În acest an complicat, care ne predispune la introspecție, serialul „Lecții de la un consultant de imagine” a fost unul dintre cele mai iubite și așteptate de pe site. 

 

Aproape zilnic, cineva îmi scrie să mă întrebe despre experiența cu Mariana sau să îmi spună că și-a dat seama de ceva despre propria persoană, în timp ce parcurgea materialele.

 

Toate articolele de pe site sunt gândite să fie utile și să lase o urmă pozitivă în oamenii care le citesc, dar la seria cu Mariana efectul a fost instantaneu. Așa cum ne doream amândouă.

 

 

Episoadele, patru la număr, le găsiți aici: 

 

Lecții de la un consultant de imagine. EPISODUL 1: ce am învățat despre mine însămi

 

Lecții de la un consultant de imagine. EPISODUL 2: paleta personală de culori

 

Lecții de la un consultant de imagine. EPISODUL 3: cum te îmbraci pentru forma corpului tău

 

Lecții de la un consultant de imagine. EPISODUL 4: Cum te machiezi și te coafezi potrivit fizionomiei

 

Acest ”Epilog” al poveștii mele cu Mariana este o sumă a toate cele de mai sus, dar dintr-un alt unghi.

 

Fiindcă, indiferent dacă ești clepsidră sau triunghi inversat, tipologie caldă sau rece și dacă ți se potrivește fucsia sau roz pal, la finalul întregului proces primești ceva mai mult decât o viziune mai clară asupra propriei persoane.

 

Ți se întâmplă, fără să îți propui sau să te aștepți…. un reset.

 

Despre asta vreau eu să scriu astăzi.

 

Așa cum știți, proiectul meu cu Mariana nu a fost unul comercial, ci o uniune de pasiuni.

 

A mea pentru scris, a ei pentru imagine.

 

Și, fiindcă mă aflam la finalul unui proces lung de căutare și de redecoperire a propriei persoane, ne-am potrivit.

Am pus mai jos concluziile mele în urma procesului, schematic și aplicat, așa cum au fost și lecțiile mele cu Mariana.

 

Sunt concluzii pe care aș vrea să le știe oricine și la care eu am ajuns trăgând linie în urma acestor luni:

1. Consultanța de imagine trebuie să fie despre tine, nu despre dorințele „specialistului”

 

M-am gândit să apelez la serviciile unui consultant de imagine cu mult înainte de serialul providențial cu Mariana. Cu vreo zece ani înainte, de fapt. 

 

Doar că, la fel ca multe alte femei, mă loveam de bariera psihologică a „specialistului” care vine în viața mea, în dulapul meu, în intimitatea mea, și începe să facă revoluție. „Asta da, asta nu, asta e urâtă, asta se aruncă”.

 

Cel puțin așa era zugrăvită această profesie în mentalul colectiv, iar oamenii care o practicau își arogau adesea acest statut de guru care vine și te luminează.

 

Iar la final tu, nevrednicul, trebuie să îți aduni cele trei haine rămase în dulap și să o pornești de la zero, după indicațiile expertului. 

 

Ori pe mine chestiunea asta mă crispa adânc.

 

Știu că acest modus operandi încă se practică în zilele noastre, deci nu este câtuși de puțin un mit, dar ceea ce vreau eu să vă spun este că NU trebuie să fie așa. 

 

Un consultant de imagine trebuie să fie facilitatorul unui proces, nu satrapul care vine și dă cu biciul. 

 

Chiar dacă la unele piese (multe) îți vei dori să renunți voluntar, ca un proces firesc, adevărata provocare este să înveți să „reinventezi”, să adaptezi și să faci să meargă ceea ce ai deja în dulap, folosind experiența dobândită. 

 

Nu oricine merge la un consultant își permite să arunce două dulapuri de haine și să își cumpere o garderobă nouă de zero și nici nu ar trebui să fie ăsta scopul.

 

După orele de consultanță, eu una știu exact unde trebuie să pun o curea, să suflec o manșetă, să adaug o eșarfă sau să prind o broșă, să pun o bluză mai lungă sau să adaug o nuanță anume ca tot ansamblul să funcționeze. 

 

Da, pe viitor știu foarte bine ce mi se potrivește și ce nu și voi cumpăra doar piese potrivite paletei coloristice și tipologiei corporale. Dar până atunci, am învățat să lucrez și cu ceea ce am deja. Acolo e marea provocare.

 

Dacă un om, oricât de specialist ar fi el, vine în viața ta val-vârtej și decretează că totul e greșit în ea și că trebuie să-i dai Delete, eu una te-aș sfătui să ceri o a doua părere. Ca la medic.

