Personajele animate sunt nemuritoare. Nu îmbătrânesc niciodată, doar se așază mai bine în ele însele. Doar noi ne schimbăm, iar când privim înapoi către ele de la distanța anilor scurși, ni se par mai înțelepte decât țineam minte.

De multe ori mă întristează când văd cât de mult a albit un actor dintr-un serial pe care obișnuiam să-l urmăresc în copilărie. Mă amărăște bătrânețea eroilor mei și îmi aduce aminte de faptul că timpul a trecut pentru amândoi. În desenele animate însă, și în neclintirea lor în spațiu și timp, trăiește un strop din eternitatea copilăriei noastre. Și, implicit, a noastră.

Cred că primul contact cu viața a venit din desene animate. Așa cum în primii ani înveți jucându-te, povestea unor personaje pe care ajungi să le iubești poate fi mai valoroasă decât orice lecție sau perdaf al părinților. Și, chiar dacă desenele de odinioară ar fi poate prea naive sau cuminți pentru copiii zilelor noastre, eu una mă bucur că prima mea inspirație de viață a venit de acolo.

Sandy Bell, eroina copilăriei mele, era jurnalistă și s-a mutat la Londra. Recunosc, când m-am mutat la Londra pentru a studia, o parte din mine a zâmbit. Copilărește, dar a zâmbit. Lidia din „Lidia și floarea cu șapte culori” a căutat în toată lumea fantastica floare, iar în ultimul episod a descoperit că ea creștea, de fapt, în grădina bunicilor. Poate că i-am dat dreptate de câte ori am găsit la o aruncătură de băț de mine un răspuns pe care-l căutasem în lumea largă.

De-a „Aventurierii Spațiului” era jocul meu preferat în parc și îmi aduc aminte aievea cum toți băieții voiau să fie Topi, iar fetele să fie Carina. La „Țestoasele Ninja” eram privilegiată: eram mereu April, deși uneori aș fi vrut să fiu Rafael, fiindcă era mai multă acțiune și eu eram mai băiețoasă de fel.

Iar „Candy Candy” a fost printre primele noastre contacte cu ideea de moarte și de (un)happy-end, când personajul principal masculin, Anthony, moare subit. Am suferit, am râs și am plâns cu aceste personaje, la o vârstă la care emoțiile nu se uită așa de ușor. De fapt nu se mai uită niciodată.

Eram atât de cuminți, aproape neverosimil de potoliți și inocenți pentru vremurile pe care copiii noștri le trăiesc acum. Și totuși, îmi place să cred că lucrurile esențiale despre viață le-am deprins de acolo, din acea lume naiv de colorată, și că ar fi fost bine dacă le-am fi urmat mai atent în viața noastră. Poate că am fi oameni un pic mai buni, mai blânzi și mai senini dacă ne-am aminti asta din când în când.

Sandy Belle („Sandy Jonquille”)

Lidia și floarea cu șapte culori („Le Tour du Monde de Lydie”)

Aventurierii spațiului („Les Aventuriers de l’Espace”)

Ratonii („Les Amis Ratons”)

Perrine

Candy

Țestoasele Ninja („Teenage Mutant Ninja Turtles”)

Michel Vaillant

Sailor Moon

Saber Rider

Captain Planet

Ștrumfii („The Smurfs”)

„Nu zaiet, nu pagadi”

The Flintstones

The Jetsons

Dexter’s Lab

Scooby Doo

Mihaela și Azorel

Popeye Marinarul („Popeye the Sailor Man”)

Minunata călătorie a lui Nils Holgersson

Competiția („Pierre et Isa – La compete”)

Macron One

Voltron

Sindbad Marinarul

Pif & Hercule

Chip & Dale

Ciocănitoarea Woody („Woody Woodpecker”)

Micuța Lulu („Little Lulu”)

Tom & Jerry