: Muzeul de Artă Clasică. A fost deschis în 2011 de un businessman englez pe nume Christian Levett, care și-a adus aici 700 de obiecte de artă din colecția lui și este complet atipic ca structură și mod de aranjare a exponatelor.

 

Dacă majoritatea muzeelor separă perioade, stiluri, tematici, la Muzeul de Artă Clasică din Mougins totul e un mix de neoclasic, modern, antic, contemporan, toate puse unele lângă altele astfel încât să se potrivească și să-i dea vizitatorului o altă perspectivă asupra artei. Când pui lucruri de-un fel împreună, impactul nu e atât de mare, dar să vezi o bucată dintr-un templu grecesc de la anul 1.000 lângă o schiță pop-art a lui Lichtenstein reprezentând coloanele unui templu e o experiență care-ți resetează modul de a privi arta.

 

Sau o vitrină în care stau împreună „Nașterea lui Venus” de Andy Warhol, o statuie Venus albastră din antichitate, un torso roman din marmură de secol III d.Hr. reprezentând tot zeița Venus și o sculptură în bronz a lui Dali, intitulată „Venus a la Giraffe”. Îți lasă senzația că totul este interconectat, că nimic pe lume nu e la întâmplare și că, așa cum spun bătrânii, „nimic nu e nou pe lume”, există doar moduri diferite de a privi același lucru.

Foto: MACM
 

 

 
SAINT PAUL DE VENCE – 16 kilometri

Este de departe cel mai frumos orășel/sat din zonă după părerea mea, și reprezintă chintesența spiritul francez pe care-l vezi în filme. E clișeistic în cel mai bun sens, de la străduțele pietruite la boutique-urile cochete care vând toate minunățiile artizanale pe care ți le poți imagina (săpun, înghețată, creme, bijuterii handmade, haine unicat, brioșe de casă, ulei de măsline, orice) și la galeriile de artă pentru care este și renumit în Franța.

 

La fiecare colț de stradă sau mai bine zis de străduță (fiindcă aproape totul e pietonal și minuscul), găsești o microgalerie cu tablouri și obiecte de artă, de la mari clasici la artă contemporană. Nu lipsește mâncarea bună, restaurantele din zonă fiind frecventate istoric de celebrități din toate domeniile: pictorul Mark Chagall, poetul Jacques Prevert, regizorul Yves Montand sau faimosul actor Lino Ventura.

 

 

Concluzia mea:

După a doua vizită într-un resort Club Med (primul a fost anul trecut, Club Med Kani Maldives), încep să-mi dau seama foarte bine ce îi atrage atât de tare pe oameni încât să revină anual într-un „village Club Med”. Sunt multe lucruri de făcut, dar ai și senzația că toți ce care se află acolo știu ce au de făcut și sunt suficient de motivați încât s-o facă cu drag.

 

La tăierea panglicii de inaugurare a spațiului Creactive au fost prezenți oficiali din zonă: primarul și vice-primarul din Opio, dar și președintele Consiliului Regional al zonei Provence-Alpes-Côte d’Azur, Renaud Muselier.

 

De profesie medic, el a recunoscut că, în studenție, a lucrat verile ca GO (Gentil Organisateur) la Club Med, o experiență care i-a deschis orizonturile, l-a ajutat să vadă lumea și să învețe o grămadă de lucruri. „Aici înveți tot: despre oameni, despre atitudine, despre sarcini, despre muncă, tot, de la un cap la altul”, a punctat el în discursul de la inaugurare.

 

L-am ascultat și mi-am amintit ce-mi spusese, cu doar câteva ore înainte, un GO de la Club Med Opio cu care am venit în mașină de la excursia în Gordon. ”Dacă ești un tânăr francez care vrea să veadă cum e cu viața și cu munca, atunci angajează-te la Club Med și le-ai rezolvat pe amândouă”.

Pentru toate detaliile legate de vacanțele Club Med și oferte personalizate, poți merge direct către Club Med România sau către pagina lor de Facebook.

Pentru mai multe articole, povești și inspirații, mă puteți urmări pe paginile de INSTAGRAM și FACEBOOK