 

2. Stilul și hainele sunt mai puțin despre corp și mai mult despre minte

 

Am scris într-un articol mai vechi, intitulat „Toate personajele pe care le-am trăit”, despre cum hainele au fost pentru mine mijloc de experimentare, supapă antistres, anestezic al anumitor perioade și instrument pentru visare.

 

Toate la un loc.

 

După ce treci prin tot procesul de consultanță cu Mariana, îți dai seama uneori că te-ai privit în oglindă strâmb, toată viața.

 

Că te-ai văzut într-un mod greșit, tarat de viziunea altora, de amintiri, de reminiscențe sau convingeri știrbe.

 

Deloc întâmplător, ședințele cu Mariana au loc în fața unei oglinzi IMENSE. LUMINATE.

 

Nu poți fugi de tine. Nu ai unde. Și, poate pentru prima dată, trebuie să stai să privești fiecare bucățică de piele, fiecare por, fiecare cută, fiecare geană. 

 

Pe măsură ce treci prin experimente coloristice, prin calcule matematice și alte exerciții pe care le are pregătită Mariana, îți dai seama că tu priveai în oglindă ceea ce VOIAI să privești, nu ce era de fapt acolo.

 

De exemplu, eu fugeam de anumite culori din motive care țineau mai mult de psihologie decât de stil: o piesă vestimentară veche care nu-mi venea bine și care avusese acea culoare, un moment anume din viață, gusturile unei persoane din trecut, o remarcă a cuiva sau zeci de alte posibiltăți. 

 

Privindu-mă în oglindă în acele nuanțe, am observat cum ele mă luminează la față, am constatat că îmi stau minunat și că, de fapt, suntem o pereche perfectă.

 

Le-am privit cu ochii de azi, nu cu cei de ieri.

 

De asemenea, eram convinsă că sunt o „pară” cu șolduri ample și umeri minusculi și îmi cumpăram bluze cu umeri bufanți sau cât mai „spectaculoși”, când de fapt sunt o clepsidră 100%. Umerii mei sunt aproape egali cu șoldurile. Am scris AICI.

 

Eram sigură că nu-mi stă bine cu coc, cu cărare pe mijlocul capului sau cu fond de ten în cea mai deschisă nuanță din catalog, dar privindu-mă în oglindă am realizat că eram… foarte okay.

 

Ba chiar frumușică. Frumoasă fiind un cuvânt cu care încă mă lupt. Dar arătam mai bine ca oricând.

 

Procesul de descoperire a stilului este un proces mental.

 

Are legătură cu lucruri „fizice”. dar se întâmplă în creier și în suflet și important e să le ții pe amândouă larg deschise, ca să poți descoperi cine ești cu adevărat ACUM și aici, nu siajul lucrurilor care ți s-au întâmplat sau al convingerilor de odinioară.

 

3. Uneori ai nevoie de cineva care să te ajute să sari

 

La Pilates, există niște exerciții de echilibru mai complicate pe care, de câte ori le fac, am nevoie – încă – de ajutorul antrenoarei mele.

 

Nu mult, doar cât să știu că mâna ei e acolo și că mă poate prinde dacă e cazul.

 

Uneori nu e cazul, alteori este, dar e importantă prezența ei.

 

Dincolo de lucrurile „tehnice” învățate de la Mariana, care țin de experiența și de talentul ei de consultant de imagine, în materie de stil ea a fost pentru mine și acea „mână” de care să mă țin pentru câteva revelații personale.

 

Fără punctul de sprijin, nu m-aș fi avântat poate niciodată.

 

La ultima noastră lecție, i-am spus Marianei că mi-a schimbat viața și i-am spus-o sincer.

 

Nu pentru că m-a învățat că-mi stă bine în culoarea lavandei sau în pantaloni culotte, ci pentru că fiecare informație primită de la ea a „săpat” în mine un culoar.

 

Și, în cele din urmă, a desfundat niște locuri pe care le credeam blocate pentru totdeauna.

 

Cu sprijinul ei, ținându-mă de acea „mână” imaginară, am constatat la finalul lunilor de lucrat împreună că nu îmi mai este teamă de culori, că îmbrățișez sincer și asumat nuanțe pe care altădată decretam că nu le-aș purta niciodată, că am încredere în ceea ce pot face mâinile mele cu pudra sau fondul de ten și că sunt stăpâna părului meu și nu viceversa.

 

Știu că mulți vor spune „Da, sigur… e doar o coafură, doar un machiaj, sunt niște haine…”.

 

Da. Sunt „doar” niște haine, la fel cum e DOAR imaginea noastră.

 

Și cu toții știm că atunci când ieșim în lume primul lucru pe care-l observă oamenii e frumusețea sufletului nostru, nicidecum încrederea în sine, postura sau eleganța. Desigur…

 

Învățând cu Mariana trucuri de machiaj și coafură potrivite mie, am depășit o altă barieră mentală pe care o aveam, anume faptul că „Eu nu mă pricep”.

 

Înregimentasem aceste mărunțișuri la capitolul „Nu sunt pentru mine” și aia era.

 

Mă duceam la coafor, la machiaj profesionist pentru evenimente, dar în viața de zi cu zi consideram că eu „nu mă pricep la din-astea”.

 

De fapt, am constatat cu tristețe și bucurie, mă pricep. Am chiar îndemânare, am „ochi”, ba chiar îmi place.

 

Am spus „cu tristețe și cu bucurie”. Cu bucurie fiindcă am descoperit ceva despre mine, dar și cu tristețe fiindcă am realizat cât de mult mi-am pus „capac” singură în acești ani. 

 

Doar pentru că nu fusesem genul de copil care stă toată ziua cu nasul în fardurile mamei, m-am crispat în adolescență de bombardamentul de informație din jur și de ștacheta înaltă a „experților” și am considerat că e prea complicat. Că asta e… am două mâini stângi.

 

Pe lângă faptul că am reușit să îmi fac niște cocuri „a la Audrey Hepburn” absolut adorabile (în mai puțin de 10 minute), am căpătat încrederea că pot depinde de mine în orice situație.

Da, normal că pentru niște evenimente speciale voi apela la profesioniști, dar dacă am nevoie oricând și oriunde să îmi fac un machiaj frumos sau o coafură care să îmi stea bine, știu să o fac. Cu mâinile mele și cu câteva ustensile de bază, nu cu o valiză de gadget-uri.

 

Știi vorba aceea clasică: „Dă-i unui om un pește și mănâncă o zi, dă-i o undiță și învață-l să pescuiască și mănâncă toată viața?”.

 

Într-un mod mult mai frumos, șic și glamourous, asta mi-a dat mie Mariana Romanică și asta trebuie să îți dea un consultant BUN de imagine și stil.

 

Nu să te facă dependent de el, cerându-i aprobarea la fiecare pas sau temător să nu cumva să greșești nuanța sau croiul.

 

Nu să te înregimenteze într-o listă de „ce îți stă bine” și ce nu, ca un roboțel.

 

Nu să te transforme într-un „mini-me”, sugerându-ți acele croiuri sau stiluri care îi plac lui sau care i se par cool. Am observat asta de multe ori și clienții acestor persoane tind să devină „personaje”, în loc să-și descopere identitatea reală.

 

Așa cum văd eu acest proces și cum l-am trăit alături de Mariana Romanică, un consultant de imagine bun trebuie să te ajute să te descurci singur.

 

Să-ți arate ce îți stă bine și ce nu, ce te avantajează și ce nu, care este cea mai bună versiune a ta la nivel de imagine, iar de acolo să te învețe să îți întreții și să îți păstrezi acea versiune, ba chiar să o crești.

 

Nu cu eforturi sisifice – la nivel financiar, de energie sau de timp – ci transformând noul tău sine în normalitatea ta.

 

Parte din rutina zilnică, din viața zilnică.

 

Cu toții știm bine teoria, în toate domeniile. Știm că trebuie să facem sport, să mâncăm sănătos, să ne îmbrăcăm cu ce ne stă bine.

 

În practică, reușita înseamnă să îți găsești un ritual de sport pentru toată viața, un regim pe care să-l duci pe termen lung și un stil pe care să-l poți susține în fiecare zi a vieții tale, pentru tot restul vieții.

 

Construind pe el, jucându-te cu el, descoperind noi fațete ale personalității tale. 

Stilul nu este un „test grilă” la care cineva vine cu soluțiile, le pune peste foaia ta și decide dacă ai greșit sau nu.

 

Stilul înseamnă să descoperi cine ești și să trăiești în pantofii acelei persoane, zi de zi.

 

Dacă ar fi să rezum într-o propoziție esențialul cu care plec de la experiența cu Mariana Romanică, acesta este.

 

Înainte mă gândeam că voi fi frumoasă sau șic după ce voi cumpăra anumite haine, după ce îmi voi fi reorganizat imaginea sau după ce părul îmi va sta cum îmi doresc. 

 

Acum mă simt frumoasă în pielea mea în fiecare zi, pentru că știu cine sunt, știu că imaginea mea depinde doar de mine și în fiecare dimineață îmi amintesc asta și mă comport ca atare.